Frunze uscate de Aldous Huxley
HUXLEY MORALISTUL
Poate că proza lui Huxley trece în lume printr-o criză de popularitate. Se găsesc cîteva explicaţii. Huxley a adoptat o schemă literară care constituia o noutate într-o vreme, acum patru sau cinci decenii. Dar în linia formalului romanesc, s-au produs ulterior inovaţii mult mai complicate, dacă nu şi rnai importante. Apoi, opera sa îşi bazează un procent din personalitate pe ceea ce, în genere, se numeşte livresc. Livrescul este prezent la Huxley la diverse nivele şi, dacă nu la toate, la unele supără. Recunoaştem o linie narativă „livrescă", rezistentă timpului, şi personaje.— suport pentru idei, personaje ce devin prin aceasta livreşti, realizînd un proces de devalorizare de care însuşi autorul era conştient în teoriile romanului, inteoduse rnai oriunde. Există, în sfîrşit, un caracter de lexicon artistic al probei lui Huxley, Oricare dintre romanele sale conţine sute sau mii de trimiteri la autori de literatură, de opere aparţinînd artelor vizuale, la idei politice şi oameni politici, la savanţi şi ştiinţe, la filozofi şi filozofii. Aceste trimiteri se pot împărţi în două mari categorii : vechi şi noi. Or, ambele suferă un anumit proces de deteriorare. Ideile lui Huxley privitoare Ia prima categorie definesc atmosfera europeană de pînă la primul război mondial şi au marele neajuns că, nefiind suficient de vechi, par" cu totul banale, şi sînt cu adevărat curente. Ideile despra fenomenele mai noi au- un defect asemănător : fiind îndrăzneţe pentru epoca respectivă, ele devin inactuale prin inactualitatea relativă a numelor de care sînt legate. Fără doar şi poate că atunci cînd trimiterile vor fi suficient de bine uitate, Huxley îşi va regăsi suta toate raporturile o nouă modernitate, şi el va poseda tot ceea ce se cere unui autor serios : adică toate acele date capabile să formeze o magazie de documente ale unei epoci. Pînă atunci, să vedem cart
sint posibilităţile de supravieţuire a prozei sale. prin ce poate] lnc& atrage Huxley pe cititorii contemporani. I
Aceasta este cu putinţă printr-o anumită plastică a grupului j uman, prin caractere, şi prin ideile morale profesate. Huxley este creatorul unei caracterologii ; în acest domeniu, el face destul pentru ca opera sa să intereseze moralismul. Caracterologia sa va avea evidente temeiuri sociale, morale, -mistice, literare şi ştiinţifice. Din punct de vedere sociologic, se poate constata că nici un alt autor englez nu a dat o imagine' mai adecvată a lumii artistice şi semiartistice naţionale din prima jumătate a acestui secol. Din punct de vedere literar, se va observa că, seîectîndu-şi parcimonios materia umană, Huxley conservă predilecţiile carac-terologiei umorale engleze, gustul pentru hobbpi pentru nonsens, pentru satiric şi grotesc, adică tot ceea ce particularizează o literatură de la Swift la Sheridan, şi de la Shakespeare şi Ben Jon-son la Thackeray şi Wilde. Dm punct de vedere ştiinţific, prozatorul optează pentru tipologia fundamentată pozitivist, dar teoriile acceptate pot suporta, iarăşi, trimiteri foarte depărtate. în sfîrşit, aspectele morale se bizuie pe utilitarismul englez Ia început, şi ajung a susţine,sau a se susţine prin doctrinele mistice orientale. Desigur, a urmări opera din punctul terminus al evoluţiei ei e mai instructiv şi mai clar.
La un prim nivel, descrierea personajelor create de Huxley s-ar putea face mai lesne pornind de la unele lecturi ale autorului, mărturisite destul de tardiv. Lui Huxley, comportamentul uman îi pare cel mai exact clasificat de către doctorul William Sheldon în The Varities of Human Physique şi în The Varities of Temperament. Sheldon delimitează trei clase umane principale, despre care îşi ia măsura de precauţie să afirme că nu apar în realitate în stare pură, dar că ele se ilustrează prin • manifestări ale echilibrului sau dezechilibrului comportamental. Temperamentul viscerotonic, asociat cu fizicul endomorf, are o trăsătură dominantă în sistemul intestinal ; în condiţii favorabile el evoluează în direcţia amplorii formelor, grăsimii şi .greutăţii. Omul va iubi confortul, luxul ; gurmanderia e condiţionată, de consumul hranei în grup. Amabilitatea nu cunoaşte distincţii, solitudinea nu e suportată, dificultăţile pretind ajutorul semenÎT Ier, oamenii interesează mai mult decît activitatea, tipul se orientează către copilărie şi relaţiile familiale.
Temperamentul somatotonic e asociat fizicului mezomorf ; trăsătura principală o dă musculatura. Omul e viguros, activ, afirmă prestanţa, mişcarea, aventura fizică, nevoia de risc, indiferenţa la durere, energia şi rapiditatea în decizie, setea de putere şt dominare, curajul în luptă, spiritul competitiv, claustro-fobia, insensibilitatea psihologică. Pentru el, scopul scuză mijloacele, activitatea interesează mai mult decît oamenii ; este orientat către preocupările tineretului.
Temperamentul cerebrotonic, asociat cu fizicul ectomorf se defineşte prin predominanţa sistemului nervos, de unde sensibilitatea extremă. Se observă reţinerea în atitudine şi mişcare ; intensitatea deosebită a reacţiilor fiziologice duee Ja sexualitatea exacerbată. Alte particularităţi sînt : predilecţia pentru existenţa privată, excesul de atenţie şi înţelegere, tăinuirea sentimentelor şi reţinerea emotivă, aversiunea faţă de grup, timiditatea şi inhibiţia afirmării oratorice, agorafobia, rezistenţa la formarea obişnuinţelor şi incapacitatea de rutina, tendinţa spre introver-siime, conştiinţa proceselor mentale proprii, nevoia de singurâiate în caz de dificultăţi, orientarea către scopurile mr.luriUitii <\ bătrâneţii.
Lectura oricăreia dintre operele lui Huxley dă toarte precis măsura atenţiei acordate caracterologici canonizate. Aceasi.'i formalizare cuprinde pe Philip Quarles şi pe Rampion, pe Bidlake şi pe Herbert Comfrfiy, pe Zoe şi pe Coleman, pe Calamy şi pe Cardan, pe oricare alt personaj. Prin aceste convenţii prozatorul îşi obţine un prim nivel al verosimilului, şi al stabilirii reacţiilor în conflict. Iată un exemplu luat cu totul la întîmplare djn Foint Counter Point {Contrapunct — 1928). Lui Philip Quarles îi moare băiatul. Spandrell îi prezintă condoleanţele. Huxley notează : „Philip mormăi ceva şi păru stingherit ca şi cum s-ar fi aflat htir-o situaţie penibilă. Nu putea suferi ca cineva să se amestece vi durerea lui îngrozitoare, li aparţinea, tainică, sacră. Suferea clnd Torhea despre ea, se ruşina". în funcţie de un anumit moment social şi religios, artistic sau moral, omul oricărei categorii va fi obligat să se manifeste dezechilibrat sau prin multilateralitatea echilibrului plenar. Dezechilibrul este însă predominant în lume, şi el este ilustrat prin diferitele tipuri de contradicţii ale dualităţii, prin măşti, prin discontinuitatea funcţiilor temperamentale.
