Minunata lume noua de Aldous Huxley
Capitolul I
O CLĂDIRE cenuşie, scundă, de numai treizeci şi patru de etaje. Deasupra intrării, firma CENTRUL DE INCUBAŢIE ŞI CONDIŢIONARE PENTRU LONDRA CENTRALĂ, iar pe stemă, în formă de scut, deviza Statelor Unite ale Lumii: COMUNITATE, IDENTITATE, STABILITATE.
Sala imensă de la parter dădea către nord. Rece, în pofida verii de afară şi a căldurii tropicale din încăpere, prin geamuri pătrundea o lumină subţire şi aspră, căutând avidă, parcă, vreun manechin drapat, ori vreo jucărie, vreo formă academică palidă, dar negăsind decât sticla, nichelul şi porţelanul cu luciu sec, tipice pentru un laborator. Răceala ca de iarnă îşi dădea mâna cu un frig iernatic. Halatele lucrătorilor erau albe, mâinile lor erau îmbrăcate în mănuşi de cauciuc de culoarea palidă a cadavrelor.
Lumina era îngheţată, moartă, fantomatică. Doar de la ţevile galbene ale microscoapelor împrumuta ea o oarecare substanţă bogată şi vie, care se întindea ca untul pe tuburile lustruite, o dungă atrăgătoare lângă alta, într-o procesiune nesfârşită de-a lungul meselor de lucru.
— Iar aceasta, spuse Directorul deschizând uşa, este Sala de Fertilizare.
Când intră Directorul Centrului de Incubaţie şi Condiţionare, trei sute de fertilizatori, aplecaţi asupra instrumentelor lor, erau adânciţi în tăcerea prin care se putea auzi şi respiraţia lor, vreo frântură de melodie fredonată ca pentru sine sau un fluierat - atât de concentraţi şi absorbiţi erau cu toţii. O trupă întreagă de studenţi proaspeţi, foarte tineri, cu feţele trandafirii şi cu caş la gură, se ţineau foarte aproape de Director, urmându-l cu oarecare spaimă şi supunere slugarnică. Fiecare dintre studenţi avea un carnet de notiţe în care însemna cu sârg şi disperare tot ce spunea marele savant. Direct din gura celebrităţii. Era un adevărat privilegiu. Directorul Centrului de Incubaţie şi Condiţionare (DCIC) pentru Londra Centrală ţinea morţiş să-şi conducă personal fiecare serie de boboci, făcând turul diferitelor secţii ale Centrului.
— Doar aşa, ca să vă dau o idee generală, le explica el.
Fireşte că trebuiau să capete o idee generală, de vreme ce urmau să-şi îndeplinească inteligent munca - deşi prea multe nu trebuiau să ştie; mai bine zis era convenabil să ştie cât mai puţine, ca să poată ajunge membri adevăraţi şi fericiţi ai colectivităţii. Căci, după cum ştia toată lumea, amănuntele făuresc virtutea şi fericirea; din punct de vedere intelectual, generalităţile sunt doar un rău necesar. Nu filosofii, ci amatorii de traforaje şi colecţionarii de timbre alcătuiesc coloana vertebrală a oricărei societăţi.
— Mâine - adăuga el întotdeauna, zâmbindu-le cu o bunăvoinţă uşor ameninţătoare - o să vă apucaţi serios de treabă. N-o să mai aveţi vreme de generalităţi. Dar între timp…
Între timp se bucurau de un privilegiu. Direct din gura savantului în carnetul de notiţe. Băieţii scriau repede, repede, într-un ritm nebunesc.
Înalt şi oarecum firav, dar ţinându-se foarte drept, Directorul înainta în încăpere. Avea bărbia cam lungă şi dinţii mari, destul de proeminenţi, pe care buzele lui groase şi frumos arcuite nu-i acopereau cu totul nici când tăcea. Să fi fost bătrân, să fi fost tânăr? Cât să fi avut: treizeci de ani? Cincizeci? Cincizeci şi cinci? Era greu de spus. Şi oricum, nici nu se punea această problemă; în acest an de stabilitate, 632 al Erei Ford, nici prin cap nu-ţi trecea să pui o asemenea întrebare.
— Voi începe cu începutul, spuse DCIC şi studenţii mai zeloşi înregistrară în carnete şi această intenţie: vom începe cu începutul. Acestea - spuse el, cuprinzând într-un gest larg toată aparatura - sunt incubatoarele. Şi, deschizând o uşă bine izolată, le arătă nenumăratele stelaje cu eprubete numerotate. Le explică:
— Aceasta este cota săptămânală de ovule. Ţinute la temperatura sângelui. în timp ce gameţii masculini (şi deschise o altă uşă) trebuie păstraţi la o temperatură cu două grade mai mică, 35° în loc de 37°. Căldura normală a sângelui duce la sterilitate. Berbecii ţinuţi în vată termogenă nu mai zămislesc miei.
Sprijinindu-se cu umărul de un stelaj cu incubatoare, în timp ce creioanele studenţilor mâzgăleau ilizibil pagini întregi, Directorul le prezentă o scurtă descriere a proceselor moderne de fertilizare; fireşte, mai întâi le vorbi despre introducerea ei chirurgicală:
— Operaţia suportată voluntar pentru binele Societăţii, ca să nu mai vorbim de faptul că este răsplătită cu o primă echivalentă cu salariul pe şase luni.
Apoi continuă cu o descriere a tehnologiei folosite pentru conservarea şi menţinerea în viaţă a ovarului extras prin excizie pentru a se dezvolta în mod activ; trecu apoi la consideraţii referitoare la temperatura optimă, la concentraţia de sare, la vâscozitate; se referi la lichidul în care erau păstrate ovulele detaşate ajunse la maturitate. Apoi, conducându-şi învăţăceii către mesele de lucru, le arătă efectiv cum se extrage acest lichid din eprubete; cum este lăsat să cadă picătură cu picătură pe lamelele special încălzite ale microscoapelor; cum ovulele conţinute de acest lichid sunt cercetate pentru a nu prezenta anomalii, apoi numărate şi transformate într-un recipient poros; cum acest recipient (şi acum îi duse pe studenţi să urmărească operaţia) este cufundat într-un bulion de cultură cald, un mediu nutritiv care conţine spermatozoizi în mişcare liberă - cu o concentraţie minimă de 100.000 pe centimetru cub, după cum insistă el să le precizeze. De asemenea, le arată cum, după zece minute, recipientul este scos din lichid şi conţinutul său este examinat din nou; cum, dacă vreunul dintre ovule rămâne nefecundat, este supus din nou imersiunii, şi operaţia se repetă ori de câte ori este nevoie; cum ovulele fecundate revin în incubator.
Cele de tip Alfa şi Beta rămân acolo, până la îmbutelierea lor definitivă; în schimb, cele de tip Gama, Delta şi Epsilon sunt scoase din nou afară după numai treizeci şi şase de ore, spre a fi supuse procesului Bokanovsky.
— Procesul Bokanovsky, repetă Directorul şi studenţii subliniară aceste cuvinte în însemnările de pe carnete.
Un ovul, un embrion, un adult - acesta este normalul. Dar un ovul supus bokanovskificării va germina, va prolifera, se va diviza. Va da opt până la nouăzeci şi şase de noi muguri, iar fiecare mugur se va dezvolta într-un embrion perfect format, şi fiecare embrion va da un adult de talie normală. Se obţin deci nouăzeci şi şase de fiinţe umane, acolo unde înainte creştea doar una. Deci un mare progres.
— În esenţă, conchise DCIC, bokanovskificarea constă într-o serie de opriri ale dezvoltării. Noi întrerupem creşterea normală şi, lucru destul de paradoxal, oul reacţionează prin înmugurire.
Reacţionează prin înmugurire, notară repede creioanele.
Directorul arătă cu degetul: pe o bandă care înainta lent, un stativ cu eprubete intra într-o cutie mare de metal, în timp ce ieşea un alt stativ plin. Mecanismul scotea un zgomot monoton, ca al unei mâţe care toarce. Directorul le mai dădu un amănunt: trecerea eprubetelor prin mecanism durează opt minute. Opt minute de expunere puternică la raze X este maximum pe care-l pot suporta ovulele. Câteva dintre ele chiar mor; cât priveşte restul, cele mai puţin sensibile se divid în două; majoritatea scot patru muguri; unele scot opt; toate sunt repuse în incubatoare de unde mugurii încep să se dezvolte; apoi, după doua zile, eprubetele sunt răcite brusc şi verificate din nou. Mugurii dau la rândul lor doi, patru sau opt muguri; după ce-au înmugurit, sunt trataţi cu alcool până aproape de distrugere; ulterior dau din nou semne de înmugurire, iar apoi mugurii din mugurul de muguri sunt lăsaţi să se dezvolte în pace - o nouă întrerupere dovedindu-se în general fatală. În acest răstimp ovulul iniţial a avut posibilitatea de a se transforma în opt până la nouăzeci şi şase de embrioni.
— Veţi recunoaşte, deci, că este un progres remarcabil faţă de ceea ce se petrece în natură. Dar nu e vorba de nişte gemeni identici - nu doar de nişte gemeni, dubleţi sau tripleţi prăpădiţi ca în vremurile de demult ale viviparităţii, când se întâmpla uneori ca vreun ovul să se dividă în mod accidental. Aici e vorba de zeci sau chiar sute de produse noi. Sute, repetă Directorul şi-şi deschise larg braţele de parcă ar fi împărţit cu generozitate pomeni. Sute!
Dar unul dintre studenţi făcu prostia de a întreba în ce constă avantajul.
— Vai, dragă băiete! se întoarse cu asprime Directorul împotriva lui. Dar ce, nu vezi? Chiar nu-ţi dai seama? Şi-i ridică mâna, adoptând o expresie maiestuoasă: metoda Bokanovsky reprezintă unul dintre instrumentele majore ale stabilităţii sociale!
Instrumentele majore ale stabilităţii sociale.
Bărbaţi standardizaţi, femei standardizate; în loturi uniforme, întregul personal al unei fabrici alcătuit din produsele unui singur ovul bokanovskificat
— Nouăzeci şi şase de gemeni identici lucrând la nouăzeci şi şase de maşini identice! Glasul îi vibra de entuziasm: acum ştiţi cum stăm. Pentru prima dată în istorie avem Comunitate, Identitate, Stabilitate.
Citase deci deviza întregii planete. Cuvinte măreţe.
— Dacă am putea extinde nelimitat bokanovskificarea, întreaga problemă ar fi pe deplin rezolvată.
Rezolvată prin fiinţe Gama standardizate, fiinţe Delta invariabile, fiinţe Epsilon uniforme. Milioane de gemeni identici. În sfârşit, se aplicase la biologie principiul producţiei în masă.
— Dar, vai, clătină din cap Directorul. Nu putem extinde bokanovskificarea la nesfârşit.
Se părea că limita era de nouăzeci şi şase, iar media satisfăcătoare era de şaptezeci şi doi. Fabricarea cât mai multor loturi de gemeni identici din acelaşi ovar şi cu gameţii aceluiaşi mascul - asta era tot ce puteau realiza - tragic de puţin. Şi nici asta nu era uşor:
— Căci în natură e nevoie de treizeci de ani pentru ca să ajungă la maturitate două sute de ovule. Însă în momentul de faţă, aici şi acum, treaba noastră este să stabilizăm populaţia. Să tot dăm la nesfârşit, cu picătura, câte doi gemeni, vreme de un sfert de veac - ce rost ar avea?
Evident, n-avea nici un rost. Dar tehnica lui Podsnap accelerase extraordinar procesul de coacere. Se puteau asigura cel puţin o sută cincizeci de ovule mature în decurs de doi ani.
Fertilizarea şi bokanovskificarea - cu alte cuvinte o înmulţire cu 72 - aşa obţii o medie de aproape unsprezece mii de fraţi şi surori în o sută cincizeci de loturi de gemeni identici, toţi de aceeaşi vârstă, şi în numai doi ani.
— Iar în cazuri excepţionale, izbutim să obţinem dintr-un singur ovar peste cincisprezece mii de indivizi adulţi!
Făcându-i semn cu degetul unui tânăr blond şi rumen la faţă, care tocmai trecea pe acolo, îl strigă:
— Domnule Foster! Tânărul rumen se apropie. Ne poţi spune care a fost recordul atins pentru un singur ovar?
— În cadrul Centrului nostru, şaisprezece mii doisprezece, răspunse domnul Foster fără să şovăie măcar o clipă. Vorbea foarte iute, avea o mare vioiciune în ochii lui albaştri şi îi făcea o plăcere evidentă să citeze cifre: şaisprezece mii doisprezece din 189 loturi de embrioni identici. Dar bineînţeles că unele centre tropicale au avut realizări şi mai mari. Cel din Singapore a produs adeseori peste şaisprezece mii cinci sute; iar cel din Mombassa a atins efectiv cifra de şaptesprezece mii. însă realitatea este că se bucură de nişte avantaje speciale. Ar trebui să vedeţi ce puternic reacţionează un ovar de negresă la stimulii glandei pituitare! E de-a dreptul uimitor, când eşti deprins să lucrezi doar cu material european. Şi totuşi, adăugă el râzând (dar în ochi îi sticlea flacăra luptei, iar bărbia i se înălţa sfidător), totuşi, ne-am pus în gând să-i batem dacă putem. Chiar în momentul de faţă lucrez la un minunat ovar Delta-Minus. Are doar optsprezece luni. Încă de pe acum a dat peste douăsprezece mii şapte sute de copii, fie deja decantaţi, fie în embrion. Şi încă mai produce din plin. Cred că o să-i batem în cele din urmă.
— Îmi place cum gândeşti! strigă tare Directorul şi-l bătu prieteneşte pe umăr. Vino cu noi şi împărtăşeşte-le băieţilor ăstora experienţa şi priceperea dumitale de specialist
Domnul Foster zâmbi modest şi răspunse:
— Cu plăcere.
Îi însoţi în Sala de îmbuteliere în care activitatea intensă se desfăşura ordonat, într-un fel de zarvă armonioasă. Mai multe lifturi mici aduceau neîncetat, în valuri, din Banca de Organe din subsolul al doilea, fâşii de peritoneu proaspăt de scroafă, gata tăiate la dimensiunile corespunzătoare. Fâşş! – Poc! şi se deschideau uşiţele lifturilor: operatorii de la îmbuteliere n-aveau nevoie decât să întindă mâna, să ia fâşiile şi să le introducă gata netezite în flacon şi, înainte ca acesta să fi mers pe banda rulantă dincolo de operator, fâşş! poc! altă bucată de peritoneu ieşea din adâncuri, gata să fie introdusă într-un alt flacon, următorul din cadrul acestui nesfârşit alai lent de pe banda transportoare.
Alături de Operatorii de la Îmbuteliere, se aflau Normatorii.
Procesiunea înainta; unul câte unul, ovulele erau transferate din eprubetele lor în containerele mai mari; operatorii despicau cu abilitate căptuşeala peritoneului, lăsau să cadă unde trebuie ovulele în fază de morulă, turnau soluţia de ser fiziologic… şi flaconul trecea deja mai departe. Îi venea acum rândul să fie etichetat de alţi lucrători specializaţi. Ereditatea, data fecundării, apartenenţa la unul sau altul din grupurile bokanovskificate - toate aceste detalii erau transferate de pe eprubetă pe flacon.
Procesiunea înainta încet - de data asta nu mai era vorba de anonimat, ci de obiecte identificate şi numite; treceau printr-o deschizătură din perete către Sala de Predestinare Socială.
— Un fişier care ocupă optzeci şi opt de metri cubi, spuse încântat domnul Foster când pătrunseră în această sală.
— Şi conţine toate informaţiile relevante, adăugă Directorul.
— Aduse la zi, în fiecare dimineaţă.
— Şi coordonate în fiecare după-amiază.
— Constituind baza calculelor noastre.
— Atâţia indivizi de cutare sau cutare calitate, mai explică domnul Foster.
— Distribuţii în cutare sau cutare cantitate.
— Ritmul optim de decantare din fiecare moment
— Reciclarea promptă a rebuturilor neprevăzute.
— Ultra-promptă, repetă domnul Foster. Vai, dacă aţi şti câte ore suplimentare a trebuit să lucreze după ultimul cutremur din Japonia! râse bine dispus şi clătină din cap.
— Predestinatorii le trimit Fertilizatorilor toate cifrele.
— Iar aceştia le furnizează embrionii ceruţi.
— Şi flacoanele vin aici pentru a fi predestinate în tot amănuntul.
— După care sunt trimise
— Unde vom merge şi noi chiar acum.
Deschizând o uşă, domnul Foster o luă înainte pentru a-i conduce pe scara care ducea la subsol.
Temperatura era încă tropicală. Coborâră într-un fel de amurg din ce în ce mai dens. Două uşi şi un coridor dublu asigurau etanşeitatea subsolului faţă de orice infiltrare posibilă a luminii de afară.
— Embrionii sunt ca filmul fotografic, le explică mucalit domnul Foster în timp ce deschidea a doua uşă. Nu suportă decât lamina roşie.
Şi, într-adevăr, bezna copleşitoare în care-l urmară acum studenţii era vizibilă şi stacojie, ca întunericul dindărătul pleoapelor închise într-o după-amiază de vară. Flacoanele pântecoase aşezate în şiruri şi rânduri suprapuse străluceau ca nenumărate rubine, iar printre acestea se mişcau spectrele de un roşu mai întunecat al unor bărbaţi şi femei cu găvanele ochilor învineţite şi prezentând simptome de lupus. Aerul vibra uşor de zumzetul şi huruitul maşinăriilor.
— Oferă-le câteva cifre, domnule Foster, îi spuse Directorul, care se plictisise să mai vorbească.
Domnul Foster de-abia aştepta să le mai ofere câteva cifre. Sala era lungă de două sute douăzeci de metri, lată de două sute şi înaltă de zece. Făcu un semn în sus. Studenţii ridicară ochii către tavanul înalt, cu mişcarea găinilor care beau apă. Erau trei rafturi: cel de la nivelul pardoselii, prima galerie şi a doua galerie.
Păienjenişul metalic al galeriilor suprapuse se pierdea în întuneric în toate direcţiile. În preajma lor trei fantome roşii descărcau neîncetat damigene de pe o scară rulantă.
Venea dinspre Sala Predestinării Sociale.
Fiecare flacon putea fi aşezat pe unul din cele cincisprezece rafturi, iar fiecare raft, deşi nu se vedea, era o bandă rulantă care se deplasa cu viteza de 33,3 centimetri pe oră. Opt metri pe zi în decurs de 267 de zile. În total 2136 de metri. Un circuit al depozitului la nivelul pardoselii, unul la cel al primei galerii, jumătate pe cea de a doua galerie, iar în cea de-a doua sute şaizeci şi şaptea dimineaţă la lumina naturală din Sala de Decantare. Existenţă independentă - chipurile.
— Dar în acest interval, încheie domnul Foster, noi am reuşit să le supunem la o serie întreagă de operaţii. Da, da, chiar foarte multe - râse el triumfător şi atoateştiutor.
— Îmi place cum gândeşti, îl lăudă din nou Directorul. Hai să ne continuăm turul. Dumneata, domnule Foster, le poţi explica totul.
Şi domnul Foster se conformă.
Le vorbi despre dezvoltarea embrionului în mediul de cultură oferit de peritoneu. Le dădu să guste din consistentul surogat de sânge cu care se hrănea embrionul. Le explică de ce trebuia stimulat cu placentină şi tyroxină. Le vorbi despre extractul de corpus luteum. Le arătă jeturi prin care acesta se injecta automat din doisprezece în doisprezece metri pe parcursul de la punctul 0 până la metrul 2.040. Le vorbi despre acele doze sporite treptat, de extract de glandă pituitară administrate pe ultimii nouăzeci şi şase de metri ai parcursului. Le descrise circulaţia maternă artificială, instalată în fiecare flacon la metrul 112; le arătă rezervorul de surogat sanguin, pompa centrifugă care menţine în circulaţie lichidul deasupra placentei şi-1 împinge prin plămânul şi prin filtrul de excreţie. Se referi la tendinţa supărătoare către anemie a embrionului, la dozele masive de extract de stomac de porc şi de ficat de mânz în stare de făt, care trebuiau administrate embrionului pentru a evita pericolele anemiei.
Le arătă mecanismul simplu prin care, pe ultimii doi metri din fiecare porţiune de opt metri, toţi embrionii erau uşor clătinaţi simultan pentru a se familiariza cu mişcarea. Făcu o aluzie la gravitatea aşa-numitei „traume a decantării” şi enumera precauţiile luate pentru reducerea la minimum a acelui şoc primejdios, printr-o pregătire şi educare corespunzătoare a embrionului îmbuteliat Le mai spuse că într-un punct situat la al două sutălea metru se făceau teste pentru determinarea sexului. Le explică apoi sistemul de etichetare: un T pentru masculi, un cerc pentru femele, iar pentru cele destinate să devină sterpe - un fel de hermafrodiţi - un semn de întrebare negru pe fundal alb.
— Căci, fireşte, zise domnul Foster, în marea majoritate a cazurilor, fertilitatea este pur şi simplu o pacoste. Un singur ovar fertil din o mie două sute ar fi întru totul suficient pentru scopurile noastre. Dar noi dorim să avem de unde alege. Şi bineînţeles că întotdeauna trebuie să ne lăsăm o amplă marjă de siguranţă. Ca atare, permitem dezvoltarea normală a unei cote mult mai mari, până la treizeci la sută dintre embrionii feminini. Celelalte femele primesc o doză de hormoni sexuali masculini la fiecare, douăzeci şi patru de metri de pe restul parcursului.
Rezultatul: la decantare sunt ca nişte viţele sterpe, oarecum hermafrodite - perfect normale din punct de vedere structural dar sterile - afară doar de faptul că manifestă totuşi o uşoară tendinţă de a avea barbă (recunoscu el cu neplăcere). Sterilitatea lor este garantată. Şi asta ne aduce în fine eliberarea din domeniul unei simple imitaţii servile a naturii şi pătrunderea în lumea mult mai interesantă a invenţiei umane.
Făcând o pauză, domnul Foster îşi frecă mâinile. Într-adevăr, nu se mulţumea, doar să clocească embrioni - lucru pe care îl putea face orice vacă.
— Noi recurgem şi la predestinarea şi condiţionarea lor. Ne decantăm pruncii ca fiinţe umane socializate, Alfa sau Epsilon, ca viitori vidanjori sau ca viitori… (era cât pe-aci să spună „viitori Controlori Mondiali” dar, luând seama, spuse:) viitori Directori de Incubatoare.
DCIC primi cu un zâmbet complimentul.
Treceau prin dreptul metrului 320 de pe raftul 11. Un tânăr mecanic Beta-Minus lucra cu şurubelniţa şi şublerul la pompa de surogat sanguin. În timp ce răsucea şuruburile, huruitul motorului electric coborî cu un semiton, şi apoi cu încă unul. Jos, tot mai jos… O ultimă răsucire, o ochire la controlul de turaţii şi gata, Mecanicul înainta spre pompa următoare şi făcu aceeaşi operaţie de reglaj.
— Băiatul ăsta reduce numărul de turaţii pe minut, explică domnul Foster. În felul acesta surogatul e furnizat mai încet; ca atare, trece prin plămâni la intervale mai lungi; deci embrionul primeşte mai puţin oxigen. Nimic nu poate fi mai bun decât lipsa de oxigen pentru a menţine un embrion sub nivelul normal.
Şi domnul Foster îşi frecă iarăşi mâinile cu extremă satisfacţie.
— Dar de ce trebuie să menţineţi un embrion sub nivelul normal? întrebă cu perfectă candoare un student.
— Dobitocule! strigă Directorul, care nu mai scosese de mult o vorbă. Dar nu ţi-a dat prin gând că un embrion Epsilon trebuie să aibă şi o ereditate Epsilon şi un mediu Epsilon?
În mod evident, aşa ceva nu-i trecuse prin cap studentului, care se ruşina cumplit
— Prin oxigenare precară, obţii o castă inferioară, explică domnul Foster, citând o lozincă. Primul organ afectat este creierul, apoi scheletul. Cu 70 la sută din cantitatea normală de oxigen obţii pitici. Dacă o reduci şi mai mult, ies monştri fără ochi…
După o pauză, domnul Foster conchise:
— Care nu ne sunt de nici un folos. În schimb (şi vocea îi redeveni încrezătoare şi entuziastă), dacă am putea descoperi o tehnică pentru reducerea perioadei de maturizare, ce triumf, ce binefacere ar fi pentru societate! Gândiţi-vă la cal.
Se gândiră.
— E deja matur la vârsta de şase ani. Elefantul abia la zece ani. În schimb, omul nu este matur din punct de vedere sexual nici la treisprezece ani, iar maturitatea fizică o atinge doar la douăzeci de ani. De-aici, bineînţeles, şi acel rod al dezvoltării întârziate - inteligenţa umană.
Şi apoi, după un răstimp, domnul Foster exclamă cu îndreptăţită indignare:
— Dar
Şi mai rezultă din explicaţiile lui că Epsilonii n-au nevoie de inteligenţă şi nici nu o obţin. Dar cu toate că mintea de Epsilon se maturizează la zece ani, trupul de Epsilon nu este capabil de muncă decât de la optsprezece încolo. Ani îndelungaţi de imaturitate superfluă şi irosită. O, dacă dezvoltarea fizică ar putea fi accelerată până ar ajunge la fel de rapidă ca a unei vaci, ce economii imense ar realiza Comunitatea!
— Imense! murmurară şi studenţii, căci entuziasmul domnului Foster era molipsitor.
Apoi intră în detalii tehnice foarte specializate: vorbi despre coordonarea anormală între glandele endocrine care îi făcea pe oameni să crească atât de încet; postulă ca o explicaţie o mutaţie biologică. Dar oare efectele acesteia nu puteau fi inversate?
Oare printr-o tehnică adecvată nu se putea întoarce în sens invers embrionul individual Epsilon, pentru a atinge acelaşi nivel al normalului ca şi la câini şi la vaci? Tocmai asta era problema, şi era pe cale de rezolvare.
