Monumentul de la Putna (file de legendă)
După ce obținuse mai multe izbânzi în luptele duse împotriva dușmanilor Moldovei, voievodul Stefan hotărî să zidească o mănăstire mare și frumoasă, cum nu se mai pomenise.
Legenda spune că într-o dimineață, împreună cu mai mulți oșteni credincioși ai săi, el plecă din Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, să aleagă locul mănăstirii.
Grupul de oșteni răzbate cu greu. În frunte merge un oștean călare, ca să deschidă calea. După el vine un călăreț cu chipul rotund și privirea semeață. Calul lui e numai spumă. Stă drept în șa. Pletele îi curg pe spate împlătoșat. Acesta e Ștefan cel mare.
- Ce apă e asta ? întrebă domnul Ștefan
- E Putna, Măria-Ta, răspunse oșteanul din frunte.
- Mai mergem mult ?
- Cum poruncește Măria-Ta.
Ajungând pe malurile Putnei, în dulcea și frumoasa Bucovină, înconjurat de oștenii săi, viteazul domn se sui cu dânșii pe o muchie de deal. Porunci apoi la doi dintre arcașii săi cei mai puternici să tragă, spunându-le că vrea să-și măsoare puterea cu ei. Săgețile voinicilor zburară ca gândul.
Deodată se făcu o mare tăcere. Însuși Domnul cel Mare al Moldovei, cu brațele vânjoase, a pus mâna pe arcul său. Îl încordează cu putere și trage. Săgeata zbură iute. Departe, departe, într-un paltin bătrân, săgeata se înfipse; frângându-se în două.
- Acolo va fi locul mănăstirii, glăsui Ștefan.
- Să trăiasca Ștefan-Vodă! rasunară glasurile oștenilor.
În scurt timp el a strâns cei mai apropiați meșteri, care au zidit o mănăstire, cum n-a mai fost alta.
Azi, mănăstirea adăpostește mormântul marelui conducător și atrage mulți turiști din țară și de peste hotare.
Bucovina, tărâm de basm, este o adevarată comoară a țării, străvechi monumente ne amintesc de trecutul glorios de luptă al patriei.
Un astfel de monument este și Mănăstirea Putna.