AnnaE
#0

Pastreaza visul de Nora Roberts 

Capitolul 1

Copilăria ei fusese o minciună.

Tatăl ei fusese un hoţ.

Mintea sa se străduia să asimileze aceste două realităţi, să le absoarbă, să le analizeze şi să le accepte. Kate Powell se antrenase să fie o femeie practică, o femeie care munceşte din greu ca să-şi atingă scopurile, câştigându-le cu multă grijă, pas cu pas. Nu-şi îngăduia nicio şovăială. N-o lua pe scurtături. Recompensele erau câştigate cu sudoare, planificare şi efort.

Asta era ea, considerase Kate dintotdeauna; un produs al eredităţii sale, al educaţiei şi al propriilor standarde stricte pe care şi le fixase pentru ea însăşi.

Când un copil rămâne orfan de la o vârstă fragedă, când înfruntă pierderea, când, în esenţă, şi-a văzut părinţii murind, nu mai poate exista un lucru mai sfâşietor.

Şi totuşi, da, îşi dădea seama Kate, şocată încă, stând la biroul ei ordonat de la firma Bittle and Associates.

Din acea tragedie a copilăriei se iviseră enorme binecuvântări. Părinţii ei fuseseră duşi departe, iar ea primise alţii. Legătura de rudenie prea îndepărtată nu contase pentru Thomas şi pentru Susan Templeton. O luaseră în casa lor, o crescuseră, îi dăruiseră afecţiune şi un cămin. Îi dăduseră totul, fără discuţie.

Şi, cu siguranţă, ştiau adevărul, îşi dădea seama Kate. Trebuiau să-l fi ştiut dintotdeauna.

Ştiuseră când o luaseră de la spital, după accident, în timp ce o consolau şi-i ofereau darul unei noi familii, ştiuseră.

Au luat-o cu ei, peste continent, în California. Pe falezele întinse, oferindu-i frumuseţea din Big Sur. La Templeton House. Acolo, în acea grandioasă locuinţă, la fel de elegantă şi de primitoare ca oricare dintre luxoasele hoteluri Templeton, au integrat-o în familie.

Şi i-au dăruit, ca fraţi mai mici, pe Laura şi pe Josh, copiii lor. I-au dăruit-o pe Margo Sullivan, fiica îngrijitoarei, care fusese acceptată în familie încă dinaintea lui Kate.

I-au dat haine şi hrană, educaţie, avantaje. I-au oferit reguli şi disciplină, şi încurajarea de a-şi urmări îndeplinirea visurilor.

Mai presus de orice, i-au dăruit iubire, familie şi mândrie.

Şi totuşi ştiuseră de la bun început ceea ce Kate descoperise abia acum, cu douăzeci de ani mai târziu.

Tatăl ei fusese un hoţ, un om condamnat pentru delapidare. Surprins asupra faptului de a înstrăina bani din conturile propriilor săi clienţi, murise faţă în faţă cu ruşinea, prăbuşirea, închisoarea.

S-ar fi putut să nu afle niciodată, dacă nu apărea capricioasa întorsătură a sorţii care, în dimineaţa aceea, îl adusese în biroul ei pe un vechi prieten al lui Lincoln Powell.

A fost atât de încântat s-o revadă, amintindu-şi-o din copilăria ei! Pe Kate o încălzea gândul că era ţinută minte, faptul de a-şi da seama că venise la ea cu afaceri, datorită vechilor lui legături cu părinţii ei. Cu toate că nu prea avea vreme de prisos, în acele ultime săptămâni dinaintea scadenţei fiscale de la 15 aprilie, îşi acordase puţin timp să stea de vorbă cu el.

Iar acum, vechiul prieten se aşezase pe scaunul din faţa biroului, aducându-şi aminte. O săltase pe genunchi când era mică, spunea el, şi lucrase la aceeaşi firmă de publicitate cu tatăl ei. Motiv pentru care, i-a zis, din moment ce se reinstalase în California, având acum propria lui firmă, dorea s-o angajeze contabilă. Kate i-a mulţumit, începând să-şi amestece întrebările despre afacerile şi necesităţile lui financiare cu iscodiri despre părinţii ei.

Apoi, când vizitatorul a început să vorbească atât de dezinvolt despre acuzaţii, despre inculpare şi despre tristeţea pe care o resimţise când tatăl ei murise înainte de a putea restitui banii, Kate n-a spus nimic, n-a putut scoate o vorbă.

— Niciun moment nu intenţionase să fure, doar să ia cu împrumut. A, a greşit, sigur că da, martor e Dumnezeu, întotdeauna m-am simţit parţial răspunzător, fiindcă eu eram acela care-i spusese despre tranzacţia imobiliară şi-l încurajasem să investească. Nu ştiam că-şi pierduse deja majoritatea capitalului în câteva afaceri care eşuaseră. Urma să pună banii la loc. Ar fi găsit Line o modalitate, întotdeauna găsea. Mereu a fost puţin cam invidios pe vărul său, care ajunsese atât de bine, în timp ce el de-abia reuşea să se descurce.

Şi vizitatorul – Doamne, nu-şi mai amintea numele lui, nu-şi mai putea aminti nimic, numai cuvintele – i-a zâmbit.

În tot timpul cât îi vorbise, formulând scuze, adăugând propriile lui explicaţii faptelor, Kate stătuse tăcută, dând din cap. Acel străin care îl cunoscuse pe tatăl ei îi distrugea înseşi temeliile fiinţei.

— Când era vorba de Tommy Templeton, avea un punct sensibil. Curios, când stai să te gândeşti că el e cel ce te-a crescut la urma urmei. Dar Line n-a avut niciodată vreun gând rău, Katie. Era doar nepăsător. Niciodată nu avusese şansa să-şi dovedească vrednicia şi, dacă mă-ntrebi pe mine, asta a fost adevărata crimă.

Adevărata crimă, îşi spuse Kate, în timp ce i se încleşta un nod în stomac. Furase, fiindcă avea o nevoie disperată de bani şi alegea calea cea mai simplă. Fiindcă era un hoţ, îşi spuse ea acum. Un escroc. Un pungaş care înşelase până şi sistemul justiţiar, intrând pe o porţiune cu gheaţă a drumului şi distrugându-şi maşina, murind împreună cu soţia lui şi lăsându-şi fiica orfană.

Astfel, soarta i-l dăruise ca tată pe însuşi omul atât de invidiat de tatăl ei bun. Prin moartea lui, Kate devenise, în esenţă, o Templeton.

Oare se întâmplase anume? se întrebă ea. Fusese atât de disperat, de nepăsător, de furios, încât alesese moartea? Abia şi-l mai amintea, un om slab, palid, nervos, iute la mânie.

Un om cu planuri mari, îşi spunea acum Kate. Un om care depănase din acele planuri fantezii încântătoare pentru copilul lui. Viziuni ale unor case mari, maşini de lux, excursii doldora de distracţii la Disney World.

Şi, tot timpul, trăiseră într-o casă mică, la fel ca toate căsuţele din cartier, cu un sedan vechi care zdrăngănea şi fără să facă nicio călătorie nicăieri.

Aşa că furase şi fusese prins. Şi murise.

Ce făcuse mama ei? se întreba Kate. Ce simţise? De-asta şi-o amintea ea mai mult ca pe o femeie cu îngrijorarea în ochi şi cu un zâmbet crispat?

Mai furase Line şi înainte? Simplul gând o făcea s-o treacă fiorii. Furase de mai multe ori şi, cumva, scăpase basma curată? Puţin de ici, puţin de colo, până ajunsese prea neglijent?

Îşi amintea certuri, adeseori pe tema banilor. Şi, mai rău, tăcerile care le urmaseră. Tăcerea din noaptea aceea. Acea tăcere apăsătoare, dureroasă, din maşină, între părinţii ei, după groaznicul derapaj urmat de urlete şi chinuri.

Cutremurată, închise ochii, încleştându-şi strâns pumnii, cu un efort de a-şi înfrunta durerea de cap.

O, Doamne, cât îi mai iubise! Le iubise amintirea. Nu putea suporta s-o ştie mânjită şi pângărită. Şi nu putea privi în faţă, îşi dădu ea seama, cu oribilă ruşine, faptul că era fiica unui escroc.

N-avea s-o creadă. Nu încă. Respirând încet şi adânc, de câteva ori, se întoarse spre computer. Cu mişcări mecanice şi eficiente, accesă biblioteca din New Hampshire, statul unde se născuse şi-şi trăise primii opt ani de viaţă.

Era o muncă istovitoare, dar comandă exemplare ale ziarelor din anul anterior accidentului, cerând faxuri după orice articol în care era vorba de Lincoln Powell. În timp ce aştepta, luă legătura cu avocatul din Est care executase dispoziţiile testamentare asupra proprietăţii părinţilor ei.

Era o persoană familiarizată cu tehnologia. Într-o oră, avea tot ce-i trebuia. Putea citi detaliile negru pe alb, date care confirmau faptele aflate de la avocat.

Acuzaţiile, inculparea penală, scandalul. Un scandal, înţelese Kate, care ocupase mult spaţiu tipografic, datorită legăturilor de familie dintre Lincoln Powell şi neamul Templeton. Şi fondurile lipsă, acoperite total după înmormântarea părinţilor ei. Rambursate, era convinsă Kate, de oamenii care o crescuseră ca pe propria lor fiică.

Familia Templeton, medita ea, care fusese atrasă în toată urâţenia acelei situaţiei, îşi asumase discret responsabilitatea şi copilul. Şi, întotdeauna, apărase copilul.

Acolo, în liniştea din birou, singură, îşi lăsă capul pe masă şi începu să plângă. Şi plânse. Şi când lacrimile i se sfârşiră, scoase câteva pastile pentru durerea de cap şi altele pentru arsurile din stomac. Când îşi luă servieta să plece, îşi spuse că avea să îngroape totul şi gata. La fel cum îşi îngropase şi părinţii.

Nu se putea schimba nimic, nu se mai putea drege nimic. Ea era aceeaşi, se încredinţa, aceeaşi femeie care fusese şi de dimineaţă. Şi totuşi constată că nu putea deschide uşa biroului, având de înfruntat posibilitatea de a se întâlni pe coridor cu vreun coleg. Aşa că se aşeză la loc şi închise ochii, căutându-şi mângâierea în vechile amintiri. Un tablou de familie şi tradiţie, îşi spuse ea. Un portret al celei care era, cu ceea ce i se dăduse şi ceea ce fusese crescută spre a deveni.

 

La şaisprezece ani, urma un set suplimentar de cursuri care aveau s-o ajute să absolve cu un an înaintea clasei, şi, întrucât o asemenea provocare nu-i era de ajuns, se hotărâse să termine şcoala cum laudae. Îşi schiţase deja în minte discursul de absolvire.

Activităţile ei extraşcolare includeau încă un termen ca trezorieră a clasei, un stagiu de preşedintă a clubului de matematici şi un loc în alinierea de început a echipei de baseball. Avea speranţe de a fi numită din nou M.V.P. în sezonul următor, dar deocamdată atenţia i se concentra asupra calculelor.

Punctul ei tare erau cifrele. Ţinându-se de logică, se hotărâse deja să-şi folosească în carieră calităţile. Odată ce primea masteratul în administraţia de afaceri – pentru care, mai mult decât probabil, avea să-l urmeze pe Josh la Harvard – urma să-şi facă o carieră în contabilitate.

Nu conta că Margo îi declarase plictisitoare aspiraţiile. Pentru Kate, acestea erau realiste. Urma să-şi dovedească sieşi, şi tuturor celor care contau pentru ea, că tot ceea ce i se dăduse, tot ce i se oferise fusese folosit în cel mai bun mod posibil.

Întrucât o usturau ochii, îşi scoase ochelarii şi se rezemă de spătarul scaunului de la birou. Ştia cât era de important să-şi odihnească periodic creierul, pentru a şi-l menţine cât mai limpede. Aşa făcu şi acum, lăsându-şi privirea să i se plimbe prin încăpere.

Noile culori pe care familia Templeton insistase să şi le aleagă la împlinirea vârstei de şaisprezece ani o caracterizau perfect. Deasupra biroului, pe rafturile simple de brad, stăteau cărţile şi materialele ei de studiu. Biroul era o piesă Chippendale de culoarea mierii, cu spaţiu pentru genunchi, sertare adânci şi încrustaţii fanteziste cu scoici. Simplul fapt de a lucra acolo o făcea să se simtă încununată de succes.

Nu dorise tapete cu modele sau perdeluţe cochete. Dungile discrete de pe pereţi şi jaluzelele verticale, simple, se potriveau cu stilul ei. Întrucât înţelegea nevoia mătuşii sale de a o răsfăţa, alesese o canapea frumoasă, cu margini în formă de rulouri, verde-închis. Cu rare prilejuri, chiar se întindea pe ea, pentru a se relaxa citind.

În rest, camera era funcţională, aşa cum prefera Kate.

Bătaia în uşă o întrerupse exact când îşi îngropa din nou nasul în cărţi. Răspunse cu un mormăit distrat.

— Kate.

Susan Templeton, într-un set elegant de caşmir, intră cu mâinile în şolduri.

— Ce să mă fac eu cu tine?

— Aproape am terminat, murmură Kate; simţi parfumul mătuşii sale, când Susan se apropie. Teză la matematică. Mâine.

— De parcă n-ai fi deja pregătită.

Susan se aşeză pe marginea patului aranjat cu grijă, studiind-o pe Kate. Ochii aceia căprui, enormi, şi de un straniu exotism, priveau concentraţi prin ochelarii de citit, cu ramă groasă. Părul, brun şi lucios, era legat la spate într-o coadă de cal scurtă. Fata şi-l tundea tot mai scurt cu fiecare an, îşi spuse Susan, oftând. Pulovere gri, simple, lăbărţate peste trupul longilin şi slab, până la picioarele goale. Sub privirea lui Susan, gura lată a lui Kate se ţuguie într-o combinaţie de bosumflare şi nervi. Între sprâncene i se adânci o cută de îngândurare.

— În caz că n-ai observat, începu Susan, mai sunt zece zile până la Crăciun.

— Hmm. Săptămâna tezelor. Sunt aproape gata.

— Şi e ora şase.

— Nu mă aşteptaţi cu cina. Vreau să termin aici.

— Kate, se ridică Susan, smulgându-i ochelarii de pe nas. Josh a venit acasă de la colegiu. Familia te aşteaptă la împodobitul pomului.

— A…

Clipind din ochi, Kate se chinui să-şi smulgă mintea dintre formule. Mătuşa ei o privea ca o bufniţă, cu părul blond-închis buclat uşor în jurul feţei frumoase.

— Iartă-mă. Uitasem. Dacă nu iau cu brio examenul ăsta…

— Lumea, aşa cum o cunoaştem, îşi va găsi sfârşitul. Ştiu.

Kate zâmbi, rotindu-şi umerii pentru a şi-i destinde.

— Cred că-mi pot acorda vreo două ore. Numai de data asta.

— Suntem onoraţi, zise Susan, punându-şi ochelarii pe birou, ia-ţi ceva în picioare, Kate.

— O.K. Cobor imediat.

— Nu-mi vine să cred că urmează să spun aşa ceva unuia dintre copiii mei, dar…

Susan porni spre uşă.

— Dacă te mai atingi de una dintre cărţile alea, vei fi consemnată în casă.

— Da, să trăiţi.

Kate se duse la scrin şi-şi alese o pereche de pantaloni dintr-un vraf ordonat. Sub pantalonii împăturiţi cu grijă se afla ascunzătoarea ei secretă de Weight-On, cu care reuşise să-şi mai pună pe oase puţină carne. După ce-şi trase pantalonii, înghiţi două aspirine pentru a-şi alunga migrena care tocmai începea să dea semne de viaţă.

— Era şi timpul, o întâmpină Margo în capul scării. Josh şi domnul Templeton înşiră deja beculeţele.

— Asta poate dura ore-ntregi. Ştii cât le place să se certe dacă să le înfăşoare în sensul acelor de ceasornic sau invers.

Înclinându-şi capul, o privi lung pe Margo.

— Tu pentru ce naiba te-ai împopoţonat?

— M-am îmbrăcat şi eu sărbătoreşte. Margo îşi netezi poalele rochiei roşii, mulţumită că decolteul en coeur lăsa să se întrezărească adâncitura dintre sâni; încălţase pantofi cu tocuri, hotărâtă ca Josh să-i observe picioarele, amintindu-i că acum era şi ea femeie. Spre deosebire de tine, nu-mi place să împodobesc bradul îmbrăcată în zdrenţe.

— Cel puţin, îmi va fi mai comod aşa, pufni Kate. Iar ai dat iama-n parfumurile mătuşii Susie.

— Ba n-am dat iama nicăieri, zise Margo, ridicându-şi bărbia şi înfoindu-şi părul. S-a oferit ea să mă şpriţeze.

— Auziţi, strigă Laura din josul scării, voi două aveţi de gând să vă certaţi acolo sus toată seara?

— Nu ne certam. Ne făceam complimente reciproce pentru ţinută.

Râzând pe înfundate, Kate începu să coboare treptele.

— Tata şi Josh aproape au terminat dezbaterea despre beculeţe.

Laura aruncă o privire prin holul spaţios, spre salonul familial.

— Acum fumează trabuce.

— Josh fumează trabuc? se amuză Kate, imaginându-şi-l.

— Acum e harvardist, replică Laura, cu un accent din New England exagerat de afectat. Ai cearcăne sub ochi.

— Iar tu ai stele într-ai tăi, ripostă Kate. Şi te-ai gătit şi tu ca la paradă.

Nemulţumită, se trase de poalele puloverului.

— Ce se întâmplă?

— Trece pe-aici Peter, mai târziu.

Laura se întoarse spre oglinda din hol, pentru a-şi controla linia rochiei de lână ivorie. Ocupată să viseze, nu observă schimbul de strâmbături dintre Margo şi Kate.

— Doar pentru vreo oră. Abia aştept vacanţa de iarnă. Încă o teză şi, pe urmă, libertatea.

Îmbujorată de nerăbdare, le zâmbi radioasă prietenelor ei.

— Va fi cea mai grozavă vacanţă de iarnă din viaţa mea. Presimt că Peter o să mă ceară în căsătorie.

— Cum? izbucni Kate, înainte ca Laura s-o poată tempera.

— Mai încet, se grăbi aceasta să se apropie de ele, peste duşumeaua cu dale albe şi albastre. Nu vreau s-audă mama şi tata. Nu încă.

— Laura, nu te poţi gândi serios să te măriţi cu Peter Ridgeway. Abia îl cunoşti şi n-ai decât şaptişpe ani.

Prin mintea lui Margo se înghesuiau un milion de argumente contra ideii.

— Fac optişpe peste câteva săptămâni. Oricum, e numai o presimţire. Promiteţi-mi că nu spuneţi nimic.

— Sigur nu vom spune, o asigură Kate, ajungând la baza scării arcuite. Sper că n-o să faci nicio nebunie, da?

— Am făcut eu vreodată? Pe buzele Laurei se ivi un zâmbet nostalgic, în timp ce o bătea pe dosul mâinii. Hai să mergem.

— Ce-o fi găsind la el? bombăni Kate spre Margo. E un boşorog.

— Are două’şapte de ani, o corectă Margo, îngrijorată şi ea. E un tip trăsnet şi o tratează ca pe o prinţesă. Are…

Îşi căută cuvântul.

— … ştaif.

— Da, dar…

— Şşş.

O zărise pe mama ei intrând în hol, cu un cărucior plin de ceşti cu ciocolată fierbinte.

— Să nu stricăm seara asta. Vorbim noi mai târziu.

Fruntea lui Ann Sullivan se încreţi, în timp ce-şi studia fiica.

— Margo, credeam că rochia asta e pentru Crăciun.

— Am chef de sărbătoare, replică Margo veselă. Lasă-mă s-o iau, mamă.

Departe de a se mulţumi cu atât, Ann îşi privi fiica împingând căruciorul în salon, înainte de a se întoarce spre Kate.

— Domnişoară Kate, iarăşi ţi-ai obosit ochii. Sunt injectaţi. Te rog ca mai târziu să ţi-i odihneşti cu felii de castravete. Şi unde ţi-s papucii?

— În debara.

Înţelegând nevoia de a dojeni a servitoarei, Kate o luă de braţ.

— Haide acum, Annie, nu face scandal. E vremea împodobitului. Mai ţii minte îngeraşii pe care ne-ai ajutat să-i facem când aveam zece ani?

— Cum aş putea să uit ce mizerie aţi făcut toate trei? Iar domnul Josh vă tot tachina şi muşca din capetele omuleţilor de turtă dulce ai doamnei Williamson.

Ridică o mână, atingând-o pe obraz.

— Cât ai crescut de-atunci! În momente ca astea, mi se face dor de fetiţele mele.

— Întotdeauna vom fi fetiţele tale, Annie.

Se opriră în uşa salonului, pentru a privi scena.

Pe Kate o făcu să zâmbească cum arăta totul. Bradul, deja sclipind de beculeţe, era înalt de trei metri şi mai bine. Se afla în dreptul ferestrelor înalte de la faţadă. Cutiile cu ornamente, aduse din magazie, aşteptau să fie deschise.

În şemineul de lapis lazuli, garnisit cu lumânări şi cetină proaspătă, pâlpâia un foc molcom. În toată odaia se simţea miros de lemn de brad, de măr şi de parfum.

Cât de mult iubea casa aceea, îşi spuse Kate. Înainte de a se termina decoraţiunile, toate camerele urmau să aibă exact aspectul potrivit de voie bună sărbătorească. Un bol de argint georgian plin cu conuri de brad avea să fie încadrat de lumânări. Buchete de poinsettii în glastre cu margini aurite aveau să se înghesuie pe toate pervazurile ferestrelor. Îngeri delicaţi de porţelan urmau să fie plasaţi pe mesele lucioase de mahon din vestibul. Vechiul Moş Crăciun victorian îşi va ocupa locul de onoare pe pian.

Îşi amintea bine primul Crăciun la Templeton House. Cum îi mai luase ochii grandoarea şi cum îi alinase căldura constantă durerea din inimă…!

Acum, deja îşi trăise acolo jumătate din viaţă, iar tradiţiile casei deveniseră şi ale ei.

Ar fi vrut să oprească în loc acel moment, să-l facă etern şi neschimbător. „Iată, îşi spuse, cum dansează lumina focului pe faţa mătuşii Susie în timp ce-i râde unchiului Tommy – şi cum îi ia el mâna şi i-o ţine. Cât de desăvârşiţi arată, femeia cu siluetă gingaşă şi bărbatul înalt şi distins.“

Imnuri de Crăciun se auzeau încet, în timp ce Kate observa tot tabloul. Laura îngenunchease lângă cutii, ridicând un glob mare de sticlă roşie care reflecta sclipitor lumina. Margo turna ciocolată aburindă dintr-un ceainic de argint şi-şi exersa cu Josh talentele de a flirta.

Tânărul stătea pe o scară, cu lumina beculeţelor de pom reflectată în părul său ca bronzul. Îi jucau pe faţă, în timp ce zâmbea în jos spre Margo.

În camera aceea plină cu argint strălucitor, lemn vechi, lustruit, şi ţesături moi, toţi erau perfecţi. Şi erau ai ei.

— Nu-i aşa că-s frumoşi, Annie?

— Aşa sunt. Şi dumneata la fel.

„Ca ei, nu, “ îşi spuse Kate, intrând în cameră.

— Uite-o pe Katie a mea, îi zâmbi radios Thomas. Ai mai lăsat un timp cărţile în pace, da?

— Dacă tu poţi renunţa să răspunzi la telefon o seară întreagă, mă pot şi eu întrerupe din învăţat.

— Nu se munceşte în seara împodobirii pomului, spuse el, făcându-i cu ochiul. Cred că, măcar o dată pe an, hotelurile pot funcţiona şi fără mine.

— Niciodată atât de bine cum le conduceţi tu şi mătuşa Susie.

Margo îşi înălţă o sprânceană, dându-i lui Kate o ceaşcă cu ciocolată fierbinte.

— Cineva face sluj pentru încă un cadou. Sper că ai în minte şi altceva în afară de computerul ăla tâmpit după care-ţi lasă gura apă.

— Computerele au devenit instrumente necesare în orice afacere. Nu-i aşa, unchiule Tommy?

— Nu mai poţi trăi fără ele. Mă bucur totuşi că le ia în primire generaţia voastră. Nu înghit drăcoveniile astea.

— Va trebui să ridici în grad sistemul din Sales, interveni Josh, coborând scara. N-are niciun rost să faci toată treaba, când o poate face un aparat în locul tău.

— Vorbeşti ca un adevărat hedonist, zâmbi ironică Margo. Ai grijă, Josh, poate chiar vei învăţa să baţi la maşină. Imaginaţi-vă, Joshua Conway Templeton, moştenitor evident al Templeton Hotels, să ştie o meserie utilă.

— Ia ascultă, duceso…

— Opriţi-vă, întrerupse Susan cu mâna ridicată remarca sarcastică a fiului ei. În seara asta, fără probleme profesionale, nu uitaţi. Margo, fii fetiţă cuminte şi dă-i lui Josh ornamentele. Kate, ocupă-te tu de partea cealaltă a pomului, cu Annie, da? Laura, noi două începem de aici.

— Şi eu? vru să ştie Thomas.

— Tu fă lucrul la care te pricepi cel mai bine, iubitule. Supraveghează.

Nu era de ajuns să le agaţe. Prinderea podoabelor trebuia să fie însoţită de oftaturi şi povestiri din trecutul lor. Ca, de pildă, elful de lemn cu care într-un an Margo aruncase în Josh, iar acum avea capul lipit la loc cu clei. Steaua de sticlă despre care Laura crezuse odinioară că tatăl ei o culesese de pe cer anume pentru ea. Fulgii de zăpadă croşetaţi de Annie pentru fiecare membru al familiei. Ghirlanda de fetru cu fir argintiu care fusese primul şi ultimul proiect al lui Kate la lucru manual. În sfârşit, atârnarea simplă şi casnică a nepreţuitelor decoraţiuni antice pe care Susan le colecţionase din toată lumea.

Când terminară, îşi ţinură cu toţii respiraţia, în timp ce Thomas stingea lămpile. Camera rămase luminată numai de focul din cămin şi de vraja bradului.

— E minunat. Întotdeauna e minunat, murmură Kate, luând-o pe Laura de mână.

 

În aceeaşi noapte, somnul ocolind-o, Kate reveni la parter. Se furişă în salon, se întinse pe covor, sub pom, şi începu să privească jocul luminiţelor.

Îi plăcea să asculte casa, ticăitul stins al vechilor ceasuri, oftaturile şi murmurele lemnelor care se aşezau mai bine, trosnetele buştenilor arşi în şemineu. Ploaia bătea în ferestre cu mici înţepături ca de ac. Vântul era un cântec şoptit.

Îi făcea bine să stea culcată astfel. Nervozitatea provocată de examenul de a doua zi i se risipea încet din stomac. Ştia că toţi erau în paturile lor, la căldură, în siguranţă. O auzise pe Laura revenind de la plimbarea cu maşina lui Peter şi, ceva mai târziu, pe Josh, de la o întâlnire.

Lumea ei era în deplină ordine.

— Dacă-l pândeşti pe Moşul, ai cam mult de aşteptat, spuse Margo, intrând desculţă şi aşezându-se lângă Kate. Doar nu te-o fi obsedând un tâmpit de extemporal la matematică, nu?

— E teza, îi aminti Kate. Şi dacă ai fi mai atentă la ale tale, n-ai trece clasa la limită, numai cu C-uri.

— Şcoala nu-i decât un rău necesar.

Margo scoase un pachet de ţigări din buzunarul halatului. Toţi fiind în pat, putea trage un fum pe furiş, fără probleme.

— Deci, îţi vine să crezi că Josh s-a lipit de saşia aia de Leah McNee?

— Nu-i saşie, Margo. Şi e bine făcută.

Margo suflă fumul. Orice om nelovit de orbire putea să vadă că, în comparaţie cu Margo Sullivan, Leah abia-abia de era feminină.

— Nu s-au lipit decât fiindcă se ţine după el.

— Şi ţie ce-ţi pasă?

— Nu-mi pasă, pufni ea, fumând îmbufnată. Doar că e atât de… banală. Eu nu voi fi niciodată aşa.

Cu un mic zâmbet, Kate se întoarse spre prietena ei. În halatul albastru cu brandenburguri, cu cascada ei de păr blond, Margo arăta seducătoare, rafinată şi senzuală.

— Nimeni nu te-ar acuza pe tine de banalitate. Arţăgoasă, încrezută, necioplită, o reală pacoste pe capul omului, da, dar banală, niciodată.

Margo îşi arcui o sprânceană, zâmbind.

— Pe tine pot conta întotdeauna. Oricum, a propos de banalitate, cât de strâns crezi că s-a agăţat de fapt Laura de Peter Ridgeway?

— Nu ştiu, îşi roase Kate buza. I se scurg ochii după el de când l-a transferat aici unchiul Tommy. Aş prefera să fi rămas director la Templeton Chicago.

Apoi, ridică din umeri, zicând:

— Probabil că-i bun în meserie, altfel unchiul Tommy şi mătuşa Susie nu l-ar fi avansat.

— Talentul de director de hotel n-are nimic de-a face cu asta. Domnul şi doamna Templeton au zeci de directori, prin toată lumea. Asta-i singurul cu care a umblat vreodată Laura. Kate, dacă se mărită cu el…

— Mda, oftă prelung Kate. Ea hotărăşte. E viaţa ei. Christoase, nu-mi pot închipui de ce-ar vrea cineva să-şi pună aşa juvăţul de gât?

— Nici eu.

Strivindu-şi ţigara, Margo se culcă pe spate.

— Şi nici n-am s-o fac. Eu voi face ceva să bubuie, pe lumea asta.

— Şi eu..

Margo îi aruncă o privire piezişă.

— Cu registrele contabile? Alea mai mult pârâie.

— Tu ai să bubui în felul tău, eu într-al meu. La anul, pe vremea asta, voi fi la colegiu.

— Ce gând hidos! se cutremură Margo.

— Vei ajunge şi tu acolo, îi aminti Kate. Dacă nu-ţi iei S.A.T.-ul.

— Mai vedem noi.

Colegiul nu figura pe agenda lui Margo.

— Să zicem că găsesc zestrea Seraphinei şi fac călătoria aia în jurul lumii despre care tot vorbeam. Sunt unele locuri pe care vreau să le văd cât sunt tânără încă. Roma şi Grecia, Parisul, Milano, Londra…

— Sunt impresionante.

Kate le vizitase. Soţii Templeton o duseseră peste tot – cum ar fi dus-o şi pe Margo, dacă i-ar fi dat voie Ann.

— Te şi văd măritându-te cu un bogătaş, tocându-i toată averea şi pe urmă luând-o de la început.

— Nu-i rău, ca fantezie, îşi întinse Margo braţele, amuzată. Dar aş prefera să fiu bogată eu însămi şi să n-am decât un pluton de amanţi.

La auzul sunetului din hol, îşi ascunse scrumiera sub faldurile halatului.

— Laura… se ridică ea în capul oaselor, răsuflând prelung. M-ai speriat de moarte.

— Iartă-mă, nu puteam să dorm.

— Pofteşte la bairam, o invită Kate. Ne plănuim viitorul.

— Aha, îngenunche Laura pe covor, cu un uşor surâs tainic. Ce frumos!

— Ia stai…

Cu ochii atenţi, Margo se întoarse şi o apucă pe Laura de bărbie. După un moment de studiu, expiră prelung.

— O. K, n-ai făcut-o cu el.

Roşind, Laura îi dădu mâna la o parte.

— Sigur că n-am făcut-o. Peter nu m-ar forţa niciodată.

— De unde ştii că n-a făcut-o? întrebă Kate.

— Se vede. Nu cred că ar trebui să ai relaţii sexuale cu el, Laura, dar, dacă te gândeşti serios la măritiş, mai bine probează-l înainte.

— Sexul nu-i o pereche de pantofi, bombăni Laura.

— Dar se potriveşte de-o mie de ori mai bine.

— Prima oară în viaţa mea când voi face dragoste, va fi cu soţul meu, în noaptea nunţii. Aşa vreau eu.

— Ă-ăuu, iar i-a apărut în voce tăişul ăla a la Templeton, zâmbi Kate, trăgând-o de o şuviţă de păr căzută peste ureche. De neclintit. N-o lua în seamă pe Margo, Laura. La mintea ei, sexul e totuna cu mântuirea.

Margo îşi aprinse încă o ţigară.

— Aş vrea şi eu să ştiu ce-i mai grozav pe lumea asta.

— Dragostea, declară Laura.

— Succesul, răspunse şi Kate în acelaşi timp. Şi, cu asta, am cam spus totul, adăugă ea, cuprinzându-şi genunchii cu braţele. Margo va fi o maniacă a sexului, tu vei căuta dragostea, iar eu îmi voi pune fundul la treabă ca să am succes. Halal trio.

— Eu sunt îndrăgostită deja, spuse încet Laura. Vreau un om care să mă iubească, la rândul lui, şi copii. Vreau să mă trezesc în fiecare dimineaţă ştiind că le pot îngriji căminul şi oferi o viaţă fericită. Vreau ca în fiecare seară să adorm lângă cineva în care să pot avea încredere şi pe care să mă pot baza.

— Eu prefer să adorm noaptea lângă cineva care mă bagă în călduri.

Margo chicoti, la ghiontul lui Kate.

— Glumeam doar. Oarecum. Vreau să ajung mare şi să fac ceva în viaţă. Să fiu cineva. Vreau să ştiu, dimineaţa când mă scol, că imediat după colţ mă aşteaptă ceva palpitant. Şi, orice-ar fi acel ceva, vreau să mi-l însuşesc.

Kate îşi rezemă bărbia pe genunchi.

— Eu vreau să mă simt împlinită, spuse ea calmă. Vreau să fac lucrurile să meargă aşa cum cred eu că e mai bine. Vreau ca dimineaţa când mă trezesc să ştiu exact ce urmează să fac şi cum o voi face. Vreau să fiu cea mai bună în ceea ce fac, ca să ştiu că n-am irosit nimic. Fiindcă, dacă irosesc, ar fi ca… o trădare.

Vocea i se frânse, stânjenită.

— Doamne, probabil că-s frântă de oboseală! Îşi frecă apăsat ochii care o usturau.

— Trebuie să mă culc. Mâine dimineaţă, am teza la prima oră.

— Vei trece prin ea ca vântul, se ridică Laura odată cu ea. Nu-ţi mai face atâtea griji.

— Nătărăii profesionişti trebuie neapărat să-şi facă griji.

Dar Margo se ridică şi ea, bătând-o pe Kate pe braţ.

— Ia hai să dormim noi puţin.

Kate se opri în uşă, pentru a privi înapoi spre brad. Un moment, fusese şocată să descopere că o parte din ea îşi dorea să fi putut rămâne acolo, aşa cum stătuse, pentru totdeauna. Niciodată să nu mai trebuiască să-şi facă griji pentru ziua de mâine sau de poimâine. Niciodată să nu mai fie obligată să-şi frământe mintea cu succesul sau cu eşecul. Ori cu schimbarea.

Schimbarea se apropia, îşi dădu ea seama. Se rostogolea spre ea din privirea înrourată a ochilor Laurei, din tăişul expresiei lui Margo. Stinse luminile. Înţelegea că nu avea cum s-o oprească. Aşa că ar fi fost mai bine să fie pregătită.

 

Attachments