Relatia dintre doua personaje din romanul Ion
Statutul iniţial al celor două personaje ale căror destine se intersectează, îi aşază la polii opuşi ai ierarhiei sociale: Ana este fiica celui mai bogat om din sat, iar Ion este un ţăran harnic, dar sărac, însă dornic de a obţine avere. Pentru Ion instinctul posesiunii este puternic, setea de pământ îl stăpâneşte, între el şi pământ existând o legătură organică, sugerată în secvenţa a doua din cap. Ii: ,,Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l….(:..)Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil.Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimaşă: trebuie să aibă mult pământ, trebuie! De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă”.
Pe de altă parte, instinctul de proiprietate este în relaţie de opoziţie cu cel erotic. Ion, cel care iubeşte pământul mai mult decât pe o mamă, iubeşte în acelaşi timp, o fată fără pământ, pe Florica. De aici drama personajului care nu poate alege , ci se supune destinului, urmându-şi ambiţiile . La polul opus se află Ana, personaj ce ilustrează cel mai clar tipologia victimei: îndrăgostită de Ion şi traumatizată de un tată prea dur, lipsită de afecţiunea maternă şi de orice formă de comunicare, Ana i se oferă lui Ion căutând la el afecţiunea de care a fost lipsită. Naivă şi supusă autorităţii masculine, ea nu poate fi decât o victimă într-o lume condusă după legi patriarhale.
Statuturile psihologice ale celor doi sunt, de asemenea, antitetice: Ana e cea manipulată, iar Ion manipulatorul. Din dorinţa de a-l putea forţa pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana, dar şi pământurile, Ion urmează conştient un plan de seducere a Anei, în urma căruia fata rămâne însărcinată. După ce Vasile Baciu află cine este tatăl copilului, Ana devine obiectul răzbunării celor doi bărbaţi. Paralel cu evoluţia conflictului dintre cei doi bărbaţi, Ana devine fascinată de moarte, găsind-o ca unică soluţie salvatoare. În momentul în care Savista îi spune despre relaţia dintre Ion şi Florica, Ana realizează că toate sacrificiile ei au fost inutile şi că nici măcar copilul nu –l poate face pe Ion să o iubească, în consecinţă se spânzură. În schimb, Ion e consecvent în urmărirea planului său şi, după seducerea Anei, ignoră suferinţa acesteia din cauza bătăilor şi a umilinţelor tatălui ei. În inconştienşţa lui sinceră, după obţinerea pământurilor, el caută să refacă relaţiile cu Florica, femeia pe care o iubeşte.
Din perspectivă morală, cele două personaje sunt victimele unor destine imanente, manipulaţi de două dorinţe diferite: Ion de dorinţa de a obţine pămân, iar Ana de dorinţa de a obţine afecţiune. Ei sunt vinovaţi că încalcă legile nescrise conform cărora destinul nu poate fi schimbat, individul nu îşi poate depăşi condiţia.
În ilustrarea relaţiei dintre cei doi, o scenă semnificativă este scena de la începutul romanului, când Ion pleacă de la horă şi o caută pe Ana, pe care o atrage la umbra unui nuc. Aici Ion îi oferă ţuică, pe care Ana o refuză, amintindu-i de tatăl ei. Secvenţa următoare este realizată în stil indirect liber, în care sunt prezentate gândurile lui Ion în timpul conversaţiei cu Ana: ,, Nu-i fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea bine seama dacă i-e dragă. Iubise pe Florica şi, de câte ori o vedea sau îşi amintea de ea, simţea că o mai iubeşte.(…) Dar Florica era mai săracă ca dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe…. Îi asculta glasul plângător şi-l cuprindea mila, în acelaşi timp se gândea la Florica.”În timp ce, în sufletul personajului mai există dubii, în privinţa sentimentelor pentru Ana, receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion nu o iubeşte pe Ana, în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte, deşi ea e prezentă, pe când Florica, absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.
O altă scenă semnificativă pentru relaţiile dintre cei doi este cea în care, după ce Vasile Baciu află că Ion e tatăl copilului Anei, îşi trimite fata acasă la Glanetaşu. Ana ajunge la casa lui Ion fără să ştie cum, dar indiferenţa cu care o primeşte Ion o blochează: acesta mănâncă ,tăindu-şi cu atenţie feliile de mâncare şi ştergându-şi tacticos briceagul de pantaloni, fără a se uita la femeia nenorocită din faţa lui. Apoi cântăreşte burta Anei cu o privire triumfătoare, după care îi spune să îşi trimită tatăl, pentru că situaţia nu poate fi rezolvată de ea. Răceala lui Ion, indiferenţa şi detaşarea cu care el o priveşte pe Ana prefaţează destinul femeii. Ana este o victimă într-un război al bărbaţilor, o marionetă care ajunge fără să ştire cum de la o casă la alta, pe când Ion este sigur pe el, arogant şi superior, iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranţa că va reuşi.
În opinia mea, relaţiile dintre Ana şi Ion sunt cele dintre manipulator şi manipulat, însă niciunul nu reuşeşte să obţină ce vrea de la celălalt. Pe de-o parte, cei doi au în comun tentativa de a-şi schimba statutul : Ion doreşte să-şi schimbe statutul social prin obţinerea averii, pe când Ana doreşte să-şi schimbe statutul psihologic, căutând iubirea. Pentru Ana, Ion e un substitut al afecţiunii de care e lipsită, iar pentru Ion, Ana e o cale de a se îmbogăţi rapid şi sigur.
Pe de altă parte, cei doi eşuează tocmai din cauza sincerităţii sau a incapacităţii de disimulare: Ana nu poate lua nicio atitudine faţă de Ion din cauza iubirii sincere pe care i-o poartă, încât i se oferă fără a cere vreun angajament din partea lui, în vreme ce Ion, brutal în sinceritatea lui, e incapabil să îşi disimuleze repulsia faţă de Ana sau iubirea pentru Florica.
În concluzie, cuplul Ion-Ana , din romanul Ion de Liviu Rebreanu, se distinge prin ,maniera naturalistă în care e tratată relaţia celor doi, prin raporturile de manipulator şi manipulat, dar şi prin sinceritatea instinctuală care îi împiedică pe cei doi să comunice conferindu-le celor doi statut de victime în faţa unui destin implacabil, mai ales cu cei care încearcă să îşi schimbe soarta.