Arhiva lui Sherlock Holmes de Arthur Conan Doyle
Capitolul I
Doctorul Watson constată că e foarte plăcut să se găsească din nou în biroul lui Sherlock Holmes, unde îşi au începutul atât de multe aventuri neobişnuite. Se uită în jur, la fiecare lucru care se afla în încăpere, şi-n cele din urmă, ochii îi reveniră la figura luminoasă şi zâmbitoare a lui Billy, băiatul atât de tânăr şi de inteligent, care-l ajuta pe Holmes să uite că era singur pe lume.
— Pare să nu se fi schimbat nimic pe aici, Billy. Şi nici tu nu te-ai schimbat. Sper să poţi spune acelaşi lucru şi despre Holmes?
Billy aruncă o privire îngrijorată către uşa închisă a dormitorului.
— Cred că doarme, spuse el.
Era o frumoasă zi de vară şi ceasul bătea doar ora şapte seara, dar Dr. Watson nu fu surprins să audă că prietenul său este în pat. Zi sau noapte, era acelaşi lucru pentru Sherlock Holmes, când lucra la un caz dificil.
— înseamnă că lucrează la un caz? îl întrebă pe Billy.
— Da, domnule, munceşte foarte mult; mă tem pentru sănătatea lui. Nu mănâncă nimic şi slăbeşte pe zi ce trece.
Doamna Hudson l-a întrebat "Când veţi servi cina, domnule Holmes?" şi el a răspuns "La 7,30, poimâine." Ieri a fost plecat toată ziua, îmbrăcat ca un muncitor sărac. Azi, ca o bătrână... Billy se îndreptă către un scaun aflat într-un colţ mai întunecos al camerei, luă o pălărie veche şi i-o arătă lui Watson. Aceasta face parte din îmbrăcămintea bătrânei. Sunt sigur că urmăreşte pe cineva.
— Ai vreo idee ce reprezintă acest caz?
— Vă voi spune, domnule, dar nu mai trebuie să afle altcineva, începu Billy să vorbească încet, cu voce joasă. Este cazul diamantului coroanei.
— Care? Diamantul de o sută de mii de lire, luat de la Muzeul Naţional?
— Da, domnule. Se încearcă regăsirea lui. Primul Ministru însuşi a venit să vorbească personal cu domnul Holmes. Domnul Holmes a fost foarte amabil cu el; i-a promis că va face tot ce-i stă în putinţă.
— Ei bine, să sperăm că va reuşi. Dar, Billy, spune-mi, de ce aţi pus o draperie la fereastră?
Billy se îndreptă spre fereastră şi trase draperia într-o parte. Dr. Watson a fost foarte surprins să vadă că între draperie şi fereastră, într-un fotoliu mare, se află o marionetă având figura lui Sherlock Holmes şi care era îmbrăcată cu hainele lui.
— Asta poate G văzută din stradă şi din casa de peste drum, a spus Billy; se apropie de fereastră: Uitaţi-vă, acum
este cineva la fereastra acelei case.
Watson făcu un pas înainte, dar chiar în acel moment uşa dormitorului se deschise;i Holmes intră în încăpere. Fără să spună un cuvânt, veni repede spre fereastră, îl împinse pe Billy deoparte;i trase draperia la loc.
— Billy, eşti nebun! strigă el la băiatul care rămase speriat. Ţi-am spus să nu atingi draperia asta. Viaţa ta este în pericol, ori de câte ori te apropii de fereastră!... Se întoarse apoi către Watson: Watson, bătrâne, ce bine îmi pare să te văd din nou aici.
îşi strânseră mâinile.
— Şezi, omule, nu te-am mai văzut de o sută de ani.
— Despre ce pericol e vorba? întrebă Watson, pe când se aşeză.
— Viaţa mea este în pericol, răspunse Holmes. Cineva vrea să mă omoare.
— Desigur, glumeşti!
— Ţi se pare o glumă? Cred că am suficient umor, ca să mă gândesc la o glumă mai bună decât asta. Nu, nu, nu glumesc şi, dacă se întâmplă, vreau ca tu să te duci la poliţie şi să le spui numele şi adresa criminalului. El îşi spune contele Negretto Sylvius - notează - contele Sylvius, 136 Moorside Gardens.
Pe chipul cinstit a lui Watson se putea citi îngrijorarea în timp ce-şi privea prietenul.
— Dacă ştii numele şi adresa făptaşului, întrebă el, de ce nu te duci la poliţie să le spui să-l aresteze?
— Pot, Watson, şi el ştie asta şi-i este teamă de mine.
— Atunci, de ce nu o faci?
— Pentru că nu ştiu unde este diamantul
— O! Mi-a spus Billy, diamantul coroanei.
— Da, marele diamant galben al coroanei. într-adevăr, ştiu care sânt făptaşii, pot să-i prind când vreau, dar asta nu mă ajută să obţin diamantul.
— Şi unul dintre aceştia este contele Sylvius?
— Da, şi el este rechinul. Celălalt este Sam Merton, boxerul. Acesta este doar un peşte, nu un rechin; este un fel de servitor al contelui.
— Unde este acest conte Sylvius acum?
— Locuieşte în casa aceea de peste drum. Acum se aşează la fereastră şi se uită la marioneta din fereastra mea.Crede că se uită la mine şi sânt sigur că se gândește să mă omoare... Da, Billy, ce este? îl întrebă Sherlock pe băiatul, care apăruse în uşă.
— Un domn vrea să vă vadă, domnule. Spune că se numeşte Sylvius, contele Sylvius.
— Omul nostru, spuse Holmes, văd că nu este un laş. Are destul curaj să vină aici, deşi ştie că sânt duşmanul lui. Ce să fac, Watson?
— Cheamă poliţia.
— Poate, poate... Dar nu încă. Uită-te, te rog, pe fereastră, şi spune-mi dacă vezi pe cineva, pe stradă, care
se uită la uşa casei mele.
Watson se uită cu atenţie şi zise:
— Da, un om voinic cu o figură neplăcută.
— Ăsta e Sam Merton, buldogul contelui. Billy, îl introduci pe conte în această încăpere, când voi suna clopoţelul. Eu nu voi fi în cameră, dar asta nu schimbă situaţia.
Când s-a închis uşa, Watson s-a întors către Holmes:
— însă, asta este pur şi simplu imposibil! Omul este periculos. De unde ştii că el n-a venit aici să te ucidă?
— Poate că da.
— Voi sta aici cu tine.
— Dragul meu, vei fi pur şi simplu în apropiere.
— Dar nu te pot lăsa singur cu el!
— Ba, poţi, Watson. Şi o vei face, pentru că sânt sigur că mă vei ajuta să joc până la capăt. Omul ăsta a venit fiindcă a vrut, dar va sta aici fiindcă vreau eu. Holmes şi-a scos carneţelul şi a scris câteva cuvinte: Du asta la poliţie, la căpitanul Parsons, şi întoarce-te cu câțiva oameni. Va urma arestarea contelui.
— O voi face cu plăcere!
— înainte de-a te întoarce, sper să aflu unde este diamantul.
El a atins clopoţelul. Cred că ne vom duce în dormitor. Vreau să-mi văd rechinul, dar vreau ca el să nu mă vadă încă. Există o uşă din dormitor, care dă spre stradă, aşa că te poţi duce la poliţie pe acolo.
