Furnica si porumbita de Lev Tolstoi

CUPRINS:

            Cuvânt înainte. 5

            Partea întâia.

            Calul şi iapa. 9

            Vulpea şi cocorul. 10

            Puii maimuţei '. 12

            Lupul şi veveriţa. 14

            Vulturul, cioara şi ciobanul. 16

            Doi cocoşi şi un vultur. 17

            Drumeţii. 18

            Şoarecele, cocoşul şi motanul. 20

            Cocoşul de munte şi vulpea. 22

            Lupul şi câinele. 24

            Naufragiu. 26

            Şoarecele care s-a îngrăşat. 28

            Şoarecele şi broasca. 29

            Broasca, şoarecele şi uliul. 30

            Şoarecele de rând şi şoarecele de oraş. 31

            Marea, râurile şi pâraiele. 32

            Vulturul şi vulpea. 34

            Pisica şi vulpea. 36

            Maimuţa şi vulpea. 38

            Motanul cu zurgălăi. 40

            Leul şi măgarul. 42

            Lupul şi vulpea. 43

            Vulpea şi lupul. 44

            Ţăranul şi norocul. 45

            Fetiţa şi libelula. 46

            Şarpele de casă şi ariciul. 47

            Stăncuţa şi ulciorul. 48

            Păsărica. 49

            Partea a doua.

            Mincinosul. 51

            Furnica şi porumbiţa. 52

            Stăncuţa şi porumbeii. 53

            Broasca ţestoasă şi vulturul. 54

            Măgarul şi calul. 56

            Leul şi şoarecele. 58

            Baba şi găina. 60

            Găina şi ouăle de aur. 61

            Câinele, cocoşul şi vulpea. 62

            Dihorul. 64

            Leul, ursul şi vulpea. 65

            Lupul şi bătrâna. 66

            Libelula şi furnicile. 68

            Broasca şi leul. 69

            Partea a treia.

            Lupul şi cocorul. 71

            Lucrătoarele şi cocoşul. 72

            Câinele şi umbra sa. 73

            Cerbul şi puiul de cerb. 74

            Vulpea şi strugurii. 76

            Găina şi rândunica. 78

            Măgarul în piele de leu. 79

            Viticultorul şi feciorii săi. 80

            Vulpea şi ţapul. 81

            Cocor şi barză. 82

            Pescarul şi peştişorul. 84

            Iepurii şi broaştele. – 86

            Tatăl şi feciorii. 87

            Partea a patra.

            Vulpea.89

            Ţintarul şi leul.90

            Câinele şi lupul.92

            Măgarul sălbatic şi cel domestic. 94

            Calul şi stăpânii. 95

            Lupul şi capra. 96

            Cerbul. 98

            Cerbul şi via. 100

            Bătrânul şi moartea. 101

            Leul şi vulpea. – 102

            Motanul şi şoarecii. 103

            Partea a cincea.

            Corbul şi vulpea. 105

            Cei doi prieteni. 106

            Ţăranul şi duhul apelor. 108

            Lupul şi iedul. 111

            Leul, lupul şi vulpea. 112

            Leul, măgarul şi vulpea. 114

            Stuful şi măslinul. 115

            Partea a şasea.

            Pisica şi berbecul. 117

            Iepurele. 118

            Iepurele şi broasca ţestoasă. 119

            Prepeliţa şi puii ei. 120

            Păunul. 122

            Ursul şi albinele. 124

            Albinele şi trântorii. 125

            Păunul şi cocorul. 126

            Pitpalacul şi vânătorul. 127

            Vrabia. 128

            Eretele şi porumbeii. 129

            Stăpânul şi lucrătorul. 130

            Ulciorul şi ceaunul. 132

            Liliacul. 133

            Zgârcitul.'. 134

            Ţăranul şi câinele. 136

            Câinele cu jujeu. 137

            Ciobanul. 138

            Câinele pe fân. 140

            Lupul şi osul. 141

            Câinele şi hoţul. 142

            Lupul şi iapa. 144

            Vulpea şi lupul. 146

            Cerbul şi calul. 147

            Două broaşte. 148

            Lupoaica şi porcul. 149

            Taurul şi broasca. 150

            Broaştele care vroiau un împărat. 151

            Negustorul şi hoţii. 152

            Soarele şi vântul. 153

 

 

 

            PARTEA ÎNTÂIA.

           

CALUL ŞI IAPA.

           

Şi ziua şi noaptea iapa se ducea în câmp, la păscut. Câtă vreme calul se îndestula noaptea, iar ziua ara. Odată, iapa îi spuse calului:

            — De ce ari? Să fiu în locul tău, nu m-aş duce la arat. O da stăpânul cu biciul, dau şi eu cu copita.

            A doua zi calul făcu după cum fusese sfătuit. Văzându-l dintr-o dată atât de îndărătnic, ţăranul înhămă iapa la plug.

            VULPEA ŞI COCORUL.

            Vulpea îl pofti pe cocor la masă şi îi aduse nişte zeamă într-o farfurie întinsă. Geaba se strădui cocorul să apuce ceva cu ciocul său lung, iar vulpea linse totul într-o clipită. A doua zi, cocorul o pofti pe vulpe la el şi îi aduse zeama într-un ulcior cu gâtul strâmt. Botul vulpii nicicum nu încăpu în ulcior, dar ciocul lung al cocorului îl goli la repezeală.

            PUII MAIMUŢEI.

            O maimuţă avea doi pui. Pe unul îl iubea, pe celălalt nu. Într-o zi, nişte oameni luară urmele maimuţei. Aceasta înşfăcă puiul îndrăgit şi fugi cu el, lepădându-l pe celălalt. Puiul neiubit de mamă se ascunse în hăţişul pădurii, oamenii nu dădură cu ochii de el şi trecură mai departe. Maimuţa sări într-un copac, dar, grăbită cum era, izbi odrasla cu capul de un ciot şi aceasta muri. După ce oamenii plecară, maimuţa porni să-şi caute puiul neiubit, dar nu-l mai putu găsi şi rămase şi fără acesta.

            LUPUL ŞI VEVERIŢA.

            Sărind în joacă de pe o creangă pe alta, veveriţa căzu drept pe spinarea unui lup adormit. Lupul sări în picioare şi vru s-o mănânce. Veveriţa se rugă:

            — Lasă-mă, lupule, să plec.

            Lupul îi spuse:

            — Bine, am să te las, dar numai cu condiţia să-mi spui de ce voi, veveriţele, sunteţi atât de vesele. În timp ce pe mine mă încolţeşte necontenit urâtul, de câte ori mă uit la voi, vă văd zburdând şi zbenguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.

            Veveriţa îi răspunse:

            — Mai întâi lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo ţi-oi spune, căci aici mi-e frică de tine.

            Lupul o lăsă, iar veveriţa se căţără în copac şi de acolo îi spuse:

            — Urâtul te încolţeşte fiindcă eşti rău. Răutatea îţi mistuie inima. Pe când noi suntem vesele fiindcă suntem bune şi rău nu facem nimănui.

            VULTURUL, CIOARA ŞI CIOBANUL.

            O turmă de oi păştea pe păşune. Pe neaşteptate, apăru un vultur – se prăvăli din înaltul cerului, înşfăcă în gheare un miel şi îl duse cu dânsul. O cioară văzu întreaga întâmplare şi i se făcu şi ei de o bucăţică de carne proaspătă. Îşi spuse: „Nu-i mare scofală. Am să încerc şi eu, ba am să fac treabă mai bună. Vulturul este un prostănac, a luat un mieluţ pirpiriu, pe când eu am să iau berbecul acela gras, de colo.”

            Zicând asta, cioara îşi înfipse ghearele în lâna miţoasă a berbecului şi dădu să-l ridice, dar geaba strădanie. Nu mai ştia nici cum să-şi scoată ghearele din lână. Veni ciobanul, i le smulse el din lână, suci gâtul ciorii şi o azvârli cât colo.

           

DOI COCOŞI ŞI UN VULTUR.

            Lângă o grămadă de bălegar se băteau doi cocoşi. Unul din ei fiind mai puternic, îl bătu pe celălalt şi îl alungă de acolo. Găinile se adunară în jurul învingătorului şi prinseră a-l lăuda. Dar cocoşul vroia ca şi cei din curtea vecină să afle despre puterea şi faima sa. Atunci zbură pe acoperişul magaziei, bătu din aripi şi cântă cu glas răsunător:

            — Priviţi-mă, l-am bătut pe celălalt cocoş! Nu se află alt cocoş pe lume care să se măsoare cu mine!

            Nici nu apucă să-şi termine bine strigarea, că un vultur care trecea pe sus îl doborî, îl înşfăcă în gheare şi îl duse în cuibul său.

            DRUMEŢII.

            Un bătrân şi un tânăr mergeau pe drum. Deodată, ce să vadă: în mijlocul drumului zăcea un sac plin cu bani. Tânărul îl ridică şi spuse:

            — Dumnezeu m-a procopsit.

            Bătrânul grăi:

            — S-ar cuveni, zic, pe din două.

            Tânărul spuse:

            — Nici vorbă, că nu l-am găsit împreună. Eu l-am ridicat.

            Bătrânul nu-i răspunse nimic. Au mai mers câtva timp împreună. Deodată, aud în urma lor tropot de copite şi strigătele poterei:

            — Cine a furat un sac cu bani?!

            Tânărul se sperie şi spuse:

            — Să nu dăm de vreo belea, bunicule, pentru banii găsiţi.

            Bătrânul răspunse:

            — Banii i-ai găsit tu, nu noi; şi beleaua de asemenea.

            Potera îl înşfăcă pe flăcău şi îl duse la târg, pentru judecată, iar bătrânul se întoarse liniştit acasă.

            ŞOARECELE, COCOŞUL ŞI MOTANUL.

            Un şoricel se duse să se plimbe. Umblă ce umblă el prin ogradă şi se întoarse la mama.

            — Am văzut, mamă, două animale. Unul era tare fioros, celălalt tare blând.

            Mama îl întrebă:

            — Ia spune, cum arătau acele fiare?

            Şoricelul răspunse:

            Cea fioroasă umbla de colo până colo prin ogradă, avea picioarele negre, moţul roşu, ochii bulbucaţi, clonţul ca un cârlig. Când am trecut pe lângă ea, a deschis clonţul, a ridicat un picior şi a prins a răcni atât de tare, că nu ştiam unde să mă ascund.

            — Acesta-i cocoşul, grăi bătrâna mamă. El nu face rău nimănui, să nu te temi de dânsul. Da' cealaltă fiară, cum arăta?

            — Cealaltă stătea tolănită pe-o parte şi se încălzea la soare. Avea gâtul alb şi pufos, lăbuţele cenuşii, netede, îşi spăla cu limba blăniţa de pe piept şi dădea uşurel din coadă când se uita la mine.

            Bătrâna mamă spuse:

            — Prostuţule, prostuţule. Păi ăsta-i chiar motanul!

            COCOŞUL DE MUNTE ŞI VULPEA.

            Un cocoş de munte şedea în copac. Vulpea veni sub copac şi îi spuse:

            — Bun găsit, cocoşel frumuşel şi prieten al meu. De cum am auzit al tău glăscior am şi luat-o încoace la picior, ca să văd cum o mai duci.

            — Mulţumesc pentru vorbă bună, răspunse cocoşul de munte.

            Vulpea se prefăcu că nu aude, şi spuse:

            — Zis-ai ceva, că n-aud nimic? Ai face bine, cocoşel frumuşel şi prieten al meu, să cobori colo-n iarbă să te mai preumbli şi să schimbăm o vorbă-două împreună, că aşa nu te prea aud din copacul acela.

            Cocoşul de munte răspunse:

            — Frică mi-e să cobor în iarbă. Pentru noi, păsările, e cu primejdie să umblăm pe pământ.

            — Nu cumva ţi-e frică de mine? Întrebă vulpea.

            — Dacă nu de tine, de alte fiare mi-e frică, răspunse cocoşul de munte. Sunt tot felul de fiare.

            — Să nu-ţi mai fie frică, cocoşel frumuşel şi prieten al meu, că, uite, a apărut de curând un ucaz, precum că se face pace pe întreg pământul. De acum fiarele nu s-or mai sfâşia între ele.

            — Asta e bine, spuse cocoşul de munte, că uite, văd nişte câini grăbind încoace. Dacă era ca înainte vreme, ar fi trebuit să-ţi iei tălpăşiţa, dar dacă-i aşa cum spui, n-ai de ce te teme.

            Auzind de câini, vulpea ciuli urechile şi se pregăti s-o ia din loc.

            — Păi de ce fugi? O întrebă cocoşul de munte. Doar a apărut ucazul, câinii n-or să se atingă de tine.

            — Mai ştii?! Poate n-au auzit încă de ucaz.

            Şi o tuli de îndată.

            LUPUL ŞI CÂINELE.

            Un lup jigărit umbla pe la marginea satului şi se întâlni cu un câine gras. Lupul îl întrebă:

            — Ia spune, câine, de unde dobândiţi voi demâncare?

            Câinele răspunse:

            — Oamenii ne hrănesc.

            — Se vede treaba că la grea muncă vă pun oamenii.

            — Ba deloc, răspunse câinele. Tot ce avem de făcut este să păzim curtea pe vreme de noapte.

            — Numai pentru atâta lucru vă hrănesc ei aşa de bine? Se miră lupul. M-aş tocmi numaidecât într-o slujbă ca a voastră, căci nouă, lupilor, ne vine tare greu să dobândim demâncare.

            — Păi atunci, haide, spuse câinele. Stăpânul are să te hrănească şi pe tine la fel.

            Lupul se bucură de propunere şi porni împreună cu câinele să se tocmească în slujbă la oameni. Dar când să intre pe poartă, numai ce băgă lupul de seamă că pe grumazul câinelui părul este cam ros. Îl întrebă:

            — Da' rosătura asta, câine, de unde o ai?

            — O am aşa, răspunse câinele.

            — Adică, cum aşa?

            — Păi aşa, de la lanţ. Ziua stau legat în lanţ şi uite că acesta mi-a cam ros părul pe grumaz.

            — Atunci, rămâi sănătos, câine, zise lupul. Nu mă mai duc să trăiesc printre oameni. Chiar de-oi fi mai puţin gras, da' voi trăi liber.

            NAUFRAGIU.

            Nişte pescari mergeau cu barca. Se stârni din senin o furtună năprasnică. Pescarii se speriară. Lepădară vâslele şi prinseră a se ruga lui Dumnezeu, să-i scape de la înec. Furtuna mâna barca pe fluviul înspumat tot mai departe de mal. Atunci un pescar bătrân le spuse:

            — De ce-aţi lepădat vâslele? De vă rugaţi, din mână vâsla n-o lăsaţi.

            ŞOARECELE CARE S-A ÎNGRĂŞAT.

            Un şoricel roase duşumeaua şi făcu o deschizătură în ea. Trecu printr-însa şi găsi mâncare din belşug. Numai că şoarecele era tare lacom şi mâncă până se umflă. Când se lumină de ziuă, şoarecele dădu să se întoarcă acasă, dar burta umflată nu-l mai lăsă să treacă prin deschizătură.

            ŞOARECELE ŞI BROASCA.

            Un şoarece veni în ospeţie la broască. Broasca îl întâmpină pe mal şi prinse a-l pofti în palatul său de sub apă. Şoarecele dete să o urmeze, dar înghiţi la apă, că abia izbuti să se caţăre îndărăt pe mal şi să-şi scape zilele.

            — Cât voi trăi, grăi păţitul, nu m-oi mai duce în ospeţie la necunoscuţi.

            BROASCA, ŞOARECELE ŞI ULIUL.

            Broasca şi şoarecele se sfădiră între ei. Urcându-se pe un muşuroi, se încăierară. Un uliu care zbura pe sus, văzând că au uitat de el, căzu asupră-le şi-i înşfăcă în gheare pe amândoi.

            ŞOARECELE DE RÂND ŞI ŞOARECELE DE ORAŞ.

            Un şoarece înfumurat de la oraş veni în ospeţie la un şoarece de rând. Acesta locuia în câmp şi îşi ospătă musafirul cu ce-i era la îndemână – nişte boabe de grâu şi de mazăre. Şoarecele cel înfumurat ronţăi ce ronţăi la ele şi spuse:

            — De asta şi arăţi atât de jigărit, fiindcă trăieşti în sărăcie. Să vii pe la mine, ca să vezi cum trăim noi.

            Şi şoarecele de rând veni la el. Aşteptară amândoi sub duşumele până căzu noaptea. Oamenii cinară şi se retraseră. Şoarecele cel înfumurat îşi introduse oaspetele printr-o deschizătură din duşumea în sufragerie şi amândoi se urcară pe masă. Şoarecele de rând nu văzuse de când se ştia pe lume atâtea bunătăţi şi nu se hotăra de care să se apuce mai întâi. El spuse:

            — Ai dreptate, traiul nostru este sărăcăcios. Am să vin să locuiesc şi eu la oraş.

            Abia de rosti aceste cuvinte, că masa se cutremură – un om cu o lumânare în mână dădu buzna în sufragerie şi se porni să prindă şoarecii. Abia izbutiră cei doi să se facă nevăzuţi în deschizătura din duşumea.

            — O, nu, spuse după asta şoarecele de rând, tot mai bun este traiul nostru. Deşi n-am bucate alese, dar nici spaime dintr-astea nu cunosc.

            MAREA, RÂURILE ŞI PÂRAIELE.

            Un ţăran se lăuda altuia că poate bea cu nemiluita. El spuse celor din jur:

            — Pot bea toată marea.

            — Ba n-ai să poţi.

            — Ba o beau! Batem palma pe o mie de ruble că o beau toată?

            A doua zi în zori, veniră la el:

            — Ei, ce faci, ori te duci să bei marea, ori scoate mia de ruble!

            — M-am prins să beau marea şi am s-o beau. Dar nu m-am prins să beau şi râurile care se varsă în ea. Duceţi-vă de zăgăzuiţi râurile şi pâraiele, să nu mai dea într-însa, şi atunci am s-o beau.

            VULTURUL ŞI VULPEA.

            Un vultur prinse un pui de vulpe şi vru să-l ducă în cuibul său. Vulpea-mamă începu să-l roage să se îndure de dânsa. Vulturul se gândi: „Ce rău îmi poate face ea mie? Am cuibul sus, tocmai în vârful pinului.

            Nu ajunge ea până acolo.”

            Şi duse puiul de vulpe în cuib. Vulpea fugi în câmpie, făcu rost de la oameni de un tăciune aprins la capăt şi îl aduse sub pin. Tocmai vroia să dea foc pinului, dar vulturul se rugă de ea să-l ierte şi îi aduse puiul înapoi.

            PISICA ŞI VULPEA.

            Pisica şi vulpea se luară cu vorba, despre cum te poţi feri de câini. Pisica spuse:

            — Nu mă tem de câini, deoarece cunosc un şiretlic care nu dă greş.

            Vulpea răspunse:

            — Cum te poţi feri ştiind un singur şiretlic? În ce mă priveşte, cunosc şaptezeci şi şapte de şiretlicuri şi şaptezeci şi şapte de păcăleli în privinţa asta.

            În timp ce tăifăsuiau ele aşa, apărură nişte vânători ai căror câini dădură buzna asupra celor două. Pisica îşi puse în aplicare şiretlicul ei: se căţără într-un copac şi câinii nu izbutiră s-o apuce; câtă vreme vulpea îşi puse în aplicare toate şiretlicurile şi păcălelile ştiute, dar nu reuşi să-i păcălească pe câini şi încăpu în colţii acestora.

            MAIMUŢA ŞI VULPEA.

            Fiarele pădurii o aleseseră odată pe maimuţă căpetenia lor. Vulpea veni la maimuţă şi îi spuse:

            — De acum eşti căpetenia noastră şi vreau să-ţi fac un serviciu: am găsit în pădure o comoară. Vino să ţi-o arăt.

            Maimuţa se bucură tare şi o porni după vulpe. Aceasta o aduse în faţa unei capcane şi îi spuse:

            — E ascunsă aici, ia-o singură. N-am vrut s-o ating înaintea ta.

            Maimuţa vârî laba în capcană şi se prinse în ea. Vulpea fugi în pădure, adună toate fiarele şi le-o arătă pe maimuţă.

            — Priviţi, le spuse ea, ce fel de căpetenie v-aţi ales! N-are un dram de minte, de aceea a nimerit în capcană.

            MOTANUL CU ZURGĂLĂI.

            Nu mai era de trăit pentru şoareci din pricina motanului. În fiecare zi doi sau trei din ei cădeau în ghearele sale. Odată s-au adunat cu toţii să hotărască cum să scape de primejdie. Au vorbit ce-au vorbit, dar nu le venea nimic mai deosebit în minte. Dar iată că un şoricel luă cuvântul:

            — Am să vă spun eu cum putem scăpa de motan. M-am gândit că pierim atâţia fiindcă nu ştim când acesta se apropie de noi. Trebuie să-i legăm la gât nişte zurgălăi, care să sune tare. De fiecare dată când motanul se va apropia de noi, zurgălăii ne-or da de veste şi vom putea fugi la timp.

            — N-ar fi rău, spuse un şoarece bătrân, numai că cineva trebuie să şi lege zurgălăii la gâtul motanului. Te-ai gândit bine, fă tu treaba asta şi ţi-om rămâne recunoscători cu toţii.

  
Attachments