Burlacul de Carly Phillips

PROLOG

Sunteţi sănătoasă, doamnă Chandler. Şi cardiograma şi tensiunea arterială sunt normale. Nu e decât un caz nefericit de indigestie. Un antiacid, puţină odihnă, şi ar trebui să vă simţiţi bine. Doctoriţa îşi agăţă stetoscopul de gât, notând încă ceva în tabel.

Sentimentul de uşurare alunecă prin trupul Rainei Chandler la fel de puternic ca durerea care o cuprinsese mai devreme. Senzaţia aceea înfiorătoare din piept şi din braţ o luase pe nepregătite. Cu toate că îşi pierduse soţul în urma unui atac de cord la vârsta de treizeci şi şapte de ani, Raina nu privise niciodată cu detaşare durerile apărute pe neaşteptate. Devenise o persoană conştiincioasă în privinţa sănătăţii sale, atentă la greutatea ei, şi începuse un program de exerciţii care consta în plimbări pe jos în pas vioi, rutină pe care o respectase până în ziua de astăzi.

La primul puseu de durere, ea se repezise la telefon, apelându-l pe fiul ei cel mare. Nici măcar amintirile neplăcute, ale mirosurilor sterile şi antiseptice din spital, sau griul depresiv al pereţilor nu o împiedicară să se îngrijească de sănătatea sa. Avea o misiune de îndeplinit înainte de a părăsi această lume.

Aruncă o privire către tânăra şi atractiva doctoriţă care o întâmpinase la Camera de urgenţe. Orice femeie cu o înfăţişare plăcută în ţinuta verde monotonă de spital avea potenţial.

— Eşti nouă în oraş, nu-i aşa? Dar Raina ştia răspunsul înainte ca cealaltă să încuviinţeze.

Cunoştea pe toată lumea din Yorkshire Falls, cu o populaţie de 1723 de persoane ce aveau să devină curând 1724, când soţia editorului ediţiei locale a Yorkshire Falls Gazette va naşte viitorul lor copil. Medicul său generalist fusese dr. Eric Fallon, un prieten apropiat de mulţi ani. Văduv ca şi ea, Eric sucombase recent în faţa dorinţei de a se bucura mai mult de viaţă şi a munci mai puţin. Fiind noul asociat al lui Eric, domnişoara dr. Leslie Gaines avea propriul răspuns în privinţa unui stres mai redus.

Ea era nou-venită în oraş şi, din punctul de vedere al Rainei, acest lucru o făcea nu doar interesantă, dar şi o nouă potenţială soţie pentru podoabele ei de băieţi.

— Eşti căsătorită? întrebă Raina. Sper că nu te va supăra întrebarea, dar am trei fii burlaci şi…

Doctoriţa chicoti.

— Sunt în oraş de numai câteva săptămâni, însă reputaţia fiilor dumneavoastră le-a luat-o mult înainte, doamnă Chandler.

Pieptul Rainei se umflă de mândrie. Erau băieţi de treabă, fiii ei. Ei reprezentau marea sa bucurie, iar de curând sursa unei frustrări permanente. Chase, băiatul cel mare, Rick, poliţistul favorit al oraşului, şi Roman, corespondentul său extern şi fratele mai mic, cel care se afla acum la Londra, participând la un summit economic.

— Prin urmare, doamnă Chandler…

— Raina, o corectă ea, studiind-o pe amabila doctoriţă. Un râs plăcut, simţul umorului. Îndepărtă imediat posibilitatea ca tânăra să fie sufletul pereche pentru Roman ori pentru Rick.

Conduita ei aşezată l-ar plictisi pe Roman, iar programul de medic ar intra în conflict cu cel al ofiţerului Rick. Dar ea putea fi femeia perfectă pentru băiatul cel mare, Chase.

Din momentul în care preluase de la tatăl său, cu aproape douăzeci de ani în urmă, funcţia de editor al Yorkshire Falls Gazette, el devenise mult prea sobru, mult prea şef şi peste măsură de protector. Slavă Cerului că moştenise frumuseţea tatălui său, un chip cizelat care producea o primă impresie înainte ca el să deschidă gura, preluând controlul. Femeile cumsecade adoră bărbaţii protectori, iar marea parte a celor nemăritate din oraş s-ar căsători cu Chase cât ai clipi. Era chipeş, ca şi Rick şi Roman.

Scopul ei era de a-şi căsători cei trei fii, şi aşa va face. Dar mai întâi, vor trebui să-şi dorească din partea unei femei ceva mai mult decât sex. Nu că ar fi ceva rău în privinţa sexului; în realitate, putea fi mai mult decât plăcut, reflectă ea, aducându-şi aminte. Dar problema ei era de fapt mintea închistată a fiilor ei. Ei erau bărbaţi.

Şi fiindcă ea fusese cea care îi crescuse, ştia exact cum gândeau. Rareori îşi doreau o femeie pentru mai mult de o noapte. Norocoasa avusese parte de o lună, nici mai mult, nici mai puţin. Găsirea unei femei hotărâte, asta era soluţia. Cu înfăţişarea lor atrăgătoare, specifică neamului Chandler, femeile le cădeau la picioare. Însă bărbaţii, inclusiv fiii săi, îşi doresc ce nu pot avea, iar băieţii ei aveau prea mult, cu prea mare uşurinţă.

Ispita lucrului interzis şi plăcerea de a vâna dispăruseră. De ce s-ar gândi un bărbat la până când moartea ne va despărţi, când femeia e dispusă să cedeze fără niciun angajament? Nu că Raina nu ar fi înţeles generaţia actuală. O înţelegea. Dar adora în acelaşi timp legăturile vieţii de familie – şi era suficient de deşteaptă încât să-şi dorească pachetul complet.

Însă în lumea de azi, femeia trebuie să-i ofere bărbatului o provocare. Emoţie. Şi chiar şi atunci, Raina simţea că fiii ei ar da înapoi. Bărbaţii Chandler aveau nevoie de o femeie specială ca să le trezească interesul şi să-l menţină. Raina oftă. Ce ironie ca ea, o femeie care avusese drept ideal propria căsnicie şi copiii săi, să crească trei fii care considerau sacru cuvântul burlac. Cu atitudinea lor, ea nu va avea parte de nepoţii pe care şi-i dorea. Iar ei nu vor avea niciodată parte de fericirea pe care o meritau.

— Câteva recomandări, Raina. Doctoriţa închise repede graficul şi ridică privirea. Îţi sugerez să ai mereu în casă o sticluţă cu comprimate antiacide, în caz de urgenţă. O ceaşcă cu ceai se dovedeşte adesea cel mai bun remediu.

— Fără livrări de pizza la ore târzii din noapte, în concluzie? Întâlni căutătura amuzată a tinerei doamne.

— Mă tem că nu. Va trebui să-ţi găseşti altă distracţie.

Raina strânse din buze. Lucrurile pe care avea să le îndure în viitor. Pentru fiii săi. Vorbind de ei, Chase şi Rick aveau să revină dintr-o clipă în alta, iar doctoriţa nu îi răspunsese încă ia cea mai presantă întrebare. Raina îşi lăsă privirea să alunece de-a lungul trupului zvelt al doctoriţei.

— Nu vreau să insist, însă…

Dr. Graines rânji, evident încă amuzată.

— Sunt căsătorită. Şi chiar dacă nu aş fi fost, sunt convinsă că fiii dumneavoastră ar aprecia foarte mult dacă şi-ar găsi singuri partenerele potrivite.

Raina îşi temperă dezamăgirea, fluturând mâna în semn de răspuns.

— Ca şi cum fiii mei îşi vor găsi vreodată femeile care li se potrivesc. Sau ar fi bine să spun soţiile. Nicio urgenţă de viaţă şi de moarte nu i-ar putea sili să-şi aleagă o femeie şi să se aşeze la casa lor… Vocea Rainei deveni tărăgănată în timp ce sensul propriilor vorbe păru să prindă contur.

Urgenţă de viaţă şi de moarte. Singurul lucru care i-ar convinge pe fiii săi să se însoare. Propria ei urgenţă de viaţă şi de moarte.

În vreme ce planul ei începea să prindă formă, conştiinţa Rainei o imploră să renunţe la idee. Era o cruzime să-i facă pe fiii ei să creadă că e bolnavă. Pe de altă parte, era spre binele lor. Ei nu erau în stare să-i refuze nimic, nu în momentul în care ea avea cu adevărat nevoie de ei, iar ea, mizând pe firea lor bună, îi va conduce în cele din urmă spre acel „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Nu că ei ar şti sau ar aprecia asta.

Îşi muşcă buza. Era un risc. Dar fără nepoţi, singurătatea se întrevedea dezolantă în viitorul său, aşa cum, fără o soţie sau o familie, se întrevedea şi pentru copiii ei. Voia ca ei să aibă ceva mai mult decât case şi vieţi goale – genul acela de viaţă pe care îl avusese ea după moartea soţului său.

— Doamnă doctor, diagnosticul meu… e confidenţial?

Tânăra femeie îi aruncă o privire piezişă. Fără îndoială că era obişnuită cu această întrebare în cazurile cele mai grele. Raina îşi verifică ceasul. Băieţii ei trebuiau să se întoarcă dintr-o clipă într-alta. Noul ei plan, ca şi viitorul familiei sale depindeau de răspunsul femeii, aşa că Raina aşteptă, bătând nerăbdătoare din picior.

— Da, este confidenţial. Dr. Gaines dădu răspunsul râzând cât se poate de natural.

Raina se mai relaxa puţin. Îşi strânse mai bine pe corp halatul de spital din bumbac.

— Bine. Sunt convinsă că nu vei dori să fii obligată să eviţi întrebările fiilor mei, aşa că îţi mulţumesc pentru tot. Întinse mâna şi i-o strânse politicos, în timp ce în realitate îşi dorea să o împingă pe femeie dincolo de draperie înainte de sosirea cavaleriei, împreună cu întrebările sale punctuale.

— A fost o plăcere şi o experienţă să vă cunosc. Dr. Fallon va reveni mâine la cabinet. Dacă până atunci vă mai deranjează ceva, nu ezitaţi să sunaţi.

— Oh, nu voi ezita, spuse Raina.

— Deci care-i povestea? Rick, fiul mijlociu, cel pe care nu era nimeni în stare să-l ignore, se strecură dincolo de draperie, iar Chase îl urmă îndeaproape. Firea nesăbuită a lui Rick era replica personalităţii mamei lui. Părul lui castaniu-închis şi ochii de culoarea alunei semănau cu ale Rainei înainte ca ea să-şi schimbe culoarea cu un blond în nuanţa mierii pentru a ascunde cărunţeala.

Roman şi Chase, pe de altă parte, se înscriau într-un alt registru, cu părul de un negru intens şi ochi de un albastru strălucitor. Atât fiul cel mare, cât şi cel mic erau întruchiparea perfectă a tatălui lor. Staturile lor impozante şi nuanţa închisă a părului lor îi aduceau întotdeauna aminte de John. Numai personalitatea le aparţinea în exclusivitate.

Chase se postă în faţa agitatului său frate, înfruntând-o pe doctoriţă:

— Ce se întâmplă?

— Cred că starea de sănătate a mamei dumneavoastră e un subiect pe care ar dori să vi-l explice ea însăşi, spuse doctoriţa, strecurându-se apoi dincolo de îngrozitoarea draperie multicoloră.

Ignorând zvâcnetul de vinovăţie în favoarea a ceva mult mai bun, asigurându-se că ei îi vor mulţumi în cele din urmă, Raina clipi pentru a-şi stăpâni lacrimile, ducând o palmă tremurătoare deasupra inimii. Apoi le explică fiilor ei starea delicată a sănătăţii sale şi dorinţa pe care o avea de atâta amar de vreme.