Păcălici la școală de Nicolae Labiș
Pană nouă-n pălărie
Şi hăinuţă de postav,
Păcălici pe drum păşeşte
fudulindu-se grozav.
Dară din ghiozdan ce-atârnă
ca un firicel de pluş?
Aţi ghicit? Codiţa-şi scoase
să ia aer, Chiţibuş.
Iată şcoala, dar ce zarvă
e acolo-ntre băieţi?
Tii, feciorul lui Tândală,
bătăuşul Tândăleţ.
A trântit două fetiţe,
pe-un copil l-a înjurat,
şi râzând acum se plimbă
ca un paşă de-ngâmfat.
Păcălici spre el păşeşte:
-Tândăleţ, acu’, cât văd,
cereţi de la toţi iertare,
cş altminteri e prăpăd!
– Ce spui tu, mă gâgâlice?
Fugi c-acu te burduşesc!
– Nu-ţi ceri, Tândăleţ, iertare?
Bine… Atunci eu te vrăjesc.
Uite-un duh o să te muşte
de piciorul nespălat…
( Chiţibuş, pe nesimţite,
într-o clipă l-a muşcat ).
…iar din spate o să-ţi cadă
şi ghiozdanul tău pe jos.
( Chiţibuş, pe nesimţite,
cureluşa a şi ros. )
Toţi copiii râd cu poftă,
l-au văzut pe şoricel,
dar lui Tândăleţ i-i frică,
neştiind ce e cu el.
Şi-a cerut apoi iertare,
A rămas mofluz, tăcut,
şi în săptămâna asta
n-a-njurat, nu s-a bătut.