Figuri de stil și procedee de expresivitate.
Deixis.
Anaforă.
Etapele redactarii unui eseu școlar
Organizarea discursivă. Aspecte ale constructiei discursului
Anafora este strâns legată de deixis, cu care are în comun mecanisme asemănătoare de prelucrare a interretării referențiale a unui element lingvistic de la un alt element, aflat în context (în contextul lingvistic, în cazul anaforei, sau în cel situațional, în cazul deixisului) precum și un inventar de mijloace lingvistice: multe deictice funcționează și ca anaforice (conform Gramaticii limbii române, II, Enunțul, Editura Academiei Române, 2005)
Distinția dintre anaforă (care face aluzie la context) și deixis (care indică în mod direct un anumit element al situației de comunicare) se plasează la nivelul opoziției dintre context (vecinătatea lingvistică a unei expresii) și situația de comunicare (ansamblul de circumstanțe, de factura extralingvistică, în care se produce enunțarea).
Deixis, deictice - desemnează ansamblul modalitaților de expresie care asigură ancorarea enunțului în situația de comunicare în care este produs (cine vorbește? pentru cine? când? unde?)
Situația de comunicare reprezintă ansamblul de circumstanțe, în care are loc o enunțare scrisă sau orală, înglobând localizarea spațio-temporală a discursului, identitatea interlocutorilor, precum și ansamblul de cunoștințe de care aceștia dispun în comun.
Deicticele (eu, tu, aici, acum..etc) desemnează un obiect prin rolul pe care acesta îl joacă în enunțare. Unele expresii sunt deictice în toate contextele în care apar, cum este cazul pronumelor personale și al formelor verbale de persoana I și a II-a, care desemnează locutorul și interlocutorul.
În functie de tipul de informție codificată cu privire la diferite coordonate ale situației de comunicare, se disting mai multe categorii de deixis: personal, spațial, temporal, social etc. Elementele de expresie utilizate pentru coordonatele fundamentale ale carului deictic sunt:
- deixis personal - codifică rolurile participanților la actul de comunicare: pronume personale și forme verbale de persoana I și a II-a, substantive, pronume în vocativ, nume proprii;
- deixis spațial - exprimă raporturile de distanță (apropiat, depărtat) sau de poziționare (în față/în spate, la stânga/ la dreapta etc), în raport cu plasarea spațială a vorbitorului: prin adverbe și locuțiuni adverbiale de loc (Nu vreau sa plec acolo, pentru ca aici ma simt ca acasă), pronume și adjective demonstrative.
- deixis temporal - presupune raportarea unor acțiuni, evenimente, stări la momentul enunțării (acum, imediat) sau la unități de măsurare a timpului : timpurile verbale, adverbe și locuțiuni adverbiale de timp..etc)
- deixis social - codifică reprezentarea în enunț a disticțiilor sociale referitoare la identitatea participanților și la relația socială dintre aceștia (statutul social-profesional, tipul de context social în care comunicarea, maniera de adresare în funcție de axa intimitate/distanță sau egalitate/inegalitate ierarhică..etc); prin pronume de politețe, formule/cuvinte de adresare, nume comune desemnând relații de rudenie, de serviciu ori de vecinatate.
Anafora - desemnează două fenomene total diferite, în retorică și în lingvistică.
1. În retorică, anafora este o figură de stil definită prin repetarea aceluiași cuvânt/acelorași cuvinte la începutul mai multor propoziții, versuri sau paragrafe.
2. În lingvistică desemnează relația dintre două elemente, în care cel ce apare ulterior în discurs (numit anaforic) nu are sens de sine stătător, fiind interpretat dor prin raportare la elemntul anterior (numit antecedent sau sursă).
Rolul său este de a evita repetiția sau de a asigura coerența și continuitatea discursului.
Anafora acoperă, în general, două fenomene diferite :continuitatea referențială (Am vorbit cu un băiat simpatic. Acesta mi-a povestit filmul.;- Ai citit cartea? )- Da/Nu/Nu pe toată) și reluarea semnatică (Am văzut un film simpatic. Unul la fel am mai văzut anul trecut).
Etapele redactării unui eseu școlar
În general etapele redactării sunt comune diferitelor eseuri școlare (analiză comentariu, sinteză, paralelă, eseu structurat sau nestructurat).
1. Pregătirea redactării : lectura textului literar/ a textelor literare abordate, citirea și înțelegerea cerinței, documentarea, alcătuirea planului compunerii.
2. Realizarea lucrării
- abordarea tuturor aspectelor de conținut menționate/implicate de formularea cerinței;
- respectarea regulilor de redactare: organizarea ideilor în scris; utilizarea limbii literare; abilitățile de analiză și de argumentare; originalitatea; respectarea normelor ortografie și de punctuație; așezarea textului în pagină..etc
3. Verificarea lucrării - presupune autoevaluarea (lectura, corectarea și aprecierea propriei lucrări și evaluarea (de profesor, de examinator sau de către colegi), în funție de criteriile menționate de obicei în cerință și urmărite în redactare. În general, notarea nu se face global, ci se acordă punctaje diferite pentru conținutul și pentru redactarea eseului.