Cartea care mirosea urât de Caius Dobrescu
Era odată o carte cu povești ponosită, cu desene gălbejite si demodate, dar subțiti și gingașe. Fusese alungată într-un cufăr, laolată cu păpuși, ciorapi, hăinuțe vechi, rachete fără corzi. Cartea se simțea singură. Toate celelalte lucruri se văicăreau.
Cartea tăcea și ținea în ea supărarea. Până într-o zi, când a început să miroasă rău de tot. Lucrurile din ladă n-au suportat-o. Au început să-i reproșeze: „oare cine-o fi stricat aerul?” sau „ știu pe cineva care merită să i se rupă cotorul”.
Cu timpul, mirosul a răzbătut în cameră, unde stătea un băiețel. Când a găsit cartea, mânios, a vrut s-o azvârle pe fereastră. Dar....
Băiatul era foarte zgârcit. S-a gândit că ar putea s-o vândă la anticariat. Dimineața, a luat sticluțe cu parfum, spray-uri, plus after-shave-ul tatălui și a parfumat cartea. A dus-o la un anticar bătrân, care nu vedea bine, nu auzea grozav, dar, mai ales, nu simțea mirosurile. Așa a cumpărat-o. A așezat-o într-un raft, uitând de ea.
Cartea a zăcut acolo, mirosind din ce în ce mai rău,încât clienții au început să ocolească anticariatul. Bietul bătrân nu știa ce să mai facă. A adus și televizorul de acasă, doar-doar va atrage clienții. Într-o zi, a intrat în anticariat o fetiță. Era micuță, avea două codițe, dintre care una pe jumătate desfacută. Șorțulețul era șifonat și un șiret de la pantofi atârna în urma ei. Era nepoata anticarului. Trecea rar pe la el, fiindcă nu-i plăcea să citească și fiindcă bunicul o certa mereu:
- Uite surioara ta geamănă! Vezi ce harnică și ordonată e?
În acea zi, fetița s-a învârtit prin anticariat și a ajuns la cartea rău mirositoare. Cum avea năravul să nu-și șteargă nasul când îi curgea și cum era înfundată, nu i-a păsat de miros. A răsfoit cartea și i-au plăcut desenele atât de mult, încât a rămas până la închiderea magazinului.
Apoi a venit zile la rând, a început să silabisească un cuvânt, a citit apoi o propoziție și de unde nu voia să audă de citit, după o săptămână a fost în stare să deslușească singură o poveste de trei pagini.
La început cartea răspândea mirosuri grele,dar, văzând că fetița o citește atent, îi întoarce paginile ușor, o mângâia înainte de a o pune în raft, ba chiar i-a spus bunicului că a luat „foarte bine” la citire, a încetat să miroasă urât și s-a străduit să-și amintească mirosul de parfum avut când a venit la anticariat.
Fetița s-a hotărât să ia cartea acasă. A vrut s-o șterpelească, dar ea s-a smucit și a dărâmat un teanc de volume, care a făcut atâta zgomot, încât și anticarul a auzit. Fetiței i-a fost rușine și a revenit doar după mai multe zile.
Atunci, i-a cerut bunicului cartea. A dus-o în camera ei. Citea și recitea câte o pagină. Cartea era fericită la locul ei, sub pat.
Odată ușa s-a deschis și după pașii fetiței cartea a auzit niște pași mici, parcă vătuiți. I s-a părut ciudat că prietena ei a cotrobăit mai întâi în dulap, apoi prin sertare. Să fie un străin? Când a ridicat-o, a recunoscut bucuroasă chipul fetiței. S-a lămurit și cu pașii vătuiți. Erau ai unui motan uriaș, negru-albăstrui. S-a neliniștit puțin, dar s-a înveselit, fiindcă fetița avea hainele curate și era frumos pieptănaqtă.
Copila a deschis-o. Era grăbită și neglijentă. Deodată, a încetat răsfoitul, a privit uh desen și harșt! a rupt pagina. Surpriza a fost atât de mare, încât cartea n-a simțit nicio durere. Până să se dezmeticească, fetița harșt!, i-a mia rupt două pagini. Suferința cărții a devenit insuportabilă. Durerea a cuprins-o, avea febră, tremura, încât nu a observat că fetița și motanul ei au plecat. A râmas întinsă pe masă. Și-a pierdut cunoștința.
Și-a revenit abia când ușa camerei a bufnit și a văzut iar fetița, dezordonată și fără motan.
- Ce cauți pe masă?
În loc de răspuns, cartea a început să miroasă. Fetița s-a înfiorat, vazând paginile smulse.
- Săraca de tine, uite ce ți-a făcut! Cum a putut să fie așa de rea?
Fetița a fugit pe un coridor întunecos. A intrat în camera surorii ei gemene, care, cu o foarfecă în mână, se pregătea să decupeze desenele de pe paginile smulse.
- Urâcioaso, te spun că mi-ai rupt cartea!
Sora ei cea îngrijităa avut mai întâi o mină surprinsă, dar s-a calmat și, arătând cu foarfeca spre fetiță, i-a spus motanului:
- Asmodeu, dă-o afară!
Fetiței îi era frică de pisici, dar cartea l-a doborât cu mirosul ei, ca și pe sora ei geamănă. A luat repede paginile rupte și a doua zi a dus cartea la bunicul ei ca să-i lipească filele și s-o vindece.
Cartea mai trăiește și astăzi și fetița a învățat să citească excelent, a devenit ordonată și silitoare. În schimb, sora ei....a devenit tot mai rea. Dar asta e o altă poveste....
Să înțelegem textul:
1. Unde a fost aruncată de către băiat cartea? Cartea afost aruncată de către băiat
a) în pod; b) într-un cufăr; c) într-un sertar d) în cămară.
2. De ce a început cartea să miroasă? cartea a început să miroasă pentru că
a) s-a murdărit; b) a mucegăit; c) s-a supărat; d) s-a prăfuit.
3. Care este motivul pentru care anticarul primește cartea? Anticarul primește cartea, pentru că
a) este parfumată b) nu simțea mirosurile; c) a costa puțin; d) era înfundat
4. De ce a fost atrasă fetița mai întâi la carte? Fetița a fost atrasă mai întâi la carte, pentru că
a) desene b) coperte c) povești; d) personaje
5. Ce întâmplări ți s-au părut mai surprinzătoare ? De ce?
_____________________________________
_____________________________________
_____________________________________
6. Selectează din text, substantivele si verbele din ultimul enunț:
a) substantive__________________________
b) verbe______________________________
7. Analizează următoarele cuvinte :
fetița = _______________________________
cartea = ______________________________
a încetat = ____________________________
8. Scrie două propoziții în care cuvântul „nouă” să aibă înțelesuri diferite.
_____________________________________
_____________________________________
9. Scrie o compunere de 8-10 rânduri care are următorul sfârșit:
„Ce copil bun esti! dacă nu ma ajutai nu cred că reușeam să scap de băieții aceia răi.”
