Supa de pui pentru suflet de femeie de Jack Canfield

„Ce sărbătoare încântătoare! Faceți o pauză ca să citiți câteva povestiri din Supă de pui pentru suflet de femeie. Ziua vă va fi mai plină de bucurie și de iubire.”

Gladys Knight

Cântăreață și prezentatoare

„În sfârșit o Supă de pui pentru femei! M-a emoționat din toate punctele de vedere – am plâns, am râs, m-a inspirat. Vă mulțumesc pentru că mi-ați impresionat sufletul meu de femeie.”

Olivia Newton-John

Prezentatoare

„Supa de pui pentru suflet de femeie este o colecție fantastică de povestiri însuflețitoare dedicate femeilor. Ce mod fenomenal de a intra în relație cu alte femei! Cu siguranță, această carte te va mișca și-ți va înălța spiritul!”

Ann W. Richards

Fost guvernator al Texas-ului

„Ca femei, dăruim celorlalți o atât de mare parte din inimile și sufletele noastre. Supă de pui pentru suflet de femeie te va umple din nou de iubire, bucurie și însuflețire și te va ajuta să celebrezi spiritul feminin plin de mister.”

Barbara DeAngelis

Autor, Real Moments

„Nu citim prea des o carte care te amuză, te înalță și te mișcă până la lacrimi. Supă de pui pentru suflet de femeie este una din aceste cărți. O recomand din toată inima.”

Susan Jeffers, Ph. D

Autor, Feal the Fear and Do It Anyway și

End the Struggle and Dance with Life

„Mi-a plăcut Supa de pui pentru suflet de femeie – această ediție a Supei de pui m-a impresionat în mod special! Vă rog mai scrieți pentru că am ajuns să depind de aceste cărți în decursul orelor lungi petrecute în avion!”

Daisy Fuentes

Manechin, actriță, purtătoare de cuvânt

„Aceste povestiri ne reamintesc ce înseamnă să fii femeie sau fată în complexitatea lumii de azi – să ai curaj, respect de sine și mentori care să ne îndemne să ne atingem idealurile. Orice femeie, oricât de ocupată ar fi, trebuie să rupă câteva momente ca să citească aceste povestiri. Ele îi vor împrospăta, însufleți și echilibra ziua!”

Leslie Smith

Director executiv, National Association for Female

Executives Women’s Foundation

„Acest volum – Supă de pui pentru suflet de femeie – are puterea de a vindeca răceala obișnuită a sufletului uman.”

Margareta Arvidsson Cederroth

Fostă Miss Univers

„Această minunată colecție de povestiri surprinde bogăția de tapiserie a experienței țesute din viețile femeilor. Aceste povestiri sunt revigoratoare și pline de înțelepciune; ele ne ajută să devenim mai conștiente de noi înșine și să vedem cu mai multă claritate acele lucruri mărunte care dau sens vieților noastre.”

Ellen Greene

Profesor, Universitatea Oklahoma

„Lectura Supei de pui pentru suflet de femeie este o invitație de a ne conecta la ceea ce este mai bun în viețile noastre – credință, speranță, caritate și dragoste. Dați-mi, vă rog, două porții – una pentru mine, una pentru o prietenă!”

Susan B. Wilson

Autor, Your Intelligent Heart:

Notes to Women Who Work și Goal Setting

Femeia fenomenală

Femeile frumoase se întreabă care e al meu secret

Nu-s nici frumoasă, n-am nici alura unui manechin

Dar când să le răspund încep

Cred ele că le spun minciuni.

Secretul meu stă în

Cuprinderea brațelor mele,

Suplețea șoldurilor mele,

Felul meu de a merge,

Rotunjimea buzelor mele.

Sunt femeie,

Fenomenal.

Femeie fenomenală,

Asta sunt.

 

Când intru undeva

Sunt stăpână pe mine

Cât despre bărbați,

Ei se ridică sau

Cad în genunchi.

Apoi roiesc în jurul meu

Ca albinele în stup.

Secretul meu stă în

Focul din privirea mea,

Scânteierea dinților mei,

Unduirea șoldurilor mele,

Și bucuria din mersul meu.

Sunt femeie,

Fenomenal.

Femeie fenomenală,

Asta sunt.

 

Bărbații, ei înșiși se întreabă

Ce văd la mine.

Încearcă atât de tare

Dar nu pot prinde

Misterul din lăuntrul meu.

Când încerc să le arăt

Ei spun că nu văd.

Secretul meu stă în

Arcuirea spatelui meu,

Lumina zâmbetului meu,

Îndrăzneala sânilor mei,

Și grația stilului meu.

Sunt femeie

Fenomenal.

Femeie fenomenală,

Asta sunt.

 

Acum înțelegi

De ce capul meu nu se pleacă.

Nu strig, nu țopăi primprejur

Nici n-am de ce să vorbesc tare.

Când tu mă vezi trecând

Trebuie să te simți mândru.

Secretul meu stă în

Zgomotul tocurilor mele,

Unduirea părului meu,

În palma mâinii mele,

În nevoia ta de mângâierea mea.

Pentru că sunt femeie,

Fenomenal.

Femeia fenomenală

Asta sunt.

Maya Angelou

 

 

Dedicăm această carte cu multă dragoste celor 2,9 miliarde de femei fenomenale din lume.

Fie ca aceste povestiri să vă miște adânc

Și să vă însuflețească spiritul.

 

Dedicăm, de asemenea, această carte părinților noștri, Ellen Taylor și Fred Angelis, Una și Paul Hansen, Maureen și Brooks Reed, și Louise și Marcus Shimoff, pentru extraordinarul dar de dragoste și viață pe care ni l-ați făcut.

 

Mulțumiri

Ne-a luat mai mult de un an să scriem, compilăm și să edităm „Supă de pui pentru suflet de femeie”. A fost un efort făcut cu multă dragoste de fiecare dintre noi. Una din marile bucurii oferite de lucrul la această carte a fost colaborarea cu oamenii care și-au dedicat acestui proiect nu doar timpul și atenția, ci și sufletul și afecțiunea. Dorim să mulțumim următoarelor persoane pentru devotamentul și aportul lor, fără de care această carte n-ar fi existat.

Familiilor noastre care ne-au susținut cu dragoste pe tot parcursul acestui proiect, fiind „supa de pui” pentru sufletele noastre!

Lui Dan Hawthorne, pentru că a crezut în noi și în importanța acestui proiect. Îți mulțumim, Dan, pentru că ne-ai ajutat să nu ne abatem din drum și să ne păstrăm simțul umorului. Îți suntem recunoscători pentru dragostea și pentru minunatul tău simț al umorului.

Lui Rusty Hoffman, pentru dragostea sa necondiționată și sprijinul imens, pentru marele lui suflet și excepționalele sale cunoștințe despre Internet. Îți mulțumim, Rusty, pentru îndemnul tău neobosit de a ne bucura de fiecare clipă. Ești un sfânt!

Lui Maureen H. Reed, pentru că ne-a citit și recenzat sute de povestiri, pentru că a fost întotdeauna alături de noi și ne-a înveselit. Ai toată dragostea noastră!

Lui Louise și Marcus Shimoff, pentru sprijinul și dragostea lor nesfârșită. Vă mulțumim pentru bunăvoința neîntreruptă cu care ați cercetat toate lucrările de care am avut nevoie, și pentru că ați fost una din cele mai bune surse de povestiri. Aveți toată dragostea noastră!

Lui Elinor Hall, care ne-a ajutat în orice privință, de la conducerea secretariatului destinat cărții, la munca de cercetare și sprijinul afectiv. Niciun efort nu a fost prea mare sau prea mic pentru tine, Elinor, și îți mulțumim pentru dragostea, prietenia și fericirea pe care ni le-ai dăruit – n-am fi reușit fără tine!

Lui Ron Hall, pentru conștiinciozitatea, imaginația și dragostea lui nețărmurită.

Lui Carol Kline, pentru nesfârșita solicitudine cu care a citit și recenzat sute de povestiri, și pentru intervievarea a numeroase femei și redactarea celor mai importante povestiri de inclus în volum. Îți suntem recunoscători, Carol, pentru dragostea și prietenia ta statornică.

Lui Joanna Cox, pentru efortul neobosit de dactilografiere a manuscrisului preliminar și pentru infinita răbdare cu care ne-a stat mereu alături. Ne-a bucurat influența ta statornică și ne-a făcut plăcere să lucrăm împreună.

Lui Nancy Berg și Eileen Lawrence, pentru excepționala redactare a povestirilor. Le mulțumim din suflet pentru măiestria cu care au surprins ideea cărții în povestirile la care au lucrat.

Lui Dan Clark, pentru că ne-a împărtășit multe din povestirile lui și pentru că a lucrat ore în șir la editarea lor, ajutându-ne astfel să respectăm termenele-limită.

Lui Suzanne Lawlor, pentru munca de cercetare și pentru generozitatea sufletului ei.

Lui K. Bernard, Bobby Roth, Susan Shatkin, Emily Sledge și Mary Zeilbeck, pentru ajutorul dat la redactare.

Lui Peter Vegso și Gary Seidler de la Health Communications Inc., pentru că au crezut în cartea noastră din momentul în care le-am propus-o și pentru că, datorită lor, cartea a ajuns la milioane de cititori. Peter și Gary, vă mulțumim!

Lui Christine Belleris, Mathew Diener și Mark Colucci, editorii noștri de la Health Communications Inc., pentru efortul și generozitatea fără de care cartea n-ar fi atins gradul de excelență pe care-l are.

Lui Kim Weiss și Arielle Ford, pentru munca extraordinară depusă în sectorul de relații publice.

Lui Patty Aubery și Nancy Mitchell, co-autori ai cărții „Supă de pui pentru un suflet supraviețuitor”, care ne-au îndrumat în procesul de elaborare a acestei cărți și n-au pregetat niciun moment să ne încurajeze și să ne inspire. Îți mulțumim, Patty, pentru că ai fost mereu alături de noi cu răspunsuri și multă înțelegere. Îți mulțumim, Nancy, pentru remarcabilul efort de a obține aprobarea pentru publicarea povestirilor în cartea noastră.

Lui Heather McNamara, pentru naturalețea, talentul și acuratețea cu care a redactat și pregătit manuscrisul final. Îți mulțumim din inimă pentru răbdarea și sugestiile tale neprețuite. Ești un colaborator extraordinar!

Veronicăi Valenzuela și Juliei Knapp, pentru munca lor în biroul lui Jack unde au făcut ca lucrurile să meargă ca unse.

Lui Rosalie Miller (mătușica Ro), care ne-a hrănit la propriu și la figurat cu mâncărurile și cu dragostea ei în ultimele săptămâni de pregătire a manuscrisului.

Lui Barry Spilchuk, pentru că a împărțit cu noi povestiri, desene, citate – și prăjiturele când a fost cazul. Apreciem din inimă, Barry, încurajările și umorul tău!

Lui Mark Tucker, pentru că a povestit publicului său din toată țara despre cartea noastră. Eforturile lui au avut drept rezultat sutele de povestiri care ne-au parvenit.

Lui Recie Mobley, Diane Montgomery și Jenny Bryson, pentru că au atribuit linia telefonică pentru povestiri celor mai buni vorbitori din firmele lor.

Lui Mavis Cordero și Companiei Women Inc., pentru că ne-au susținut proiectul și ne-au invitat să participăm la conferința pentru femei organizată la New York „Femei neobișnuite în domenii obișnuite”.

Lui Dan Fields, Elaine Glusac, Joann Landreth și Sheryl Vestal, pentru prezentarea cărții în publicațiile lor.

Lui Bonni Bartlett și Elizabeth Caulder, pentru sprijinul lor plin de entuziasm și pentru răspândirea veștii despre nevoia noastră de a avea cât mai multe povestiri.

Alizei Sherman de la Cybergirl Internet Media, pentru conceperea Website-ului nostru și pătrunderea noastră pe Internet.

Următoarelor persoane, care au îndeplinit sarcina colosală de a citi versiunea preliminară a cărții, ne-au ajutat să facem selecția finală și ne-au dat sugestii neprețuite pentru îmbunătățirea cărții: Patty Aubery, Kim Banks, Christine Belleris, Pamela Bice, Laura Chitty, Lane Cole, Debbie Davis, Linda Lowe DeGraaff, Pam Finger, Elinor Hall, Jean Hammond, Stephany Harward, Amy Hawthorne, Rachel Jorgensen, Kimberly Kirberger, Robin Kotok, Nancy Leahy, Jeanette Lisefski, Priscilla Lynch, Teres Lynch, Barbara McLoughlin, Karen McLoughlin, Heather McNamara, Barbara McQuaide, Jackie Miller, Nancy Mitchell, Cindy Palajac, Debra Halperin Poneman, Maureen H. Read, Wendy Read, Carol Richter, Loren Rose, Marjorie E. Rose, Heather Sanders, Wendy Sheets, Louise și Marcus Shimoff, Carolyn Strickland, Paula Thomas, Debra Way și Kim Wiele. Mii de mulțumiri pentru eroica voastră contribuție!

Lui Craig Herndon, pentru dactilografierea manuscrisului și introducerea în calculator a tuturor datelor noastre. Munca lui Craig a fost instrumentală, în sensul că ne-a furnizat informații de la cititorii manuscrisului, ajutându-ne astfel să facem selecția finală a celor 101 de povestiri.

Companiei Fairfield Printing, în special lui Stephany Harward și Deborah Roberts, pentru entuziasmul cu care au susținut cartea și bunăvoința de a da prioritate „Supei de pui pentru suflet de femeie” în fața oricăror alte proiecte.

Lui Jim Rubis și Bibliotecii Publice Fairfield, lui Tony Kainauskas și Librăriei Secolul 21 pentru aportul lor remarcabil în activitatea de cercetare.

Lui Rick și Irene Archer, pentru talentul artistic și pentru frumusețea designului materialelor promoționale.

Lui Jerry Teplitz, pentru colaborarea la conceperea coperții.

Lui Terry Johnson, Bill Levacy și Blaine Watson, pentru iscusința cu care ne-au îndrumat în diversele aspecte ale acestui proiect.

Georgiei Noble, pentru că și-a pus casa la dispoziția noastră în ultimele zile ale lucrului nostru la carte și pentru că ne-a împărtășit din lumina și dragostea ei de frumos.

Lui M., pentru darul de înțelepciune și cunoaștere.

Următoarelor persoane, care și-au adus contribuția de sprijin afectiv și încurajări pe tot parcursul proiectului nostru: Amsheva Miller, Robert Kenyon, Lynn Robertson, Loren și Cliff Rose, Janet Jenkins, David și Sofia Deida și grupurilor noastre de sprijin.

Numeroșilor colaboratori la celelalte cărți din seria „Supă de pui pentru suflet”, pentru dragostea lor față de acest proiect și pentru bunăvoința nesfârșită cu care ne-au împărtășit povestirile lor.

Dorim de asemenea să mulțumim sutelor de persoane care ne-au trimis povestiri, poezii și citate pentru a fi incluse în „Supă de pui pentru suflet de femeie”. Deși ne-a fost imposibil să folosim în carte tot ce am primit, am fost profund impresionați de dorința voastră sinceră de a ne împărtăși nouă și cititorilor noștri povestirile voastre și chiar sufletul vostru. Vă mulțumim!

Din cauza vastității acestui proiect, am trecut cu vederea, poate că am scăpat din vedere numele unor persoane care ne-au ajutat de-a lungul drumului. Dacă da, ne cerem scuze – fiți siguri că aveți toată aprecierea noastră.

Suntem profund recunoscători tuturor celor care ne-au întins mâna din toată inima lor făcând posibilă apariția acestei cărți.

Vă iubim pe toți!

 

 

Introducere

Cartea aceasta a fost ca un dar pentru noi. Din chiar clipa în care am conceput-o, am simțit dragostea, bucuria și spiritul de nesupus al femeii, cu fiecare pas pe care îl făceam. Nutrim speranța să considerați și voi cartea un dar.

Ani la rând, noi patru am vorbit publicului – cel mai adesea, publicului feminin – despre cum să-și trăiască viața din plin și să se bucure de ea. Ne-a emoționat, ne-a copleșit chiar, însuflețirea cu care femeile își deschideau sufletul și ne împărtășeau experiența și episoade din viața lor. Tocmai din această însuflețire s-a născut Supă de pui pentru suflet de femeie.

În procesul de elaborare a cărții, am fost zilnic martorii unor miracole. A fost ca și cum o mână invizibilă ne-a arătat drumul până la sfârșit.

De exemplu, am încercat, mai mult de un an, să dăm de Phyllis Volkens, autoarea cărții „Un sărut de noapte bună”, ca să-i cerem permisiunea de a insera povestea ei în cartea noastră. Am găsit, în cele din urmă, un văr îndepărtat, care ne-a spus că Phyllis și soțul ei se mutaseră în Iowa, la doar câțiva kilometri de Jennifer și Marci! Dar și mai surprinzător a fost răspunsul lui Stanley, soțul lui Phyllis, la rugămintea noastră. Ne-a spus că e cu adevărat fericit că i-am găsit. De ani de zile erau fani ai seriei Supă de pui pentru suflet, dar Phyllis nu mai avea mult de trăit. N-a putut să nu-i spună că povestea ei va apărea în cartea noastră; mai târziu ne-a spus cât de mult a însemnat asta pentru ea. Phyllis a murit două zile mai târziu.

Femeile care ne-au trimis povestiri ne-au mărturisit de nenumărate ori cât sunt de recunoscătoare pentru că le-am dat ocazia să le aștearnă pe hârtie. Ne-au spus că, deși povestirile lor nu au fost incluse în carte, sunt bucuroase că au putut să-și exprime gândurile. În felul acesta, s-au simțit purificate și înnobilate.

Cartea ne-a schimbat și pe noi. Vedem cu mai multă claritate acum ce are cu adevărat importanță în viață. Apreciem acum cu mai multă acuitate experiența umană. Și trăim clipa mai din plin.

Femeile oferă lumii daruri atât de minunate prin compasiunea, înțelepciunea și sinceritatea lor. Dorința noastră cea mai puternică este ca ori de câte ori citiți această carte să resimțiți o și mai mare apreciere față de voi înșivă și față de ceilalți – așa cum s-a întâmplat cu noi.

După cum a spus una din femeile care ne-au scris, Mary Michalica:

Toate femeile trec, în viața lor, prin perioade în care sunt supuse la o mulțime de solicitări: familia, serviciul, soțul, fostul soț, copiii, copiii adoptivi, părinții.

Este important, chiar necesar, să ne oprim și să reevaluăm prioritățile pe care le avem, să reflectăm la misiunea noastră în viață. Pentru că, doar ținând la noi înșine, putem ține și avea grijă de alții. Uneori suntem obligate să spunem: „Opriți-vă! Ascultați-mă. Am de spus o poveste.”

Vă oferim, deci, din inimă Supa de pui pentru suflet de femeie. Fie să împărtășiți și voi miracolul iubirii și entuziasmului când veți citi cartea. Fie ca ea să vă emoționeze și să vă însuflețească spiritul.

Jack Canfield, Mark Victor Hansen,

Jennifer Read Hawthorne și Marci Shimoff

1. DESPRE IUBIRE

Cele mai bune și mai frumoase lucruri din lume nu sunt nici vizibile, nici palpabile. Ele trebuie simțite.

Helen Keller

Gardenia albă

În fiecare an de ziua mea, începând de la 12 ani, primeam acasă, nu știu de la cine, o gardenie albă. N-am găsit niciodată vreo carte de vizită sau vreun bilețel, iar telefoanele la florărie n-au dat niciun rezultat pentru că floarea era plătită întotdeauna cu bani gheață. După o vreme, am încetat să mai încerc să aflu identitatea expeditorului. Mă bucuram doar de frumusețea și parfumul amețitor al acelei flori misterioase, de un alb perfect, cuibărită în faldurile hârtiei creponate, roz.

Dar n-am încetat niciodată să mă întreb cine ar putea fi expeditorul. Mi-am petrecut unele din cele mai fericite clipe visând cu ochii deschiși la o persoană minunată și interesantă, dar prea timidă sau excentrică să-și facă cunoscută identitatea. În adolescență, mă distram întrebându-mă dacă expeditorul nu e cumva vreun băiat de care eram îndrăgostită la nebunie sau poate cineva necunoscut care mă remarcase.

Mama își aducea și ea contribuția la speculațiile mele. Mă întreba dacă nu exista vreo persoană căreia îi făcusem un serviciu deosebit, care și-ar putea arăta recunoștința în felul acesta anonim. Îmi aducea aminte de vremea când mergeam pe bicicletă, iar vecina noastră venea acasă cu mașina încărcată de copii și alimente. O ajutam întotdeauna să descarce cumpărăturile și aveam grijă să nu se ducă copiii în stradă. Sau poate că expeditorul misterios nu era altul decât bătrânul de peste drum. Iarna, îi duceam adeseori corespondența în casă, să nu fie nevoit să se aventureze pe treptele acoperite de gheață.

Mama a făcut tot ce i-a stat în putință ca să-mi stimuleze imaginația în legătură cu gardenia. Dorea ca noi, copiii, să avem o minte creatoare. Dorea, de asemenea, să ne simțim îndrăgiți și iubiți nu doar de ea, ci de toată lumea.

La 17 ani, un băiat mi-a frânt inima. În noaptea în care ne-am văzut pentru ultima oară, am adormit plângând. Când m-am trezit a doua zi dimineața, cineva scrisese cu rujul pe oglindă: „Inima mea știe, când jumătățile de zei se duc, intră în scenă zeii”. M-am gândit multă vreme la acest citat din Emerson și l-am lăsat unde-l scrisese mama până când mi-a trecut durerea. Când, în cele din urmă, am șters oglinda, mama a înțeles că totul reintrase în normal.

Au fost însă și răni pe care mama nu le-a putut vindeca. Cu o lună înainte să termin liceul, tata a făcut un atac de cord și a murit. Sentimentele mele au trecut de la durerea neostoită la renunțare, teamă, neîncredere și furia neputincioasă că tata lipsea de la unul din cele mai importante momente din viața mea. Mi-am pierdut total interesul față de evenimentul absolvirii, spectacolul organizat de clasele mari și balul de absolvire – evenimente pentru care muncisem și pe care le așteptasem cu nerăbdare. Mă gândeam chiar să rămân acasă și să dau mai degrabă la colegiu aici decât să plec la facultate în alt oraș cum plănuisem, pentru că mi se păruse mai sigur.

Mama, în pofida propriei ei dureri, n-a vrut să audă că lipsesc de la vreunul din aceste evenimente. În preziua morții tatei, fusesem amândouă să cumpărăm rochia de bal și chiar găsisem una minunată – metri întregi de muselină imprimată cu roșu, alb și albastru. Îmbrăcată cu ea, m-am simțit ca și cum aș fi fost Scarlett O’Hara. Dar era prea mare, iar cum a doua zi a murit tata, am uitat cu totul de rochie.

Mama n-a uitat, însă. Cu o zi înainte de bal, am găsit rochia așteptându-mă s-o îmbrac – era măsura potrivită. Trona maiestuos pe canapeaua din sufragerie, un dar făcut cu gust și multă dragoste. Poate că mie mi-era indiferent dacă am sau nu o rochie nouă la bal, dar mamei nu.

Se preocupa de ceea ce simțeam noi, copiii, despre noi înșine. Ne-a insuflat sentimentul că lumea e fascinantă și ne-a făcut capabili să vedem frumusețea chiar și în contrariul ei.

Într-adevăr, mama și-a dorit ca noi, copiii, să ne considerăm asemeni gardeniei – încântători, viguroși, perfecți, răspândind o aură magică și poate, un strop de mister.

Mama a murit când aveam 22 de ani, la zece zile după ce m-am căsătorit. Din anul acela, gardeniile n-au mai venit.

Marsha Arons

Cuvinte din inimă

Lacrimile cele mai amare vărsate la un mormânt sunt din cauza cuvintelor nerostite și gesturilor nefăcute.

Harriet Beecher Stowe

Majoritatea oamenilor simt nevoia să audă cele „trei cuvințele”. Din când în când se întâmplă ca unii să le audă la momentul potrivit.

Am întâlnit-o pe Connie în ziua când a fost internată în salonul unde mă oferisem să lucrez voluntar. Soțul ei, Bill, se foia nervos, în timp ce Connie era transferată de pe targă în pat. Deși în ultima fază a luptei împotriva cancerului, Connie era vioaie și veselă. Am așezat-o confortabil în pat. Am terminat notarea numelui ei pe toate obiectele spitalului pe care urma să le folosească, apoi am întrebat-o dacă mai are nevoie de ceva.

„Da, da”, răspunse, „vrei să-mi arăți cum se folosește televizorul? Îmi plac nespus telenovelele și n-aș vrea să rămân în urmă cu întâmplările.” Connie era o romantică. Adora telenovelele, poveștile romanțioase și filmele de dragoste bune. După ce ne-am împrietenit, mi-a mărturisit cât se simțea de frustrată pentru că 32 de ani a fost măritată cu un bărbat care o numea adesea „prostuță”.

„Știu că Bill ține la mine”, mi-a spus, „dar face parte din bărbații care nu spun te iubesc și nu trimit niciodată o felicitare”. A oftat și s-a uitat pe fereastră la copacii din curte. „Ce n-aș da să-mi spună te iubesc, dar nu-i stă în fire.”

Bill o vizita pe Connie în fiecare zi. La început, stătea pe scaunul de lângă pat în timp ce Connie se uita la televizor. Apoi, când ea a început să doarmă mai mult, se plimba pe coridorul de lângă rezerva ei. Mai târziu, când Connie nu se mai putea uita la televizor și era din ce în ce mai rar conștientă, am început să petrec mai mult timp cu Bill când era la spital.

Mi-a povestit că lucrase ca tâmplar și că îi plăcea să meargă la pescuit. El și Connie nu aveau copii, dar se bucuraseră la vârsta pensionării să călătorească, până când s-a îmbolnăvit Connie. Bill nu putea da glas sentimentelor lui în legătură cu faptul că soția lui era pe moarte.

Într-o zi, la o cafea în cantina spitalului, i-am vorbit despre femei și cum avem nevoie de romantism în viața noastră; cum ne place să primim felicitări sentimentale și scrisori de dragoste.

„Îi spui lui Connie că o iubești?” am întrebat (știind care va fi răspunsul lui); s-a uitat la mine ca la o nebună.

„N-am de ce”, spuse el. „Ea știe că o iubesc!”

„Sunt sigură că știe” am zis și i-am cuprins mâinile într-ale mele – mâini aspre, mâini de tâmplar, care țineau strâns ceașca de parcă aceasta ar fi fost singurul lucru de care se putea agăța – „dar vrea s-o și audă, Bill. Simte nevoia să audă ce a însemnat ea pentru tine în toți acești ani. Gândește-te la asta, te rog.”

Ne-am înapoiat în camera lui Connie. Bill s-a strecurat înăuntru iar eu m-am dus să văd alt pacient. Mai târziu, l-am văzut pe Bill stând pe scaun lângă pat. O luase pe Connie de mână, deși ea dormea. Era 12 februarie.

Două zile mai târziu, mă îndreptam spre rezerva lui Connie după-amiaza. Bill era acolo, pe coridor, sprijinit de perete. Aflasem de la sora-șefă că Connie se stinsese la 11 dimineața.

Când m-a văzut, Bill s-a lăsat în brațele mele, într-o lungă îmbrățișare. Obrajii îi erau uzi de lacrimi și tremura. Într-un târziu, s-a rezemat din nou de perete și a respirat adânc.

„Trebuie să-ți spun ceva”, zise. „Trebuie să-ți mărturisesc cât sunt de liniștit că i-am spus.” S-a întrerupt ca să-și sufle nasul. „M-am gândit mult la ce mi-ai spus și azi-dimineață i-am spus cât de mult o iubesc și cât sunt de fericit că m-am însurat cu ea. Ar fi trebuit să-i vezi zâmbetul!”

Am intrat în salon să-mi iau adio de la Connie. Pe noptieră stătea o felicitare de dragoste de la Bill. Știți, genul acela de felicitare sentimentală pe care scrie: „Iubitei mele soții… Te iubesc.”

Bobbie Lippman