Plumb de George Bacovia
Despre opera si autor : George Bacovia este cel mai insemnat poet simbolist al literaturii romane, apartinand perioadei interbelice. Originalitatea sa consta in impunerea unui nou univers de inspiratie, targul de provincie claustrant si untensitatea obsesiva cu care traieste spaima de moarte si dezintegrare a naturii.
Fiecare anotimp prezentat de autor este un rezultat al propriei sale imaginatii, natura aducand cu sine permanent semnele trecerii in nefiinta. Semnele peisajului autumnal se identifica pregnant cu semnele mortii : iarba "de plumb", florile "carbonizate", parcul "devastat" etc.
Tema : Poezia "Plumb" apare in volumul omonim de debut in 1916 si este o opera poetica
- poezia programatica sau arta poetica este specia genului liric in care se evidentiaza un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj care il particularizeaza.
Semnificatia titlului :
Titlul este un simbol care exprima corespondenta dintre un element al naturii si starilor sufletesti exprimate poetic;
- in sens denotativ (propriu) "plumbul" este un element chimic, un metal moale, greu, maleabil, de culoare cenusiu-albastruie, rau conductor de caldura si electricitate;
- sensul sau conotativ (figurativ) sugereaza in plan poetic, apasarea, monotonia, dezorientarea, spatiul inchis.
Structura si semnificatii :
- cele doua catrene ale poeziei pot fi structurate pe doua planuri : exterior (macrocosmic) si interior (microcosmic);
- se remarca repetarea cuvantului simbol "plumb" de sase ori in pozitii simetrice, accentuand starea sufleteasca de deprimare.
I. Poezia incepe cu verbul indicativ, timpul imperfect 'dormeau". ceea ce sugereaza o actiune prelungita, inceputa in trecut si neterminata;
- "sicriele de plumb" dorm "adanc", sunt cufundate in moarte
- lemnul materialul din care sunt confectionate cosciugele, este inlocuit cu plumbul, pentru a fi evidentiata greutatea lor care faciliteaza atractia pamantului;
- florile sunt asociate, de obicei frumusetii, gingasiei, fiind alaturate oximoronic plumbului, fiind artificiale si prevestind moartea.
- versul al treilea al primei strofe debuteaza cu o marca gramaticala a prezentei eului liric in text; verbul la persoana intai singular "stam", interiorizand discursul prin aparitia motivului singuratatii ("Stam singur in cavou...")
- metafora simbol "cavou" poate avea doua acceptiuni: universul inchis al targului de provincie, care nu cultiva valorile sau propriul trup, conceput ca o temnita pentru sufletul de inaltare in vederea depasirii propriei conditii.
- omul superior tinde catre spargerea tiparelor impuse de cei din jur sau de propria sa materialitate (trupul) pentru a se implini intr-o noua dimensiune pe masura aspiratiilor sale.
- aparitia vantului in peisajul macabru al cavoului si al singuratatii aduce o perceptie tactila resimtita organic, completa de o imagine auditiva prin prezenta verbului "scârțâiau".
- sunetul funebru este produs de coroanelor de plumb care simbolizeaza amplificarea presimtirii unui inevitabil sfarsit;
- prin simetrie, corespondentul "sicrielor de plumb" care dorm adanc, apartinand planului exterior este in strofa a doua amorul care doarme "intors".
- discursul se interiorizeaza "amorul de plumb" sugerand estomparea definitiva a sentimentelor;
- strigarea celil decedat isi are originea in credinta populara dar si filosofia crestina unde apare logosul (cuvantu) cu puteri demiurge, cu ajutorul caruia a fost creata lumea;
- fenomenul mortii este insa ireversibil, fapt sugerat de o noua perceptie tactila ("Era frig"), care amplifica obsesia sfarsitului
- "Aripile de plumb", atribuite amorului, prefateaza o iminenta cadere, o prabusire definitiva in moarte.
Elemente simboliste :
Poezia bacoviana trebuie receptata ca pe o arta de a simti, unde este folosita sugestia care exprima ca mai fidel corespondenta dintre elementele naturii si starile sufletesti;
- universul este perceput sinestezic : vizual - "funerar vesmant", "flori de plumb", "coroane de plumb"
- tactil - "era vant", "era frig"
- auditiv - "scârțâiau", "am inceput sa-l strig"
- in poezie apare simbolul care admite o pluraritate de sensuri la descoperirea carora cititorul colaboreaza cu poetul "plumb"
- sunt evidentiate simetria si repetitia care duc la accentuarea unei idei enuntate dar si la crearea unei muzicalitatii interioare a versului.
Concluzie :
- creatia bacoviana "Plumb" poseda o incarcatura lirica deosebita, inscriindu-se in seria profesiunilor artisitice de credinta, fiind un crez existential original.
Simbolismul în poezia Plumb de George Bacovia
Cadrul apariţiei poeziei:
“Plumb” este o poezie simbolistă cu care debutează volumul cu acelaşi titlu, publicat in 1916.
Caracteristici ale poeziei simboliste (încadrarea operei într-un curent literar):
“Plumb” se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor (plumb), tehnica repetiţiei, cromatica şi trăirile profunde ale eului liric.
Estetica simbolistă se caracterizează prin izolare, solitudine, înstrăinare, împietrire, stări sufleteşti confuze, nedefinite, transmise pe calea sugestiei, folosită pentru a exprima corespondenţele între planul exterior şi planul interior, prin cultivarea senzaţiilor vizuale, auditive, tactile, olfactive.
“Plumb” explorează stările şi emoţiile produse de elementele decorului funerar (imaginarul poetic).
Simbolurile din opera bacoviană: “plumb”, “cavou”, “singur”, organizează discursul liric şi conferă ambiguitate prin diversitatea semnificaţiilor.
Muzicalitatea interioară este dată de paralelismul sintactic, de laitmotivul “stam singur”, de pauze, de puncte de suspensie, care transmit senzaţie de împietrire şi sentimentul morţii.
Viziune despre lume:
Poezia lui George Bacovia oglindeşte solitudinea eului liric, o constiinţă înspăimântată de lumea în care trăieşte. În “Plumb” viziunea este fără ieşire, deoarece textul evidenţiază starea de singurătate, obsesia deplinei izolari, presimţirea morţii.
Lirism subiectiv:
Poezia se realizează ca un monolog liric, lirismul subiectiv fiind redat prin mărcile subiectivităţii: “stam”, “am început”-verbe la persoana I, singular; “(amorul) meu”-adjectiv posesiv, la persoana I, singular.
Tema operei:
“Plumb” are ca temă condiţia poetului într-o societate limitată, artificială, fără idealuri, într-o lume ostilă şi stranie.
Compoziţia textului poetic:
Semnificaţia titlului: “Plumb” este un simbol care sugerează apăsarea sufletească, greutatea sufocantă, cenuşiul existenţial, universul monoton, imposibilitatea de a ieşi dintr-un spaţiu închis.
Incipitul (primul vers) “Dormeau adânc sicriele de plumb “ cuprinde cele două simboluri bacoviene “sicrie” şi “plumb” ce fac parte din câmpul semantic al morţii alături de verbul la imperfect “dormeau” şi adverbul “adânc”, care ilustrează motivul somnului/ al morţii ca un somn profund. Cuvântul ”plumb” plasat la final de vers sugerează închiderea, imposibilitatea evadării. De fapt, termenul este reluat de şase ori, în poziţii distribuite simetric în ambele strofe-catren. Semnificaţiile cuvântului “plumb” se construiesc pe baza corespondenţelor dintre planul subiectiv, uman, interior şi planul obiectiv, exterior. El sugerează moartea, apăsarea sufletească, prăbuşirea interioară. Culoarea sa gri exprimă tristeţe, monotonie, plictis, nelinişte, melancolie, răceală, lipsa de viaţă, izolare. Sonoritatea cuvântului, produsă de patru consoane şi o vocală închisă indică prăbuşirea, greutatea apăsătoare a existenţei. “Plumb” este poziţionat simetric şi în asocieri semantice inedite: “sicriele de plumb”, “flori de plumb”, “coroanele de plumb”( în prima strofă) şi “amorul meu de plumb”, “aripile de plumb” ( în al doilea catren). Toate contribuie la realizarea unui decor macabru, dezolant, a imaginarului poetic specific bacovian.
Simetria compoziţională:
Discursul liric este organizat în două catrene care sunt secvenţe poetice corespunzătoare celor două planuri: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de “cimitir”, de “cavou” şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii (“amorul meu de plumb”).
Construcţiile simetrice sunt: primul catren începe cu verbul „ dormeau”, urmat de adverbul „adânc”; al doilea catren debutează cu verbul „dormea”, urmat de adverbul „întors”; sintagma „flori de plumb” se află la începutul celui de-al doilea vers, în ambele strofe; sintagma „stam singur” ocupă prima poziţie în al treilea vers, în ambele catrene; structurile „ şi era vânt…”, „şi era frig” sunt distribuite la finalul celui de-al treilea vers din fiecare strofă; simbolul „plumb” încheie versurile 1, 4, 5, 8.
Simetria construcţiei acestei poezii sugerează monotonia, plictisul, universul închis, sufocant, apăsător, în care eul liric nu poate evolua spiritual.
Limbajul şi expresivitatea textului liric:
Poezia “Plumb” este realizată în mod preponderent din imagini vizuale, care evidenţiază vidul sufletesc, angoasa vieţii.
Strofa întâi descrie un spaţiu închis, apăsător, sufocant în care eul liric se simte izolat ca într-un “cavou”.Toate elementele decorului de înmormântare indică mediul provincial mohorât, anost, în care până şi florile sunt împietrite. Vântul sugerează mişcarea, dar produce efecte reci, exprimate prin imaginea auditivă: “Şi scârţâiau coroanele de plumb.”
Strofa a doua ilustrează tragicul existenţial, provocat de lipsa afectivităţii: “Dormea întors amorul meu de plumb”. Sintagma “aripile de plumb” presupune un zbor în jos, cădere surdă şi grea, moarte.
O altă imagine auditivă “Şi-am început să-l strig” exprimă durerea sufletească a eului liric.
Ambiguitatea poetică se remarcă la nivelul structurii “amorul meu de plumb”, deoarece aceasta poate sugera pe de o parte, o dragoste pierdută, tristă, irealizabilă şi, pe de altă parte, creaţia eului liric care înţelege că, într-o lume îngustă, moartă din punct de vedere spiritual, opera sa nu se poate înălţa, nu poate fi apreciată la justa ei valoare.Astfel, creatorul trăieşte o dramă, se simte incompatibil cu lumea în care trăieşte şi care nu-l înţelege, nu-l apreciază. De aceea poezia are ca temă condiţia creatorului/ artistului de geniu, aflat în dezacord cu societatea.
Expresia spaimei de moarte, a senzaţiei de gol sufletesc, a singurătăţii obsedante se realizează prin imaginile auditive, dar şi prin senzaţii tactile (frigul, vântul).
Prozodia este riguros construită prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsura fixă de zece silabe.
Verbele sunt la timpul imperfect care desemnează trecutul nedeterminat, dar şi permanenţa unei stări de nelinişte, de singurătate, dezamăgire: “dormeau”, “stam”, “era”, “scârţâiau”, “dormea”, “atârnau”.
Verbul la perfect compus “am început” şi cel la conjunctiv “să strig” sugerează disperarea eului liric. Verbul “a fi”, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic, în construcţii care sugerează trecerea de la planul obiectiv, “era vânt”, la planul subiectiv “era frig”.
Textul poetic este realizat prin procedeul acumulării: prin repetarea conjuncţiei copulative “şi”, prin sintagmele în centrul cărora se află simbolul central-plumb.
Prin atmosferă, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, prin accentuarea stărilor sufleteşti, poezia “Plumb” de George Bacovia se încadrează în estetica simbolistă/ curentul literar numit simbolism, deschizând, în lirica noastră, calea spre modernitate, în privinţa modalităţilor de expresie, a viziunii despre lume.