Ispita de Jackie Collins
CARTEA ÎNTÂI
Los Angeles
— Ia-o, îl zori tânăra albă, împungându-l cu arma pe băiatul de culoare, de vreo şaisprezece ani, care se dădu repede înapoi.
— Nu, zise el cu îndârjire. Bătrânu’ mi-ar tăbăci fundu’.
Fata, îmbrăcată cu o fustă scurtă şi un top strâmt, avea picioare lungi, sâni mari, o faţă ascuţită, ochi de culoarea alunei, conturaţi intens cu negru. Părul negru îi era tuns inegal. Îl privi pe băiat cu un aer dispreţuitor.
— Laşule! îi aruncă batjocoritor. Băieţelul lu’ tata, fricosule!
— Nici gând! mormăi el, iritat că fata îi vorbea aşa.
Era înalt şi greoi, cu urechi mari, clăpăuge, şi ochi căprui.
— Ba da, răspunse ea ironic. Brusc, el îi smulse arma din mâini şi o sprijini de şliţul pantalonilor, mârâind ca un adevărat macho.
— Mulţumită acum?
Fata încuviinţă din cap, şi ochii îi străluciră. Avea optsprezece ani, dar părea mai matură.
— Să mergem, zise ea pe un ton autoritar.
Era limpede cine deţinea controlul.
— Unde? întrebă el.
Îşi dorea ca tânăra din faţa lui să fi fost măcar puţin mai drăguţă. Era mereu aspră cu el.
— Să ne facem de cap, răspunse ea fără să se sinchisească. Ştii tu, să ne luăm lumea-n cap, să ne facem praf. Luăm maşina ta.
Tatăl lui tocmai îi cumpărase un jeep negru, la aniversarea de şaisprezece ani. Era un dar care sărbătorea şi întoarcerea lor în Los Angeles după ce trăiseră un an şi jumătate în New York.
— Nu ştiu., ezită el, amintindu-şi că în seara aceea ar fi trebuit să ia cina devreme cu tatăl său, dar era tentat de ideea de a se face praf împreună cu ea. Şi, în fond, la ce ne trebuie o armă?
Fata nu răspunse, ci începu să imite cotcodăcitul unei găini speriate şi se îndreptă spre uşă. Băiatul o urmă, cu privirea lipită de picioarele ei. Simţea deja că s-a excitat şi ştia că, dacă îşi juca bine cartea, seara aceea ar fi putut fi pentru el seara în care ar fi marcat.
Lucky Santangelo Golden stătea în picioare, în spatele enormului birou stil art deco, la Panther Studios. Se întinse şi căscă. Fusese o zi lungă şi grea şi era mai mult decât obosită. De altfel, ziua încă nu se sfârşise. Diseară urma să fie premiată, la Beverly Hilton Hotel, pentru munca pe care o depusese în vederea strângerii de fonduri destinate cercetării în domeniul SIDA.
Ca proprietar şi manager al Panther Studios, Lucky deţinea o poziţie extrem de importantă şi nu avea de ales; trebuia să păşească graţios în luminile rampei.
Problema era că nu-i plăcea să fie în centrul atenţiei. Nu ceruse să primească premiul ăsta. Fusese atrasă în seara asta împotriva voinţei ei, însă îi era imposibil să refuze.
Se întinse să ia un baton de ciocolată şi muşcă cu poftă din bucata dulce.
Nimic nu e mai bun ca o ciocolată dulce pentru a face faţă următoarelor câteva ore, se gândi ea abătută. Faimosul citat al celebrului actor hollywoodian Michael Caine îi veni în minte: Într-un oraş fără onoare, cum se face că cineva e mereu onorat?”
Chiar aşa, Michael. Dar cum poate cineva să evite asta? se gândi ea, încruntându-se.
Lucky era o femeie zveltă, cu picioare lungi şi cu un val de bucle revărsate până pe umeri. Avea ochii de un negru-opal, buze pline, senzuale, şi pielea măslinie. O frumuseţe exotică fericit combinată cu o inteligenţă vie. Era o femeie de afaceri sclipitoare şi conducea Panthers Studios de opt ani, timp în care devenise una dintre cele mai respectate şi mai de succes companii de la Hollywood. Lucky avea un talent nemaipomenit de a, ghici” cele mai bune filme şi alegea cele mai de succes pelicule pentru distribuţie.
Eşti cu adevărat Lucky (norocoasă) în toate sensurile, îi spunea mereu Lennie. Ai putea să faci orice.”
Lennie Golden, soţul ei. De fiecare dată când se gândea la el, chipul i se lumina. Lennie fusese dragostea vieţii ei. Înalt, sexy, amuzant, dar, mai presus de orice, sufletul ei pereche; visase să rămână alături de el pentru eternitate. Erau făcuţi să fie împreună şi după două căsnicii eşuate se simţea, în sfârşit, cu adevărat fericită. Lennie şi copiii lor, Gino, de şapte ani, căruia îi dăduseră numele tatălui ei, şi adorabila Maria, de numai opt ani.
Şi mai era fiul ei de cincisprezece ani, Bobby, din căsătoria cu cel mai important magnat din domeniul naval, Dimitri Stanislopoulos. Bobby era extrem de frumos şi avea o înfăţişare uimitor de matură. Era înalt şi avea o constituţie atletică. Şi nepoata lui Bobby, Brigette, pe care Lucky o considera fina ei. Brigette locuia la New York şi era supermodel. Nu că ar fi avut nevoie de bani, doar era una dintre cele mai bogate tinere din lume după ce moştenise averea bunicului ei grec, Dimitri, şi pe cea a mamei ei, răpusă de o supradoză.
În seara aceea, Steven Berkeley, fratele vitreg al lui Lucky, venea să o ia, pentru că Lennie era undeva în centru, unde regiza o comedie romantică în care juca soţia lui Steven, Mary Lou. Lennie însuşi fusese cândva un actor celebru de comedie, dar după tentativa de răpire, a cărui victimă fusese în urmă cu câţiva ani, renunţase să mai joace. Nu mai stătea în faţa camerei, dar îşi concentra toată atenţia ca scenarist şi regizor de film.
Filmul pe care îl turna cu Mary Lou, o actriţă talentată şi de succes, nu era pentru Panther. Împreună cu Lucky, Lennie hotărâse să nu dea ocazia la bârfe şi acuzaţii de nepotism., Dacă fac asta, o fac pe cont propriu”, afirmase. Bineînţeles că reuşise, iar ea nu avusese nicio îndoială că aşa va fi.
În seara aceea, la finalul discursului, urma să facă un anunţ care va şoca pe toată lumea. Nici lui Lennie nu îi spusese, aşa că el avea să fie la fel de surprins ca toţi ceilalţi şi, spera ea, încântat. Numai tatăl ei, Gino, ştia ce avea de gând să spună. Bătrânul Gino, în vârstă de optzeci şi şapte de ani, era încă un bărbat atrăgător.
Lucky îl iubea pe Gino cu pasiune. Trecuseră prin multe împreună, inclusiv printr-un şir lung de ani în care nu vorbiseră unul cu celălalt. Acum legătura dintre ei era legendară, iar Lucky îl consulta de fiecare dată când trebuia să ia o decizie importantă. Gino era cel mai înţelept om pe care îl cunoştea, deşi nu gândise întotdeauna în felul ăsta despre el.
Dumnezeule, ce trecut sinuos mai avuseseră! O obligase să se mărite cu fiul unui senator când avea doar şaisprezece ani. Apoi urmaseră anii aceia în care nu-şi vorbiseră, în timp ce el plecase din America, iar ca preţ al exilului, ea preluase controlul imperiului lui hotelier din Las Vegas.
Gino Santangelo reuşise prin propriile-i forţe. Avea putere, charismă şi oarecare succes la femei. De altfel, femeile îl adoraseră dintotdeauna. Chiar şi la vârsta lui mai ştia să le vrăjească şi să le flateze. Lucky îşi amintea că unchiul ei, Costa, fratele adoptat al lui Gino, îi povestea despre, infamul” ei tată în tinereţe. Porecla lui era Gino Berbecul, îi spusese el chicotind admirativ.
— Putea să aibă orice femeie îşi dorea. Şi le şi avea. Cel puţin până când a întâlnit-o pe regretata ta mamă, Dumnezeu s-o odihnească.
Maria, mama ei. Atât de frumoasă şi de pură. O pierduse când era încă mică. Fusese ucisă cu brutalitate de cei din familia Bonnatti.
Lucky nu va uita niciodată ziua în care coborâse în fugă scările şi o găsise pe mama ei plutind pe o saltea pneumatică, în piscina casei. Avea numai cinci ani, dar amintirea o urmărise tot restul vieţii. Rămăsese pe marginea piscinei, cu ochii lipiţi de mama ei, fascinant de frumoasă, răstignită pe salteaua ce plutea în mijlocul piscinei.
— Mama, murmurase ea.
Vocea i se transformase apoi în ţipăt disperat când înţelesese că mama ei plecase departe.
— MAMA! MAMA! MAMA!
Faptul că îşi găsise mama moartă la o vârstă atât de fragedă avea să-i influenţeze tot restul vieţii. După tragedie, Gino deveni extrem de protector faţă de ea şi de fratele ei, Dario, iar viaţa în casa lor din Bel Air ajunse la fel de apăsătoare ca viaţa într-o închisoare de maximă securitate. Când a fost trimisă, mai târziu, într-o pensiune din Elveţia, se transformase imediat într-o adolescentă rebelă şi neascultătoare şi fugise cu cea mai bună prietenă a ei, Olympia Stanislopoulos, la o vila din sudul Franţei, unde s-au dezlănţuit şi s-au distrat non-stop. Ce vremuri nebune! Gustase pentru prima oară libertatea şi se bucura de fiecare clipă. Asta până când cumplitul Gino îi dăduse de urmă. El hotărâse atunci că i-ar fi fost mult mai bine măritată decât lăsată de capul ei. În consecinţă, făcuse o înţelegere cu senatorul Peter Richmond s-o mărite cu fiul lui, cumplit de neatrăgătorul Craven. Ce mai capcană se dovedise!
Când se gândea la viaţa ei, Lucky se minuna de câte suişuri şi coborâşuri avusese parte. Reuşitele erau impresionante: cei trei copii minunaţi, căsătoria cu Lennie, succesul de a conduce unul dintre cele mai renumite studiouri de la Hollywood, ca să nu mai vorbim de reuşitele ei timpurii, în afacerile hoteliere în Vegas şi Atlantic City. Coborâşurile fuseseră însă cumplite: mai întâi, uciderea mamei ei, apoi crima îngrozitoare a cărei victimă fusese fratele ei, Dario, şi moartea dragului ei Marco, împuşcat în Las Vegas. Trei tragedii înfiorătoare din care ea reuşise să-şi extragă propria ei formă de răzbunare.
Dar supravieţuise. Gino o învăţase că supravieţuirea e totul, iar ea îşi însuşise bine lecţia.
Interfonul de pe biroul ei sună; secretara o anunţă că o caută la telefon Venus Maria. Lucky se grăbi să răspundă pentru că Venus Maria era nu numai un superstar apreciat şi controversat, ci şi cea mai bună prietenă a ei.
— Ce faci? întrebă Lucky, cufundându-se în scaunul din piele din spatele biroului ei.
— Bună întrebare, răspunse Venus. Problema e că nu ştiu ce să fac, pentru că nu am cu ce să mă îmbrac diseară.
— Ce plictisitor!
— Ştiu că nu eşti un fan al modei ca mine, dar fotografiile mele o să ajungă de aici până la capătul lumii şi ştii bine că nu pot să arăt oricum.
— Niciodată!
— Nimeni nu mă înţelege, mormăi Venus. Aşteptările sunt enorme în ceea ce mă priveşte.
— Ce aşteptări? se miră Lucky, luând un pix şi începând să mâzgălească pe o foaie.
— Sunt un superstar, iubito, o anunţă Venus făcând o grimasă. O celebritate se presupune că trebuie să-şi cultive look-ul în fiecare zi. Pentru numele lui Dumnezeu, de câte ori pot să-mi schimb culoarea părului?
— Ce culoare are acum?
— Blond platinat.
— Pune-ţi o perucă neagră. Fii clona mea, o să apărem ca două surori gemene.
— Nu-mi eşti de niciun folos, bombăni Venus. Am nevoie de ajutor.
Ultimul lucru de care avea nevoie Venus era ajutorul. Era una dintre cele mai sofisticate şi mai talentate femei pe care le cunoscuse Lucky vreodată. La cei treizeci şi trei de ani ai ei, Venus nu era numai o actriţă celebră, ci şi una dintre cele mai bine cotate cântăreţe; mulţimi de fani o venerau şi îi urmăreau fiecare mişcare.
Cu câţiva ani în urma, Venus se căsătorise cu Cooper Turner, un superstar mai în vârstă decât ea, dar deosebit de atrăgător. După un început ezitant, căsnicia lor se stabilizase, iar acum aveau o fiică în vârstă de cinci ani pe nume Chyna. Pe lângă bucuria pe care i-o aducea copilul, cariera ei cunoştea un trend ascendent. De când fusese nominalizată pentru rolul din Gangsterii, al lui Alex Woods, îşi putea permite să-şi aleagă singură roluri în filme.
— Nu e chiar aşa de simplu, îi răspunse Lucky. Trebuie să mai încerci. Gândeşte-te ce vrei şi mergi până la capăt.
— Cred că asta ai făcut tu, zise Venus. Dacă ne gândim că ai avut un tată care te ura şi.
— Gino nu m-a urât, o întrerupse Lucky.
— Dar mi-ai spus că nu te-a susţinut niciodată pentru că erai femeie, iar el voia ca fiul lui să-i conducă imperiul financiar, nu?
— Aşa e, dar s-a răzgândit repede.
— Exact, punctă Venus, iar tu ai obţinut ce ai vrut. Acum o să lupt eu pentru ceea ce vreau.
Lucky o ascultă pe Venus, care începu să-i spun, în detaliu, cum va arăta diseară. Ştia că prietena ei avea deja fiecare amănunt al ţinutei bine pus la punct, dar îi plăcea să se dea în spectacol.
— Tu ce-o să porţi? o întrebă Venus când termină, în sfârşit, să vorbească despre ea.
— O toaletă Valentino, îi răspunse Lucky. Roşie. E culoarea care îi place lui Lennie.
— Hm, sună destul de sexy. Venus făcu o pauză şi întrebă: Alex vine?
— Sigur, răspunse Lucky, de parcă ar fi fost de la sine înţeles. Vom sta toţi la aceeaşi masă.
Venus nu putu să se stăpânească:
— Şi Lennie ce zice despre asta?
— Vrei să încetezi odată? Se enervă Lucky, nemulţumită de faptul că Venus făcea de fiecare dată caz de asta, deşi nu era vorba de nimic între ea şi Alex.
— Da, dar.
— Niciun, dar”! O întrerupse Lucky pe un ton categoric. Foloseşte-ţi imaginaţia bogată ca să mai scrii cântece.
Imediat ce închise telefonul, Lucky scoase din sertarul biroului discursul pe care intenţiona să-l ţină. Îl studie preţ de câteva minute şi schimbă câteva cuvinte. Apoi îl mai citi o dată şi se declară mulţumită.
În seara aceea avea să lase tot Hollywoodul cu gura căscată. Dar oare nu asta făcuse toată viaţa?
— Fantastic! Incredibil! Haide! Haide! Arată-mi buzele, buzele tale încântătoare!
Fredo Carbanado îşi susura încurajările cu dulcele lui accent italian, iar privirea lui profundă, inspirând dorinţă, se ridica din când în când peste obiectivul camerei.
— Buzele tale mă dau gata. Bellissima! Haide, mai mult!
Brigette îşi mişca lasciv trupul în faţa camerei, oferindu-i poza pe care el şi-o dorea. Era blondă şi voluptuoasă, cu pielea de culoarea piersicii, cu ochii enormi, albaştri, cu cele mai lungi gene şi cu nişte buze senzuale. Devastator de drăguţă şi de sexy, într-o combinaţie ucigătoare de femeie-copil, atracţia pe care o emana avea un aer distins de vulnerabilitate.
— Termină, Fredo, îl dojeni ea, aranjându-şi marginea slipului de culoarea cafelei. De câte ori trebuie să-ţi spun că nu am nevoie de încurajările tale. Ţine-le pentru cine ştie ce începătoare naivă gata să-ţi cadă în poală.
Fredo se încruntă, mai nelămurit ca oricând de faptul că ea nu-i picase în braţe ca toate celelalte modele.
— Brigette, se întristă el, lăsând camera în jos şi privind-o cu cel mai dezamăgit chip posibil. De ce eşti mereu aşa de rea?
— Nu sunt rea, îl contrazise ea. Sunt doar sinceră.
— Ba nu, eşti rea, zise Fredo abătut. Eşti rea şi supărăcioasă.
— Mulţumesc, răspunse ea pe un ton caustic.
— Dar Fredo ştie de ce ai nevoie, italianul dând cunoscător din cap.
— Şi cam de ce-aş avea nevoie?
— De un bărbat, declamă el triumfător.
— Ha, îl persiflă ea, luând cea mai provocatoare poză. Ce te face să crezi că mă interesează bărbaţii şi nu femeile?
— Aleluia, exclamă Fanny, machieuza ei lesbiană, făcând un pas înainte. Sunt aici. Nu trebuie decât să-mi spui.
Brigette chicoti.
— Doar îl necăjeam pe domnul Fermecător, spuse ea pe un ton dulceag.
— De parcă n-aş fi ştiut, ripostă Fanny, atingându-i buzele pline cu o pensulă aurie. Totuşi habar n-ai ce pierzi. Femeile au puterea, fetiţo!
— Putem să dăm muzica mai tare? ceru Brigette. Îl ador pe Montell Jordan.
— Cine nu-l adoră? zise Fanny. Dacă m-aş gândi vreodată să-mi schimb orientarea sexuală, el ar fi bărbatul pentru care aş face-o!
— Dacă ar fi să fac cu vreo schimbare, zise Brigette amuzându-se pe seama tuturor, aş alege-o pe K. D. Lang. Am văzut-o săptămâna trecută la o petrecere de binefacere şi avea un fel de aură sexuală aproape nepământeană. De parcă ar fi Elvis!
— Atenţie, obstacol! ţipă Masters, hair stilistul, un individ scheletic, îmbrăcat într-un combinezon galben şi cu părul colorat în aceeaşi nuanţă ca să se asorteze.
— Ieşi afară chicoti Brigette.
Îi plăcea la nebunie prietenia care se lega în timpul şedinţelor foto. Oamenii ăştia reprezentau familia ei, chiar dacă Fredo era cel mai mare desfrânat al tuturor timpurilor. Tocmai pentru că era un fotograf celebru, ei nu i-ar fi trecut vreodată prin minte să cedeze farmecelor lui. Ar fi putut avea pe oricine, oricând; şi, de regulă, lucrul ăsta se întâmpla. Dădea tot timpul iama printre modele. Le iubea şi le părăsea ca orice Don Juan.
Brigette îl observa dansând în spatele camerei. Fredo nu era ceea ce se putea numi un bărbat frumos din cauza unui nas incredibil de mare, a ochilor mici şi a sprâncenelor stufoase. În plus, era şi foarte scund, dar nici acest lucru nu părea să-l deranjeze, de vreme ce cele mai multe dintre cuceririle lui îl depăşeau cu mult în înălţime. Cea mai bună prietenă a ei, Lina, o avertizase:
— Stai departe de Fredo, spusese ea. Individul ăsta se culcă cu femeile şi e total indiscret. În ciuda faptului că e un mare lăudăros, are o sculă foarte mică! Fato, nu trebuie să ai de-a face cu el!
Lina era o negresă cu o prezenţă incredibil de exotică, din cartierul londonez East End. La cei douăzeci şi şase de ani ai ei, deci un pic mai în vârstă decât Brigette, în ciuda originilor lor atât de diferite, în ultimul an şi jumătate deveniseră cele mai bune prietene. Brigette îşi cumpărase de curând un apartament în clădirea în care locuia Lina, aşa că deveniseră vecine în Central Park South.
Industria modei le considera supermodele. Cuvântul, supermodel” în sine le provoca însă de fiecare dată o cascadă de râsete.
— Pe dracu’, supermodel! exclamă Lina. Ar trebui să mă vadă dimineaţa, cu bigudiurile în cap. Nu e o imagine tocmai plăcută!
— N-aş garanta, replică Brigette.
Urmă Lina:
— Da’ de tine fără machiaj ce zici? Arăţi ca o albinoasă.
Spre deosebire de Brigette, Lina schimba bărbaţii într-un ritm ameţitor. Starurile rock erau preferaţii ei, dar nu spunea nu nici unuia destul de bogat pentru a-i cumpăra cadouri exorbitante. Lina adora cadourile.
Un alt lucru care-i plăcea la nebunie era să încerce s-o combine pe Brigette, dar aceasta se ţinea departe. De când se ştia avusese o relaţie încurcată cu bărbaţii; din punctul ei de vedere, aceştia aduceau numai necazuri. Primul ei iubit fusese un star de cinema, tânărul actor Tim Wealth. Ea era adolescentă şi se îndrăgostise la prima vedere; el era un bărbat ambiţios, cu scopuri precise. În cele din urmă, fusese bătut cu bestialitate şi ucis doar pentru că avea o relaţie cu ea.
Urmase apoi întâlnirea nefastă cu cel mai mare duşman al clanului Santangelo, Santino Bonnatti, cel care încercase să-i molesteze sexual şi pe ea, şi pe unchiul ei, Bobby, când erau amândoi doar nişte copii. Îl împuşcase pe Santino cu propria lui armă. Lucky încercase să ia totul asupra ei, dar Brigette a avut grijă ca adevărul să iasă la lumină. Judecătorul îl declarase un caz clar de autoapărare şi nu o obligase decât să se întâlnească, o dată pe lună, timp de un an, cu un ofiţer supraveghetor. Apoi, totul se terminase.
Urmase Paul Webster. Îl iubise pe Paul mult timp, până în clipa în care se logodise cu un nepot al unuia dintre rivalii în afaceri ai bunicului ei. Când Paul alergase la ea cu braţele deschise, ea hotărâse că, de fapt, cariera ei era mult mai importantă decât orice bărbat, aşa că rupsese logodna şi devenise model. Din păcate, unul dintre primii oameni peste care dăduse în cariera ei de model fusese Michael Guy, un agent de top care se dovedise a fi un pervers, o obligase să pozeze împreună cu alte fete, apoi încercase să o şantajeze cu fotografiile. Încă o dată Lucky îi sărise în ajutor. Brigette o iubea şi o admira pe Lucky; era naşa ei şi o prietenă adevărată.
După experienţa cu Michael Guy, Brigette lăsase bărbaţii deoparte, fiind bănuitoare în privinţa intenţiilor lor. Şi, în afara unei scurte legături cu un alt model, Isac, implicarea ei sentimentală devenise inexistentă.
— Nu-ţi lipseşte sexul? O întreba de fiecare dată Lina după o noapte de pasiune cu vreunul dintre numeroasele şi, uneori, chiar căsătoritele ei staruri rock.
— Deloc, îi răspundea Brigette aeriană. Aştept tipul potrivit şi apoi o să recuperez toată această perioadă.
Adevărul era că se temea de orice legătură serioasă. În ce-o privea, considera că bărbaţii aduceau dezastru şi pericole.
Din când în când, se mai întâlnea cu cineva. Nu că i-ar fi plăcut jocul întâlnirilor. În fond, de fiecare dată, era aceelaşi dans. Cină la un restaurant fiţos proaspăt deschis, un pahar la un club la cine ştie ce eveniment. Când lucrurile începeau să se încingă, ea dispărea.
Să fie în siguranţă şi să nu regrete niciodată, Brigette descoperise că ăsta este secretul fericirii.
— Ce faceţi astă seară tu şi Lina? o întrebă Fredo, trezind-o la realitate.
— De ce? întrebă ea, schimbând poza la fel de repede cum apăsa el declanşatorul aparatului.
— Pentru că am un văr., începu el.
— Nu! îl întrerupse ea ferm.
— Din Anglia. Ea ridică o sprânceană.
— Un văr englez?
— Carlo e italian, ca şi mine, dar lucrează în Londra.
— Iar tu i-ai promis că-i faci lipeala cu două tinere modele, nu?
— Nu e chiar aşa, cara.
— Sunt sigură!
— Carlo e logodit.
— Şi mai bine, zise Brigette scuturându-şi capul cu putere. Ultimul zbor înaintea nunţii. Nu prea cred.
— Ce bănuitoare eşti, mormăi Fredo. Mă gândeam că poate ieşim toţi patru să luăm cina, ca între prieteni.
— Singura fiinţă cu care eşti tu doar prieten e pisica ta, îi răspunse Brigette acru. Şi nici de asta nu sunt chiar aşa de sigură.
Fanny şi Masters, care ascultau totul de alături, pufniră în râs. Le plăcea la nebunie să-l vadă pe Fredo respins, era ceva neobişnuit.
Mai târziu, când şedinţa foto se terminase, iar Brigette se pregătea să plece spre casă, Fredo o opri la uşă.
— Te rog, susură el. Trebuie să-l impresionez pe vărul meu. El e ceea ce voi, americanii, numiţi un cretin.
— Minunat, răspunse Brigette rece. Acum vrei să luăm cina cu un nasol. E din ce în ce mai bine.
— Brigette, se rugă Fredo, fă-o pentru mine. Doar ca să mă pui într-o lumină favorabilă. Te rog, mi-ai face un serviciu imens.
Ea oftă. Dintr-odată, Fredo, cel care le zdrobea inimile femeilor, devenea neputincios; şi cum ea se înmuia de fiecare dată când cineva avea nevoie de ajutor, începu să-l compătimească.
— Bine, o să vorbesc cu Lina, promise ea, convinsă că Lina avea deja în plan o întâlnire mult mai interesantă, în vreme ce ea avea întâlnire doar cu o felie dublă de pizza cu caşcaval şi cu un maraton, Absolutely Fabulous”, pe canalul de comedie.
Fredo îi sărută mâna. Rămăsese italian, chiar dacă trăia de atâţia ani în America.
— Eşti o femeie specială, îi susură el. Micul meu trandafir american.
— Nu sunt nimic al tău, îi aruncă ea rece şi părăsi în grabă studioul.
— Nu! strigă Lina.
— Cum? se miră Flick Fonda, un star rock căsătorit care avea o pasiune nestăvilită pentru negresele frumoase.
— Nu-mi atinge picioarele, îl avertiză Lina, rostogolindu-se departe de cea mai nouă dintre victimele ei.
— De ce? o întrebă el, târându-se în pat după ea. Te gâdili?
— Nu, răspunse ea îmbufnată. Picioarele mele sunt foarte sensibile, lasă- le în pace!
— Atâta vreme cât nu trebuie să-ţi las în pace decât picioarele. Flick izbucni într-un râs trivial.
Lina îşi dădu pe spate părul lung şi drept, moştenit de la mama ei pe jumătate spaniolă, şi se întoarse pe burtă. Sperase să aibă parte de un Superman şi se alesese cu un star rock îmbătrânit, fără nicio tehnică specială. Se plictisise de Flick. Era doar o altă cucerire, care nici măcar nu se dovedise prea interesantă în pat.
Problema cu starurile rock era că se săturaseră de femei şi tot ce-şi doreau era să stea pe spate şi să li se sugă mădularul. Nu că Lina ar fi avut o problemă cu asta, dar se aşteptase să se întâmple şi viceversa, numai că starurile rock nu se gândeau niciodată să întoarcă serviciul.
Se întinse languros:
— Trebuie să plec, zise ea.
— De ce? întrebă el, privindu-i pofticios pielea neagră şi catifelată. Am toată noaptea la dispoziţie. Nevastă-mea crede că sunt în Cleveland.
— Atunci e o tâmpită, răspunse ea, sărind pe podeaua somptuoasei lui camere de hotel.
O întâlnise pe nevasta lui Flick la o prezentare de modă. Pamela Fonda era un fost model care îi dăruise soţului ei trei copii în încercarea patetică de al ţine acasă. Problema era că nu se născuse încă femeia care să-l ţină pe Flick acasă. Omul ăsta îşi dorea permanent acţiune. Era un rocker recunoscut, cu o atitudine macho şi o sculă mereu în căutare de nou.
— Unde te duci, se miorlăi el, neobişnuit ca femeile să plece înainte ca el să le poruncească s-o facă.
