CONŞTIENȚA – CAPCANELE ȘI ȘANSELE REALITĂȚII de  Anthony de Mello

 

CUVÂNT  ÎNAINTE

 

Cu ocazia unei adunări între prieteni, lui Tony de Mello i s-a cerut să spună câteva cuvinte despre natura muncii sale. El s-a ridicat şi a spus o poveste pe care a repetat-o mai târziu în conferinţe şi pe care o veţi recunoaşte în cartea sa „Cântecul păsării".

Spre uimirea mea, el mi-a spus că această poveste este valabilă şi pentru mine.

Un om a găsit un ou de vultur şi l-a pus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou o data cu puii de găina şi a crescut împreună cu ei.

Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat pământul după viermi şi insecte. A cloncănit şi a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer.

Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. într-o zi el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o graţioasă măreţie printre curenţii puternici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii.

Bătrânul vultur privi în sus cu veneraţie. „Cine e acesta?", a întrebatei

„Acesta este vulturul, regele păsărilor ", i-a spus vecinul său. „El aparţine Cerului. Noi aparţinem Pământului - noi suntem găini". Şi astfel vulturul a trăit şi a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este.

Uimit? La început m-am simţit pur şi simplu jignit! Oare mă asemuia el, în public, cu un pui de găină? Intr-un fel - şi da şi nu. Insultă? în nici un caz! Acesta nu era felul lui Tony. Dar ne spunea mie şi celorlalţi oameni că, în ochii lui, eu eram „un vultur auriu", inconştient de înălţimile la care mă puteam avânta. Această poveste m-a făcut să înţeleg valoarea omului, adevărata sa iubire şi respectul faţă de oameni - şi să spun mereu adevărul. În aceasta consta munca sa - în trezirea oamenilor la realitatea măreţiei lor. Acesta era Tony de Mello, în forma lui cea mai bună, proclamând mesajul „trezirii", văzând lumina care suntem pentru noi şi pentru ceilalţi, recunoscând că suntem mai buni decât o ştiam.

Să păstrez viu spiritul cuvintelor sale şi să susţin spontaneitatea sa în faţa unui public receptiv, folosindu-mă de cuvântul scris - aceasta a fost sarcina mea, după moartea lui. Mulţumită minunatului sprijin de care m-am bucurat din partea lui George McCauley, S.I, Joan Brady, John Culkin şi a altora, mult prea numeroşi pentru a-i numi, am surprins în mod minunat, în paginile care urmează, orele emoţionante, distractive şi provocatoare pe care Tony le-a petrecut comunicând cu oameni adevăraţi.

Bucuraţi-vă de carte. Lăsaţi cuvintele să vi se strecoare în suflet şi ascultaţi - după cum v-ar sugera şi Tony — cu inima. Ascultaţi-i poveştile şi vi le veţi auzi pe ale voastre.

Vă las acum cu Tony - un ghid spiritual un prieten pe care îl veţi avea pe viaţă.

J. Francis Stroud, S. J.

Centrul de Spiritualitate De Mello

Universitatea Fordham

Bronx, New York

 

DESPRE TREZIRE

Spiritualitate înseamnă trezire. Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu o ştiu, sunt adormiţi. Ei s-au născut adormiţi, trăiesc adormiţi, se căsătoresc în somn, nasc copii în somn, mor în somn — fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată farmecul şi frumuseţea acestui lucru pe care noi îl numim existenţă umană. Ştiţi că toţi misticii - catolici, creştini, necreştini, indiferent de credinţă, indiferent de religie - sunt unanimi într-un singur lucru: că totul e bine, totul e bine. Chiar dacă totul e o harababură, totul este bine.

Ciudat paradox, desigur. Dar, în mod tragic, majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine, pentru că sunt adormiţi. Au doar un coşmar.

Anul trecut, la televiziunea spaniolă am auzit o poveste despre un bărbat care bate la uşa fiului său. „Jamie" spune el, „trezeşte-te!" Jamie răspunde: „Nu vreau să mă scol, tată," Tatăl strigă, „Scoală-te, trebuie să mergi la şcoală." Jamie spune: „Nu vreau să merg la şcoală." „De ce nu?", întreabă tatăl. „Din trei motive", spune Jamie. „Primul, pentru că e atât de plictisitor; al doilea, copiii mă tachinează; şi al treilea, pentru că urăsc şcoala". Şi tatăl îi spune: „Ei bine, eu îţi voi da trei motive pentru care trebuie să mergi la şcoală. Primul, pentru că este responsabilitatea ta; al doilea, pentru ca ai patruzeci şi cinci de ani şi al treilea, pentru că eşti directorul şcolii" Trezeşte-te , trezeşte-te! Ai crescut. Eşti prea mare să fii adormit. Trezeşte-te! Încetează să te mai joci cu jucăriile.

Cei mai mulţi oameni îţi spun că vor să treacă de grădiniţă - dar să nu-i crezi. Nu-i crede! Tot ce vor de la tine este să le repari jucăriile stricate. „Dă-mi înapoi soţia. Dă-mi înapoi slujba. Dă-mi înapoi banii. Dă-mi înapoi reputaţia mea, succesul meu." Asta este ce vor ei; vor alte jucării în locul celor vechi.

Atât. Chiar şi cel mai bun psiholog îţi va spune că oamenii nu vor cu adevărat să fie vindecaţi. Ceea ce vor este alinare; vindecarea este dureroasă.

Trezirea este neplăcută, să ştii. Te simţi bine şi confortabil în pat. E enervant să fii trezit. Acesta este motivul pentru care înţeleptul, guru, nu va încerca să trezească oamenii. Sper că voi fi înţelept aici şi nu voi încerca vreodată să vă trezesc, dacă sunteţi adormiţi. În definitiv, nu este treaba mea, chiar dacă vă spun câteodată:

„Treziţi-vă!"

Datoria mea este să-mi fac treaba, să-mi fac numărul.

Dacă profitaţi de pe urma acestui lucru, bine; dacă nu, foarte rău! Cum spun arabii: „Natura ploii este aceeaşi, dar ea face sa crească şi spini în mlaştini şi flori în grădini."

VĂ VOI FI DE FOLOS LA ACEST SEMINAR?

Credeţi că voi fi de folos cuiva? Nu! O, nu, nu, nu, nu, nu! Să nu vă aşteptaţi să fiu de folos cuiva. Cum nici eu nu mă aştept să dăunez cuiva. Dacă sunteţi influenţaţi, voi aţi făcut-o; şi dacă aţi fost ajutaţi, voi aţi facut-o. Chiar voi aţi făcut-o! Credeţi că oamenii vă ajută? Nu vă ajută. Credeţi că oamenii vă sprijină? Nu vă sprijină.

Într-un grup de terapie pe care îl conduceam la un moment dat era o femeie. O călugăriţă. Mi-a spus: „Nu mă simt sprijinită de maica superioară." Aşadar, i-am spus: „Ce vrei să zici cu asta?" Şi ea mi-a răspuns: „Ei bine, maica superioară, cea locală, nu apare niciodată la cursurile de iniţiere pentru novicele pe care le conduc. Niciodată nu-mi spune un cuvânt de apreciere." Eu i-am spus: „Bine, hai să jucăm o scenetă. Să zicem că o cunosc pe maica superioară locală. De fapt, să zicem că ştiu exact ce gândeşte ea despre tine. Deci îţi spun (jucând rolul maicii superioare locale): ,Ştii Mary, motivul pentru care eu nu vin acolo unde eşti tu, este că e singurul loc din provincie fără necazuri - fără probleme. Ştiu că tu îl supraveghezi, deci totul este bine.' Cum te simţi acum?" Ea mi-a spus, „Mă simt minunat." Apoi i-am spus,

„Vrei să ieşi din cameră pentru un minut sau două? Aceasta face parte din exerciţiu." Aşa a şi făcut. In timp ce era afară, le-am spus celorlalţi din grupul de terapie: „Eu mai sunt încă maica superioară locală, bine? Mary, care tocmai a ieşit, este cel mai slab administrator începător din câţi am avut vreodată în întreaga istorie a locului.

De fapt, motivul pentru care nu merg la iniţiere este că nu-mi place deloc ceea ce face. E pur şi simplu groaznic. Dar dacă îi spun adevărul, asta nu le va face pe novice decât să sufere şi mai mult. Vom aduce pe cineva să-i ia locul într-un an sau doi; pregătim pe cineva. În acelaşi timp, m-am gândit să-i spun acele lucruri drăguţe, pentru a o face să continue. Ce credeţi despre asta?” Ei au răspuns: „Ei bine, era singurul lucru pe care puteai să-l faci în situaţia asta." După aceea am readus-o pe Mary în grup şi am întrebat-o dacă se mai simţea la fel de minunat. „O, da," a spus. Sărmana Mary! Credea că este sprijinită, când, de fapt, nu era. Ideea e că majoritatea sentimentelor şi gândurilor noastre le evocăm noi înşine în capul nostru, inclusiv treaba asta cu oamenii care ne ajută.

Credeţi că voi îi ajutaţi pe oameni pentru că vă sunt dragi? Ei bine, am să vă spun ceva. Niciodată nu iubiţi pe nimeni. Sunteţi doar îndrăgostiţi de ideea preconceputa şi plină de speranţă despre acea persoană. Staţi o clipă şi gândiţi-vă: Nu iubiţi niciodată pe nimeni, ci sunteţi îndrăgostiţi de ideea preconcepută despre acea persoană. Nu aşa se întâmplă când sentimentul de afecţiune se răceşte? Ideea voastră se schimbă, nu-i aşa? „Cum ai putut să mă dezamăgeşti, când eu am avut atâta încredere în tine?", îi spui cuiva. Chiar ai avut încredere în acel om? Tu n-ai avut niciodată încredere în nimeni. Las-o baltă. Asta face parte din spălarea creierului de către societate. Tu n-ai încredere în nimeni, niciodată. Tu crezi doar în judecata ta despre acea persoană. Deci, de ce te mai plângi? Adevărul este că nu-ţi place să spui: „Modul meu de a judeca a fost greşit.” Nu este foarte măgulitor pentru tine, nu-i aşa?

Aşa că preferi să spui: „Cum ai putut să mă dezamăgeşti?"

Deci, iată ce se întâmplă: Oamenii nu vor să se maturizeze cu adevărat, oamenii nu vor să se schimbe cu adevărat, oamenii nu vor să fie fericiţi cu adevărat. Aşa cum mi-a spus odată cineva, cu multă înţelepciune: „Nu încerca să-i faci fericiţi, vei avea numai necazuri. Nu încerca să înveţi un porc să cânte; tu îţi pierzi vremea, iar pe porc îl enervează. "Ca omul de afaceri care intră într-un bar, se aşează şi vede un tip cu o banană în ureche - o banană în ureche! Şi se gândeşte: ,Mă întreb dacă ar trebui să-i atrag atenţia. Nu, nu e treaba mea!’ Dar gândul nu-i dă pace. Aşa că, după ce a băut un pahar, două, îi spune tipului: ,Scuză-mă, ai o banană în ureche.' Tipul spune: ,Ce-ai zis?' Omul de afaceri repetă: ,Ai o banană în ureche.' Din nou tipul întreabă: ,Ce-ai zis?' ,Ai o banană în ureche!', strigă omul de afaceri. ,Vorbeşte mai tare!, spune tipul: ,Am o banană în ureche!'”

Deci totul e în zadar. ,Renunţă, renunţă, renunţă', îmi Spun. Spune ce ai de zis şi pleacă. Şi dacă lor le este de folos, foarte bine - dacă nu, cu atât mai rău!

DESPRE EGOISMUL CORECT ŞI CHIAR INDICAT

Primul lucru pe care vreau să-1 înţelegeţi, dacă vreţi cu adevărat să vă treziţi, este acela că voi nu vreţi să vă treziţi. Primul pas spre trezire este să fiţi îndeajuns de sinceri să recunoaşteţi că nu asta vă place. Nu vreţi să fiţi fericiţi. Vreţi un mic test? Hai să încercăm. Nu vă va lua decât un minut. Puteţi să închideţi ochii în timp ce faceţi asta, sau puteţi să-i ţineţi deschişi. Chiar nu contează. Gândiţi-vă la cineva pe care îl iubiţi foarte mult, cineva de care sunteţi foarte apropiat, cineva care vă este foarte drag şi spuneţi-i acestei persoane din mintea voastră: ‚Mai degrabă aş vrea să am fericirea, decât să te am pe tine.’ Vedeţi ce se întâmplă. ,Aş prefera să fiu fericit, decât să te am pe tine. Dacă aş avea de ales, fără îndoială că aş alege fericirea.’ Oare există printre voi unii care au simţit că sunt egoişti, atunci când au spus asta? Mulţi, se pare. Vedeţi cum ni s-au spălat creierele? Vedeţi cum ni s-au spălat creierele, încât am ajuns să gândim: ,Cum am putut fi atât de egoist?’ Dar uitaţi-vă la cine e egoist. Imaginaţi-vă pe cineva spunându-va vouă: „Cum ai putut fi atât de egoist, încât să alegi fericirea în locul meu?" N-ai simţi nevoia să răspunzi: „Scuză-mă, dar cum ai putut fi tu atât de egoist, încât tu să-mi ceri să te prefer pe tine în locul fericirii mele?!"

Odată, o femeie mi-a spus că, în copilărie, vărul ei iezuit a organizat 0 conferinţă în biserica iezuită din Milwaukee. El deschidea fiecare conferinţa cu cuvintele: „Examenul iubirii este sacrificiul şi etalonul iubirii este lipsa egoismului."

Este extraordinar! Am întrebat-o: „Ai vrea să te iubesc cu preţul fericirii mele?” „Da”, mi-a răspuns ea.

Nu-i aşa că-i nemaipomenit? Nu-i minunat? Ea m-ar fi iubit cu preţul fericirii ei şi eu aş fi iubit-o cu preţul fericirii mele - şi aşa am fi avut doi oameni nefericiţi... dar, trăiască iubirea!

DESPRE DORINŢA DE FERICIRE

Spuneam că noi nu vrem să fim fericiţi. Noi vrem alte lucruri. Sau, ca să spunem mai precis: nu vrem să fim fericiţi în mod necondiţionat. Sunt gata să fiu fericit, cu condiţia să am asta, ailaltă. Dar asta ar însemna, de fapt, să-i spunem prietenului nostru, sau Dumnezeului nostru, sau oricui: Eşti fericirea mea! Dacă nu te am pe tine, refuz să fiu fericit."

E atât de important să înţelegem acest lucru. Nu ne putem imagina să fim fericiţi fără acele condiţii. Cam aşa este. Nu putem concepe să fim fericiţi fără ele. Am fost învăţaţi să plasăm fericirea noastră în ele.

Deci, acesta este primul lucru pe care trebuie să-1 facem, dacă vrem să ne trezim — ceea ce este acelaşi lucru cu a spune: dacă vrem să iubim, dacă vrem libertate, dacă vrem bucurie şi pace şi spiritualitate. În acest sens, spiritualitatea este cel mai practic lucru din întreaga lume, îi provoc pe toţi să se gândească la ceva mai practic decât spiritualitatea, aşa cum am definit-o eu - nu evlavie, nu devotament, nu religie, nu veneraţie, doar spiritualitate - să ne trezim, să ne trezim!

Priviţi la suferinţa de pretutindeni, priviţi la singurătatea, priviţi la teama, confuzia, contradicţiile din inima oamenilor, la conflictul lăuntric, la conflictul exterior. Să presupunem că cineva v-a oferit o cale de a scăpa de toate acestea? Să presupunem că cineva v-a oferit o cale de a opri acea teribilă scurgere de energie, de sănătate, de emoţie care vine din aceste conflicte şi confuzie. Asta aţi vrea?

Să presupunem că cineva ne-a arătat un mijloc prin care ne-am iubi cu adevărat unul pe celălalt şi am fi în pace şi iubire. Vă puteţi gândi la ceva mai practic decât asta? Dar, în schimb, voi aveţi oameni ce gândesc că marile afaceri sunt mai practice, că politica e mai practică, că ştiinţa este mai practică.

Ce folos avem pe Pământ, trimiţând un om pe lună - dacă noi nu putem trăi pe Pământ?

VORBIM OARE DESPRE PSIHOLOGIE, ÎN ACEST CURS DE SPIRITUALITATE?

Este psihologia mai practica decât spiritualitatea? Nimic nu este mai practic decât spiritualitatea. Ce poate să facă sărmanul psiholog? El nu poate decât să atenueze puţin presiunea. Eu însumi sunt psiholog şi practic psihoterapia şi am acest mare conflict în interior, atunci când am de ales între psihologie şi spiritualitate. Mă întreb dacă asta are vreun înţeles pentru cineva. Pentru mine n-a avut nici un înţeles, timp de mulţi ani.

Vă voi explica. N-a avut nici un sens pentru mine timp de mulţi ani, până când am descoperit, dintr-o dată, că oamenii trebuie să sufere îndeajuns de mult într-o relaţie, ca să ajungă dezamăgiţi de toate relaţiile. Dacă stăm să ne gândim, nu este asta ceva îngrozitor? Trebuie să sufere îndeajuns de mult într-o relaţie, până să se trezească şi să spună: „M-am săturat! Trebuie să existe o cale mai bună de a trăi, decât dependenţa de altă fiinţă umană." Şi ce făceam, eu ca psihoterapeut? Oamenii veneau la mine cu problemele relaţiei lor, cu problemele lor de comunicare etc. şi, câteodată, ceea ce am făcut a fost de ajutor. Dar câteodată, îmi pare rău să o spun, nu a fost, pentru că i-a menţinut pe oameni în starea de somnolenţă. Poate că ar fi trebuit să fi suferit un pic mai mult Poate ar trebui să ajungă la capătul puterilor şi să spună.

„M-am săturat de tot.”

Doar când eşti sătul de suferinţa ta, poţi să ieşi din ea, Cei mai mulţi dintre oameni merg la psihiatru sau la psiholog, pentru a căpăta alinare. Repet: pentru a căpăta alinare. Nu pentru a ieşi din suferinţă.

Iată povestea micuţului Johnny, despre care se spune că era retardat mintal. Dar devine evident că nu era, după cum veţi afla din aceasta poveste.

Johnny merge la ora de modelaj la şcoala lui pentru copii speciali, primeşte bucata sa de lut şi o modelează. Ia un mic bulgăre de lut, merge într-un colţ al camerei şi se joacă cu el. Profesorul vine la el şi îi spune: „Bună, Johnny". Şi Johnny spune. „Bună". Iar profesorul întreabă: „Ce ai acolo în mână?" Şi Johnny spune: „Asta e o bucată de baligă de vacă.” Profesorul întreabă iar: „Ce faci din ea?” El răspunde: „Fac un profesor.”

Profesorul gândeşte: „Micuţul Johnny a regresat de-a binelea". Aşa că îl cheamă pe director, care tocmai trecea pe lângă uşă în acel moment, şi-i spune: „Johnny a regresat". Astfel că directorul merge la Johnny şi îi spune: „Bună fiule”.

Iar Johnny îi răspunde: „Bună”. Directorul întreabă: „Ce ai în mână?” Iar el îi spune: „O bucată de baligă de vacă”. „Ce faci din ea?” Iar el spune: „Un director.”

Directorul gândeşte că acesta este un caz pentru psihologul şcolii şi trimite după psiholog! Psihologul este un tip deştept. El merge şi spune: „Bună.” Iar Johnny spune: „Bună”. Psihologul zice: „Ştiu ce ai în mână.” „Ce?” „O bucată de baligă de vaca”. Johnny spune: „Exact”, „Şi ştiu ce faci din ea.” „Ce?” „Faci un psiholog”. „Greşit. Nu am destulă baligă de vacă!” Iar ei ziceau că e retardat mintal! Sărmanii psihologi, fac o treabă bună. Chiar asta fac. Sunt momente când psihoterapia este de un ajutor extraordinar, pentru că, atunci când eşti pe punctul de a deveni nebun, de a-ţi ieşi din minţi, eşti pe cale fie de a deveni bolnav psihic, fíe de a da în misticism. De aceea, misticul este opusul nebunului. Ştiţi care este semnul ce arată că v-aţi trezit? Este atunci când vă întrebaţi: ,Sunt nebun eu, sau sunt ei cu toţii nebuni?' Aşa este, cu adevărat. Pentru că suntem cu toţii nebuni! întreaga lume este nebună. Nebuni dovediţi. Singurul motiv pentru care nu suntem închişi la balamuc e acela că suntem atât de mulţi. Deci, suntem nebuni.

Trăim cu idei nebuneşti despre iubire, despre relaţii, despre fericire, despre bucurie, despre tot. Am ajuns să cred că suntem într-atât de nebuni, încât, în caz că toată lumea este de acord asupra unui lucru, poţi să fii sigur că acel lucru e greşit! Fiecare idee nouă, fiecare idee mare, când a apărut prima dată, era a unei minorităţi formată dintr-unul singur.

Acel om numit Iisus Hristos - minoritate de unul. Toţi spuneau altceva decât spunea el. Buddha — minoritate de unul. Toţi spuneau altceva decât ei. Cred că Bertrand Russell a fost cel care a spus: „Fiecare mare idee porneşte ca o blasfemie." Problema se pune bine şi precis. Vei auzi multe blasfemii în zilele noastre. Pentru că oamenii sunt nebuni, sunt lunatici, iar cu cât îţi dai seama mai devreme, cu atât e mai bine pentru sănătatea ta mentală şi spirituală. Să n-ai încredere în ei. Să n-ai încredere în cei mai buni prieteni ai tăi. Lasă-te dezamăgit de prietenii tăi cei mai buni. Ei sunt foarte şmecheri. Aşa cum eşti şi tu în relaţiile tale cu toţi ceilalţi - cu toate că tu probabil nu o ştii. Ah, tu eşti atât de viclean, de subtil şi iscusit. Îţi faci bine numărul!

Nu sunt vorbe de laudă din partea mea, nu? Dar repet; voi vreţi să vă treziţi. Vă faceţi numărul. Şi nici măcar nu ştiţi asta. Credeţi că sunteţi atât de iubitori. Ha! Pe cine iubiţi? Până şi faptul că vă^ sacrificaţi, vă face să vă simţiţi bine, nu-i aşa? „Mă sacrific! îmi urmez idealul." Dar obţii ceva din asta, nu-i aşa? Tu mereu obţii ceva din tot ce faci — până când te trezeşti.

Deci, iată primul pas. Realizaţi că nu vreţi să vă treziţi. E destul de greu să te trezeşti, când ai fost hipnotizat să gândeşti că un rest de ziar vechi este un cec de un milion de dolari. Ce greu vă este să vă rupeţi de acel rest de ziar vechi.

NICI RENUNŢAREA NU ESTE O SOLUŢIE

De câte ori practicaţi renunţarea, vă amăgiţi. Ce ziceţi de asta! Vă amăgiţi. La ce renunţaţi? De câte ori renunţaţi la ceva, sunteţi legaţi pe vecie de lucrul la care renunţaţi. Există un guru în India, care spune: „De fiecare dată când vine o prostituată la mine, nu vorbeşte decât de Dumnezeu. Ea spune, m-am săturat de această viaţă pe care o duc. Îl vreau pe Dumnezeu. Dar de câte ori vine un preot la mine, nu vorbeşte decât de sex." Foarte bine, când renunţaţi la ceva, rămâneţi fixaţi pentru totdeauna pe acel ceva. Când vă împotriviţi la ceva, sunteţi legaţi de acel ceva pentru totdeauna. Atâta timp cât vă împotriviţi, îi daţi putere. Îi daţi tot atâta putere, câtă folosiţi să vă împotriviţi.

Aceasta include comunismul şi toate celelalte. Deci, trebuie să vă „primi i" şiț acceptaţi demonii - pentru că, atunci când vă luptaţi cu ei, îi întăriţi. Nu v-a spus nimeni, niciodată, asta? Când renunţi la ceva, eşti legat de acel ceva. Singura cale de a ieşi din asta este să priveşti prin acel ceva. Nu renunţaţi, lăsa-ţi-vă privirea să treacă prin el. Înţelegeţi-i adevărata valoare şi nu va mai fi nevoie să renunţaţi la el; vă va cădea doar din mâini. Dar bineînţeles, dacă nu vedeţi asta, dacă sunteţi hipnotizaţi gândind că nu veţi fericiţi fără un lucru sau altul, sunteţi blocaţi.

Ceea ce trebuie să facem noi pentru tine, nu este ceea ce încearcă aşa-zisa spiritualitate să facă - adică să te facă să faci sacrificii, să renunţi la lucruri. E inutil. Eşti încă adormit. Ceea ce trebuie să facem noi, este să te ajutăm să înţelegi, să înţelegi, să înţelegi. Dacă ai înţelege, ai renunţa, pur şi simplu, la dorinţa respectivă. Iată o altă modalitate de a o spune: Dacă te-ai trezi, ai renunţa, pur şi simplu, la dorinţa respectivă.

ASCULTĂ ŞI DEZVAŢĂ-TE

Unii dintre noi ajung să se trezească, datorită realităţilor dure ale vieţii. Suferim atât de mult, încât ne trezim. Dar oamenii continuă să se arunce în viaţă, iar şi iar. Ei încă mai continuă să se poarte ca nişte somnambuli. Nu se trezesc niciodată. În mod tragic, lor nu le trece prin cap că ar putea exista o altă cale. Nu le trece niciodată prin cap că ar putea exista o cale mai bună.

Dar dacă tu încă nu ai fost lovit suficient de viaţă şi nu ai suferit îndeajuns, atunci mai este o cale: să asculţi. Nu mă refer la faptul că trebuie să fii de acord cu ce-ţi spun eu. Asta ar însemna să nu asculţi. Crede-mă, chiar nu contează dacă eşti de acord cu ceea ce spun eu, sau nu. Pentru că acordul şi dezacordul au de-a face cu cuvintele, conceptele şi teoriile. Ele nu au nimic de-a face cu adevărul.

Adevărul nu este niciodată exprimat în cuvinte. Adevărul este observat dintr-o dată, ca rezultat al unei anumite atitudini. Deci, puteţi să nu fiţi de acord cu mine - şi totuşi să vedeţi adevărul. Dar trebuie să existe o atitudine de deschidere, de bunăvoinţă, de a descoperi ceva nou. Acest lucru este important - şi nu a fi sau a nu fi de acord cu mine. În fond, cel mai mult din ceea ce vă dau eu sunt numai teorii. Nici o teorie nu înglobează realitatea, în mod adecvat. Deci eu pot să vă vorbesc nu despre adevăr, ci despre piedicile către adevăr. Pe acestea le pot descrie. Nu pot descrie adevărul. Nimeni nu poate.

Tot ce pot să fac este să vă dau o descriere a falsităţitor voastre, astfel încât să renunţaţi la ele. Tot ce pot să fac pentru voi, este să lansez o provocare convingerilor şi sistemului vostru de credinţe, care vă fac nefericiţi. Tot ce pot să fac este să vă ajut să vă dezvăţaţi. Asta înseamnă învăţarea din punct de vedere al spiritualităţii: dezvăţarea, dezvăţarea de aproape tot ce aţi fost învăţaţi. Bunăvoinţa de a vă dezvăţa, de a asculta.

Ascultaţi, aşa cum o fac cei mai mulţi, cu intenţia de a vă confirma ceea ce gândiţi deja? Observaţi-vă reacţiile, pe măsură ce vorbesc, în mod frecvent, veţi fi surprinşi, şocaţi, scandalizaţi, sau iritaţi, sau plictisiţi, sau mustraţi.

Ori veţi spune: „Grozav!"

Dar nu cumva ascultaţi, doar pentru a căpăta confirmarea celor ce le gândiţi deja? Sau ascultaţi cu intenţia de a descoperi ceva nou? Asta este ceva important. E greu pentru oamenii care dorm. Iisus a adus veşti bune - şi cu toate astea a fost respins. Nu pentru că erau bune, ci pentru că erau noi. Noi detestăm noul. Urâm noul! Şi, cu cât ne confruntăm mai repede cu acest fapt, cu atât mai bine. Nu vrem lucruri noi, mai ales când ele ne tulbură, mai ales când implică schimbarea. Mai ales când ne pun în situaţia de a spune: „Am greşit".

Îmi amintesc că m-am întâlnit în Spania cu un iezuit de 87 de ani; care îmi fusese profesor şi pastor în India, cu treizeci sau patruzeci de ani în urmă. El participa la un seminar ca acesta. „Ar fi trebuit să te aud vorbind acum şaizeci de ani," a spus el. Ştii ceva? M-am înşelat toată viaţa mea." Dumnezeule, să auzi aşa ceva! E ca şi cum te-ai uita la una dintre minunile lumii.

Aceasta, doamnelor şi domnilor, este credinţa! O deschidere către adevăr, indiferent de consecinţe, indiferent unde vă duce - şi când nici măcar nu ştiţi unde urmează să vă ducă.

Aceasta este credinţă. Nu convingere, ci credinţă. Convingerile voastre vă dau multă siguranţă, dar credinţa înseamnă nesiguranţă. Nu ştii. Eşti gata să o urmezi şi eşti deschis, larg deschis! Eşti gata să asculţi. Şi, fiţi atenţi: să fi deschis nu înseamnă să fii credul, nu înseamnă să înghiţi orice îţi spune cel care vorbeşte. O, nu. Trebuie să contestaţi tot ce spun. Dar să contestaţi de pe o poziţie de deschidere, nu cu o atitudine de înverşunare. Şi mai ales, să contestaţi totul Aduceţi-vă aminte de acele cuvinte minunate ale lui Buddha, când a spus: „Călugării şi discipolii nu numai că nu trebuie să-mi accepte cuvintele din respect, dar să le şi analizeze aşa cum un aurar analizează aurul - tăindu-1, răzuindu-1, frecându-l, topindu-l”.

Atunci când faceţi asta, voi ascultaţi. Aţi făcut un alt mare pas către trezire. Primul pas, după cum am spus, a fost bunăvoinţa de a recunoaşte că nu vreţi să vă treziţi, că nu vreţi să fiţi fericiţi. În sinea voastră există tot felul de împotriviri la aceasta. Al doilea pas este bunăvoinţa de a înţelege, de a asculta, de a lansa o provocare întregului vostru sistem de convingeri. Nu doar convingerilor voastre religioase, convingerilor voastre politice, convingerilor voastre sociale, convingerilor voastre psihologice - ci tuturor convingerilor. Bunăvoinţa de a le reconsidera pe toate, ca în metafora lui Buddha. Şi aici vă voi da o mulţime de ocazii că să faceţi acest lucru.