Calauza Alcoro Vegana de Pavel Corut
Plecăm la vânătoare de revizionişti
Zburăm la vreo zece mii de metri deasupra bătrânului continent european. Bătrân e un fel de-a spune. Trebuie să recunoaşteţi că măicuţa Europa nu-i chiar o hoaşcă. Aveţi altă părere? Sunteţi în profundă eroare, amicii mei! Credeţi că unchiu' Sam şi văru' Iţic au planificat un viol în grup asupra unei hârci? No, tipii ăştia nu s-ar da la Muma Pădurii, pentru nimic în Lume. S-au dedulcit la came fragedă şi la hegemonie. Dama asta, hegemonia, a băgat pe mulţi în păcat. N-am observat ca vreun tip pălit de doru' ei să măi scape întreg.
Da' nu despre hegemonie discutam noi. Noi, dornici de clarificări, ne străduiam să lămurim dacă Europa e o damă faină sau un bătrânel simpatic, care ne duce în cârcă. Dificilă problemă, nu-i aşa? Mai bine lăsăm problema neclarificată, cum se ruga un mafiot de tranziţie prins cu mâţa-n sac. Sau, şi mai bine, facem pe din două. Recunoaştem că Europa este o dulce motherland care dă ţâţă unora şi un sever Vaterland care aplică scatoalcele de rigoare altora. La drept vorbind, problema pământului matern sau patern n-are prea mare importanţă. Importantă e populaţia.
Visele perverse ale celor doi pungaşi amintiţi vizau populaţia, pricepeţi? Şi încă o mai vizează, deşi au încasat nişte şuturi în „biluţe”. Şuturi care ar fi descurajat alte jivine impulsionate de pofte spurcate. Ei insistă, însă. Tocma' de aia, noi, feciorii şi fecioarele Europei, tre' să fim foarte vigilenţi. Mai bine spunem băraţi şi femei, să nu ieşim în minus la numărătoarea fecioarelor! Categoria aste de populaţie e în scădere dramatică, da fenomenu* nu tre' să ne sperie. Eu aş zicp că, din contră.,. Înţelegeţi, nil?
Zburăm către o ţară mare, frumoasă şi cu densitate de populaţie scăzută – Canada. Aţi ghicit, că nu mergem să ridicăm densitatea, nici să ne luăm canadiene? OK! Presupuneam eu că am de-a face cu fete isteţe şi băieţi deştepţi. Mergem să dăm iama printr-un cuib de revizionişti. Un sport reconfortant, pe care vi-l recomand din toată inima, în toate ocaziile ivite. Specia asta prăzulie, revizioniştii, s-a născut anume să fie cotonogită. De cum îi zăreşti, simţi că te mănâncă palmele şi picioarele. O senzaţie normală, căci au nişte mecle care cer cu insistenţă pumni, palme şi şuturi în penk. În loc să-şi vadă de canadienele lor, i-a mâncat în coapse de Ardeal. Au pus la bătaie o grămadă de biştari, să ne râcâie exact unde ne doare. Aşa, numa' de-a dracului, să ne frece ridichea, că nici retardaţii din rândul lor nu întrevedeau vreo posibilă acaparare de teritoriu. Aţi început să fremătaţi, ca un codru mângâiat de vânt şi simţiţi că vă mănâncă palmele? It îs all right, my darling fricnds! Sentimentu' care vă animă e perfect uman şi deplin justificat. O să vă poftesc la un cafting party de revizionişti, să vi-l satisfaceţi. Notnow. Maybe, next time. OK? ^
Indianul Corday se preface că doarme, în ţţreapta mea. Simţurile sale de vânător, ascuţite la maxim, cântăresc fiecare pasager. Caută eventualii inamici înfipţi cu olfactivele în urmele noastre. Bălaiul e angrenat într-o discuţie de „afaceri” c-o damă de vârstă medie şi înălţime mare. Vârsta promite nişte ravagii apropiate faţadei încadrate de păr vopsit într-un roşu aprins. De la gât în jos, nimic de obiectat, însă.
Marfă! Spor de pericol şi supraalimentaţie de mâner, pentru amicu' nostru fustangiu. Contrar obişnuinţelor moderne, tipa chiar e ambalată într-o fustă lungă, despicată până-n şold. O comoditate, nu? De exemplu, nu trebuie s-o întrebi de marca şi culoarea chiloţeilor, căci le afli chiar fără să vrei. Probabil, Bălaiul vrea să afle mai mult de atât. Ghicesc asta după patima pe care o pune în „tratative4'. Sper să-i reuşească bisnisu', că nici el nu mai e vreun tinerel, să abordeze „afaceri” mai freş.
— Al treilea rând din spatele nostru, şopteşte indianul, fără a mişca buzele.
— AII right, Johny! Fl informez eu că am depistat pizmaşu' din cârcă.
L-am identificat de cum am urcat în avion. Mi-am ţinut pliscusă nu ruinez plăcerea de vânător a amicului meu piele roşie. Filoru* e un boşorog chelios, da* asta nu mă miră. Duşmănii se cred deştepţi foarte. Nu e prima oară când trimit la supraveghere bătrânei, sperând că nu-i vom băga în seamă. Câteodată, trimit şi piţipoance cu aere de june neajutorate şi nevinovate. De când lucrez în breasla spailor şi contraspailor, m-au încercat cu multe şmecherii din astea răsuflate. Semn sigur că nu-i duce mintea la mai mult. Dacă i-ar duce, nici nu şi-ar pune în cârd cu noi. De vreo cinşpe ani, de când am primit ordin de atac, am umplut de parale o groază de pompagii funebri şi popi. Chiar mă gândesc că, pe viitor, să le cer profitorilor o cotă parte din beneficii. Ce, unii cu riscul şi muncă iar alţii cu loveaua? Unde e dreptatea?
— Se mişcă, mă atenţionează Corday.
Candidata' la mierleală s-a ridicat de pe locul său şi-a pornit, şontâc, şontâc, spre toaletă. Mai mult ca sigur, n-are probleme cu vezica. Merge să-şi ansambleze pistolul sau lansatorul psihotronic. De unde ştiu? L-am pipăit c-o pasă psi şi-am constatat că posedă mai mult fier decât obişnuiesc indivizii din specia homo sapiens. Îi comunic indianului descoperirea şi-i zâmbesc aprobator. Pe dată, îl taie o necesitate stringentă. Se ridică şi tuâeo! Pe urmele ruinei umblătoare. Vă simt, amici de dincolo de pagină. Vă vine să protestaţi, căci mămicile v-au învăţat să vă purtaţi frumos cu bătrânii. Şi mămica mea, o moldoveancă aprigă, m-a educat în acelaşi stil, folosind argumente verbale şi materiale, de soiu' făcăleţului. Viaţa de spion a contrazis-o vehement. Şi, în câteva cazuri, cam dureros pentru mine. V-aţi prins că pizmaşii au folosit indivizi din „vârsta de aur”, să-mi sufle-n lumânare? În regulă! De-acu' încolo, n-o să mai credeţi în moş Crăciun şi-n inocenţa tuturor bătrâneilor.
Oftez în sinea mea. N-ar trebui, nu? Ba trebuie! M-am născut într-o Lume minunată, pe o planetă splendidă. M-am născut să trăiesc sănătos şi fericit. Înţelegeţi unde bat? Arăt acuzator cu degetu' către tipii care şi-au băgat bocancii în visele mele de om normal. Printre ei, mişunau destui de vârsta boşorogului căruia indianul îi va cânta un cântec de leagăn. Unul irezistibil, care o să-l adoarmă pentru eternitate. Nu-s vreo excepţie. Majoritatea oamenilor de pe Terra suferă, într-un fel sau altul, din cauza unor indivizi care vor mai mult, pe spatele altora. Uneori, şi din viaţa altora. Să nu-i căpăceşti de să le sară fulgii?
Mă concentrez, alung aceste gânduri naşparlii şi încep să cuget la misiunea primită. Canada are un teritoriu cam de patruzeci de ori mai mare decât al României şi o populaţie mai săltată doar cu câteva milioane. Care va să zică, populaţia dispune de suficient spaţiu să joace ţurca, oina sau alte jocuri care-ţi fac limba cravată. Asta nu înseamnă că toţi canadienii încap în Canada, fără a se călca pe bătături. De exemplu, în stilu' bunelor tradiţii europene, francofonii se trag de gâlci cu anglofonii, în mod periodic. Presupun c-o fac pentru a-şi omorî plictiseala. Ce argumente am? Păi, domniile voastre cum v-aţi ucide plictisu', dacă aţi trăi într-o vilă de mârlan tranziţionist (am vrut să spun evazionist), de vreo fnie de metri locuibili? Puneţi-vă neuronii în priză, imaginaţi-vă situaţia şi veţi constata că păruiala e inerentă! După aceasta, veţi răsufla uşuraţi că n-aveţi case. Ori că locuiţi în apartamente liliputane, în care nu trebuie să vă dondăniţi cu soţiile sau cu pruncii. Vedeţi ce bine-i să fi sărac?
Alături de barosanii englezi şi francezi, în Canada s-au aciuat germani, italieni, români, ucrainieni, ruşi, polonezi, unguri. Au pus împreună de-o internaţională bazată pe chiolhane, amestecuri de sânge şi obiceiuri, de se bucurau inimioarele dornice de viaţă şi dragoste. Băştinaţii amerindieni şi indiţi, (eschimoşi) participau la paranghelii, very happy că noii veniţi nu le mai luau scalpurile şi blănurile. Desigur, mă refer la blănurile animalelor vânate, căci alte „blăniţe” au fost puse la bătaie, conform obiceiului inuit. Nu ştiaţi că primu* gest de ospitalitate al unui inuit constă în oferirea nevestei pentru o partidă de amor cu musafirii? Spuneţi că-i imoral? You are wrong! E ştiinţific şi profitabil pentru ambele părţi. Inuiţii capătă un spor de populaţie şi scapă de extincţie. Pe lângă plăcerile practicării acestui obicei, coloniştii devin şi neamuri cu băştinaşii. Astfel, îşi pun frezele la adăpost de poftele unor vânători de scalpuri. Deci, toate şi toţi erau fericiţi. Inuitele, mai fericite decât toate famele. Greşesc pe undeva?
Nişte filmangii români v-au povestit că, pe pămânT nou, românii şi ungurii au făcut o pace mare şi caldă, cât o mămăligă de gospodar înstărit. În cele mai multe cazuri, chiar aşa a fost. Şi-au ieşit, nene! Nişte nunţi, zaiafeturi şi botezuri ca alea. Nu vă descriu operaţiile care au precedat botezurile, că le ştiţi şi le practicaţi îndeobşte. Toate disputele etnice păreau să se fi rezolvat once and forever, în cel mai plăcut mod cu putinţă. Da' specia de care v-am povestit, revizioniştii unguri, şi-a băgat agenţi şi-n această colonie fericită, să-i înrăiască, să-i dezbine şi să-i întristeze. Aşa cum procedează şi la noi în România. Au turnat otravă ici şi colo. Au Desfăcut o căsătorie mixtă sau alta. S-au adunat în haită, ca maidanezii vagabonzi, să muşte românii. Visau chiar să pună de-o Ungarie canadiană, da' frâncii şi britişii le-au rupt oasele şi orgoliu', făcându-i mieluşei. Ca atare, verzişorii s-au orientat către România, sperând să-şi ia pârleala pentru chelfăneala încasată de la ăi mari. Cam asta e situaţia operativă locală, în care vom evolua.
Aţi început să gândiţi c-ar fi mai înţelept să participăm la prevenirea extincţiei inuiţilor? Îmi place cum gândiţi, da9 noi am primit ordin să prevenim extincţia românilor. O acţiune umanistă şi destul de fermecătoare, la care puteţi participa şi domniile voastre. Deocamdată, în această misiune, noi ne vom concentra asupra capetelor din reţeaua revizionistă. Aţi înţeles că, băieţi de salon, v-am lăsat latura plăcută domniilor voastre? Noi vom proceda la curăţirea bubei revizioniste, cu instrumente adccvatc accstci operaţii: glonţu', otrava şi lovitura psihotronică. E în regulă, nu?
