Infidelitati la Hollywood de Jackie Collins
I.
Shelby Cheney inspiră lung, profund şi se pregăti să îşi facă intrarea. Capul înălţat. Umerii traşi înapoi. Surâs de o mie de waţi. Părul negru, lung până la umeri, îi flutura artistic. Rochia din dantelă Dazzling Badgely & Mishka, cu decolteu îndrăzneţ. Diamante la gât şi în urechi. Lângă easoţul său, artist de cinema.
Shelby Cheney avea totul. Oare?
În seara aceasta se afla la Festivalul Filmului de la Cannes cu soţul său, Line Blackwood. Fiecare dintre ei avea un film de promovat.
Al ei: o dramă pe muchie de cuţit, despre o femeie aflată aproape de un colaps – cu înclinaţii vădite către practicarea sexului, dezvăluind pe ecran mai mult decât o cădere nervoasă – şi nimeni în preajmă pentru a o ajuta. Şi, desigur, o scenă fierbinte de sex, pentru că Shelby avea toate calităţile, şi cum acest film mirosea a nominalizare la Oscar, pe ea nu a deranjat-o să şi le arate.
Al lui: un film cu un supererou, un tip dur. Un poliţist fără suflet. Sexy. Sardonic. O continuare a precedentelor sale două succese-bombă în care juca acelaşi personaj. Line Blackwood, odinioară unul dintre starurile cele mai bine plătite din lume, încă se menţinea în top.
În seara aceasta, Line purta un smoching bleumarin Armâni cu o cămaşă din mătase albastru închis. Fără cravată. Trup musculos. Ochi verzi umbriţi. Păr lung, negru. Bărbia nerasă. Nasul coroiat – lovit zdravăn înainte de a deveni prea celebru şi de a fi menajat în cascadoriile sale mai periculoase.
Shelby şi Line. Un cuplu de staruri de cinema menit să îneânte mulţimea de fani care îi urmărea cu aviditate în timp ce ei îşi croiau drum – flancaţi de diverşi oameni din publicitate şi ataşaţii de presă respectivi – înspre Palatul Festivalurilor, unde filmul lui Shelby, Extaz, urma să fie proiectat.
— Mizerie, mârâi în barbă Line, fluturând mâna către paparazzi şi arborând zâmbetul marca Line. Simt o nevoie urgentă să beau.
— Nu, nu simţi, reuşi Shelby să-i răspundă în timp ce zâmbea către echipele de fotografi şi de la televiziune, care se îmbrânceau, luptându-se pentru cele mai bune cadre.
Faptul că Line bea constituia obiectul disputei între cei doi. În două rânduri fusese internat pentru dezalcoolizare, dar nu prea l-a ajutat. Continua să fie un băutor înrăit ori de câte ori avea chef. Şi în seara aceasta, hotărât lucru, avea chef.
Shelby ştia că el băuse vreo două pahare la hotel şi acum bombănea că mai vrea. Nu era semn bun. Spera să se relaxeze şi să se bucure de această seară, dar dacă Line avea un gând, ea trebuia să-şi petreacă întreaga seară urmărindu-l, spre a se asigura că nu îi va pune într-o situaţie delicată pe amândoi – un lucru pe care el era foarte capabil să-l facă. Dacă Line se îmbăta, era dezastru. Ori devenea agresiv şi gata de bătaie, ori neapărat sentimental, flirtând făţiş cu orice femeie întâlnită în cale. Ambele trăsături erau la fel de neatrăgătoare.
Drace! De ce nu putea pur şi simplu să se bucure de triumful ei? Pentru că toţi au asigurat-o că realizarea ei din Extaz era un triumftoţi, cu excepţia lui Line, care văzuse o secvenţă brută din film şi imediat a remarcat că arăta obosită şi crispată şi că operatorul nu a pus-o bine în lumină.
Nu a priceput? Interpreta o femeie pe marginea prăpastiei, nu trebuia să arate splendid ca de obicei.
Adevărul era că, chiar dacă nu recunoştea vreodată, Line era gelos, ros de invidie pentru că ea era vedetă într-un film destinat să primească elogiile criticii şi să aibă succes de casă – o combinaţie pe care el nu prea a reuşit-o vreodată.
Singurele lucruri după care tânjea Line erau respectul şi recunoaşterea talentului său de actor, nu doar faptele sale rele. Filmele lui încă făceau megamilioane, dar cronicile erau dezastruoase, fapt care îl înnebunea – în special acum, când ea era pe punctul de a da lovitura ca actriţă capabilă de roluri de compoziţie. Nu se îndoia că el o iubea, dar lucrurile erau pe punctul de a se schimba în privinţa carierei şi ea nu ştia cum va primi Line asta.
Uneori se temea că va trebui să renunţe la tot, să stea acasă şi să nu facă nimic decât să aibă grijă de Line. După patru ani de căsnicie oarecum agitată, îl iubea totuşi, în ciuda faptului că el bea şi umbla după femei, şi se ducea la chefuri cu banda lui de prieteni de nimic, de care nu a reuşit să-l convingă să se dezbare.
Ascunzându-se în starul de film macho, era băieţelul pierdut, drăguţ şi neajutorat şi, cel mai important – era al ei. In special noaptea, când erau împreună în pat şi ea se ghemuia în spatele lui şi adormea respirându-i mirosul, simţindu-i căldura, iubind fiecare părticică din el. Nu era vorba numai despre sex, iar lui Shelby îi plăcea asta. Line era bărbatul ei şi spera cu disperare că va fi întotdeauna.
Nimeni în afară de ea nu îl cunoştea pe adevăratul Line. Nimeni nu avea idee despre copilăria lui marcată de un tată abuziv care îl bătea în fiecare zi şi o bătea pe mama lui Line, o femeie blajină, care pur şi simplu nu era capabilă să-şi protejeze fiul de un bărbat care îi chinuia pe amândoi.
Line avea o soră, Connie, de patruzeci şi opt de ani, cu şase ani mai mare decât el. Aveau în comun drama familiei. Când Line avea doisprezece ani, tatăl a bătut-o pe mama lor până când a omorât-o, apoi a îndreptat o armă asupra sa, zburându-şi creierii pe pereţii bucătăriei, lăsându-i pe Connie şi pe Line să îşi poarte singuri de grijă.
Spre cinstea ei, Connie nu şi-a abandonat vreodată fratele. S-a angajat chelneriţă, reuşind să-l ţină departe de orfelinate până când el a fugit la Los Angeles – avea şaptesprezece ani – şi a pornit pe lungul şi uneori înşelătorul drum către succes. Connie era o lesbiană convinsă. Locuia împreună cu prietena sa, Suki, la o fermă din Montana – cumpărată de Line pentru ea. Rareori părăseau ferma cele două femei.
De unul singur, Line a dobândit un succes fenomenal, iar Shelby îl iubea şi îl admira pentru asta. Pe de altă parte, Line Blackwood era un tip dificil şi Shelby nu ştia cât mai putea să suporte toate jocurile lui. Ea dorea un copil. El nu.
Ea dorea să ducă o viaţă mai puţin publică. El nu.
Ea dorea ca el să nu flirteze cu orice femeie care îi transmitea un semnal pozitiv. Şi toate îi transmiteau. Line era un star de cinema, putea foarte bine să aibă scris pe frunte: CULCĂ-TECUMINE.
Cu toate acestea, Shelby îi era cu desăvârşire loială. Codul ei moral nu cuprindea nici măcar intenţia unei aventuri. Părinţii ei erau împreună de patruzeci de ani şi încă se ţineau de mână, schimbau priviri de îndrăgostiţi şi se complăceau în conversaţii secrete. Adeseori a visat să aibă o căsnicie ca a lor.
— Shelby! strigau fotografii. Aici! Priveşte aici! Shelby!
Shelby! SHELBY!
Deoarece cererile lor deveneau tot mai insistente, Shelby, obligată, întorcea capul încolo şi încoace, asigurându-se că nu iese din rochia cu decolteu îndrăzneţ. Îşi netezi spre spate coama părului negru, făcu ochii mari şi fermecători. Imaginea era incredibil de importantă şi chiar dacă Shelby avea doar treizeci şi doi de ani, era foarte conştientă de cohortele de actriţe care veneau din urmă, înnebunite de şansa de a deveni staruri. Toate voiau să fie ca ea, să fie ea. Toate voiau să aibă cariera ei, să fie căsătorite cu un star de cinema şi să locuiască într-o casă magnifică în Beverly Hills.
„Ghinion, fetelor, gândi ea, cu zâmbetul fixat bine la locul său. Line Blackwood este al meu. În întregime al meu. Şi, în ciuda numeroaselor sale lipsuri, intenţionez să-l ţin bine. Aşa că, înapoi! Line Blackwood este ocupat.”
— II vreau pe Line Blackwood, spuse Lola Sanchez cu vocea ei aspră, gravă, fară a-l privi pe Elliott Finerman, producătorul filmului său ce urma să fie lansat. El stătea pe bancheta din spatele limuzinei, lângă ea, în timp ce soţul ei, Matt Seel, un fost jucător de tenis profesionist, era proptit vizavi, lângă agentul de publicitate, Faye Margolis.
— Am mai vorbit despre asta de zeci de ori, spuse Elliott abia ascunzându-şi plictiseala. Mă gândeam la Ben Affleck sau Matthew Mc…
— Nu! Lola îl întrerupse tăios. Îl vreau pe Line Blackwood. Şi dacă tu nu poţi sau nu vrei să îl iei, atunci îţi sugerez să-ţi găseşti o altă actriţă în rol principal.
, Afurisita! gândi Elliott. Cine te crezi? Acum patru ani erai chelneriţă la Denny’s, acum îmi spui ce să fac. Mie, Elliott Finerman, producătorul a peste treizeci de filme de succes.”
— Ei bine? întrebă Lola imperativ, înălţând bărbia ascuţită.
— Dacă insişti, iubito, spuse Elliott, forţându-se să pară calm. Totuşi, cred…
— Foarte bine, zise ea, tăindu-i din nou vorba. Deci, dacă Line este de acord, totul e stabilit.
Elliott privea fix prin geamul limuzinei. Era mai mult decât evident că divei acesteia nu-i păsa deloc de ceea ce credea el. Era numai greşeala Annei Cameron. Anna, şeful capilor de la Live Studios, a fost de acord să dea undă verde ultimului film al său, New York State of Mind, doar dacă el semna contractul cu Lola Sanchez. Şi Lola a fost de acord să semneze doar dacă avea acceptul pentru actorul din rolul principal masculin.
— Dă-i-l, i-a spus Anna. Eu şi cu tine o vom dirija în direcţia cea bună.
„Desigur, gândi cu amărăciune Elliott. Direcţia oarecum bună.”
De la bun început, Lola a pomenit numele lui Line Blackwood. In mod cinstit, el a crezut că putea să-i scoată din cap ideea cu binişorul, dar nu, Lola îl voia pe Line şi era o actriţă de film hotărâtă, răsfăţată, plină de propria importanţă.
Elliott nu putea pricepe de ce insista atâta. Nici măcar nu îl cunoştea pe Line, iar când îl va întâlni, va regreta. Line Blackwood era o pacoste, cerea lucruri exagerate la filmare şi se culca cu soţiile celorlalţi bărbaţi când credea că se poate descurca. Elliott ştia din experienţă personală felul în care opera Line. El folosea unele dintre cele mai tocite replici şi totuşi femeile cădeau în plasă. Nu pentru că ar fi avut nevoie de cine ştie ce impuls – când venea vorba de actori, femeile erau Oraşul-Picioarelor-Deschise, gata să capituleze la o privire, un zâmbet. Elliott trebuia să ştie; fosta lui soţie nu a făcut excepţie. Lynsey Fraser, o actriţă tânără, drăguţă, dar uşor influenţabilă. La trei luni după ce s-a căsătorit cu ea, din prostie i-a dat un rol minor într-unui dintre filmele lui, care îl avea ca protagonist pe Line Blackwood. După o săptămână, a prins-o servindu-l oral pe Line în rulota lui.
Asta se întâmplase în urmă cu zece ani şi între timp divorţaseră. Inutil de spus, Elliott a hotărât de atunci să nu mai lucreze cu Line.
Lui Elliott îi părea rău de Shelby Cheney. Era o actriţă foarte talentată şi o femeie extrem de atrăgătoare, deşi, evident, nu prea deşteaptă, întrucât nu părea deloc conştientă ce fel de poamă era în realitate soţul ei.
— Dacă eşti absolut sigură… începu Elliott pe un ton încordat.
— Da! i-o tăie Lola, nedându-i timp să îşi termine propoziţia. Sânt sigură.
Elliott spumega. „Divă pe naiba!” America credea că Lola este o persoană dulce şi sexy, când de fapt era o afurisită în vârstă de douăzeci şi patru de ani, care s-a întâmplat să fie binecuvântată cu picioare lungi, sâni mari, buze pline, senzuale, piele strălucitoare şi o inimă de piatră. America era îndrăgostită de picioarele ei, de buzele ei şi de zâmbetul ei larg, atrăgător.
Dar americanii nu îi cunoşteau cusururile.
Dacă se gândea mai bine, medită Elliott, poate că Lola şi Line se meritau unul pe celălalt. Îşi puteau distruge singuri cariera. Atâta timp cât New York State of Mind era o lovitură în materie încasări, ce îi păsa lui? Lasă-i să creeze haos şi să câştige iblicitate. După ce filmul va fi lansat, ei îşi puteau ruina reciproc vieţile nefericite.
Stele de cinema! Un mănunchi de baloane umflate peste măsură, cu o viaţă scurtă. Peste cinci ani, oamenii din branşă vor spune: „Care Lola?”
Din nefericire, Line Blackwood probabil va fi tot prin preajmă. Ca şi Stallone, Willis şi Schwarzenegger, el era un
. Iipravieţuitor într-o lume a afacerilor dure. În plus, filmele sale incit scoteau bani, în special din vânzările în străinătate, cele pe i; isete video şi DVD.
Aproape am ajuns, anunţă Faye Margolis. Faye era o femeie formidabilă la vârsta ei – se apropia de cincizeci de ani cu păr cenuşiu, tuns scurt şi cunoştinţe imbatabile în domeniul relaţiilor publice. Orice celebritate aflată în grija lui Faye avea o expunere maximă garantată. Faye îşi proteja lista clienţilor selecţi cu o loialitate deplină.
— Cum arăt? întrebă Lola, cu o mică licărire de nesiguranţă.
— Fierbinte! exclamă Matt, care era foarte înfierbântat. Avea corpul atletic, părul lung, de un blond murdar, şi barba mică, tip Vandyke.
Lola nu-l luă în seamă.
— Faye? încercă ea.
— Bagă de seamă să te ridici drept, îi ordonă Faye cu vocea îngroşată de tutun. Rochia aceasta este un risc pentru mers, să nu uiţi, altminteri îţi vor ieşi sânii.
Lola chicoti. Numai Faye îi putea vorbi într-un asemenea mod. Acum, că era un mare star, cerea respect din partea tuturor celor cu care venea în contact.
— Dacă îi ies sânii, va fi pe prima pagină a tuturor ziarelor din Franţa, râse pe înfundate Matt.
— Poate vrei să spui din lume, îl corectă Lola, aruneându-i o privire ucigătoare.
— Dacă spui tu, iubito, conveni Matt, destul de stânjenit. Erau căsătoriţi de cinci luni. Pentru Lola, luna de miere era de mult terminată, cu toate că Matt mai avea până să-şi dea seama de acest lucru.
S-au căsătorit pe proprietatea unui miliardar din Malibu, având o publicitate strălucitoare, cu elicoptere zburând pe deasupra, paparazzi căţăraţi în copaci şi o listă de invitaţi plină de staruri, oameni pe care de-abia dacă îi cunoşteau. O revistă din Anglia a plătit două milioane de dolari pentru imagini ex-clusive cu fericitul cuplu, iar Faye s-a asigurat că totul se va petrece aşa cum a planificat ea. Fără greşeli era motoul lui Faye, şi cine greşea era definitiv şters de pe statul ei de plată.
Lola nu mai era chiar atât de încântată. Se plictisea repede şi, în afară de aspectul de băiat de pe plajă şi de trupul masiv, Matt nu a venit cu mare lucru la petrecere. Renunţase la tenisul profesionist, preferind să fie parazitul ei. Când ea îi reproşa lipsa de activitate, el o asigura că scrie un scenariu şi că intenţiona să ia lecţii de actorie.
Grozav! De ce nu a dezvăluit că aspira să intre în afaceri în lumea spectacolului înainte de a se căsători?
Iată ceea ce el nu a ştiut. Ea s-a căsătorit cu el numai pentru a-şi păstra imaginea publică de superstar sexy al noului mileniu. Făcând abstracţie de Halle Berry, Jennifer Lopez şi Angelina Jolie, Lola Sánchez trebuia să-şi menţină ridicat nivelul credibilităţii. Înainte de căsătoria cu Matt se complăcuse într-o idilă de mare clasă cu Tony Alvarez, un strălucit regizor de film latino, pe care unii îl considerau a fi Pedro Almodovar al generaţiei sale, doar că Tony era produsul Bronxului, astfel încât cele trei filme pe care le-a regizat erau, în acelaşi timp, pur americane, dar aveau şi ceva în plus.
Problema lui Tony era aceea că obişnuia să se drogheze continuu şi, în ciuda a două arestări bine mediatízate pentru posesie de drog şi a perioadei prelungite de supraveghere, totuşi reuşea să intre în bucluc. Îndată ce manierele lui de băiat rău au început să se reflecte negativ asupra imaginii Lolei, consilierii ei au avertizat-o că este mai bine să se distanţeze de el, întrucât exista posibilitatea ca el să intre la închisoare câteva luni pentru presupus trafic de droguri – ceea ce, ştie oricine, este o porcărie, dar întrucât Tony era o celebritate, autorităţile lăsau impresia că făceau ceva.
Lola, întotdeauna grijulie faţă de imaginea sa publică, a rupt de nevoie logodna şi s-a căsătorit în grabă cu Matt, căruia nu-i venea să creadă în norocul său şi a semnat cu plăcere un contract prenupţial beton.
Acum era legată de el. Dar nu pentru mult timp. Lola avea alte planuri, iar acele planuri îl includeau pe Line Blackwood.
Cat Harrison nu era fericită pentru că venise la Festivalul Filmului de la Cannes. Evenimentele cu celebrităţi erau atât de plictisitoare, pline de staruri cu ego-uri enorme. Şi nu pentru că fusese la prea multe festivaluri, dar de când scrisese şi regizase primul său film, Copilul sălbatic, un film uşor, bazat pe propria ei viaţă oarecum neconvenţională, a fost obligată să intre în cir-cuit. Şi de când bugetul său mic (un buget inexistent) pentru film a devenit unul mare, Cat era la modă.
Mare scofală. Ura să fie centrul atenţiei. Îi era silă că trebuia să se îmbrace elegant şi să facă pe drăguţa pentru bărbaţii cu bani şi pentru persoanele influente din lumea filmului care doreau să-i finanţeze proiectul următor.
— Tre’ să o faci, iubire, o sfătui soţul său, un muzician australian, Jump Jagger – nici o legătură cu Mick, deşi ar fi vrut el.
— De ce? insistă ea.
— Pen’ că va fi o karma bună pentru noi amândoi. Şi mi-ar prinde bine un pic de karma.
Puteai conta că Jump o să se bage şi el. Avea un prost obicei ca întotdeauna să se plaseze primul. Cu toate acestea, nu avea importanţă, întrucât Cat era nebună după el.
Copil al unor părinţi divorţaţi, Cat crescuse împărţindu-şi timpul între o mamă englezoaică excentrică şi un tată american complet nebun, ceea ce însemna că şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei purtată între cele două ţări. La vârsta de şaptesprezece ani a hotărât că are nevoie de un spaţiu propriu şi de propria sa carieră. (Tăticul era un sculptor de un inuns succes, iar Mămica, o fotografa câştigătoare de premii.) S-a mutat la New York, unde în cele din urmă l-a întâlnit pe Jump care a salvat-o dintr-un vârtej de droguri şi nebunie. Pornise pc un drum rău şi el a tras-o înapoi tocmai la timp. Apoi au făcut un lucru convenţional, s-au căsătorit şi s-au stabilit într-o mansardă din Soho.
În timp ce Jump lucra la muzica sa, Cat a avut diverse slujbe ca doică, a plimbat câini şi a fost asistenta per sonală a unui regizor de teatru ursuz, dar foarte creativ. Într-un week end, plină de idei şi entuziasm, a început să scrie un scenariu. I) upă şase săptămâni a început filmările pentru propriul său fi I m, cu o veche cameră Sony, de mână, pe care o luase din subsolul casei tatălui ei. A folosit ca actori grupul lor de prieteni ciudaţi şi minunaţi, în timp ce Jump lucra la asamblarea unei coloane sonore îndrăzneţe şi interesante, cu grupul lui. Voilŕ! Un film instant.
Unchiul unui prieten a dus-o la un distribuitor mic, care i-a preluat filmul şi de la prima proiecţie – precum Proiectul Blair Witch înaintea lui – au început apelurile. Mai întâi un website, apoi două, apoi trei. În decurs de câteva săptămâni erau douăzeci şi unu de website alocate discuţiilor despre Copilul sălbatic.
Cat era mai mult decât emoţionată până când, fără voia ei, a fost strecurată în centrul atenţiei. Media o iubea. Era ajutată de faptul că avea acum nouăsprezece ani, era înaltă şi agilă, cu păr blond natural, ţepos, tuns scurt, ochi verzi-oliv şi o faţă provocatoare, cu pomeţi înalţi. Ar fi putut deveni cu uşurinţă manechin sau actriţă. Niciuna dintre aceste profesii nu o interesa: s-a luptat din greu să fie de cealaltă parte a aparatului de filmat, partea unde ea putea să menţină, într-un anumit grad, controlul.
Merrill Zandack, directorul de la Zandack Films a preluat distribuţia filmului Copilul sălbatic şi acum intenţiona să-i finanţeze viitorul proiect, Prins, un film întortocheat după un scenariu scris de ea despre un bărbat condamnat, fustangiu şi o femeie duplicitară, poliţist sub acoperire – de aici şi vizita ei la Festivalul Filmului de la Cannes.
— Fii drăguţă cu toată lumea, Pisoi, i-a spus Merrill când a sosit. Te afli pe o pistă rapidă.
— Voi fi drăguţă dacă încetezi să-mi spui Pisoi, i-a răspuns ea cam iritată. O călca pe nervi faptul că bărbaţii considerau că este perfect normal să le dea femeilor nume drăguţe. Cum i-ar plăcea lui dacă ea l-ar striga Căţeluşule?
Merrill, un bărbat grăsuţ, cu chelie, care îşi petrecea cea mai mare parte a timpului transpirând abundent în timp ce trăgea dintr-o ţigară de foi cubaneză, găsea că prezenţa lui Cat este înviorătoare. O admira pentru că nu manifesta respect servil faţă de nimeni. Îi plăcea atitudinea ei nonconformistă. Merrill avea un instinct înnăscut pentru talent şi, dacă tânăra Cat nu îşi pierdea capul şi nu-i necăjea pe prea mulţi oameni cu abordarea ei îndrăzneaţă, era destinată să-şi ia zborul.
Shelby şi-a făcut numărul şi l-a făcut bine. Line l-a făcut şi mai bine. Line era expert în a-i face pe ceilalţi să se simtă ca fiind prietenii lui cei mai buni. Avea farmec şi încă ceva. Shelby îl urmărea în timp ce flirta cu o persoană care arăta ca Sheron Stone, foarte zveltă. Îşi făcuse un obicei din a-l observa când nu ştia că este privit. Era al naibii de sexy.
— Eşti o frumuseţe, scumpo, spuse Merrill Zandack, pufăind din trabuc în timp ce îşi făcea loc în spatele ei. De-abia aştept să-ţi văd filmul.
— Mulţumesc, Merrill, spuse ea întoreându-se către puternicul şef de studio în timp ce el îi planta un sărut transpirat pe obraz, lăsând o urmă umedă supărătoare pe care Shelby abia aştepta să o şteargă.
— Tu şi cu mine trebuie să lucrăm împreună, continuă Merrill, suflându-i un val de fum de trabuc scump direct în faţă. Am auzit că eşti dinamită în filmul din seara aceasta.
— Aşa ai auzit? întrebă ea, încercând pe furiş să-şi şteargă obrazul cu dosul palmei.
— Se presupunea că organizez o vizionare privată, respiră el greu. Nu am avut timp.
— îmi pare rău să aud asta.
— Nu, este mai bine aşa, spuse el, suflându-i mai mult fum în faţă, în timp ce reuşea nu prea discret să privească în decolteul ei adânc.
Shelby făcu un pas înapoi şi zâmbi politicos spre însoţitoarea lui Merrill, o clonă statuară a Anjelicăi Huston. De când murise soţia lui, cu câţiva ani în urmă, rareori era văzut cu aceeaşi femeie în două rânduri. Părea că optează pentru un şir de brunete interşanj abile, femei pe care nu considera potrivit să le prezinte.
— Ei bine… sper să-ţi placă, Merrill, spuse Shelby, privind încă o dată în direcţia lui Line, care acum se afla într-o conversaţie aprii^ă cu Woody Allen. Nici o salvare de acolo.
— Arăţi frumos, scumpo, repetă Merrill.
— Mulţumesc, murmură ea, şi răsuflă uşurată când Merrill o descoperi pe Lola Sanchez, a cărei apariţie era foarte admirată, şi imediat porni în direcţia ei, iar bruneta care îl însoţea păşea regal în urma lui.
Persoana de la PR desemnată pentru Shelby, o tânără franţuzoaică cu părul strâns în coc şi o gură răsfiântă, îmbufnată, se foia prin preajmă.
— Doriţi să vă întâlniţi cu reporterul de la Paris Match acum? întrebă femeia.
Shelby clătină din cap. Ultimul lucru pe care dorea să-l facă era să vorbească cu un ziarist.
— Mâine, la conferinţa de presă, spuse ea.
Buzele subţiri ale femeii se strânseră. Reporterul trebuia să plece la Paris de dimineaţă devreme. Nu va putea să participe la conferinţa de presă.
Cu vreo doi ani în urmă, Shelby ar fi spus da la orice solicitare. Doi ani de terapie, şi a învăţat să spună nu.
— Dacă este atât de dornic să vorbească cu mine, sugeră ea, atunci poate ar trebui să rămână.
Înainte ca femeia de la PR să poată răspunde, Line reapăru şi o prinse de braţ.
— Vino, iubito, spuse el cu căldură, faeându-i cu ochiul femeii de la PR, să ne ocupăm locurile.
Shelby aprobă, cu emoţie în stomac. Aceasta era seara ei cea mare şi era hotărâtă să se relaxeze şi să se bucure de ea.
at locuia pe iahtul lui Merrill Zandack, o ambarcaţiune de lux, lungă de vreo 27 metri, cu şase dormitoare pentru oaspeţi şi un echipaj de douăzeci de persoane. Era ceva de văzut. Ar fi dorit ca şi Jump să vadă în timp ce ea se învârtea prin cabină,; idunându-se în cele din urmă, studiindu-se lung în oglinda de la haie, privind pieziş spre imaginea care o înfăţişa din cap pânăân picioare. Făcu un efort suprem. Blugi Juicy Coutoure cu talia coborâtă care îi scoteau în evidenţă muşchii abdominali cu tonus bun şi un diamant recent fixat pe ombilic; un tricou negru decoltat Rolling Stones, lanţuri şi cruci Loree Rodkin afirnând în jurul gâtului; şi cercei mari ca niştî cercuri din aur.
Probabil că toţi ceilalţi ar fi considerat ţinuta ei nepotrivită pentru a face impresie la un festival al filmului, dar, la naiba, cel puţin ea se simţea confortabil. N-a purtat o rochie de ani de zile şi nu era dispusă să înceapă acum. Şi apoi, Jump era în turneu cu orchestra în Australia sa natală şi fără el alături se simţea întotdeauna uşor vulnerabilă.
Ori de câte ori se ducea undeva singură, veneau spre ea diverşi tipi. Nu se simţea bine când i se acorda atenţie. Cat era fata unui singur bărbat şi, în ciuda independenţei sale, simţea lipsa lui Jump. Făceau totul împreună. Sau, cel puţin, obişnuiau asta înainte de avântul carierei ei şi de hotărârea lui Jump de a călători. Nu pentru că ei i-ar fi păsat că Jump pleca acolo, era ceva la care amândoi au muncit să realizeze, iar succesul coloanei sonore îl ajutase să primească unele angajamente bune. Premiera pentru megalegenda rockului Kris Phoenix de la Sydney a fost o adevărată ocazie. Jump şi formaţia sa erau totul subjugaţi. Îi părea bine pentru el, deşi ar fi dorit să-l aibă lângă ea în seara aceasta.
Un ciocănit şi Jonas Brown, harnicul asistent al lui Merrill Zandack, băgă capul pe uşă.
— Şalupa este gata să ne ducă la ţărm, anunţa
— Unde este Merrill? întrebă ea privind lix la Jonas, care era complet opusul şefului său dezagreabil şi oarecum lipsit de rafinament. Mai întâi, era tânăr-probabil încă nu împlinise treizeci de ani – şi arăta foarte bine într-o notă joasă, deloc genul ei.
— Domnul Zandack deja aplecat, spuse Jonas. M-a rugat să vă spun că vă aşteaptă la premieră.
— Vrei să spui că trebuie să mă duc acolo singură? se plânse ea, displăcându-i gândul.
— Vă voi însoţi eu, spuse Jonas.
— Nu ştiu de ce vrea să fiu acolo, bombăni ea, întinzând mâna pentru a-şi lua poşeta cu franjuri.
— Domnul Zandack crede că este important pentru dumneavoastră să fiţi văzută, spuse Jonas, inspectându-i costumul cu ochii săi cenuşii, înguşti. Aşa veniţi îmbrăcată? întrebă apoi, incapabil să ascundă nota de dezaprobare din tonul său.
— Nu, izbucni Cat, supărată că el părea să-i judece simţul artistic. Intenţionez să mă schimb cu o uniformă neagră Prada, astfel încât să pot arăta exact ca dumneata.
— Nu vă criticam, se scuză el repede.
— Ba da, îi replică ea şi adăugă delicat: Este în ordine, sânt complet stăpână pe felul în care mă îmbrac. Cine are nevoie de afirmare?
— Atunci să mergem, spuse Jonas iară să clipească. Domnului Zandack nu-i place să aştepte.
— îmi pare bine că eşti de acord cu mine, zise ea tărăgănat, cu o notă sarcastică. N-aş vrea să fiu cea care îl face pe marele om să aştepte.
Lola îl zări pe Line, care intra în teatru. Drace! Voia să-l impresioneze. Şi cine n-ar fi impresionat de modul în care aparatele de filmat erau îndreptate doar asupra ei, în timp ce fiecare ziarist prezent încerca să-i atragă atenţia?
Line Blackwood putea fi căsătorit cu o stea de cinema, dar ea, Lola Sanchez, era steaua de cinema a momentului. Nici o femeie nu era mai fierbinte sau mai dorită.
O mare diferenţă de la ultima ei întâlnire cu domnul Blackwood. O, da, atunci lucrurile erau foarte diferite.
Cu şase ani în urmă.
Lucia Conchita Sanchez. O fată drăguţă, în vârstă de optsprezece ani, o posibilă actriţă, cântăreaţă, dansatoare, ajungând repede nicăieri. Chelneriţă în timpul zilei şipunând discuri cu înregistrări noaptea – ajutându-lpe Carlos, prietenul ei disc-jockey care lucra trei nopţi pe săptămână la un club din Hollywood. Lucia avea părul lung, castaniu, care îi ajungea mai jos de talie, şi un trup cu sinuozităţi. Locuia la Silverlake cu Claudine, mama ei – care era jumătate indiancă, jumătate negresă – şi cu tatăl ei, mexican fustangiu, Louis Sanchez, un boxer neînsemnat care se considera un adevărat mascul. Avea două surori mai mari, măritate, Isabelle şi Selma, şi un frate, Louis jr., leneş, care nu lucra, dar aspira să devină exact ca tatăl său. Lucia abia aştepta să plece de acasă.
La şcoală avea calificativ excelent la cânt, dans şi cursurile de dramă. Actoria era pasiunea sa, astfel că imediat ce a absolvit liceul a început să urmărească o carieră de actriţă. Era foarte ambiţioasă şi hotărâtă să-şifacă apariţia în lumea spectacolului. Numai că nimeni nu voia să o angajeze. Nu reuşea nici măcar să facă pe cineva să se ocupe de ea.
— Eşti prea diferită, părea să fie opinia generală. Prea diferită? După părerea ei, era splendidă cu alura sa arzătoare, cu pielea netedă, măslinie, şi trupul voluptuos. Foarte bine, nu era drăguţă conform şabloanelor, dar avea stilul său propriu deosebit.
După numeroase respingeri şi probe date şi rămasefără răspuns, a încercat abordarea unei agenţii de manechine.
— Prea grasă, a anunţat o afurisită slabă, cu picioarele ca două crenguţe şi fără fund.
Prea grasă? Ridicol! Doar pentru că ea nu corespundea obsesiei de subţirime a Hollywoodului. Oricum, a ţinut regim de slăbire – evitând deliciosul pui fript al lui Claudine şi felul favorit al tatălui său, enchiladas.
Părinţii ei credeau că este nebună. Într-o seară, tatăl ei i-a spus că nu are absolut nici o şansă de a reuşi şi, întrucât la şcoală fusese foarte bună la matematică, trebuia să-şi găsească o slujbă potrivită lucrând într-o bancă, precum Selma, iar acolo avea şansa unei eventuale promovări.
— Slujba de chelneriţă nu te duce nicăieri, o informă Louis.
Ca şi când boxul era mare scofală. Louis Sanchez avea două urechi ca nişte conopide, cicatrice pe toată faţa şi şchiopăta permanent. Dar, desigur, acestea nu păreau să le împiedice pe femei să se arunce asupra lui.
Mama ei era o adevărată frumuseţe, cu trăsături exotice, păr lung până la talie şi o siluetă sexy cu rotunjimi, menţinută în ciuda celor patru naşteri.
Luciei îi plăcea să creadă că moştenise ce era mai bun de la ambii părinţi în privinţa aspectului. Avea, precum mama sa, picioare lungi, bust mare şi păr des, castaniu, iar de la tatăl ei avea nasul uşor turtit, ochii căprui seducători şi buzele pline. „Buze de amant”, îi plăcea lui Louis să spună.
Moştenire de familie.
Da, gândi Lucia. Buzele tale erau cunoscute prin întreaga vecinătate.
Sexul nu constituia un subiect deschis în familia Sanchez. Deşi toată lumea cunoştea indiscreţiile lui Louis, ele nu erau niciodată pomenite. Când Lucia a fost suficient de mare pentru a auzi povestirile despre tatăl ei infidel, afost şocată.
Întotdeauna era uimită că mama sa îi permitea aşa ceva şi niciodată nu spunea nimic.
Îndată ce Lucia a ajuns la pubertate, băieţii roiau în jurul ei. Râvneau la sânii ei mari, la fundul frumos şi la disponibilitatea de a flirta, pe care o moştenise de la tatăl său.
— Nu te lăsa, o avertiza mama, plimbându-i prin faţă un deget uscăţiv. Lasă-i să privească, urmăreşte-i pe bieţii de ei cum se entuziasmează şi lasă-i să se roage pentru mai mult.
Dacă ai cedat, o să-ţipară rău. Ultimul lucru pe care îl vrei este un copil.
Cuvintele acelea fatale au fost suficiente să-ipotolească înclinaţiile către sex până la şaisprezece ani, când s-a îndrăgostit de un băiat rău, rapper, care locuia pe aceeaşi stradă, şi după câteva luni delirante petrecute cu el a rămas însărcinată. Claudine era atât de furioasă încât a refuzat să vorbească săptămâni întregi cu fiica sa. Louis era mai înţelegător. A dus-o la o clinică locală pentru avort. A venit şi Selma. A fost una dintre cele mai rele zile din viaţa ei.
După experienţa aceea a jurat „Fără sex”, nemergând mai departe de un ocazional sex oral-şi acesta numai dacă îi plăcea cu adevărat băiatul.
Sexul oral era o stradă cu două sensuri cu Carlos. Deşi el îi ridica Justa până în talie şi îi scotea sutienul pe bancheta din spate a autoturismului lui, rugând-o să meargă mai departe, ea se ţinea tare. Fără avorturi pentru Lucia Conchita Sanchez. Învăţase lecţia.
Într-o seară, Carlos i-a spus că urma să fie disc-jockey la o petrecere costumată în Bel Air şi ar fi vrut ca ea să-l ajute. Timp de o secundă a fost prea emoţionată pentru a putea vorbi. Bel Air! Tărâmul celor bogaţi şi celebri. Poate că, în sfârşit, va fi descoperită sau, în cel mai rău caz, va întâlni un impresar dispus să o reprezinte.
Nu a lăsat să se vadă cât e de stresată. Carlos era un tip leneş, cu păr lung, unsuros şi aspect slăbănog de rock-star.
Muzica era domeniul său: excela în aranjarea sunetelor pe care oricine dorea să le audă. Toţi prietenii lor susţineau că are un viitor.
Petrecerea, dată de megaproducătorul Freddy Krane, avea loc în magnificul conac vechi al lui Freddy, în Bel Air. Se ajungea acolo cu maşina, pe o alee lungă, sinuoasă, străjuită de palmieri.
Lucia stătea lângă Carlos în Mustangul lui argintiu, din
1968, cu îmbunătăţiri, savurând fiecare clipă. Când au ajuns, ea l-a ajutat să-şi instaleze echipamentul afară, lângă piscina enormă placată cu negru. Peste tot se agitau servitori, barmani, chelneri care făceau pregătirile pentru festivităţile din seara aceea.
Lucia privea totul – sutele de luminări în suporturi splendide de cristal înconjurând piscina, aranjamentele florale bogate din mijlocul fiecărei mese, feţele de masă albe cu argintiu şi şervetele din mătase neagră. Îşi impuse să memoreze fiecare detaliu, astfel încât să le povesteascămamei, lui Isabelle şi Selmei.
Cu toate că era foarte impresionată, se forţa să menţină o aparenţă calmă în timp ce sorta colecţia de CD şi discuri ale lui Carlos, punând totul în teancuri ordonate. Carlos era foarte pretenţios – îi plăceau lucrurile corect făcute.
Erau momente când Lucia visa cu ochii deschişi că, dacă nu izbutea curând în lumea spectacolului, poate ar trebui să aibă în vedere căsătoria cu Carlos. El era dornic să se culce cu ea, astfel că-lputea împinge uşor să o ceară în căsătorie.
Ar fi un lucru chiar atât de rău căsătoria cu Carlos?
Poate că nu.
Îndată ce petrecerea s-a pornit, a fost o explozie: feţe pe care le recunoştea din revistele populare de spectacol, devorate în fiecare săptămână. Putea fi imaginaţia ei, dar după un timp a început să creadă că Freddy Krane se tot uita spre ea. Freddy, un bărbat masiv, părând cherchelit, cu o barbă roşcată în dezordine şi ochi mici ca de purcel, era bătrân, cel puţin cincizeci de ani, şi aceasta însemna cu zece ani mai mare decât tatăl ei.
Lucia îmbrăcase pentru această ocazie o fustă scurtă din imitaţie de piele maro (din nefericire, articolul din piele veritabilă era prea scump) şi un tricou alb cu dungi care îi punea în evidenţă sânii mari închişi într-un sutien subţire, sfârcurile observându-se prin materialul fin. Părul lung, castaniu, îi atârna peste fund – nu se tunsese de la vârsta de opt ani.
Ştia că arată incendiar. Vreo doi chelneri i-au dat târcoale, încercând să obţină numărul ei de telefon. Ea a refuzat politicos, deşi în secret îi făcuse plăcere interesul lor.
Carlos punea muzică, iar ea dansa, mişcându-şi corpul unduios, provocator. Înregistrările erau de prim ordin, totul de la NWA la Santana şi Motley Criie, cu mult Marwin Gaye şi Smokey Robinson pus pentru narcomanii nostalgici.
Da, hotărât, Freddy Krane o observa, chiar dacă îl înconjura un stol de frumuseţi blonde. Mai devreme, unul dintre chelneri (un potenţial actor) i-a dat o listă cu creditele gazdei. După părerea lui, Freddy Krane se specializase în filme de acţiune cu bugete mari şi lucrase cu toate starurile macho, de la Eastwood la Schwarzenegger.
— El este adevărata afacere, îi mărturisi chelnerul. O vorbă din partea lui şi eşti în distribuţie. Ar trebui să încerci.
— Nu, mulţumesc, îi răspunse Lucia. Dorea cu ardoare să fie actriţă, dar nu cu orice preţ.
Exact înainte de miezul nopţii îşi făcu apariţia Line Blackwood. Line Blackwood! Starul ei favorit! Ii văzuse toate Jilmele de cel puţin trei ori. De-abia îi venea să creadă!
Ii făcu semn lui Carlos cu cotul, dar lui nu-ipăsa deloc.
Carlos nu se interesa de starurile de cinema, avea alte preocupări: colecţia sa de discuri, preţiosul său Mustang, să fumeze puţină marijuana.
— Uită-te cine este, şopti, emoţionată.
— Fii calmă, îi răspunse Carlos, aruneându-i o privire iritată.
Nu pot fi calmă! voia să ţipe. Este Line Blackwood-votat recent cel mai Sexy Bărbat în Viaţă de către revista People. Cum este posibil să stau calmă?
I se tăiase respiraţia, simţea emoţia în stomac. Erau şi uite figuri celebre la petrecere, dar în ceea ce o privea, ele nu însemnau nimic. Line Blackwood era important.
Nu-l pierdea din vedere, urmărindu-i fiecare mişcare. Femeile începuseră să roiască în jurul lui, blonde cu sâni de silicon, cu părul superaranjat şi zâmbete tip american. El nu părea să le bage în seamă. Stătea la o masă lângă piscină, bea şi întreţinea conversaţia. După un timp i s-au alăturat Freddy Krane şi mai multe fete splendide. Freddy îl tot bătea pe spate şi râdea.
Lucia îşi mişca trupul în ritmul muzicii, oferind un spectacol neexperimentat şi sexy – muzica îi îndepărtase inhibiţiile. II văzu pe Freddy lovindu-l cu cotul pe Line şi făcând un gest în direcţia ei. Apoi, spre îneântarea ei, cei doi bărbaţi începură să o urmărească. Ea se uită la Carlos care nu părea să fi observat. Inima începu să-i bată tare: era pe punctul deafi descoperită! După câteva minute, Line era în picioare, ridicând paharul şi arătând-o uneia dintre nenumăratele fete care îl înconjurau.
Fata aleasă dădu din cap aprobator, apoi înconjură piscina şi se grăbi spre Lucia.
— Bună, spuse ea.
— Bună, îi răspunse Lucia. Nu era proastă, ştia că fata era trimisă cu o misiune.
— Sânt Zar a Light, se prezentă fata cu un accent distinct englez. Şi tu cum te numeşti?
— Lucia.
— Foarte bine, Lucia. Este seara ta norocoasă. Line şi Freddy vor să li te alături ca să beţi ceva.
— Au spus ei? întrebă Lucia fără suflare.
— De aceea sânt aici, spuse Zara, o fată frumoasă, cu păr negru ondulat.
— Când? întrebă Lucia fără expresie.
— Acum, zise Zara, jacând ochii mari. Lucia privi spre Carlos. Acesta plutea prins de muzica luija Rule. Trebuia să îi ceară permisiunea?
Nu. Doar nu erau căsătoriţi sau ceva asemănător. Era liberă să facă ceea ce dorea. Şi ea dorea să îl întâlnească pe Line Blackwood-fantezia ei care prindea viaţă.
Îl prinse pe Carlos de braţ, provocând un zgomot neplăcut pe disc.
— Ce porcărie! exclamă el.
— Mă întorc, spuse ea repede şi fără altă explicaţie o porni pentru a-şi întâlni starul preferat.
După douăzeci şi cinci de minute, Lucia Conchita Sanchez şi Line Blackwood se rostogoleau în uriaşul pat pe (ipă din dormitorul principal al lui Freddy Krane, pejumătate dezbrăcaţi.
— De… de-abia îmi vine să cred că se întâmplă aşa ceva, murmură ea, complet năucită.
— Crede, fetiţo, îi răspunse Line, scoţându-i tricoul. Ai nişte sâni grozavi, adăugă el, desfăcându-i cu dibăcie sutienul şi aruncându-l pe jos. Sânt veritabili, nu-i aşa? Ea dădu din cap aprobator, fără grai. Ai idee cât de greu este să descoperi sâni adevăraţi în oraşul ăsta? se plânse el, mângâindu-i sfârcurile cu vârful degetelor.
Ea nu ştia, şi nici nu-i păsa. Ştia doar că din clipa când l-a întâlnit, destinul ei era pe punctul de a se împlini şi nimic altceva nu mai conta.
Când voia, Line putea să manevreze o femeie în pat exact aşa cum ştia că doresc toate. Îi acordă Luciei toată atenţia, bucurându-se de sânii ei plini, de părul mătăsos, negru, al pubisului, de picioarele lungi, de curba feselor generoase.
Nu a trecut la punctul esenţial imediat, multe femei pe care le-a cunoscut l-au învăţat că jocurile din preludiu duc la adevărata plăcere. Astfel că mai întâi a stârnit-o, insistând asupra sinilor, sugându-i sfârcurile până când ea a început să geamă tare.
Apoi i-a îndepărtat picioarele şi a pătruns-o ca şi când i-ar fi făcut plăcere cu adevărat – dar ce naiba? Fata asta părea mai dulce decât majoritatea.
Lucia era uluită şi încurcată. Cum s-a întâmplat aşa ceva? Ea nu era genul de fată care să sară în pat la prima întâlnire. Şi aceasta nici nu era chiar o întâlnire. Şi ea avea un prieten, aşa că era curată nebunie. Chiar aşa?
Line Blackwood era eroul ei şi de câte ori va avea ocazia să fie cu bărbatul visurilor ei? Ocazia de a fi cu un bărbat care avea limba unui înger sau diavol… sau… încerca să-şi recapete respiraţia, strângând o pernă pentru a-şi acoperi faţa când el s-a lăsat peste ea. Era pejumătate stânjenită, jumătate încântată, jumătate ruşinată, jumătate în extaz.
CE FĂCEA EA? CE FĂCEA EL?
Orice ar fi făcut, ea nu-l oprea.
Au stat în patul lui Freddy Krane toată noaptea, lăsându-se în voia tuturor fanteziilor la care Lucia visase că le va face cu Line Blackwood. A făcut dragoste cu ea în toate modurile imaginabile şi nu a folosit prezervativ.
— Eşti curată, aşa-i? a întrebat-o la un moment dat. Virgină, corect?
Dacă aşa voia el să creadă, ea era de acord. Nici măcar nu-ipăsa dacă o lăsa însărcinată, pentru că de data aceasta lucrurile stăteau altfel, de data aceasta el se va căsători cu ea şi vor trăi fericiţi într-un conac mare din Hollywood – unul aşa cum a văzut ea în People. Şi va deveni şi ea un star de cinema. Toate visele i se vor realiza.
În cele din urmă, a adormit în braţele lui, lipicioasă, şi dezbrăcată, şi satisfăcută.
În dimineaţa următoare, a fost trezită de cineva care îi zgâlţâia umărul. A deschis ochii. Evenimentele din noaptea trecută i-au venit în minte.
— Line, a murmurat ea, răsucindu-se pentru a-l saluta.
Doar că nu era Line. Era Freddy Krane, care stătea în picioare lângă pat, cu ochii tulburi, îmbrăcat într-un halat de baie pluşat, cu dungi, care era desfăcut, arătând că nu purta nimic pe dedesubt.
— Doamne, Dumnezeule, şopti ea, apucând un cearşaf pentru a se acoperi. De ce eşti aici?
— Regret că tre’ să-ţi spun, păpuşă, zise Freddy, strângându-şi halatul pe corp, se-ntâmplă să dormi în patul meu.
— Unde este Line? întrebă ea alarmată.
— El a tre’ să plece, un fel de întâlnire devreme. M-a rugat să-ţi spun că s-a distrat azi-noapte.
Ea s-a ridicat brusc, gândurile fugindu-i în o sută dc direcţii diferite.
— Este tot ce a spus?
— Tre’ să-ţi dai seama, Line e un om ocupat, răspunse Freddy, privind-o ca şi când ea era prada, iar el un tigru flămând.
— Deci… deci vrei să spui că a plecat?
— Este ce am spus.
Deodată şi-a dat seama de implicaţiile celor întâmplate şi totul era îngrozitor de clar. A făcut dragoste cu un bărbat pe care abia îl cunoscuse. A petrecut noaptea cu el. A făcut totul cu el, manifestându-se sexual într-un mod în care nu o mai făcuse vreodată. Şi acum el a plecat. Doamne! O fi el un star de cinema, dar ce fel de bărbat ar părăsi-o într-un pat străin fără un cuvânt?
— Regret că te zoresc, dar trebuie să te mişti, spuse Freddy. Poţi face duş în baia pentru oaspeţi, apoi mişcă-ţi fundul drăguţ afară de aici.
— Unde este prietenul… meu? întrebă ea ezitant.
— Ai un prieten? făcu el neîncrezător.
— Disc-jockey-ul Carlos. Unde este?
— O, da, e fantele care întreba de tine, spuse Freddy căscând. I-am zis că eşti cu Line.
— Ce a spus?
— Bănuiesc că era iritat.
— O, Doamne! gemu ea, clătinând din cap.
— Nu te supăra, a fost plătit cu numerar pentru petrecerea de aseară, spuse Freddy, curăţindu-şi gâtul. Tre’ să pleci, pisicuţo, sânt un om ocupat.
Era prea stânjenită pentru a-l privi.
— Poţi să te întorci cu spatele? murmură ea.
— Sigur, păpuşă, doar că n-ai nimic din ce să nu fi văzut eu până acum. Se întoarse cu spatele, fluierând.
Ea a luat repede cearşaful, înfăşurându-l în jurul corpului. Apoi şi-a strâns lucrurile, care erau aruncate peste tot pe podea.
— Care este numărul de telefon al lui Line? întrebă 27 ea, oprindu-se în uşă, cu convingerea că trebuie să fie o greşeală.
— N-ai să reuşeşti să ajungi la el, scumpo, spuse Freddy compătimitor. Line are asistenţi care se ocupă de problemele lui.
— Atunci îţi dau numărul meu de telefon şi îi poţi spune să-mi telefoneze, spuse ea, ştiind că probabil părea o admiratoare disperată, doar că ea nu se putea opri. Cinstit, ea credea că lui Line îi pasă.
— Ascultă, drăguţă, zise Freddy pe un ton blând, te-ai distrat grozav. De ce să nu rămână aşa?
— Poftim? strigă ea, cu obrajii arzând de stânjeneală.
Sânt sigură că Line doreşte să mă vadă din nou.
— Bine, da, păpuşă, şi eu cred, aprobă Freddy repede.
Dar până atunci de ce să nu te duc la o cină diseară? Cine ştie – tu şi cu mine am putea cânta împreună.
— Lui Line nu i-ar plăcea asta, spuse ea, luptându-se cu lacrimile, încă trăind cu speranţa că totul era o mare neînţelegere şi că Line va intra în încăpere.
— De fapt, el a sugerat, o anunţă Freddy ca de un fapt divers. Ştii, văzând cât este de ocupat şi toate astea…
— Nupot crede că el arface aşa ceva, spuse ea, nefericită.
— Hei, dar eu ce am? întrebă Freddy indignat.
— Nimic, şopti ea.
— Atunci, să mergem împreună să cinăm. Tu şi cu mine putem avea petrecerea noastră. Îi făcu cu ochiul, complice.
Dacă pricepi ce vreau să spun.
Ea ştia prea bine la ce se referă el.
— Nu, mulţumesc, refuză, băţos.
— Cum vrei, spuse el, dând din umeri. Camera de oaspeţi este prima la stânga. Strigă când ai terminat pentru a cere cameristei să cheme un taxi.
Ea ieşi din încăpere cât putu de demn. Deci aşa proceda Line – s-a folosit de ea şi a aruncat-o ca pe o păpuşă, apoi i-a pasat-o prietenului său, ca pe o jucărie. Ce mizerabil! Cum putea să o trateze astfel?
Părinţii ei erau furioşi pentru că ea lipsise toată noaptea. A trebuit să găsească o scuză stângace, a spus că i-a fost rău şi a dormit în casa unui prieten. Cât despre Carlos, acesta nu mai voia să aibă de-a face cu ea, şi foarte cinstit, ea îi dădea dreptate.
Peste câteva săptămâni, spre groaza ei, a descoperit că este însărcinată. Cum i s-a putut întâmpla din nou? Ei bine, ştia ea cum, numai că pur şi simplu nu i se părea cinstit.
Câteva zile s-a gândit să-l găsească pe Line Blackwood şi să-i spună. In cele din urmă a hotărât că are prea multă mândrie pentru a face aşa ceva. Actorul ei favorit odinioară o tratase ca pe o târfă de o noapte şi ea nu îi va cere ajutorul.
Împietrită de teama că părinţii săi vor afla, a reuşit să lucreze în două schimburi la localul unde era chelneriţă.
Banii în plus i-au permis să se mute din casa familiei într-un mic apartament împreună cu prietena sa cea mai bună, Cindi Hernandez, care încerca şi ea să intre în lumea spectacolului.
Părinţilor ei nu le-a plăcut: nu o agreau pe Cindi, considerând că are o influenţă rea. Lucia le-a explicat că are optsprezece ani şi ei nu au cum să o oprească.
Îndată ce a putut, a economisit o sumă suficientă pentru un avort ieftin. S-a dovedit a fi o experienţă oribilă. Nu era o clinică curată. Nimeni să o ajute. Într-o cameră dosnică, un bătrân mexican butucănos aforţat-o să se aşeze pe o masă, să îndepărteze picioarele şi a tratat-o de parcă îi făcea o mare favoare.
A sângerat zile întregi după aceea, până când Cindi a forţat-o să consulte un medic adevărat. Doctorul a curăţat treaba de cârpaci şi, înainte de a părăsi cabinetul, a informat-o cu duritate că nu va mai putea să rămână însărcinată vreodată.
Cuvintele lui încă o mai obsedau.
În adâncul inimii, Lola a ştiut întotdeauna că într-o zi se va răzbuna pe Line Blackwood.
Acum, în timp ce îl urmărea intrând în teatru, îşi dădu seama că ziua aceea era tot mai aproape.
Întârziem, spuse Jonas, grăbind-o pe Cat pe covorul roşu, ţinând-o de cot.
— Nu este vina mea, răspunse ea.
— Nu te învinuiam, se scuză el, furios totuşi că aveau de aşteptat şalupa care să-i ducă la ţărm, chiar dacă îl informase pe funcţionar în privinţa orei exacte când aveau nevoie de vas. Îndată ce domnul Zandack plecase de pe iaht, echipajul părea să nu se mai ocupe de ceilalţi pasageri.
— Poate ar fi trebuit să mă iei mai devreme, sugeră Cat, încercând să-şi elibereze cotul de mâna fermă a lui Jonas.
— Domnului Zandack nu-i va plăcea, spuse Jonas, aproape vorbind singur.
— Ce va face, te va mânca? întrebă Cat batjocoritor, gândind că Jonas era evident un fel de regină a dramei care făcea o criză dacă nu ieşea totul după voia sa.
Jonas îi aruncă o privire ucigătoare. Fata aceasta avea gură mare, iar el nu era sigur că îi place. Hotărâse de acum că era o pacoste. Avea o atitudine de nu-dau-doi-bani şi o categorică lipsă de respect faţă de Merrill Zandack. Domnul Zandack era o forţă în industria filmului, iar Jonas se considera norocos că lucra pentru el. Îşi făcea ucenicia care îl va ajuta enorm când o va pomi pe cont propriu, lucru pe care intenţiona să-l facă de îndată ce va fi învăţat suficient.
Vreo doi fotografi au recunoscut-o pe Cat şi au început să o strige pe nume. Ea nu ştia cum să reacţioneze – toată istoria cu pozatul era atât de stresantă. O găsea pur şi simplu stânjenitoare.
— Opreşte-te şi zâmbeşte, îi ordonă Jonas, dându-i drumul la cot şi rămânând câţiva paşi în urmă spre a nu fî inclus în fotografie.
Cat a oferit fotografilor un zâmbet artificial şi o fluturare stângace de mână, după care s-a grăbit să urce treptele Palatului Festivalului. Jonas trebuia să sprinteze pentru a ţine pasul cu ea.
