Capitolul 1
— Fetelor, haideți să mai încercăm o dată. Kristen, ridică piciorul mai sus! Fii atentă la poziția brațului.
Jake Cameron auzi vocea Nicolei Michaels care răzbătea prin ușa sălii de balet și aceasta îi provocă o durere neașteptată care îl luă prin surprindere. După cei cinci ani care trecuseră fără ea, glasul ei care răsunase dintr-o dată îl luase pe nepregătite și-i amintise dureros de supărarea pe care i-o provocase femeia.
Jake se rezemă de ușă ca să-i poată urmări în liniște mișcările. Nicole avea aceeași pieptănătură, cu părul castaniu strâns în coadă de cal, costumul de gimnastică îi accentua coapsele subțiri, iar papucii de satin adăugau ceva ce Jake nu putea defini, ceva care parcă sublinia fragilitatea acestei femei. Căci într-adevăr ea părea foarte delicată. Un zâmbet amar apăru pe buzele lui Jake, apoi pieri brusc. Felul în care se purtase cu el îi dovedise că ea nu era deloc fragilă. Sub aerul acela de delicatețe și fragilitate se ascundea o voință de fier.
În acel moment dansatoarea făcu un gest grațios cu mâna, un așa-numit arabesc, rezultatul câtorva ani de repetiții și autocontrol. Baletul era viața ei. Îi punea în evidență personalitatea. Baletul o disciplinase, dar sub acest calm aparent Nicole era un vulcan gata să erupă.
Jake se încordă brusc amintindu-și ce simțea când atingea pielea netedă care acoperea mușchii ei puternici precum și felul în care o făcea uneori în clipele de dragoste să-și piardă controlul și să rămână cu brațele încleștate de gâtul lui. Dar Jake nu voia să-și amintească de vremurile bune. Totul se năruise când ea îi spusese cu sânge rece că meseria ei era mai importantă decât sarcina pe care nici unul dintre ei n-o planificase. Cu același sânge rece femeia îi refuzase și cererea în căsătorie.
Nicole tocmai terminase de explicat o nouă figură și se întoarse spre casetofonul de lângă ușă pentru a porni din nou muzica. Dar surprinse cu privirea umbra care se vedea pe hol. Privi spre ușă cu înfrigurare și teamă. Era Jake. Doamne, cum o descoperise oare? Intră în panică. Brianna este numai a mea, își spuse ea, el nu are nici un drept asupra ei!
Bărbatul stătea sprijinit de perete, ca atunci când îl văzuse prima oară. Și atunci o privise ca și acum. Dar pe atunci, privirile lui erau calde: în seara aceasta el o privea cu duritate, dezaprobator. Barba pe care și-o lăsase de când îl părăsise ea îi mai îndulcise puțin trăsăturile dure. Gura îi era la fel de frumos conturată și ea își aminti cum era zâmbetul lui. De astă dată el nu zâmbea și Nicole își întoarse fața de la el căci privirile lor se întâlniseră pentru o secundă.
Nicole își simți mâna tremurând când încercă să dea drumul muzicii. Chiar dacă bărbatul acesta avusese cândva sentimente față de ea, acestea muriseră. Ea fusese cea care le ucisese, cu minciuna ei. Deși trecuseră cinci ani care mai atenuaseră mânia, ea simți că va trebui să se mobilizeze. Dacă o voia pe Brianna, va trebui să lupte. Chiar dacă el era o persoană cunoscută și avea banii de partea lui, Brianna era numai a ei și așa trebuia să rămână.
Nicole trase aer în piept și derulă caseta. Apoi, se întoarse spre clasă și-și dădu seama că nici una dintre elevele ei nu observase nimic ciudat în mișcările ei. Fetele îl văzuseră pe Jake și începuseră să șușotească, aruncându-i acestuia priviri timide. Nicole bătu din palme pentru a le atrage atenția.
— Reveniți în poziția de fandare. Și... unu... doi... trei... patru, acum fandați. Este foarte bine.
Cu multă hotărâre ea repetă exercițiul de câteva ori înainte de a le da fetelor o pauză. Le reaminti că săptămâna următoare aveau proba cu costume, dar nu fu sigură că fetele o auziseră pentru că ele se năpustiseră spre Jake pentru a-i solicita autografe.
Jake nu le refuză iar Nicole se miră încă o dată câtă răbdare avea acest bărbat. Nicole își spuse că era bine să mai treacă câteva minute până când se vor confrunta. Privirea pe care i-o aruncase el peste capetele fetelor nu prevestea nimic bun.
Urmări cum Jake semna autografele pe bucăți de hârtie, pe plicuri, pe chitanțe. Observă că purta părul mai lung ca de obicei. Își aminti de viața pe care o duseseră împreună pe vremea când erau amândoi săraci.
Nicole își făcu de lucru cu un album pentru ca el să termine cu autografele pe care le semna fetelor. În cele din urmă acestea plecară și Jake ridică ochii spre ea. Nicole făcu câțiva pași spre el.
Uitase că datorită înălțimii lui o făcea să se simtă atât de mică. Cândva, statura lui o făcea să se simtă bine, protejată. De astă dată, nu se simți decât vulnerabilă și fără apărare. Cu toate acestea, veni spre el cu curaj.
— Bună, Jake. Nu ne-am văzut de mult timp.
— Poate că n-ar fi trecut chiar atât dacă ai fi lăsat o adresă.
Nicole sesiză ironia, iar sentimentul de vină pe care încercase să-l suprime timp de cinci ani reveni cu intensitate.
— Cum m-ai găsit?
— Am angajat un detectiv.
— Pentru ce?
Ea rosti cuvintele cu teamă. Nu reușea să-și controleze încordarea.
— După cinci ani de ce te-ai mai obosit să mă cauți?
— A trebuit să aflu ce ți s-a întâmplat.
Bărbatul o privi acuzator.
— Am aflat că n-ai mai dansat cu trupa ta.
În acel moment Nicole observă ridurile adânci care se formaseră în jurul ochilor lui. Cu toate acestea nu ridurile îi modificaseră trăsăturile feței, era altceva care se schimbase de la despărțirea lor. Nu era durere totuși, își spuse ea. Nici n-ar fi avut de ce să fie. Bărbatul acesta ar fi trebuit să sufere mai mult decât o făcuse, pentru ca suferința să-i marcheze chipul. Dar apăruse ceva nou pe chipul lui. Era cinism?
Jake era un bărbat responsabil. Cu toate că în timpul relației lor îi repetase de multe ori că nu avea intenția să se căsătorească, el își schimbase atitudinea când aflase de sarcina ei. Dar fusese cererea în căsătorie a unui bărbat care simțea nevoia să se comporte onorabil. Nu era o cerere izvorâtă din dragoste.
— Dacă te-a interesat problema mea, de ce ai așteptat cinci ani?
Nicole nu putea suporta gândul că fusese urmărită de un detectiv care spionase toate mișcările ei cât și ale Briannei. Dar Jake nu pomenise nimic despre fetiță. Un detectiv n-ar fi avut cum să omită faptul că ea avea un copil. Oare Jake aștepta ca ea să-i facă această destăinuire?
— Cred că-ți mai amintești cum m-ai părăsit, nu? zise bărbatul cu voce dură.
— Tu mi-ai spus că pot s-o fac oricând.
— Iar tu mă cunoșteai foarte bine și știai că nu-mi doream asta. Au fost vorbe grele spuse la supărare.
— Atunci păreai foarte convins. Iar dacă ți-ar fi păsat atât de mult n-ai fi lăsat să treacă cinci ani ca să mă cauți.
— Nu mi-a spus nimeni unde ai plecat. Ai prieteni buni, care n-au vrut să ți se afle secretul. Și dacă tu n-ai vrut să fii găsită, am acceptat să plec în câteva turnee pe care le amânasem de multe ori. Când m-am întors mi-am dat seama că nu voi mai afla nimic despre tine, parcă te înghițise pământul. Adam și David nu-mi vorbeau.
Jake își trecu mâna prin părul negru, un gest familiar care sublinia cuvintele prin care el voia să-i spună cât de frustrat se simțise. Apoi, Jake ridică privirea spre ea și o întrebă:
— De ce ai părăsit compania?
— Pentru că eram însărcinată și nu mai puteam dansa iar tu ai știut lucrul acesta, îl înfruntă Nicole. Detectivul pe care l-ai angajat nu ți-a dat și această informație?
— I-am cerut să afle unde ești, nu să te spioneze, i-o reteză Jake. Am vrut să aflu răspunsul de la tine, nu de la un străin care nu se poate implica sentimental, ci își face doar meseria.
— Ce răspunsuri vrei să afli, Jake?
Nicole încerca să-și păstreze calmul. Poate că el nu știa despre Brianna.
— Am vrut să mă lămuresc, pentru că nu te pot scoate din gândurile mele, să știu dacă a meritat toată suferința și senzația de vinovăție cu care am trăit de atunci, spuse Jake cu amărăciune. N-am putut să înțeleg cum o femeie căreia îi plăceau atât de mult copiii a refuzat să aibă unul din cauza meseriei pe care o avea.
În acest moment, Jake se întrerupse, apoi continuă:
— Ce s-a întâmplat de fapt, Nicole? Cum ai ajuns tu, o dansatoare atât de talentată, să dai lecții de dans la San Bernardino, când ai fi putut să dansezi în orice mare companie de balet din lume?
Se pare că nu știe nimic, își spuse Nicole. Privindu-l, de astă dată ea nu văzu decât amărăciune și frustrare în ochii lui. Poate că se înșelase ea. Poate durerea săpase urmele acelea adânci sub ochii lui. Dar nu lipsa ei îl afectase. Poate că avusese mustrări de conștiință. Nu, oricum ar fi fost, nu mai putea să-l mintă în continuare.
— Cred că ai știut adevărul de la început, Jake. Altfel n-ar fi avut nici un rost să mă cauți.
Jake se simți cuprins de o senzație ciudată. Asta însemna că... da, așa trebuia să fie. Nicole născuse copilul lui. Dar de ce îl mințise, de ce dispăruse? El se oferise s-o ia de nevastă. Nu ezitase nici un moment când se pusese problema asumării responsabilității. La naiba, el se oferise chiar să renunțe la cariera muzicală și să-și ia o slujbă oarecare la firma tatălui său, contabil de exemplu, pentru ca să poată avea un venit regulat.
Deci, ea a născut copilul nostru, își spuse Jake. Când înțelese că acesta era adevărul, Jake fu cuprins de frisoane. Urmă apoi, o stare de euforie care-l lăsă complet dezorientat.
Sunt tată, își spuse el. Vorbele îi răsunară în minte. Nu mai putea opri întrebarea pe care dorea să i-o pună de atâta timp.
— Fată sau băiat? Jake își auzi propriile vorbe, care răsunară ca un ecou. Tată, sunt tată...
— Fată.
Jake o privi uimit. Nicole îl privea și ea simțindu-se oarecum vinovată.
— Ai păstrat sarcina?
— Da, pe fetiță o cheamă Brianna.
Brianna. Avea o fiică pe nume Brianna. Jake închise ochii un moment pentru ca bucuria și durerea să se poată contopi. Când îi deschise nu mai avu decât o singură întrebare:
— Când o pot vedea?
— Mâine.
Nicole îl privea cu brațele încrucișate, gestul atât de bine cunoscut lui. Dar de astă dată părea împovărată de vina pe care o purta. Jake îi privi ochii verzi, care-i aminteau întotdeauna de frunzele de primăvară.
Intrase deodată în viața lui, ca o zână a primăverii, fermecându-l cu intensitatea ochilor ei. Îl părăsise tot primăvara, la fel de brusc.
— Jake?
Nicole îi atinse brațul.
— Înainte de a o vedea pe Brianna trebuie să afli ceva.
Jake o văzu cum își muscă buzele și simțurile îi intrară în alertă. Își amintea foarte bine discuția în urma căreia se despărțiseră și încercă să-i devanseze gândurile.
— Nu încerca să-mi spui că nu este copilul meu, Nicki. Nu te cred. Știu că eram singurul tău iubit pe atunci.
Nicole lăsă ochii în jos, amintindu-și la fel de bine ca și el ultima lor ceartă, care o făcuse să plece trântind ușa în urma ei.
— Sigur că este a ta. Nici nu încerc să neg.
În acel moment ea îi strânse ușor brațul, de parcă ar fi vrut să-l pregătească pentru ceea ce urma.
— Brianna a avut meningită la un an.
Jake simți un gust metalic în gură, poate era gustul fricii. Se opri de parcă ar fi fost lovit în moalele capului.
— A rămas fără auz, Jake, continuă Nicole evitându-i privirea. Brianna este surdă.
Jake o privi de parcă refuza să creadă ce-i spunea femeia. Surdă? Nu. Fiica lui nu putea fi surdă. Fiica lui. Cele două realități care îi invadaseră mintea simultan, luptau pentru a fi acceptate ca atare. Nu! Nu putea accepta ce i se spunea despre fiica lui. Jake păli și continuă să dea din cap de parcă auzea o aberație. Nicole îi înțelese refuzul de a accepta imposibilul. Jake arăta ca un luptător care încerca să rămână în picioare cu toate că primise lovitură după lovitură. Nicole înțelese în acel moment că reușise să treacă peste amintirile neplăcute ale acelei perioade.
— De ce nu mi-ai spus?
— Că fetița a avut meningită?
Pe buzele Nicolei apăru un zâmbet ironic.
— Nu crezi că ar fi fost un pic cam ciudat? Nici măcar nu știai că există.
Ochii lui străfulgerară a mânie.
— Din vina cui n-am știut, Nicole? sări el fără a mai încerca să-și controleze mânia. Brianna este și copilul meu. N-ai avut dreptul s-o ții departe de mine atâta timp.
— Poate că nu, replică Nicole, dar n-am știut cum să procedez.
Figura lui Jake era la fel de rigidă, dar nu mai spuse nimic așteptând ca ea să continue explicația.
— Când s-a îmbolnăvit Brianna tu înregistrai primul tău album. Ce s-ar fi întâmplat dacă ți-aș fi telefonat să-ți spun că fetița ta are meningită? Poate nici nu m-ai fi crezut...
Spunând acestea, Nicole continua să-i mângâie brațul de parcă ar fi încercat să-l aline. Simți că brațul bărbatului se încorda sub atingerea ei, dar nu-și trase mâna.
— Când am plecat ai fost convins, probabil, că sunt o egoistă interesată numai de propria-i carieră. Poate ai fi crezut că mă interesau banii tăi. Poate nici n-ai fi acceptat să discuți la telefon cu mine, ca să nu mai vorbim despre existența unui copil.
— Trebuia să-mi spui totul, Nicole. N-aș fi tăgăduit că este fiica mea, după cum n-am de gând s-o fac nici acum.
Nicole fu speriată de privirea lui rece și tăioasă. Își spuse că Jake nu meritase durerea pe care i-o provocase ea. Amândoi erau părinții Briannei, dar ea luase hotărârea să mintă, să plece și să păstreze secretul. Mândria o făcuse să încerce să se descurce singură. Nu putuse accepta ideea că Jake hotărâse să se căsătorească cu ea doar pentru că rămăsese însărcinată. Știa că Jake ar fi renunțat la visurile și cariera lui pentru a o crește pe Brianna, dar Nicole n-ar fi suportat nici asta. Ea plecase din cu totul alte motive. El era un bărbat prea talentat care nu trebuia să se simtă legat de nimeni, iar ea era o femeie prea mândră ca să accepte situația.
— Știu că te-a durut plecarea mea, Jake. N-am vrut să se întâmple așa, dar am hotărât să fac ceea ce era bine pentru noi toți. Poate că motivul pentru care am făcut-o nu mai contează acum, dar atunci, lucrurile erau diferite.
Jake se lupta să-și păstreze cumpătul, cu toate că informațiile pe care le primise făceau acest lucru aproape imposibil. Simțea că-i ard ochii de mânie. Se simțea frustrat, neputincios. Disprețuia rolul pe care trebuia să-l joace. Dar recunoscu faptul că la vremea când fetița lui se îmbolnăvise el era atât de supărat pe Nicole încât poate că ar fi refuzat să discute cu ea.
— O să mai vin mâine, spuse el, apoi se întoarse și porni spre ușă.
Când ajunse în mașină, Jake strânse volanul cu putere până când Își văzu degetele albind sub lumina lămpilor de pe stradă. Strânse din dinți pentru ca să nu strige de furie, frustrare și durere.
La naiba!
Viața pe care o dusese până în acest moment nu-l pregătise în nici un fel pentru toate aceste stări prin care trecuse în ultima oră. Traversase stări de vinovăție, regret, negare, euforie apoi disperare. În căutarea unor răspunsuri la întrebările care reveneau obsedant în ultima vreme, primise niște informații la care nu s-ar fi așteptat. Încercă să slăbească strânsoarea, apoi ținu volanul cu o singură mână și se rezemă, încercând să sorteze cumva toate informațiile care îl dăduseră peste cap.
Nicole rămase cu ochii ațintiți spre ușa pe care dispăruse Jake. În această seară, când îl văzuse în cadrul ușii, își amintise de felul în care arăta el la prima lor întâlnire. Pe atunci, ea fusese surprinsă de albastrul nefiresc al ochilor lui. Se aflau în toiul unei petreceri, iar partenerul ei de la pas de deux, David Cole, o părăsise pentru câteva minute ca să aducă două pahare cu șampanie. În acel moment ea ridicase privirile și-l văzuse în cadrul ușii pe Jake, cu ochii lui albaștri. Nicole își simțise sângele circulând mai repede sub privirile lui, iar bărbatul care-i observase ochii ațintiți asupra lui, o salută.
David se întorsese în acel moment, iar când Nicole își ridicase din nou privirile spre locul în care se aflase bărbatul, observă că acesta dispăruse. Simțise o ușoară dezamăgire. Nu știa cine era el, dar simțise nevoia să-l caute din priviri. După câteva minute îl reperase, se afla într-un colț, înconjurat de grupul pe care directorul lor artistic Adam Chambers îl angajase să cânte în seara aceea. Jake își trecuse peste umăr mânerul chitarei și se apropiase de microfon. La semnul lui, ceilalți începuseră să cânte alături de el o baladă.
Nicole nu recunoscuse melodia, dar i se părea plăcută și dansase cu David. Când se sfârșise cântecul ea ridicase ochii spre străinul cel cu ochi albaștri, fiind convinsă că balada era creația lui. Ea mai știa și că bărbatul cântase acea melodie numai pentru ea. Spre sfârșitul serii cineva i-l prezentase și după câteva minute hotărâseră să se mai vadă. Stabiliseră să vadă un film împreună. Ce început banal avusese povestea lor!
Se auzi un camion trecând pe stradă și Nicole se trezi din amintiri și începu să încuie sala de repetiții. Stinse apoi toate luminile, traversă podeaua de stejar cu pași mărunți de balerină, apoi urcă scara care ducea la apartamentul ei. Intră în camera de zi. Maggie, vecina ei care se ocupa de Brianna, moțăia într-un fotoliu. Nicole o trezi cu multă grijă și blândețe pe femeia care o ajuta atât de mult. Maggie îi spuse că Brianna dormea dusă, apoi ieși ducându-se spre apartamentul ei de la parter.
După ce încuie ușa, Nicole se îndreptă spre bucătărie, luă un pahar, apoi se urcă pe un scaun pentru a ajunge la dulapul în care se afla o sticlă cu rom rămasă de la vreo petrecere. Își turnă ceea ce mai găsi în sticlă și se întoarse înapoi în camera de zi.
Frumusețea încăperii care reușea întotdeauna s-o calmeze, nu reuși să-i aline sufletul pustiit de emoții. Oftând, se așeză pe canapeaua din fața ușii de la balcon. Cu mâna tremurând, puse paharul cu rom pe o măsuță din fața ei. De ce, Doamne? De ce se întâmplase așa? Simțea că dragostea pentru el nu murise, nici după acești cinci ani în care nu se văzuseră. Stând în fața lui acolo în holul acela mare, simțise nevoia să-l strângă la pieptul ei și să-i aline suferința din priviri. Ar fi vrut. Ar fi vrut să facă dragoste cu el, de parcă nu s-ar fi despărțit niciodată. Tot trupul ei reacționase la prezența lui. Și-ar fi dorit ca el s-o atingă, ba chiar mai mult, să nu fie o atingere accidentală. Ar fi vrut să-i simtă pielea, buzele. Ar fi vrut să mai audă încă o dată vorbele pe care i le spunea el când o lua în brațe.
Nicole se scutură de parcă ar fi vrut să alunge orice amintire. Indiferent ce voiau inima și trupul ei, ea nu avea să reia legătura cu Jake. Căci dacă el n-o urâse cu cinci ani în urmă, cu siguranță că o ura acum. Văzuse asta în privirile lui. Dar ea avea o scuză, nu putuse să facă altceva. Dacă i-ar fi acceptat atunci cererea în căsătorie, n-ar fi realizat mare lucru... iar Brianna ar fi plătit pentru greșeala lor.
Nicole căscă și-și spuse că trebuia să se odihnească puțin pentru ziua care urma. Va avea nevoie de toată puterea ei să reziste întoarcerii lui Jake. Luă o înghițitură de rom și făcu o grimasă. Turnă restul în chiuvetă. Trebuia să aibă mult curaj ca să poată traversa ziua ce urma. Își făcu repede un duș și intră în încăperea pe care o împărțea cu fiica ei. Pe o noptieră se afla o lampă de veghe care arunca o lumină difuză pe chipul destins al micuței. Nicole zâmbi și o înveli căci fetița, ca de obicei, aruncase în timpul somnului pătura cu care era învelită. Ridică și iepurașul de catifea, jucăria preferată a fetiței.
Cu multă dragoste, îi netezi fruntea micuță și buclele negre. Mai privi, pentru a mia oară poate, genele lungi și negre ale fetiței, pleoapele delicate care acopereau ochii albaștri și strălucitori, care semănau atât de mult cu ai tatălui ei. Nicole căscă din nou și se îndreptă spre patul ei.
Jake făcea din nou dragoste cu ea. Nicole îi simți mâinile atingând-o, transformându-i trupul într-o torță. Îi simți buzele fierbinți. Nicole îl trase mai aproape. Dar când întinse mâna spre el nu întâlni decât cearșafurile adunate grămadă. Încercă să le dea la o parte, să ajungă la trupul lui Jake. Frustrată și nerăbdătoare, încerca să treacă de bariera dintre ei, dar aceasta nu voia să cedeze. Nicole simțea nevoia să-l simtă mai aproape de ea, să se bucure de trupul lui, dar nu putea deschide ochii. Se strădui să ajungă la trupul bărbatului iubit, dar abia atunci realiză că totul fusese numai un vis.
Se ridică, tot trupul îi ardea și simți nevoia să dea vina pe faptul că după atâția ani dormise dezbrăcată. Aerul rece al nopții îi răcori pielea iar ea se îndreptă spre dulapul din încăpere de unde scoase o cămașă de noapte veche, de bumbac. Întoarsă înapoi în pat, își alungă din minte imaginea lui Jake și adormi epuizată.
Se trezi când simți un trup micuț care se urcase în pat alături de ea. Ridică mâinile în semn de protest și-i spuse micuței:
— Nu mă deranja. Mai dorm încă.
Brianna începu să sară în mijlocul patului. Nicole începu s-o gâdile. Brianna chicoti veselă, iar Nicole o luă în brațe și începu s-o sărute. Apoi, se lăsă pe pernă în speranța că se va mai putea odihni.
— Ei, încercă Brianna să comunice ceva, arătându-i spre gură.
Când zâmbi, fetiței îi apărură în obraji gropițele care semănau atât de mult cu cele ale tatălui ei. O, Jake, de ce a trebuit să reapari după atâta vreme? Dar el revenise, iar plânsul n-ar fi rezolvat nimic. Îi zâmbi fetiței, hotărâtă să facă față acestei zile ca unei zile obișnuite.
— Brianna, va trebui să mănânci. Vrei să-ți pregătesc ouă sau cereale?
Fetița arătă spre ouă și șuncă.
Nicole se opri și se uită la ea.
— Ce-ai spus, Brianna? N-am înțeles, o întrebă ea prin intermediul semnelor.
Fetița, al cărei chip era foarte senin, ca de obicei, își privi mama surprinsă, apoi se încruntă o secundă, după care reuși să scoată câteva sunete:
— Șuuă, spuse ea.
— Șuncă, îi spuse Nicole râzând, atingându-i ușor năsucul cu degetul, după care repetă: șuncă.
Ascultătoare, fetița își duse și ea degetul la năsuc și repetă:
— Șunca.
— Foarte bine, se entuziasmă Nicole și luă copila în brațe strângând-o cu disperare la piept. Te iubesc, îi spuse ea.
Brianna începu să râdă și fugi spre bucătărie să-și aștepte micul dejun.
— Haideți să mai încercăm o dată, le încurajă Nicole pe fetele care stăteau epuizate în jurul ei.
Era transpirată și extenuată căci tocmai terminase scena fulgilor de nea din Spărgătorul de nuci. Se opri pentru a-și scoate apărătoarele pe care le folosea în timp ce explica pașii noi sau în perioada de încălzire a gleznelor.
— Amintiți-vă că nu trebuie să vă risipiți. Chiar dacă fulgii adevărați creează impresia de dezordine, cei care dansează trebuie să se coordoneze perfect.
Se întoarse și privi spre oglinzile aliniate pe peretele interior pentru a urmări cele douăsprezece eleve care își reluaseră poziția. Fusese o dimineață ucigătoare, căci se apropia premiera. Iar faptul că aștepta sosirea lui Jake dintr-un moment în altul nu-i ușura prea mult situația. Nici șușotelile studentelor ei care făcuseră o serie de presupuneri în legătură cu Jake.
Se gândi că, poate, ar fi trebuit să le dea o explicație în legătură cu prezența lui. Dar ce putea să le spună? Ceva de genul: „fetelor ar trebui să știți că am fost iubita lui Jake Cameron și Brianna este copilul lui”? Nu era cel mai indicat lucru. Pe de altă parte, fetița semăna prea bine cu Jake iar ea nu afirmase niciodată că avea un copil nelegitim sau că era divorțată.
Fetele se aliniaseră în poziția de pornire, iar Nicole le dicta pașii pe care urmau să-i facă, executând mișcările o dată cu ele.
— Acum, după ce v-ați reluat pozițiile... executați piqué relevé și... acum pași mici, mici, să vi se vadă încântarea pe figură... acum, vă opriți. Începeți să mișcați brațele. Cotul mai jos, Carol. Așa este bine.
Continuă să le dicteze mișcările. După ce repetară de câteva ori aceleași exerciții, Nicole le spuse:
— Acum să vedem cum vă coordonați mișcările pe muzică.
Se îndreptă spre casetofon. Apăsă pe butonul de derulare a casetei și așteptând se uită la ceas, era unu și jumătate. Nu era prea rău pentru o dimineață de repetiții. Dacă fetele lucrau în același ritm, aveau să termine scena în jurul orei două.
Nicole aruncă o privire spre hol, dar era încă gol. Jake îi spusese că va reveni dar nu precizase și la ce oră. Situația aceasta de permanentă încordare o făcea să-și dorească o rezolvare cât mai rapidă a situației. Le spuse fetelor:
— Reluați pozițiile de pornire.
Urmări cum fetele încercară să-i zâmbească, apoi unele luară un aer disperat.
— Știți că urmează partea cea mai grea. De acum cunoașteți foarte bine mișcările, restul nu mai este decât muncă și sudoare.
Când văzu că erau gata să înceapă, ea dădu drumul la muzică. Fetele se aflau în colțurile sălii de gimnastică, pe poante. Costumele lor colorate contrastau puternic cu ideea pe care o avea Nicole despre fulgi și spectacolul lor. Încercă să și le imagineze purtând costumele albe de șifon în timpul spectacolului. Fetele așteptau semnul ei pentru ca să înceapă dansul - erau trei rânduri de câte patru balerine, care urmau să ridice și să coboare brațele la unison. În acel moment Nicole simți prezența lui Jake. Ea sperase că bărbatul va sosi după plecarea fetelor, dar nu se întâmplase așa și îl simți fără să se întoarcă.
