Când zarva zilei se preface-n şoapte

           Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,

          Şi-aşterne umbra străvezia noapte,

           Iar somnul ca răsplata trudei vine,

          Atunci începe veghea mea şi chinul

           Şi ceasurile picură-n tăcere:

          În nemişcarea nopţii simt veninul

           Mustrărilor arzând pân'la durere,

          În cugetul meu trist, noian de vise,

           Sfâşietoare gânduri s-au ivit.

          Iar amintirea iese din abise

           Rostogolindu-şi ghemul nesfârşit.

          Şi recitindu-mi viaţa mea în silă

           Blestem şi mă cutremur, plâng amar -

          Dar rândurile triste de pe filă

           Răsar prin pânza lacrimilor, iar.

          1828