Catre sine de Marcus Aurelius

CARTEA a I-a

 

1. De la bunicul Verus[1] am moştenit caracterul frumos paşnic.

2. Din reputaţia şi din amintirea ce s-a păstrat celui ce m-a zămislit[2] mi-a rămas felul de a fi rezervat şi bărbătesc.

3. De la mama[3] am deprins pietatea şi mărinimia, puterea de a mă opri nu numai de la făptuirea răului ci chiar de la încolţirea în minte a unui asemenea gînd. De la mama am deprins şi modul de viaţă simplu, mult îndepărtat de un trai îmbuibat şi risipitor.

 4. De la străbunicul meu[4] am învăţat să nu frecventez şcoli publice ci să mă folosesc în propriul cămin de educatori destoinici. De la el am înţeles că nu trebuie să cruţ nici-o cheltuială pentru atingerea unui astfel de scop.

3. De la cel care m-a crescut[5] m-am obişnuit să nu ţin nici cu Verzii, nici cu Albaştrii[6], nici cu cei cu scuturi mici, nici cu cei cu scuturi mari[7], să îndur greutăţile cu bărbăţie, să fiu cumpătat, să fac totul prin mine însumi, să nu ocup în acelaşi timp de mai multe treburi, să nu dau ascultare cu uşurinţă defăimărilor.

6. De la Diognetos[8] am învăţat să nu-mi fac griji za darnice, să nu dau crezare celor spuse de înşelători sau de vrăjitori despre descîntece sau despre izgonirea demonilor, nu cresc păsări, nici gîndul măcar să nu mă poarte către asemenea treburi, să nu resping părerea rostită răspicat şi sincer[9]. Datorită lui mi-a devenit familiară filozofia, prin el mi s-a oferit prilejul să audiez mai întîi pe Banchius, apoi pe Tandasis şi pe Marcianus şi tot după îndrumarea lui alcătuiam dialoguri în copilărie; el m-a obişnuit să-mi doresc pentru odihnă doar un pat simplu[10] şi cu multe altele de felul acesta, ce fac parte din felul de viaţă grecesc[11].

7. Pe lîngă Rusţicus[12] mi-am format o statornică înclinaţie[13] de îndreptare şi de continuă îngrijire a caracterului; am învăţat să nu mă las ispitit de vorbirea pasionată şi meşteşugită a sofişţilor, să nu mă irosesc în compunerii şi speculaţii teoretice, nu rostesc cuvîntări sentenţioase pentru a determina convingeri, să nu mă arăt bărbat activ şi dispus să fac servicii, pentru a stîrni iluzii deşarte; m-a sfătuit să nu-mi apropii un fel de a vorbi retoric, poetic sau cu vorbe de duh căutate, să nu umblu prin casă în togă senatorială[14], nici altele asemenea să nu făptuiesc; tot el m-a îndrumat să-mi compun scrisorile într-un stil curgător şi simplu în felul celor scrise de el, din Sinuessa[15], mamei mele, să mă aplec îngăduitor şi dispus spre împăcare către cei ce mi-au greşit sau m-au nemulţumit. în vreun fel, îndată ce ei se arată dornici să se căiască; lingă el m-am deprins să cercetez totul cu rigurozitate, să nu mulţumească o cunoaştere generală, superficială, să nu mă pripesc şi dau prea grabnic crezămînt flecarilor. Tot el mi-a oferit prilejul să cunosc învăţăturile lui Epictet[16], fiindcă mi-a dăruit un exemplar din propria, sa bibliotecă.

8. De la Apollonios[17], mi-a rămas spiritul independent, tăria de a lua hotărâri bine chibzuite, neşovăitoare, la cheremul întîmplării; de asemenea, să nu iau în seamă nimic altceva, nici chiar cu privire la, lucrurile de o mică importanţă, decît îndemnul raţiunii, să rămân mereu acelaşi şi în suferinţele crîncene şi la pierderea unui copil şi în bolile mai îndelungate. Tot lîngă el mi-a fost dat să văd, dintr-o pildă vie, în mod limpede, acelaşi om poate să fie aspru şi îngăduitor, să nu se lase stâpînit de mînie în timpul explicaţiilor; am putut să-mi dau seama, fără putinţă de îndoială, că un om socoteşte drept cele mai mărunte daruri ale sale experienţa şi dibăcia cu care-şi împărtăşea cugetările; de la el am învăţat şi cum trebuie primite aşa-zisele favoruri ale prietenilor: nici lăsîndu-te copleşit de ele, nici tratându-le cu indiferenţă.

9. Lîngă Sextus[18] am deprins omenia, am luat exemplul unei îndrumări părinteşti a familiei, mi-am format un ideal de viaţă potrivit cu cerinţele naturii, o gravitate neprefăcută, obişnuinţa observării pătrunzătoare dar binevoitoare a prietenilor, precum şi îngăduinţa faţă de oamenii simpli şi de sfătuitorii lipsiţi de experienţă. Am văzut că avea în raport cu toţi o atitudine bine cumpănită, aşa încît o discuţie prietenească cu acesta era mai plăcută decîţ orice linguşire, el însă se bucura de cel mai mare respect, chiar din partea aceluia faţă de care se arăta mai îndatoritor. L-am simţit înzestrat cu putere de înţelegere clarvăzătoare, plin de inventivitate şi spirit metodic, în aplicarea normelor obligatorii, pe drumul către o viaţă raţională; ma-am obişnuit lîngă el să nu arăt nici o exteriorizare a mîniei, sau a oricărei alte patimi, să mă păstrez calm întotdeauna, dar, în acelaşi timp, să fiu însufleţit de cea mai mare dragoste faţă de prieteni, iar dacă laud, să o fac cu discreţie, fără zgomot. Lîngă el am învăţat să ştiu mult, fără să mă arăt însă atotştiutor.

10. De la Alexandru[19] gramaticul am învăţat să nu aduc învinuiri neîntemeiate, să nu întîmpin cu critici supărătoare, pe cei care fac vreo expunere într-un limbaj grosolan sau nepotrivit cu felul ele exprimare curent; căci, cu iscusinţă, el însuşi pronunţa ceea ce trebuia spus, propunîndu-l fie ca răspuns, fie ca o completare de susţinere, fie ca o participare la dezbatere asupra problemei nu asupra cuvîntului, fie printr-o altă intervenţie, aparent întîmplătoare, dar totuşi reclamată de discuţie.

  1. De la Fronto[20], am învăţat să cunosc răutatea, perversitatea şi făţărnicia tiranilor, să-mi dau seama că, priviţi în general, cei numiţi de noi patricieni devin din ce în ce mai lipsiţi de suflet.
  2. De la Alexandru Platonicul[21], am învăţat să nu răspund niciodată nimănui, prin vorbă sau scrisoare că sînt ocupat, dacă nu mă împiedică cu adevărat o altă preocupare; să nu resping astfel, pretextînd treburi urgente, obligaţiile izvorîte din legătura cu aceia cu care convieţuiesc.
  3. De la Catullus[22] am deprins să nu fiu nepăsător faţă de acuzaţiile unui prieten, chiar dacă se întîmplă să fiu învinuit fără temei, ci să încerc să refac raporturile obişnuite. El m-a povăţuit, de asemenea, să rostesc din suflet cuvinte frumoase despre educatori, în felul celor spuse cu privire la Domitius şi Athenodotus şi să fiu însufleţit de dragostea cea mai sinceră faţă de copii.
  4. De la fratele meu Severus[23], am învăţat iubirea faţă de cei mai apropiaţi, dragostea pentru adevăr şi dreptate.

Datorită lui am aflat despre Thrasea[24], Helvidius[25], Cato[26], Brutus[27], Dion[28]; de la el am primit imboldul unei guvernări democratice, a unei cîrmuiri întemeiată pe egalitate în faţa legii, pe echitate şi pe libertatea de exprimare, a unui imperiu în care să aibă cea mai mare importanţă libertatea celor conduşi; de la el mi-am însuşit dorinţa statornică de preţuire a filozofiei, speranţa, încrederea continuă în sentimentele nutrite de prieteni; el m-a îndemnat să nu fiu ascuns faţă de cei care-şi arată nemulţumirea împotriva mea, să nu pricinuiesc prietenilor preocupări cu privire la ceea ce vreau sau nu vreau, ci dimpotrivă să fiu totdeauna deschis şi sincer.

15. Sînt îndatorat lui Maximus[29] pentru stăpînirea asupra mea însumi, pentru îndemnul de a nu mă risipi în prea multe activităţi, de a avea bună dispoziţie în toate împrejurările, chiar la vreme de boală, de a avea o purtare echilibrată, deopotrivă fermecătoare şi vrednică de respect, de a înfăptui totdeauna cele propuse, trecînd peste orice dificultate; am văzut că toţi aveau încredere în el, atît în ceea ce spunea, fiind convinşi că astfel gîndeşte, cît şi în ceea ce făcea, deoarece înţelegeau că nu era nimic cu intenţie rea; din exemplul lui am dobîndit puterea să nu mă mir, să nu mă pripesc, să nu mă îngrozesc, să nu şovăi, să nu mă simt împovărat, să nu mă arăt încurcat, să nu fiu posomorit sau prefăcut, să nu mă las tîrît de mînie, să nu fiu bănuitor ci omenos, lesne iertător şi sincer; el m-a învăţat, de asemenea, că trebuie să arăt că am caracter drept prin natura lui, mai degrabă decît unul dobîndit prin educaţie. Acesta n-a lăsat nimănui impresia că s-ar putea crede dispreţuit de el sau să-şi închipuie că el se consideră mai bun decît cineva. În plus, ştia să facă glume pline de spirit şi de bun simţ.

16. De la tatăl meu[30], mi-a rămas atitudinea blîndă faţă de oameni, calmul şi răbdarea în luarea hotărîrilor bine chibzuite, lipsa de preocupare pentru aşa-zisele onoruri; lîngă el am deprins dragostea de muncă, perseverenţa, obişnuinţa de a asculta propuneri privitoare la bunul mers al treburilor publice, precum şi hotărîrea de nezdruncinat de a împărţi recompensele potrivit cu vrednicia fiecăruia; cu ajutorul lui am dobîndit experienţă asupra împrejurărilor în care este necesar un efort încordat sau cînd, din contra, foloseşte îngăduitoare destinderea; datorită lui am reuşit să-mi înfrînez pornirile pătimaşe pentru adolescenţi şi mi-am format simţămîntul egalităţii sociale; i-am preţuit tactul de a nu impune prietenilor să cineze totdeauna cu el, sau să-l însoţească în călătorii, din obligaţie, precum şi de a oferi aceeaşi bună primire chiar şi acelora care, siliţi de anumite treburi, lipseau de la Curte o vreme; am deprins, de asemenea, datorită lui, pasiunea de a examina în amănunţime şi cu tenacitate, dar fără a căuta nod în papură, părerile expuse la dezbaterile problemelor de interes public, respingînd soluţiile uşoare, la îndemîna oricui. Am învăţat de la el, cum se pot păstra prietenii, fără să-i tratez cu răceală rafinată, dar nici cu interes prea arzător, era în toate împrejurările împăcat cu sine, dăruit cu o statornică limpezime de spirit. L-am avut model pentru desăvîrşita sa capacitate de prevedere a lucrurilor, de amănunţita lor punere în ordine, fără a face nimic dramatic din aceasta; l-am văzut micşorînd, pe cît era cu putinţă, aclamaţiile şi toate linguşirile faţă de el, veghind în continuu, atît la îndeplinirea datoriilor impuse de conducerea statului cît şi la reducerea cheltuielilor pentru spectacolele publice, răbdînd chiar nemulţumirile provocate de oricare din atitudinile sale. La exemplul său, m-am obişnuit să-mi alung teama superstiţioasă de zei, iar în ceea ce priveşte pe oameni, să nu mă preocupe grija de a cîştiga popularitatea cu orice preţ, fie prin amabilităţi linguşitoare, fie arătîndu-mă prieten al poporului de formă, ci să fiu sobru în orice împrejurare şi ferm, dar nicidecum grosolan sau amator de ciudăţenii cu tot dinadinsul. Dc cele oferite pentru înlesnirea vieţii, care mi s-au oferit din belşug de către soartă, m-a povăţuit să mă folosesc fără îngîmfare, dar şi fără ezitări, aşa încît să mă înfrupt din ele, fără a-mi face din ele o deosebită grijă, atunci cînd le am, dar să nu le duc dorul, cînd nu le am; amintesc că nimeni n-a spus despre el că a fost sofist, sau măscărici, sau pedant, ci bărbat matur, desăvârşit, indiferent la linguşiri, în stare să reziste şi pornirilor sale şi împotriva celor ale altora. în afară de acestea, nutrea o veneraţie deosebită faţă de cei care vădeau o adevărată înclinaţie pentru meditaţie şi studiu, fără să fie jignitor Însă în raport cu ceilalţi, dar şi fără să se lase atras de aceştia. întreţinea conversaţii plăcute, fiind atent, dar nu plictisitor. Chiar dacă se preocupa cu stăruinţă de propriul său trup, o făcea cu moderaţie, nici ca un îndrăgostit de viaţă, nici din dorinţa de a se înfrumuseţa, dar nici nu se neglija, aşa că datorită îngrijirii proprii, n-a avut nevoie aproape deloc, de medici, de medicamente sau tratamente exterioare. La el impresiona mai ales promptitudinea cu care deschidea drum, fără urmă de invidie, tuturor celor cu o capacitate deosebită, de pildă, în domeniul elocinţei, sau al cunoaşterii legilor, sau al însuşirii moravurilor, ori în alte domenii de activitate; se străduia împreună cu aceştia, pentru ca fiecare să fie preţuit după deprinderile sale. Săvîrşea toate potrivit cu obiceiurile strămoşeşti, dar nu se străduia s-o arate cu tot dinadinsul, ci păzea cu sfinţenie cele pomenite din străbuni. Nu se arăta nestatornic în păreri nici nu se agita cu uşurinţă, ci îşi petrecea timpul la fel, ocupîndu-se cu aceleaşi treburi pînă la sfîrşit. După crizele cele mai grele de dureri de cap, revenea la ocupatiunile obişnuite, cu mintea proaspătă şi pătrunzătoare. Şi nu avea multe secrete, ci foarte puţine şi de obicei foarte rar şi acestea toate numai cu privire la treburile statului. Era chibzuit şi cu măsură în organizarea spectacolelor publice, în construirea edificiilor, în dărnicia către popor, precum şi în alte activităţi asemănătoare, deoarece îşi îndrepta atenţia asupra acelora a căror înfăptuire era necesară, nu la renumele ce şi-ar fi făcut datorită celor săvîrşite. Nu-i plăcea să. se îmbăieze la ore nepotrivite, nu avea mania construcţiilor, nu era prea grijuliu cu privire la felurile de mîncare, la ţesătura şi culoarea veşmintelor ori la înfăţişarea frumoasă a sclavilor; toga sa era adusă din Lorium[31], de la ferma sa de pe coastă, iar multe veşminte erau din cele ţesute la Lantivium[32]. De cîte ori avea nevoie îşi procura cele necesare prin administratorul său din Tusculum[33], astfel se desfăşura, în general, modul său de viaţă. Nu era deloc aspru, lipsit de buna-cuviinţă sau violent, nu făcea nimic în pripă şi cu efort aprig cum s-ar spune de către cineva „a muncit pînă a transpirat”, ci, dimpotrivă, cerceta în mod. separat, ca şi cum avea destul răgaz, cu bună rînduială, fără să se tulbure şi, în acelaşi timp, cu agerime, chibzuind atent asupra fiecăreia din ele. Aşa că i s-ar fi potrivit de minune cele spuse despre Socrate[34], cîndva „că putea să se abţină sau să se înfrupte, după voie, din bunuri de care unii nu au tăria să se lipsească sau de care se bucură peste măsură, dacă le au.” Dar tăria, stăpînirea de sine, puterea de cumpătare, în oricare din cele două situaţii sînt însuşirile unui bărbat cu sufletul echilibrat, dar de neînfrînt, aşa cum tatăl meu[35] a dovedit cu prilejul boalei lui Maximus.

17. Prin voia zeilor, am avut înaintaşi cinstiţi, urmaşi destoinici, soră bună[36], îndrumători conştiincioşi, sclavi buni, rude credincioase, prieteni adevăraţi, deci aproape tot ce se poate avea bun. Datorez zeilor că nu m-am lăsat tîrît în greşeală faţă de nici unul dintre cei pomeniţi, cu toate că, avînd un astfel de rang, datorită poziţiei mele, dacă întimplarea mi-ar fi dat prilej, aş fi putut săvîrşi o astfel de greşeală. Zeii binefăcători, însă, n-au creat prilejul unor asemenea fapte, pentru care oricine m-ar fi putut învinui. Datorită puterii divine, nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu[37], mi-am păstrat vigoarea tinereţii, n-am devenit bărbat înainte de vîrsta cuvenită, ba chiar am depăşit această vîrstă. Tot ei mi-au dat prilejul să fiu supusul unui împărat şi părinte care a reuşit să smulgă din mine orice urma de îngîmfare şi să-mi formeze convingerea, că şi vieţuind la Curte, este posibil să nu te foloseşti de paznici purtători de lăncii, nici de veşminte deosebit de somptuoase, nici de candelabre, ori statui, sau de vreo altă întruchipare a bogăţiei şi măririi, ci dimpotrivă, stă în puterea fiecăruia să-şi aducă felul de viaţă cît mai aproape de acela al omului simplu, fără ca din această pricină sâ fie socotit mai umil sau mai nepăsător faţă de cum ar trebui să se comporte în situaţia de conducător, în interesul obştesc. Mulţumesc zeilor pentru că am un astfel de frate[38] care, prin felul său de a fi, e în stare deopotrivă să-mi stîrnească o permanentă preocupare pentru caracterul meu, cît şi să mă bucure prin respectul şi dragostea sa, că nu mi s-au născut pruncii[39] lipsiţi de daruri naturale sau cu trupuri strîmbe, răsucite; de asemenea, că n-am înaintat prea mult în studiul retoricii, în poezie şi în alte preocupări, în care probabil m-aş fi cufundat cu totul, dacă mi-aş fi dat seama merg pe o cale uşoară. Datorez zeilor, că m-am grăbit rînduiesc în ranguri înalte pe cei ce m-au crescut, chiar în acelea care-mi părea că şi le doresc, că nu am zăbovit cu nădejdea de a putea s-o fac mai tîrziu, ei fiind încă viguroşi. Sînt dator providenţei divine că am cunoscut pe Apollonios, pe Rusticus, pe Maximus. De asemenea, că mi s-a arătat cu claritate şi de foarte multe ori, imaginea unei vieţi trăite potrivit cu normele naturii şi în ce constă o asemenea viaţă, astfel încît să înţeleg că atît cît este în puterea zeilor, în funcţie de darurile hărăzite, de ajutorul şi de imboldul primit de la ei, nimic nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu legile naturii şi că din propria-mi vină mă îndepărtez de o astfel de viaţă, fiindcă nu respect prevenirile zeilor, ba chiar s-ar putea spune, îndrumării lor. Datorez zeilor că am un trup rezistent, orice fel de viaţă aş duce, că n-am avut legături intime nici cu Benedicta, nici cu Theodotus, că mai tîrziu chiar, cînd am căzut în mrejile dragostei, m-am vindecat grabnic, că în numeroasele neînţelegeri avute cu Rusticus[40], niciodată n-am depăşit măsura, astfel încît să fiu obligat să mă căiesc mai tîrziu. Tot prin ajutorul voinţei divine, mama mea, deşi a fost sortită să moară,  fiind încă tînără, a locuit totuşi împreună cu mine, în ultimii ani ai vieţii sale; ei m-au sprijinit, deasemenea, ca ori de cîte ori mi-am propus să ajut un om sărac, sau pe oricine-aflat în vreo altă nevoie, să nu fiu auzit văitîndu-mă că n-aş avea mijloace s-o fac şi că eu însumi n-am căzut într-o atare lipsă, încît să primesc ajutor de la altul. Sînt mulţumit că am avut o astfel de soţie[41], atît de ascultătoare, de iubitoare în raport cu ai săi, de sinceră şi că am avut educatori vrednici pentru copii. Mulţumesc zeilor că mi-au dăruit ajutor şi prin bunele îndrumări pe care mi le-au dat prin vise, sau că m-au ajutat să nu mai scuip sînge şi să-mi vindec ameţeala, aşa cum au făcut cînd eram bolnav în Kaieta, ori că nu m-am lăsat prins în mrejele sofiştilor, atunci cînd am nutrit o rîvnă deosebită pentru filozofie, că nu mi-am irosit vremea cu compuneri sau cu interpretarea silogismelor, că nu m-am ocupat cu explicarea fenomenelor cereşti.

Toate se datoresc ajutorului divin şi soartei.

Acestea s-au scris în ţara Quazilor[42], pe malul rîului Granua[43].

 

[1] Annius Verus, bunic din partea tatălui, de trei ori consul, prefect al Romei.

[2] Annius Verus, tatăl, de asemenea, de mai multe ori magistrat curul.

[3] Domitia Lucilla, soţia lui Annius Verus, ea însăşi fiică de consul.

[4] L. Catilius Severus, tatăl tatălui mamei sale, prefect al Romei şi de două ori consul, literat din grupul lui Plinius cel Tînăr.

5 Probabil un sclav care avea această funcţie (lat. nutritor).

[6] Tabere constituite în circ între suporterii curselor de care.

[7] Categorii de gladiatori.

[8] Filozof stoic şi pictor remarcabil, originar din Babilon.

9 La început, cuvîntul definea dreptul atenienilor de a-şi spune deschis părerea în adunare, devine apoi termen curent, sinonim cu un mod de exprimare răspicat şi sincer.

10 După părerea lexicografului Hesychius, cuvîntul din originalul grecesc, indică un pat rudimentar, fără podoabe, cf. Viaţa lui Licurg § 24.

[11] A se înţelege modul de viaţă stoic.

[12] Quintus Junius Rusticus mai puţin teoretician şi mai mult practician al stoicismului, prieten şi sfătuitor al lui Marcus Aurelius mai ales în perioada maturităţii. Împăratul l-a făcut consul în anul 162 e.n. şi prefect al Romei, în anul 163.

[13] Sensul cuvintului grec folosit ca termen filozofic este acela de concept fundamental care determină un anumit comportament.

[14] Termen folosit în originalul grec înseamnă „haină de ceremonie". Poate fi şi o exprimare figurata, a atitudinii în relaţiile familiare.

[15] Oraş în Campania.

[16] Menţionarea operei lui Epictet: 4 Diatribe, Manualul şi Fragmente.

[17] Filozof stoic chemat de Antoninus Pius, pentru, educarea tînarului Marcus.

[18] Sextus din Cheroneea, nepot al lui Plutarch, contemporan cu Marcus Aurelius, filozof stoic, prieten şi sfătuitor al împăratului.

[19] Unul din cei. mai cunoscuţi gramatici din epoca lui Marcus Aurelius, de origine frigiană. Este şi autorul unui comentariu al operei lui Homer. Retorul Aristides i-a dedicat un panegiric.

[20] Cornelius Fronto, retor preţuit de Marcus Aurelius, mai ales, în adolescenţă. Aullus Gellius îi laudă erudiţia şi expresia urbană. Hieronymus îl numeşte ilustru. Secretarul lui Constantin Chlinos, Eumenos îl compară cu Cicero. Corespondenţa dintre el şi Marcus Aurelius, atîta cîtă s-a păstrat, nu indică o personalitate deosebită.

[21] Filozof peripatetic, retor clin Seleucia, secretar al lui Marcus în expediţia din Panonia.

[22] Cinna Catullus, filozof stoic, prieten al lui Marcus.

[23] Marcus Aurelius n-a avut fraţi. Este probabil o referire la Claudius Severus, filozof peripatetic, al cărui fiu a luat în căsătorie o fiică a lui Marcus.

[24] Senator roman, stoic cunoscut, contemporan cu Nero, condamnă apologia morţii Agrippinei, făcută de Seneca, din care cauză, la cererea lui Nero, este condamnat de senat. Se sinucide în faţa lui Demetrios Cinicul, prietenul său, oferindu-şi sîngele libaţie lui Jupiter.

[25] Ginerele lui Paetus Thrasea, exilat după moartea socrului său, este rechemat din exil de Galba, dar este executat de Flavius Vespasianus (secolul I e.n.).

[26] Filozof stoic, supranumit Cato din Utica.

[27] Conducătorul mişcării care a instaurat republica în Roma (509 î.e.n.); şeful conspiraţiei împotriva lui Iulius Caesar.

[28] Dion din Prusa, retor, convertit la stoicism după ce Domiţian l-a proscris (82 e.n.), pentru simpatia arătată ginerelui lui Titus, Flavius. S-a născut în oraşul Prusa din Bithynia, este autorul unor discursuri de etică socială şi politică cunoscute şi apreciate de contemporanii săi.

14 Claudius Maximus, filozof stoic, unul dintre intimii lui Marcus, se bucura de multă consideraţie, din partea gînditorului imperial.

[30] A se înţelege tatăl adoptiv. Autorul se referă la împăratul Antoninus Pius iniţial la tatăl său Annius Verus. Antoninus Pius a căsătorit pe fiica sa Faustina cu Marcus, în anul 140 e.n. deşi erau veri primari. Apoi, în acelaşi an l-a adoptat dîndu-i numele Marcus Aurelius Antoninus, titlu de Augustus şi prerogativele.

[31] Lorium, orăşel de coastă, le nord-vest de Roma, situat la distanţa de 24 kilometri, în Etruria, pe via Aurelia. Aici au fost crescuţi Antoninus Pius şi Marcus Aurelius. Antoninus Pius îşi construise aici o vilă.

[32] Orăşel în împrejurimile Romei cca. 8-9 kilometri în provincia Latium, locul de naştere al lui Antoninus Pius. Azi Cita di Lavigna.

[33] Oras în provincia Latium, azi în ruine, aproape de Frascati.

[34] Cf. Xenofon, Memorabilia, I, 3, 15.

[35] Se referă la tatăl adoptiv, Antoninus Pius.

[36] Ania Cornificia Faustina, căsătorită cu Ummidius Quadratus.

[37] Aceasta concubină a fost însărcinată de Marcus Annius Verus, bunicul din partea tatălui, cu educaţia adolescentului Marcus Aurelius, după încetarea din viaţă a tatălui său.

[38] Se referă la Lucius Aurelius Verus, care a fost adoptat de Antoninus Pius. Marcus Aurelius a acordat acestuia numele de Augustus, prerogativele de Cezar şi l-a asociat la conducerea Imperiului, în anul 161 e.n. L-a căsătorit cu fiica sa Annia Lucilla. Mai tînăr cu zece ani decît împăratul, a murit în anul 169 e.n.

[39] Faustina, soţia lui Marcus, a născut 13 copii. În anul 161 e.n. o pereche de gemeni, Commodus şi. Antoninus, care a murit la vîrsta de 4 ani. Au murit apoi alţi cinci, la vîrste fragede, iar Commodus rămine singurul moştenitor masculin.

[40] Mai ales în adolescenţa împăratului, neînţelegerile iscate de gelozia între Fronto şi Rusticus, pentru captarea simpatiei augustului discipol, îl puneau adesea pe Marcus în conflict cu Rusticus.

[41] Annia Galeria Faustina cea tînara, fiica lui Antoninus Pius.

[42] Quazii, trib germanic, stabilit în Boemia de sud şi în Moravia, la vest de rîul Granua.

[43] Astăzi rîul Gran care se varsă în Dunăre, pe malul sting, după ce izvorăşte din Carpaţi şi scaldă Ungaria pe o lungime de cca. 260 kilometri.