Iubirea de Lazarev 3
|
INTRODUCERE |
Teoretic, am perfectă dreptate, însă nu întotdeauna dispun de timpul necesar pentru purificarea spirituală. Pentru aceasta se impun nişte acţiuni corecte.
Un pacient îmi povestea odată o întâmplare:
— Unei femei au început să-i apară plăgi în cavitatea bucală, şi nici un fel de medicamente nu-i erau de folos. A umblat pe la cei mai buni doctori din Moscova, dar în zadar. S-a adresat şi unor somităţi medicale din străinătate, însă fără nici un rezultat. Au încercat să o ajute şi bioenergeticienii. După ce a umblat pe la diverşi vindecători, situaţia ei s-a îmbunătăţit întrucâtva, dar în scurt timp, toate problemele i-au reapărut. Toate încercările ei de a scăpa de boală au fost sortite eşecului.
După un timp, într-o discuţie s-a plâns de suferinţa sa unei cunoştinţe, iar aceasta i-a spus:
— Ai coroane metalice care oxidează şi îţi provoacă iritaţii.
Când femeia şi-a înlocuit coroanele dentare, i-au dispărut şi
plăgile.
Am întâlnit o situaţie similară. Patronul unei mici firme m-a rugat să-1 ajut.
- V-am citit cartea. Nu sunt ataşat de bani. îi plătesc pe
angajaţii mei cu mult mai mult decât merită şi nu mă zgârcesc
la bani când e vorba de sănătate. Cu toate acestea, în ultimul
timp mă urmăreşte sentimentul neîmplinirii. - Aveţi o bună intuiţie, i-am răspuns eu. Bunăstarea fami
lială este singurul ataşament pe care-1 remarc la dumneavoas
tră, adică neplăcerile care vin pe linia destinului le primiţi cu o
oarecare rezistenţă. Acest program se transmite angajaţilor
dumneavoastră.
Am cercetat câmpul angajaţilor firmei şi am văzut la ei aceleaşi dereglări. Cazul era banal şi am şi uitat de el, însă, după câtva timp, m-am reîntâlnit cu patronul firmei.
— Ştiţi, îmi spune el, angajaţii mei au început să aibă
neplăceri. Aş fi vrut să ştiu ce se întâmplă. La scurt timp după
aceasta, am constatat la mine o agresivitate inexplicabilă faţă
de angajaţii mei.
întâi am analizat biocâmpul oamenilor care veneau în contact cu el şi am văzut o puternică agresivitate. La baza ei stătea ataşamentul faţă de un destin favorabil şi dispreţul faţă de oameni. La nivelul câmpurilor se vedea clar cum li se încrâncenează sufletele, şi toate erau în legătură cu şeful lor. înseamnă că agresivitatea lui crescuse din cauza unei nerealizări sau pentru că nu trecuse cu bine peste încercările ce i-au fost trimise. îl supun diagnozei şi spre totala mea surprindere nu descopăr la el nici urmă de agresivitate. Reieşea că starea lui sufletească nu avea nici un amestec. Am stat de vorbă cu el aproape o oră, încercând cu înfrigurare să descopăr cauza. Prezenta două, trei, variante a unor posibile probleme, dar acestea, după cum îmi apăreau mie, n-aveau nici o legătură cu situaţia creată. Analizam în gând zeci de variante, dar de fiecare dată o dădeam în bară. Când mi s-au năruit toate stereotipurile şi au încetat să mai funcţioneze, s-a creat în mintea mea un vid. Rezolvarea a venit elegant şi pe neaşteptate.
- îi răsfăţaţi pe angajaţii dumneavoastră cu salarii mari.
Interlocutorul meu a rămas surprins. - Şi ce legătură are asta cu situaţia creată?
— Când omul face greşeli şi nu este pedepsit pentru ele,
creşte ataşamentul său faţă de destinul favorabil. Sufletul îi
devine trufaş şi agresiv. Dacă omul primeşte un salariu mare
conştientizând faptul că nu-1 merită şi văzând că pentru aceeaşi
muncă alţii primesc mult mai puţin, acest lucru duce de aseme
nea la creşterea ataşamentului de un destin favorabil. într-o
asemenea situaţie este foarte greu să-ţi păstrezi echilibrul.
Pentru oamenii de creaţie este mult mai uşor. Pentru un
executant obişnuit este mai dificil.
îi mai spun managerului:
— Le doriţi binele angajaţilor dumneavoastră, şi în viziunea
dumneavoastră acest lucru înseamnă neaplicarea sancţunilor
pentru nerealizări şi acordarea de salarii maxime, ceea ce
înseamnă crearea unui înalt confort fizic şi spiritual pentru subordonaţi. în acest fel îi ataşaţi din ce în ce mai puternic de bunăstare şi stabilitate. De aceea, la nivelul subconştientului, ei trebuie să demoleze această stabilitate pentru a putea supravieţui. în mod normal ei trebuiau să distrugă activitatea, adică sursa pericolului, însă dumneavoastră aveţi o intuiţie şi o energie de excepţie. De aceea se deteriorează nu atât activitatea, cât destinul subordonaţilor.
— Priviţi, îi arăt eu, la unul din angajaţii dumneavoastră situaţia evoluează către moarte, iar un altul prezintă în biocâm-pul său hieroglifa morţii. însă dacă ei vor muri, cel care va fi pedepsit veţi fi dumneavoastră. înainte mulţi părinţi considerau că sensul pedagogiei consta în crearea condiţiilor de maxim confort pentru copil şi în îndoctrinarea lui perma-nentă cu pilde morale. Dar copilul niciodată nu recepţiona pildele, şi nici măcar faptele sau comportamentul părinţilor nu au, în asemenea cazuri, mare importanţă. Starea interioară, sufletească a părinţilor este cea care-1 guvernează şi-1 educă pe copil. Pedagogia este, pe de o parte iubirea pentru copil, iar pe de altă parte punerea lui în situaţii cu care el se va întâlni în viaţă, pentru a-1 pregăti să le facă faţă. Dacă părintele îşi va pedepsi aspru copilul pentru o greşeală, demonstrându-i în acelaşi timp iubirea sa, va fi cu mult mai bine decât trecerea ei cu vederea de teamă de a nu-i produce suferinţă fizică şi spirituală. Bunătatea fără disciplină nu-i mai puţin periculoasă decât constrângerea şi cruzimea.
Mă sună o pacientă, o veche cunoştinţă. îmi amintesc că atunci când i s-a pus diagnosticul de „cancer la rinichi" şi i s-a propus extirparea, am avut cu ea o discuţie foarte serioasă.
— Dacă cel de-al doilea rinichi ar fi, din punct de vedere
bioenergetic mai bun, operaţia ar fi avut rost. însă acesta este
atât de dezechilibrat energetic, încât operaţia ar avea puţine
şanse de succes.
Mai târziu diagnosticul a fost revocat, însă am păstrat legătura şi vorbeam periodic cu ea la telefon. Eram absorbit de rezolvarea unor probleme creative, adică mă preocupa nu atât problema sănătăţii, cât analiza diferitelor situaţii.
De data asta pacientei mele i s-a ridicat în mod inexplicabil temperatura, până aproape de 40 de grade Celsius. Constat ataşamentul faţă de latura spirituală şi faţă de un destin favorabil.
— Renunţaţi la orice nemulţumire faţă de momentele când
aţi avut neplăceri. Sunaţi-mă mâine.
A doua zi mă sună : nici o schimbare. îi cercetez din nou câmpul şi îmi continui explicaţiile.
— Iritarea, nemulţumirea şi frustrările le-aţi transmis fiicei
şi viitorilor nepoţi. Rugaţi-vă pentru ei.
A doua zi mă sună din nou şi cu vocea epuizată mă anunţă că starea ei s-a înrăutăţit şi mai mult.
- N-aţi reuşit să eliminaţi ataşamentul fiicei dumneavoa
stră faţă de spiritual şi faţă de destinul favorabil. Spiritualul nu
este doar moralitate şi echitate, el presupune şi planuri, ţeluri,
probleme, ordine. Ataşamentul faţă de ordine se vindecă prin
distrugerea ordinii, printr-o atitudine incorectă a altor oameni. - Ce tot vorbiţi de ordine? geme femeia. Sunt deja câteva
luni de când ne-am mutat într-un apartament nou şi trăim într-un
haos pe care nu-1 mai pot suporta. Mi-am luat special concediu
ca să fac ordine şi, netam-nesam, m-am îmbolnăvit.
Dintr-o dată totul îmi devine clar.
— De asta v-aţi şi îmbolnăvit, pentru că aţi vrut să faceţi
ordine. Dacă aţi fi reuşit, putea să se îmbolnăvească de acum,
fiica dumneavoastră. Programul ataşării de stabilitate şi ordine
s-ar fi intensificat vertiginos. înţelegeţi: viaţa nu înseamnă ordine.
Schimbul de substanţe înseamnă distrugere, însă controlată.
Dacă va fi eliminată oricare formă de distrugere, vom avea de-a
face cu un cadavru, fără schimb de substanţe. Viaţa este un
proces oscilant între haos şi ordine. Ordinea este adesea mai
periculoasă decât haosul. Când vă iritaţi din cauza celor ce aveau
un comportament discordant cu planurile dumneavoastră,
atentând la stabilitatea şi la reprezentarea dumneavoastră
asupra bunăstării, într-atât v-aţi ancorat în ele, încât în jur s-a
declanşat degradarea, întâi a situaţiei, după aceea a sănătăţii,
îndreptându-vă către Dumnezeu, rugaţi-vă pentru iertarea
faptului că aţi absolutizat ordinea şi pentru faptul că acest
lucru l-aşi transmis urmaşilor.
A doua zi, temperatura femeii a revenit la normal.
Mă sună doi pacienţi, soţ şi soţie:
- A dat necazul peste noi în acelaşi timp, mi se plâng ei.
Totul părea a fi normal cu soţia mea şi dintr-o dată totul s-a
năruit. - E toamnă, le explic eu, se intensifică foarte mult contactul
cu lumea de dincolo de mormânt, unde se găseşte depozitul
conştientei noastre. Iese la suprafaţă „murdăria" insesizabilă
înainte şi brusc, se acutizează problemele. - Dumneavoastră, îi explic eu bărbatului, sunteţi ancorat
în momentele telurice, în bani şi în destinul favorabil. Banii nu numai ca bunăstare materială ci şi ca simbol al stabilităţii şi puterii, unde stabilizarea teluricului de cele mai multe ori s-a realizat, în cazul dumneavoastră, prin intermediul soţiei. Refuzul purificării s-a materializat sub forma supărării. Prin supărare v-aţi ataşat fiul de valorile pămînteşti. Are biocâmpul degradat şi dumneavoastră, din această cauză, aveţi dureri de inimă. Soţia este ataşată de spiritual. Asemenea oameni au senzaţia că ei au întotdeauna dreptate şi ţin să le impună tuturor modul lor de percepere a lumii. Adesea li se pare că oamenii şi întraga lume sunt nedrepţi. Ei nutresc un permanent dispreţ şi irascibilitate, faţă de oamenii care le strică planurile şi stereotipurile comportamentale. Prin agresivitate, soţia dumneavoastră a ancorat-o în spiritual pe fiică şi de asemenea, pe fiu. Pentru a supravieţui, fiica dumneavostră trebuie să se ridice deasupra spiritualului, sau să renunţe la acesta, adică să încalce principiile morale şi etice prin comportamentul ei.
— Dumneavoastră, îi explic eu prin telefon femeii, în ulti-
mile câteva luni aţi condamnat-o şi aţi dispreţuit-o pe fiica
dumneavoastră, neînţelegând că eraţi de fapt autoarea morală a
acestui comportament. Prin urmare în loc s-o ajutaţi pe fată,
fără voia dumneavoastră, i-aţi făcut rău. De aceea aveţi probleme
cu sănătatea. Acum aceste probleme, o ajută pe fiica dumnea
voastră să scape de moarte.
Soţul mă întreabă:
- Acum am o durere sălbatică în inimă. Trebuie să chem
salvarea şi să iau medicamente?
Agresivitatea dumneavoastră subconştientă poate acum
s-o ucidă pe soţie. Această agresivitate se blochează prin
dureri cardiace, de aceea medicamentele vă vor alina durerea,
dar o vor strivi pe soţia dumneavoastră. Este recomandabil să acţionaţi în paralel, mai bine zis concomitent, rugându-vă şi purificându-vă sufletul.
După câteva zile, cei doi soţi mă sună din nou. Situaţia s-a îmbunătăţit, însă nu cu mult.
— A sosit timpul, le explic eu, când nu i se permite nimănui să fie materialist sau idealist. înainte omul se ancora în teluric şi se depărta de Dumnezeu. Trupul său se îmbolnăvea şi murea. El respingea tot ce era pământesc şi se îndrepta către spiritual. în această perioadă, era fericit cam 98%. După aceea omul se ataşa de spiritual şi începea să-i fie bolnav spiritul.
Multă vreme savanţii disociau raţionalul de iraţional, gândirea de sentimente. Dar nici o descoperire serioasă nu se făcea fără ceea ce noi numim, explozie a intuiţiei, „iluminare". La baza ştiinţei stă experimentul. Prin experiment se verifică o anumită idee sau concepţie, sau cum spun oamenii de ştiinţă, experimentul naşte descoperirea. Dar ca să efectuezi un experiment trebuie să intuieşti rezultatul. La nivelul emoţional profund, experimentul şi descoperirea s-au produs deja, rămânând doar să le materializezi. La baza tuturor acestor realităţi stau noile moduri de percepere a lumii. Ele sunt date de artă, filozofie şi religie; de asemenea, de situaţiile de viaţă ce survin zilnic. Trecerea cu iubire peste toate coliziunile vieţii este cea care determină bogăţia simţurilor noastre. De multe ori ştiinţa se află în faţa unor situaţii fără ieşire, atunci când încearcă să unească* verigile rupte numai prin intermediul logicii.
- Nu demult m-a abordat cu o problemă interesantă, un prieten de-al meu, medic urolog. îmi poţi explica un lucru? Un om face un tratament
împotriva infecţiei cu Tricomonas. Nimic nu-i este de folos.
Repetă tratamentul, acelaşi rezultat. După câtva timp i se
repetă analizele iar acestea prezintă acelaşi tablou. După aceea,
fără nici un motiv aparent, infecţia dispare. I se fac analizele,
totul e curat. Trec câteva luni. în urma analizei se evidenţiază
în urină microorganisme Tricomonas moarte. Aspectul lor
microscopic sugerează că pacientul ar fi urmat un tratament
puternic. - în acest caz, logica obişnuită lipseşte. O logică există
totuşi, numai că trebuie aplicată o altă concepţie. Concepţia
iniţială presupune că medicamentul acţionează asupra infec
ţiei, asupra microorganismelor patogene. Omul, starea lui, nu
erau luate în considerare. în ultimul timp a început să fie luată
în calcul imunitatea, şi pentru ridicarea eficienţei acţiunii
medicamentoase se administrează în prealabil preparate
imunitare. Concepţia însă nu s-a schimbat: infecţia este doar
un rău. în realitate, orice infecţie blochează agresivitatea
subconştientă de diferite tipuri. Această agresivitate deformea
ză structurile câmpurilor şi diminuează imunitatea locală şi
generală. Se pot administra preparate imunitare iar după aceea
să se stingă infecţia cu antibiotice însă, vindecând într-un loc,
producem prejudicii în altul.
Recent a fost la mine la consultaţie un bărbat. Are cincizeci de ani însă se simte total impotent. De obicei impotenţa apare din cauza geloziei, a supărărilor şi a dispreţului faţă de femei. Această agresiune se dezvoltă şi programul de autodistrugere afectează sistemul urogenital. îi explic pacientului:
— V-aţi supărat pe dumneavoastră înşivă. Altele sunt punctele dumneavoastră vulnerabile: aptitudinile, perfecţiunea, destinul, viitorul. Programul dumneavoastră de autodistrugere depăşeşte cu o dată şi jumătate nivelul mortal. Asta înseamnă că, fie are loc o scădere bruscă a potentei, fie apar hemoroizi, fie se infectează căile urogenitale. Dumneavoastră trataţi cu succes infecţia şi vă alegeţi cu impotenţă. De aceea trebuie să începeţi cu ceea ce este mai important. în general o noţiune ca „îmbătrânirea" este în mare măsură rezultatul acumulării reproşurilor faţă de lumea înconjurătoare, faţă de sine şi faţă de Dumnezeu.
Să revenim la infecţie. în funcţie de starea internă, de orientarea emoţională a omului, agresivitatea lui subconştientă răbufneşte sau scade. Când omul înghite pastile şi este supus procedurilor terapeutice, are loc o inhibare subconştientă a desfătării sexuale, a relaţiilor sexuale. Sexul se asociază cu durerea şi boala. Se produce o ruptură forţată faţă de plăcerile pământeşti. Dacă omul se închină, posteşte şi se abţine de la mâncare, are loc acelaşi proces, însă bazat pe voluntariat. Programul de umilire intră încetul cu încetul în subconştient, şi de îndată ce coboară până la un anumit nivel, agresivitatea subconştientă scade. Acest lucru se explică prin faptul că legătura dintre suflet şi plăcerile sexuale, slăbeşte brusc. Infecţia devine inutilă, iar organismul o lichidează rapid. Dar în cazul în care omul se aruncă din nou în plăcerile sexuale, uitând de toate, organismul păstrează într-o anumită zonă informaţia proaspătă. Când agresivitatea e mică, analizele sunt negative. Când agresivitatea creşte, dintr-o zonă limitată a organismului încep să prolifereze tricomonas, însă zonele înconjurătoare sunt încă destul de active şi microorganismele n-au şanse de supravieţuire. Agresivitatea creşte brusc, şi atunci, după un contact sexual care intensifică de multe ori ataşamentul de plăcerile trupeşti, zona se deschide şi are loc o puternică extindere a infecţiei, iar omul crede că s-a contaminat prin cotactul sexual.Dacă bărbatul prezintă o ridicată agresivitate subconştientă împotriva femeilor, atunci intuitiv, el va alege dintr-un grup femeia cu cel mai respingător caracter sau una care este infectată. îl va conduce spre o asemenea alegere dublul său sau destinul. Supărarea pe o anumită persoană este echivalentă cu o dorinţă disimulată ca acea persoană să moară. Iar consecinţele unei asemenea dorinţe sunt cât se poate de limpezi: când degetul vrea să distrugă mâna sau organismul, de obicei este amputat.
- Te-am înţeles, îmi răspunde prietenul. Activitatea spiri
tuală este, desigur, un lucru minunat, dar nu fiecăruia îi este
dat să se schimbe dintr-o dată. Medicamentele sunt totuşi de
mare ajutor. Eşti de acord ? - Sunt.
- Vreau să te verific. Ai putea, după denumirea medica
mentelor, să stabileşti care dintre ele sunt mai eficiente pentru
tratarea clamidelor? Acum medicii urologi le tratează prin
metoda „încercărilor". Prescriu un tratament, dacă nu dă
rezultate, încearcă un altul. Iar faptul că pacientul devine verde
şi i se distruge ficatul, nu interesează pe nimeni. Eu recoltez
flora pacientului şi o dau la laborator, unde se verifică sensi
bilitatea la diferite medicamente. Asta îmi dă posibilitatea să
economisesc timp şi să nu atentez la sănătatea pacientului.
Acum vreau să verific sensibilitatea clamidelor recoltate, faţă de paisprezece feluri de noi preparate.
El începe să numească preparatele, iar eu, la nivel intuitiv, le calculez utilitatea. Numai două preparate, conform cu ceea ce simţeam eu, puteau avea un oarecare efect. După o săptămână am vorbit la telefon. Medicii au verificat eficacitatea medicamentelor pe culturi. Rezultate pozitive au dat numai două, cele numite de mine.
- E de-a dreptul fantastic, s-a mirat prietenul meu.
- Nu-i nimic fantastic, i-am răspuns eu. Oricare dintre noi
dispune de această informaţie, însă nu toţi ştim s-o utilizăm
corect. Dacă noi, acceptând ceva, nu includem de prima dată şi
calculul variantelor şi analiza consecinţelor ce pot surveni,
acel "ceva", poate avea urmări tragice. Cu cât un medicament
va acţiona mai eficient, cu atât mai intensă trebuie să fie
munca pacientului cu sine însuşi. In cazul de faţă ajută rugă
ciunea permanentă, postul îndelungat, eliminarea contactelor
sexuale. La asta am mai putea adăuga exerciţiile fizice şi
respiratorii. Numai aşa, medicamentul nu ne va face rău, ci ne
va ajuta. - Bine, dar dacă am recurge la acupunctura?
- Aici totul depinde de personalitatea acupunctorului. Doi
medici diferiţi, acţionând exact în acelaşi fel cu acele, obţin
rezultate absolut diferite. Şi nu oricărui om i se permite de sus,
să devină medic, fără a mai vorbi de acupunctura. Chiar pre
scriind tablete, medicul îşi pune la contribuţie propria
bioenergie. De aceea el trebuie să fie într-o oarecare măsură
duhovnic. Şi numai cu o mare rezervă de iubire în suflet poţi
deveni medic. Dând bolnavului o pastilă pentru vindecarea trupului, medicul tratează în mod intuitiv sufletul. Dacă rezerva de iubire este mică, el tratează numai corpul, provocându-i sufletului prejudicii, iar după aceea plăteşte pentru asta cu propria sănătate şi cu sănătatea celor dragi lui. Conform statisticilor, durata medie de viaţă a medicilor este mai scurtă decât a oamenilor cu alte profesii. Pentru ca ea să devină mai mare, ei trebuie nu numai să acumuleze mereu rezerve de iubire în suflet, dar să şi înţeleagă un adevăr simplu: nici un medic şi nici un vindecător nu au vindecat, şi nu vindecă niciodată; ei doar îl ajută pe bolnav să se facă bine.
Nu de mult, m-am decis să mă supun unui mic examen. Mi s-a spus că sucul extras din plante, după o prelucrare corespunzătoare, capătă proprietăţi terapeutice. într-un asemenea mediu a fost pusă o cultură de celule canceroase. într-unui din medii celulele au murit, iar într-altul s-au înmulţit activ.
— Daţi-mi voie să încerc să stabilesc eu.
în faţa mea au fost aduse cinci sticle. între acestea erau două cu al căror conţinut se efectua experimentul.
— Iată, în aceste două sticle se poate observa o creştere
activă a celulelor canceroase, iar în celelalte trei, celulele
moarte.
Examinatorii mei zâmbeau.
— Totul e în regulă.
într-una din cele două sticle se dezvoltau celule canceroase în extract de sfeclă. In alte două, se găsea extract de varză, unde se observa scăderea numărului de celule canceroase. în celelalte două sticle erau extract de morcov şi de pătrunjel. Trebuiau verificate şi acestea. în principiu totul era asemănător. Dacă mănânci morcov se va îmbunătăţii vederea, iar morcovul diminuează gelozia. Adică problema nu stătea în microelemente ci în bioenergie. Celor geloşi, li se recomandă să mănânce păsat, varză, morcovi, pătrunjel, mai puţin roşii, în loc de carne de porc să consume carne de oaie. Carnea de porc intensifică gelozia. Apropo, în prima carte scriam că un om bea sângele porcilor tăiaţi şi că acest lucru s-a răsfrânt asupra fiului său. In sângele porcului exista informaţia nu atât în legătură cu spaima, cât în legătură cu ataşamentul faţă de linia destinului: plăcerile sexuale, mâncarea, ataşamentul, adică toate plăcerile trupeşti care împing sufletul spre pământ.
Când omul se hrăneşte întotdeauna copios, gustos şi divers, se deschide tot mai mult informaţia conţinută în hrană. Omul începe să depindă de ea. Judecând după toate acestea, hrana trebuie să devină, periodic, monotonă. Pâinea şi terciurile, în această privinţă, sunt unele dintre cele mai bune alimente.
M-am obişnuit să consider că obţinerea unei noi informaţii vine ca un dar neaşteptat. Omul a fost iluminat - unul a fost mai norocos, altul mai puţin, cel puţin aşa citeam înainte în cărţi. S-a dovedit că noua informaţie vine întotdeauna cu durere şi chin. Ea vine ca o forţă a răului şi ca o distrugere. Dacă nu apare înrăirea şi omul păstrează iubirea, atunci încercarea a fost trecută cu bine şi a doua etapă a însuşirii informaţiei decurge cu uşurinţă. Şi această etapă este recepţionată ca o iluminare, ca o nouă idee. Abia după aceea am înţeles despre ce este vorba, şi am început să le explic pacienţilor: „Structura de bază a lumii este iubirea. Universul este rezultatul interacţiunii a tei entităţi: una creează, a doua distruge, iar a treia stabilizează. Forţele haosului sau ale distrugerii reprezintă o ordine superioară. înseamnă că în ea stă marea iubire faţă de Dumnezeu. De aceea, dacă drept răspuns la distrugere noi mărim cantitatea de iubire în suflet, atunci distrugerea devine creatoare. Ura interi-oară faţă de distrugere constituie lipsa dorinţei de dezvoltare. Astfel, cu cât nutrim mai multă iubire faţă de Dumnezeu în cazul neplăcerilor, cu atât mai profund înţelegem ceea ce este creat de El".
Una din cele mai serioase etape ale cunoaşterii mele a început la sfârşitul lui 1994. Am simţit că încep să pierd controlul asupra situaţiei. Lucram după o schemă elaborată de mine. Există teluric, există divin. Ancorarea în teluric dă naştere agresivităţii, iar după aceea nenorocirilor şi bolii. Şi eu, le explicam pacienţilor de ce Moise îi omora pe cei care se închinau viţelului de aur. Moise încerca să-i oprească pe aceia pentru care banii şi Dumnezeu erau unul şi acelaşi lucru. Le spuneam: Iată teluricul, dar iată şi spiritualul şi divinul. Spiritualul şi divinul erau pentru mine unul şi acelaşi lucru. De îndată ce concepţia privind teluricul a fost complet formulată şi am decis că poate fi editată a doua carte, au început să se întâmple cu mine lucruri ciudate. In primul rând, a crescut brusc numărul bolnavilor pe care nu aveam cum să-i ajut. Oamenii au început să mă păcălească în modul cel mai neaşteptat. Am scris despre asta în cartea a doua. în plus, acest val era în creştere.
Am vrut să ajut un om. El îmi strângea mâna şi îmi era foarte recunoscător. După aceea am aflat că în acelaşi timp, el împreună cu un prieten elaborau planuri cum să mă stoarcă de cât mai mulţi bani. Dacă asta ar fi fost o simplă înşelătorie, aş fi acceptat-o cu uşurinţă, însă m-a trădat un om în care am avut încredere şi pe care voiam să-1 ajut. Sistemul meu nu-mi putea da răspunsul la întrebarea de ce se întâmplau toate astea. Totul era prestabilit de Dumnezeu şi simţeam că această poveste sălbatică şi absurdă era necesară pentru ceva. Pentru ce anume însă, nu eram în stare să înţeleg. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să renunţ la supărări şi reproşuri la adresa acestor oameni. Am făcut acest lucru destul de rapid. Mai greu a fost să scap de respingerea iubirii pentru cei care m-au trădat.
„Nu-i rău, mă gândeam eu." Am fost trădat, iar eu trebuie să-i iubesc". Am reuşit să depăşesc acest moment şi reproşurile mele au dispărut în totalitate. N-au dispărut însă şi problemele. După un anumit timp, roţile din stânga ale Moskvic-ului meu au intrat mai întâi în nisip, iar apoi într-o groapă cu noroi. Maşina mi-a fost aruncată pe trotuar hârşâindu-se de copaci. Mi-am pierdut întâi aripa stângă, iar apoi pe cea dreaptă. Dacă maşina nu s-ar fi lovit de aripi ci ar fi avut loc un impact frontal, pe locul meu ar fi ajuns motorul. Dar toate acestea au fost neplăceri mărunte. Cel mai greu lucru pentru mine era să văd că, la un anumit pacient, sistemul meu, elaborat cu minuţiozitate până în cel mai mic amănunt, nu dădea nici un rezultat. Era o senzaţie comparabilă cu situaţia când, un om se îneacă şi în loc să-1 salvezi, îi faci semn cu mâna de pe mal.
îmi amintesc o întâmplare. A venit la mine un pacient care era sănătos din punct de vedere fizic, însă la nivelul biocâm-purilor se profilau mari probleme.
— Sufletul dumneavoastră este ataşat de bani şi de un destin favorabil, îi explic eu. Agresivitatea dumneavoastră subconştientă depăşeşte nivelul mortal, adică este o mină cu efect întârziat care e plasată în dumneavoastră şi poate expusă în carte. Iar în acest timp piaţa cărţii era inundată de falsuri, piraterii, în care se scriau asemenea lucruri încât cititorilor li se făcea părul măciucă, şi toţi credeau că astea le scrisesem eu. Mi s-a propus să scot cartea a doua pe părţi, pentru a stopa întrucâtva pirateriile de pe piaţa cărţii, însă nu am vrut să risc. Mai mult decât atât, lumea citise nu a doua, ci a treia carte. Adevărata carte a doua a fost scrisă în anul 1993. Am luat din ea un singur caz, iar restul l-am aruncat la coş şi am început să scriu cartea de la capăt. N-am vrut ca ea să fie un fel de repetare a primei cărţi. De aceea în cea de a doua a şi apărut senzaţia unui „salt brusc", de parcă ar fi scris-o un alt om, spuneau cititorii. în toată această tevatură, ca să fiu cinstit, am văzut un singur lucru: sistemul meu era imperfect, dar cale de întoarcere nu exista, iar în faţă era un perete de care nu puteam trece. Nici nu l-aş fi trecut dacă n-aş fi ştiut cât de importante sunt cercetările mele pentru cei care în curând se vor îmbolnăvi şi vor fi pe moarte, neînţelegând pentru ce toate astea şi ce se întâmplă de fapt.
Acum nu ţin minte în amănunt cum s-au întâmplat toate astea, însă mergând pas cu pas înainte, înţelegeam încetul cu încetul în ce constă greşeala mea. Am început să pricep că spiritualitatea şi Dumnezeu sunt lucruri diferite, că aptitudinile şi intelectul reprezintă primul strat al spiritualului, că la baza acestuia stau straturi mai fine: moralitatea, seriozitatea, echitatea, idealurile. încercând zi şi noapte să rezolv situaţia, ajungeam la înţelegerea faptului că spiritualul este o valoare cu mult mai mare decât teluricul, materialul. însă dorinţa de a face un ţel din spiritual, este o negare şi mai mare a lui Dumnezeu .
IUBIREA FAŢĂ DE OAMENI ŞI LUME
Acum e ianuarie 1996. Mă uit pe geam la crengile pomilor pudrate cu zăpadă şi-mi revin în minte evenimentele ultimelor luni. Aşadar, am scris cartea a doua. Prin ea am mers mai departe încercând să-mi dezvolt concepţia. în cartea întâi totul era foarte simplu: există agresivitate, există boală. Am scăpat de agresivitate, a dispărut şi boala. în cartea a doua am încercat să aflu de unde vine agresivitatea. în cele din urmă am ajuns Ia următoarea concluzie: sistemul incorect al priorităţilor generează agresivitate. Ataşamentul prea puternic faţă de valorile telurice, dorinţa de a face din acestea ţelul şi sensul vieţii, au dus inevitabil la acumularea de agresivitate.