PDF Expertul de Ruth Owen carti de dragoste

 

Prolog.

 

Katrina Sheffield îşi dădu la o parte din ochi o şuviţă blondă şi se uită, fără a-i veni a crede, la hîrtia pe care o ţinea în mînă.

Chris, murmură ea, ţi-ai pierdut minţile. Ştiu că ţi-am cerut ajutorul, dar...Fagen?

îşi aruncă privirea asupra grămezilor de hîrtii de pe birou, aşezate în cutii pe care s-ar fi putut scrie uşor Probleme, probleme şi iar probleme.

Ca director al lui Sheffield Industries Miami Project Development Complex părea că în ultimele zile se specializase în probleme. Cu o lună în urmă, îl rugase pe vărul ei, Chris Sheffield, care conducea departamentul de dezvoltare al companiei familiei lor, să îi găsească un consultant, foarte bun pentru a o ajuta să restructureze sistemul de siguranţă. Cu trei săptămîni înainte, soţia lui Chris, Melanie, născuse primul lor copil. Se părea că acest lucru îl tulburase extrem de mult pe Chris, care, în mod normal, nu i-ar fi sugerat să angajeze pe cineva atît de inacceptabil ca Fagen.

„Rectificare", îşi spuse ea abătută. Potrivit notei, Fagen era deja angajat, iar ea trebuia să-l întîlnească în seara aceea pentru a discuta despre noua lui sarcină. Mai degrabă s-ar fi întîlnit cu diavolul.

Se ridică şi începu să măsoare biroul în lung şi în lat.

Fagen, murmură ea furioasă. Individul ăsta e numai pentru el.

E un exploatator, un oportunist...

• De fapt, este un Leu, se auzi o voce din computerul aflat în colţul biroului.
• Einstein? Întrebă Kat surprinsă să îi audă glasul. Credeam că lucrezi la prognoza meteorologică pentru îmbunătăţirea recoltelor din sudest.
• Am făcut-o. Am terminat. O nimica toată, spuse Einstein, folosind expresia lui preferată.

Einstein era primul computer cu inteligenţă artificială al companiei Sheffield Industries. Era capabil să facă mii de calcule complicate pe minut, dar nuanţele vorbirii omeneşti îi scăpau din cînd în cînd. Ceea ce nu era de mirare, din moment ce îşi culegea majoritatea cuvintelor din vocabular de la MTV şi Shopping Channel.

• Şi, pe urmă, adăugă el, şi mai interesant. Îl angajăm pe Terminator?

Deci, pînă şi Einstein auzise de porecla lui Jack Fagen.

• Nu, dacă-mi stă în putere, spuse ea clătinînd supărată din cap. Omul ăsta nu se bucură de o reputaţie bună. O fi el unul din cei mai buni consultanţi în securitate din lumea occidentală, dar are mai puţină milă chiar şi decît maşinile cu care lucrează.

Ochii ei violeţi sclipiră trădînd o îngrijorare reală.

• Ar putea să-mi facă praf întreaga „reţea neurală" dacă aceasta nu corespunde standardelor lui. Şi numai Dumnezeu ştie ce i-ar putea face lui Pink.

Pink, Prototipul pentru Reţeaua de Computere Inteligente, era creaţia lui Einstein în colaborare cu tehnicienii de la Sheffield. Era cea mai avansată formă de inteligenţă generată artificial, dar avea o natură nestatornică asemeni unui licurici.

Călătoriile frecvente şi foarte periculoase ale lui Pink în reţelele de computere neasigurate constituiau principala sursă a numeroaselor bătăi de cap ale Katrinei.

Cu toate acestea, Einstein nu împărtăşea îngrijorarea ei cu privire la faptul că Fagen i-ar fi putut influenţa protejata. Camera sa video se roti cu trei sute şaizeci de grade şi vocea sa mecanică se auzi modulată de rîs.

• Pink o să-l înnebunească. O să fie distractiv de urmărit.
• E vorba de ceva serios. Angajarea lui Fagen ar fi un risc extraordinar, mai rău decît...decît Preston Gates, spuse ea, regretînd că încă mai şovăia cînd trebuia să-i pronunţe numele, chiar şi după atîtea luni. Sînt păsări din aceeaşi specie.
• Informaţiile mele arată că amîndoi sînt masculi caucazieni aflaţi în cea de a patra decadă a existenţei lor, care lucrează în industria computerelor, o corectă Einstein. Nu se pomeneşte de nici o înrudire cu vreo specie de păsări.
• Îmi cer scuze, e greşeala mea, zise Kat, înmuindu-se puţin în faţa dragostei computerului pentru logică.

Viaţa ar fi fost mult mai simplă dacă ar fi putut trăi ghidîndu-se după cifre şi informaţii, decît după sentimentele încîlcite şi incerte care, prea adesea, îi influenţau deciziile. Cifre şi informaţii...Se opri deodată.

• Einstein, îi poţi da secretarei mele pînă lasfîrşitul zilei o listă completă cu activităţile lui Jack Fagen?
• Sigur. Încep chiar acum, zise Einstein, închizîndu-se.

Katrina se duse la birou cu un zîmbet gînditor pe buze. Studie informaţiile lui Chris, care cuprindeau şi adresa proprietăţii Coral Gables unde stătea Fagen.

Nu era locuinţa sa personală, însă, observă ea, căci pe hîrtie scria că Fagen instala acolo un sistem de alarmă pentru proprietarul absent.

Adresa lui nu figura nicăieri. Katrina se lăsă pe spate în fotoliu, gînditoare.

Din cîte îşi amintea, Jack Fagen nu avea nici o adresă permanentă.

Era un hoinar confirmat. Pentru ea, acest lucru părea suspect.

Faptul că Einstein se baza pe cifre şi informaţii îi dăduse o idee. Undeva, în dosarul lui Fagen, trebuia să existe un incident de care ea s-ar fi putut folosi pentru a-l discredita, ceva care să-l arate lui Chris că Jack Fagen nu era persoana potrivită pentru a lucra la Sheffield Industries.

Chris nu credea prea mult în zvonuri, dar Kat aflase demult că, atunci cînd era vorba de sistemul ei de siguranţă, trebuia neapărat să fie prudentă. Şi, în plus, nu căpătai porecla de Terminator făcîndu-ţi prieteni şi influenţînd oameni. Terminator. Pentru cîteva clipe se întrebă de ce să fi vrut un om cu o reputaţie mondială ca a lui să primească o misiune atît de lipsită de importanţă cum era restructurarea reţelei ei de siguranţă. Dar, atunci de ce să facă un asemenea om tot ce făcea? Auzise că era complet amoral, nedisciplinat şi cît se poate de needucat.

Mai auzise, de asemenea, că era şi teribil de frumos.

***

Jack Fagen tocmai se instalase în fotoliu cu un pahar de whisky şi telecomanda televizorului alături, cînd lumina sistemului de alarmă începu să clipească.

• Nu se poate, mormăi el, ridicîndu-şi privirea în sus. E pentru a treia oară în seara asta. Oare pisica asta afurisită nu poate să se ducă şi-n grădina altuia? Fluffy, pisica persană a vecinilor, considera grădina drept terenul ei personal de vînătoare, lucru pe care Jack Îl descoperise abia după ce îşi instalase majoritatea minusculelor detectoare de mişcare şi alte aparate de supraveghere de-a lungul zidului împrejmuitor.

În ziua aceea modificase toate acele detectoare de mare precizie pentru ca acestea să ignore intruşii de dimensiunea lui Fluffy.

Fusese o muncă istovitoare care îl indispusese foarte mult. Starea lui de spirit nu se îmbunătăţi deloc cînd îşi dădu seama că omisese cîteva detectoare. Iar cînd Fluffy izbuti să le declanşeze în primul sfert de oră al meciului, Jack se înfurie de-a binelea.

Nu era drept. Toată, ziua aşteptase cu nerăbdare să se delecteze cu una din cele mai mari plăceri pe care Statele Unite le ofereau unui bărbat - fotbalul de luni seara. Dar, graţie lui Fluffy, nu putuse să urmărească nici măcar cinci minute consecutive din meci. Pentru o fracţiune de secundă se gîndi să ignore acea a treia alarmă. Dar toţi anii de şcoală catolică şi disciplină militară făcuseră din onoare şi datorie două cuvinte de bază pentru Jack. Responsabilitatea era cel de al doilea nume al său. Din păcate. Oftînd, închise televizorul-şi puse telecomanda pe măsuţa de cafea. Vru să facă acelaşi lucru şi cu paharul, dar, după ce se gîndi mai bine, îl dădu tot pe gît dintr-o singură înghiţitură. Fluffy nu putea să facă numai ce voia, îşi spuse Jack, după care se ridică, îşi trecu degetele prin părul de un arămiu întunecat şi îşi începu itinerariul mental. Nu face zgomot, fii iute, fii deştept. Acele trei reguli simple îi salvaseră pielea mai mult decît o dată. în fond, îşi spuse el ieşind pe terasă, s-ar putea să nu fie o pisică. Exista şansa ca intrusul să fie Fluffy, dar norocul lui Jack nu ţinea cont de şanse.

Aerul nopţii adia dulce şi răcoros peste chipul lui, răvăşindu-i părul şi gîdilîndu-i barba ca o mîngîiere jucăuşă. Simţi o durere puternică în adîncul lui. Mintea îl necăjea cu imagini ale unor umeri goi, sărutări fierbinţi şi ochi calzi şi înţelegători, care promiteau mai mult decît o plăcere scurtă şi trecătoare.

„Jack, aiurezi", îşi spuse el, scuturînd din cap.

Grădina aceea afurisită plină de flori făcea ravagii cu libidoul lui. Ieşi în grădină, hotărît să aranjeze senzorii şi, probabil, şi pe Fluffy, cînd zări o formă foarte deosebită a unei pisici mişcîndu-se printre tulpinile florilor.

Jack încremeni. Înjurînd printre dinţi, îşi dădu seama că făcuse greşeala să-şi lase revolverul sus în sacul de voiaj. Ce deştept mai era. Tocmai se retrăgea spre casă, întrebîndu-se dacă avea timp, oare, să cheme poliţia şi să-şi ia arma, cînd realiză două lucruri în legătură cu intrusul. Unu, aşa-zisul spărgător era un amator, fiindcă mişcările, nu erau cele foarte precise ale unui profesionist.

Doi, era o femeie.

Escaladase zidul cu uşurinţă. Folosind iedera ca scară, Kat se căţărase repede pe zid şi sărise în partea cealaltă, făcînd doar un zgomot înăbuşit. Întregul proces nu a durat nici cinci minute.

• O nimica toată, murmură ea, imitîndu-l pe Einstein.

Îşi scutură cîteva frunze de pe ea, dorindu-şi să fi avut altceva în portbagaj în afară de acel hanorac rigid mirosind a peşte, care îi acoperea bluza albă, sau să se fi schimbat într-o pereche de blugi negri şi o cămaşă de aceeaşi culoare pentru întrevederea cu Jack Fagen de după orele de program. Dar nu se îmbrăcase pentru o spargere. Această idee îi venise pe moment.

Spargerile nu erau un mod preferat al Katrinei de a-şi petrece seara. Ba chiar îi zdruncinau fiecare fibră a fiinţei ei morale. Totuşi, nu avea de ales.

Era disperată să găsească o cale de a-l ţine pe Terminator departe de sistemul ei de computere.

Îşi petrecuse după-amiaza şi o mică parte din seară cercetînd informaţiile pe care Einstein i le dăduse secretarei ei, Jenny. Citi fiecare pagină din acel dosar gros în căutarea unui motiv plauzibil pentru a nu-l angaja pe Fagen. Dar nu găsi absolut nimic. Dosarul lui oficial era excelent, chiar incredibil. După o perioadă scurtă petrecută în Departamentul Serviciilor Speciale al armatei, pentru care fusese şi decorat, se lansase în afaceri pe cont propriu. Profesional, ea nu putu decît să-i admire rezultatele. Distrusese reţele de spionaj industrial de la New York pînă la Hong Kong - mai bine decît oricine altcineva.

Lista clienţilor săi arăta ca un Who's Who al personalităţilor din industria computerelor, incluzînd chiar şi cîteva tinere Democrate, pentru care părea să fi coborît preţul serviciilor sale. Oficial, Terminator era curat ca o lacrimă. Ceea ce însemna, îşj spuse ea, că se pricepea să-şi acopere urmele mai bine decît îşi închipuise. În fond, recomandările lui Preston păruseră la fel de impresionante şi s-a văzut foarte bine ce viperă se dovedise a fi. Încrezătoare din fire, Kat învăţase pe pielea ei că trebuia să fie suspicioasă, mai ales în privinţa unor bărbaţi frumoşi cu reputaţie puţin cam dubioasă.

De aceea începuse acea misiune de spargere.

După ce trecuse de zidul vechi şi acoperit de iederă, care înconjura proprietatea, observase o totală absenţă a oricăror măsuri de siguranţă. Se uitase mai bine şi bănuielile ei se confirmaseră. Şi un copil ar fi putut escalada acel zid vechi, căci nu erau nici reflectoare, nici camere de luat vederi, nici alte dispozitive de supraveghere. De fapt, în afară de o micuţă cameră de luat vederi fixată deasupra porţii de la intrare, nu părea să existe nici o altă protecţie.

Aura lui Jack Fagen se dizolvă ca un fum în bătaia vîntului. Îşi dădu seama că fusese captivată de acel om, impresionantă de reputaţia lui legendară. Ba chiar

• da, acum putea să recunoască - puţin speriată la gîndul de a-l cunoaşte.

Dar priceperea lui Fagen fusese mult prea exagerată. Nici un consultant în siguranţă care se respecta nu ar fi proiectat un sistem care să controleze o poartă solidă şi să lase neprotejate nişte ziduri uşor de escaladat. Fagen nu era bun de nimic.

Acum nu mai trebuia decît să dovedească acest lucru.

Îşi îndreptă umerii, aruncînd o privire peste grădina luxuriantă în care aterizase. Era neglijată, din păcate - se părea că îndatoririle lui Fagen nu se extindeau şi asupra împrejurimilor casei. Prin verdeaţa deasă zări luminile acesteia, ca un far singuratic în noaptea întunecată. Aici, natura părea să-şi ceară drepturile.

Florile erau răspîndite ca un covor vrăjit şi înmiresmat. Stejari bătrîni se înălţau deasupra ei, printre ale căror ramuri muşchiul spaniol cădea ca firele de păr încurcate ale unei vrăjitoare. Katrina se simţi stăpînită de nişte sentimente ciudate şi senzuale, care o străbăteau asemeni apelor unei mări întunecate şi lacome. Neliniştită, se scutură de ele.

Trase în piept aerul nopţii, ignorînd parfumul ademenitor al florilor şi concentrîndu-se asupra mirosului pătrunzător al hanoracului. Nu avea nevoie de gînduri aiurite. Vroia să aibă capul limpede cînd avea să intre pe uşa din faţă şi să-l vadă pe Jack Fagen complet uluit.

O femeie-spărgător, îşi spuse Jack, posomorît. Şi amatoare, pe deasupra! Ura amatorii. Erau de două ori mai periculoşi decît profesioniştii pentru că erau de trei ori mai proşti. Jack înaintă cu prudenţă, întrebîndu-se cum naiba să rezolve o asemenea situaţie. Dacă ar fi fost vorba de un bărbat, i s-ar fi furişat în spate şi l-ar fi doborît cu o lovitură peste umăr. Dar o femeie...Cel dintîi lucru pe care sora Barbara i-l băgase în cap fusese să nu lovească niciodată o femeie. Obiceiurile învăţate în ş’coala catolică se uitau greu.

Jack tot mai încerca să se decidă cum să procedeze, cînd femeia intrus se opri.

Îşi roti privirile în jur, dar nu în direcţia lui, după care îşi dădu pe spate gluga care îi ascundea chipul. În clipa aceea, Jack uită şi de sora Barbara şi de maniere şi chiar şi de spărgătorii amatori.

• Sfîntă Fecioară, şopti el.

Lumina lunii mîngîia perfecţiunea pielii intrusei şi dădea părului ei o nuanţă de argintiu. Şi chipul acela...chipul acela putea înnebuni un bărbat.

Uluit, făcu un pas înapoi. O ramură trosni sub piciorul lui, sunîndu-i ca o împuşcătură în urechi, dar, din fericire, frumuseţea nu părea să fi auzit nimic.

Se apropie şi mai mult, vrînd să-i vadă faţa mai bine. Sau poate că vroia să vadă doar dacă era reală. Visase atît de mult o femeie ca ea, încît nu era sigur dacă şi acum visa sau nu. Părea, însă, reală. Mai înaintă puţin, ajungînd destul de aproape pentru a o atinge, destul de aproape pentru a-i simţi parfumul.

Oare ce miros o fi avînd perfecţiunea? Se întrebă el. Trase adînc aerul nopţii în piept şi simţi miros de...peşte.

Katrina dădu la o parte ramurile mari şi se îndreptă spre casa luminată, concentrîndu-se pentru a face cît mai puţin zgomot cu putinţă.

Numai că nu prea se putea concentra.

Lumea nocturnă se strîngea în jurul ei, tăcută şi plină de umbre misterioase. Animale mici mişunau pe pămînt, iar păsările scoteau sunete plîngăreţe în depărtare. Sentimentele exotice şi senzuale pe care le simţise mai devreme reveniră în forţă, atingînd ceva profund şi sălbatic în adîncul inimii ei, ceva primitiv^ Frunzele pe care le atingea în trecere o mîngîiau cu intimitatea unui amant. Îi era ciudat de cald şi se simţea teribil de dezorientată - de parcă o străină s-ar fi strecurat pe sub pielea ei.

Aerul era greu de miresmele caprifoiului şi liliacului. Vrăjită, îşi dădu pe spate gluga mirosind a peşte a hanoracului şi trase adînc în piept aerul dulce al nopjii. O străbătu asemeni unui tonifiant, făcînd fiecare fibră a trupului ei să se simtă vitală şi plină de viată. Pasiuni neliniştite se agitau înăuntrul ei, ca un animal ţinut prea mult în cuşcă...

O ramură trosni. Vechile gînduri şi sentimente se întoarseră iute, lăsînd-o dezorientată şi dezamăgită. Nu stătu să se gîndească la sentimente.

Nu avea timp. Ceva o urmărea, ceva suficient de mare pentru a zdrobi o ramură destul de groasă. Ceva...sau cineva.

„Drace, probabil că am fost văzută." Abătută, îşi dădu seama că sistemul de alarmă al lui Jack Fagen funcţiona, de fapt, foarte bine. Planul îi fusese dat peste cap serios de tot. Văzu prea tîrziu în ce postură ridicolă o pusese ideea ei.

Avea să pară o idioată, dacă nu...

Se opri, prefăcîndu-se din nou absorbită de splendoarea nopţii. Cu urechile ciulite, îl auzi pe observatorul nevăzut apropiindu-se din ce în ce mai mult, pînă cînd între ei nu mai era decît vreun yard. Se strădui să aştepte...să aştepte.

Apoi, ţîşni cu toată forţa, împingînd perdeaua de frunze şi ramuri. Un geamăt înfundat îi dădu de înţeles că lovise vreo parte din anatomia bărbatului, dar nu mai stătu să afle ce parte, ci se întoarse şi o rupse la fugă spre zidul îndepărtat de parcă Satana însăşi ar fi fost pe urmele ei.

Era iute, dar Jack era şi mai iute. Se aruncă şi o prinse de picioare, ţintuindu-i-le pe amîndouă în iarba deasă. Ea începu să ţipe şi să se zbată, luptîndu-se ca o pisică sălbatică împotriva forţei lui mai mari. În cele din urmă, forţa învinse.

• Eşti bună, recunoscu el, privindu-i chipul sfidător. Dar eu sînt şi mai bun.
• Du-te dracului, spuse ea.

Jack zîmbi. Nu istericale, nu rugăminţi şi implorări. Îi plăcea.

• O s-o fac cu mare plăcere, scumpo. Dar nu înainte de a-mi spune cine eşti şi ce cauţi aici.

Ea nu răspunse. O rază de lumină îi căzu pe chip, făcînd să-i strălucească ochii incredibil de mari. Ochi plini de ură. „Dumnezeule, are tupeu", îşi spuse el impresionat. După bătăile agitate ale inimii pe care le simţea atît de aproape de ale lui, îşi dădu seama că era speriată. Dar, oricît de speriată ar fi fost, el nu avea să cedeze nici un pic.

Totuşi, acest lucru nu îl făcea să ajungă nicăieri. Doar nu avea de gînd să stea toată noaptea acolo, deasupra ei - oricît de plăcută ar fi fost ideea.

• Ascultă, îi spuse el atunci. Putem să o rezolvăm pe calea uşoară sau pe cea dificilă. Alege tu.
• Eu nu spun nimic, şuieră ea, pînă nu-mi dai...hei, ce faci?
• Calea dificilă, răspunse el, plimbîndu-şi mîna liberă peste trupul ei în căutarea vreunui act de identitate.
• Încetează. Nu poţi...

Dar se opri brusc cînd Jack cercetă cu pricepere într-o parte strategică a abdomenului ei. Pînă îşi reveni ea, el aflase deja ceea ce îl interesa. În buzunarul hanoracului găsi un bon vechi, pe care îl ridică în lumină, descifrînd fără nici o greutate semnătura.

• Ce...? Începu să el să spună, uitîndu-se la femeia care tăcea acum.

Tăcerea ei, combinată cu expresia sumbră, îi spuseră tot ceea ce avea nevoie să ştie. Se ridică şi începu să rîdă cu poftă pentru prima oară după multe luni.

• Al naibii de încîntat să te cunosc...şefa!

Kat traversă terasa şi intră în living-room, încercînd să pară mai stăpînă pe sine decît se simţea.

Ar fi vrut teribil de mult să aibă la îndemînă o piatră destul de mare sub care să se ascundă, deşi ar fi preferat una pentru a-l lovi pe Jack Fagen. Individul era mai groaznic decît îşi imaginase ea. Nu ar fi trebuit s-o pipăie atît de...intim.

O căldură stînjenitoare o învălui cînd îşi aduse aminte de modul cum i se plimbaseră mîinile pe trupul ei - mîini sigure şi experimentate, care îi turnau foc lichid pe piele, tulburînd-o împotriva voinţei. Nu mai simţise niciodată o asemenea căldură şi ura faptul că tocmai Jack Fagen i-o provocase. „Să-l ia naiba", îşi spuse ea furioasă. Ticălosul era iute.

• Doreşti ceva?

„Grozav, acum îşi aduce aminte de bunele maniere", îşi spuse Kat, clocotind de furie. Se întoarse, gata să-i spună lui Fagen ce părere avea despre politeţea lui, dar cuvintele i se stinseră pe limbă.

Jack Fagen era clădit ca un munte, puternic şi impozant, cu muşchi care păreau ciopliţi în stîncă.

Nu îl remarcase cînd se aflaseră în grădină, dar, înăuntru, mărimea lui micşora pînă şi spaţiosul living-room. Părul arămiu, dezordonat, şi barba mare se potriveau foarte bine cu trăsăturile lui aspre, iar ochii aveau culoarea cerului senin.

Katrina înghiţi în sec, dezechilibrată dintr-odată.

Apropierea lui o făcea să se simtă uşoară şi vulnerabilă - o nouă experienţă pentru o femeie care era obişnuită să se uite în jos la majoritatea bărbaţilor pe care îi cunoştea.

• Doreşti ceva, domnişoară Sheffield? Repetă el.

Clipind des, îşi aminti cine era acel individ. Fagen oportunistul. Fagen cel lipsit de scrupule. Indreptîndu-şi umerii, spuse:

• Ai făcut destul deja, domnule Fagen. Nu aveai nici un motiv să...mă manevrezi aşa.

Lui Jack îi veniră în minte imediat cîteva motive, dar se îndoia că ea le-ar fi apreciat. Cel puţin, nu deocamdată. Se gîndi şi se opri asupra celui mai puţin interesant.

• Bine, dar ai fi putut avea o armă ascunsă.
• Nu în locurile unde ai căutat, spuse ea tăios.

Jack zîmbi - un zîmbet slab şi diabolic care ei îi provocă un gol în stomac.

• Eu ştiu, făcu el. Am cunoscut odată o femeie la Bangkok care...
• N-are importanţă, îl întrerupse Kat, pălind la gîndul că Fagen intenţiona să-i descrie diversele moduri de a utiliza anatomia feminină.

Zîmbetul lui se transformă într-un rînjet. Îi plăce a femeia aceea. Îi plăcea acel amestec provocator de nervi de oţel şi nevinovăţie fîstîcită.

Îi plăcea şi trupul ei. Chiar şi prin hanoracul fără formă putea vedea că este înaltă şi subţire, iar recentele lui cercetări îi arătaseră că are toate rotunjimile necesare.

• Ce căutai aici, de fapt?
• Vroiam să stau de vorbă cu dumneata...

El îi aruncă o privire pătrunzătoare şi complet lipsită de încredere.

• De ce n-ai folosit telefonul? Sau de ce n-ai sunat la uşă?

Kat se crispa.

• Ei bine, recunoscu ea. Am vrut să-ţi testez sistemul de alarmă. Am vrut să văd dacă eşti atît de bun cum se aude.

Jack se sprijini de spătarul unui fotoliu, privind-o cu atenţie.

• Şi sînt? Întrebă el încet.

Nu se referea la sistem şi Katrina ştia. Îşi aminti din nou de mîinile lui, de căldura nedorită, dar de netăgăduit a atingerii lui. Închise ochii sperînd că, nevăzîndu-i chipul frumos, avea să gîndească mai limpede. Acest lucru se întîmplă...dar pentru puţin timp.

Deschise ochii...

• Domnule Fagen, eu...
• Jack, o întrerupse el. Date fiind împrejurările, cred că putem sări peste formalităţi.

Katrina îşi aminti „împrejurările" şi înghiţi în sec.

• Uite, domnule Fa...bine, Jack, cred că ar fi drept să-ţi spun că...ei bine, nu sînt prea sigură că ai fi interesat să lucrezi pentru Sheffield. N-ar fi atît de palpitant cum eşti obişnuit.

Jack îşi aduse aminte de ochii aceia violeţi care scînteiau şi de unduirile acelea ascunse sub hanorac. Personal credea că munca alături de ea avea să fie teribil de palpitantă.

• Drăguţ din partea ta că te gîndeşti la mine, Katrina, dar sînt sigur...
• Kat, îl corectă ea. Toţi îmi spun Kat.
• De ce nu Katrina?
• Pentru că nu-mi place.

„Pentru că singurul care-mi spunea aşa era Preston." Îşi îndreptă din nou umerii.

• Uite, Jack, ţi-o spun sincer. Nu sînt sigură că vreau să lucrezi cu mine.

Se aştepta la vreo reacţie - furie, violenţă, ceva. Dar colţul gurii lui se ridică într- un zîmbet dezarmant şi îi surprinse în privirea albastră o undă de umor.

• Ah, da? De ce nu, Katrina?
• Kat! Spuse ea enervată de calmul lui. O să am grijă să fii recompensat. Nu-ţi face griji în privinţa banilor.
• Niciodată nu-mi fac griji în privinţa banilor, spuse el cu o sinceritate care o făcu să-l creadă. Tot ce posed pe lume este împachetat într-un sac de voiaj care se află sus. Accept numai misiunile care mă interesează. Şi, sincer vorbind, mă interesează foarte mult să lucrez cu tine.

„Se referă la sistemul de siguranţă. Doamne, de s-ar referi la sistemul de siguranţă", îşi spuse ea. În cameră era mai cald. Jack nu se clintise, stătea tot rezemat de spatele fotoliului, cu faţa spre ea , dar Kat avea ciudata senzaţie că traversase încăperea şi venise lîngă ea. O adiere de vînt suflă prin uşa care dădea spre terasă, umplînd camera cu miresme grele din grădină.

Trupul îi deveni alert. Îşi dădu seama, după încordarea umerilor, că şi Jack reacţiona la fel.

Ce se întîmpla, oare, cu ea? Era adevărat că trecuse aproape un an de cînd se despărţise de Preston, dar cu siguranţă că nu era destul de disperată pentru a se tăvăli pe covor cu un necunoscut. Chiar dacă acel necunoscut avea un corp extraordinar şi cei mai albaştri ochi pe care îi văzuse vreodată...

Îşi feri privirea.

• Nu o să iasă bine. Pur şi simplu, nu o să iasă bine. De data aceasta, cuvintele ei îl impresionară într-o oarecare măsură. Ocoli fotoliul şi veni spre ea, mişcîndu- se cu siguranţa lină a unei maşini bine unse. Inima Katrinei bătea atît de tare, încît era sigură că şi el o auzea. Nu-i putea interpreta greşit privirea.

Prădalnică...Lacomă. Ca a unui tigru gata de atac. Sau a unui bărbat gata de...

• Ştii ce cred eu? Spuse el încet cînd ajunse lîngă ea. Cred că ţi-e frică.

Kat încercă să rîdă, dar ieşi ceva ce semăna mai degrabă a geamăt. Apropierea lui Jack o făcea să respire cu dificultate.

• Frică? Zise ea, încercînd să-şi menţină glasul egal. Nu mi-e frică de nimic.

Jack scutură din cap, fixînd-o cu privirea.

• Nu-ţi stă bine cînd minţi, Katrina.
• Kat, spuse ea cu un glas stins.

Se afla la cîţiva centimetri de ea, fără să o atingă. Nici nu trebuia. Bărbatul acela îi trimitea o reacţie în lanţ prin întregul sistem, provocîndu-i mici şi delicioase explozii în trup.

Zîmbetul lui Jack se lărgi, iar el îşi mută privirea asupra buzelor ei şi...mai jos.

• Cred că nu eşti sigură că mă poţi manevra.

O cuprinse furia, care îi dădu putere. Se retrase cu un pas înapoi şi îşi înălţă bărbia.

• Te-aş putea manevra chiar şi cu o mînă legată la spate.
• Interesantă idee, spuse Jack. Dacă-ţi plac chestiile astea.
• Nu rîde de mine, zise ea, folosindu-şi furia ca scut. Dacă vom lucra vreodată împreună, va fi doar ca asociaţi în afaceri, nimic mai mult. Şi cred

că tu vei fi cel care nu va face faţă!

Surprinderea bruscă din ochii lui îi spuse că lovise aproape de ţintă, mult mai aproape decît se aşteptase. Deodată, simţi vidul din el, oboseala unui bărbat care îşi petrecuse viaţa luptînd. Ruşinată, îşi dădu seama că tocmai îi aruncase încă o mănuşă.

Ar fi vrut să creadă că vulnerabilitatea lui era reală, nu un truc pe care îl folosea pentru a le face pe femei să-l asculte. Ar fi vrut să creadă că sub acel exterior neted şi lucios bătea o inimă de om. Privirea lui o captură pe a ei, ţinînd-o prizonieră, aşa cum mîinile lui o ţinuseră în g rădină. In ochii aceia se citeau adevărul şi destulă forţă pentru a clădi o viaţă. „Ochii nu mint", şopti o voce lăuntrică.

„Şi în fiecare clipă se naşte un prost", şopti o alta. Kat se întoarse, uluită şi puţin dezgustată de naivitatea gîndurilor ei. Acela era Terminator, cel al cărui principiu era „Scopul scuză mijloacele".

Se folosea de ea aşa cum făcuse cu toată lumea în viaţa lui. Ei bine, la acel joc puteau participa două persoane.

• Eşti bun, Fagen şi, pentru asta, voi lucra cu tine, fiindcă sistemul meu merită tot ce-i mai bun. Dar, continuă ea privindu-l din nou, dacă faci vreo mişcare greşită sau foloseşti vreuna din tacticile acelea de comando ale tale, te voi face să regreţi că te-ai născut. E clar?

Expresia lui Jack vorbea de un om căruia îi plăcea să-şi facă propriile reguli, nu să i se impună ceva. Pentru o clipă, Kat se întrebă dacă avea să-i accepte condiţiile şi fu surprinsă cînd îşi dădu seama că dorea într-adevăr să o facă. Atunci el îşi trecu degetele prin păr şi oftă cu un aer ce aducea a resemnare.

• S-a făcut, spuse el simplu.

Afacerea fiind încheiată, Katrina ieşi în noapte, sperînd ca întunericul catifelat să-i liniştească nervii. Dar de unde atîta noroc? Cu cît încerca mai mult să nu se gîndească la Jack, cu atît imaginea lui îi apărea mai limpede în minte, ameţindu-i simţurile. Oricît de mult ar fi încercat, nu putea să uite vulnerabilitatea pe care i-o sesizase în privire, tot aşa cum nu putea să uite căldura aceea înnebunitoare care o cuprindea ori de cîte ori ori ochii lui albaştri îi întîlneau pe ai ei. Şi îşi dădu seama şocată că nici nu voia să uite.

Jack o urmări cu privirea mergînd pe aleea lungă şi apoi dispărînd în umbra adîncă a nopţii.

Uşoara dezamăgire pe care o ţinuse ascunsă în timpul discuţiei îi apăru încet- încet în privire.

„Katrina", îşi spuse el cu sentimente contradictorii.

Pentru o clipă avusese impresia că zăreşte ceva deosebit în acei ochi violeţi, o putere de caracter pe care nu o mai întîlnise decît o dată sau de două ori în peregrinările sale. Dar nu fusese decît furie. Femeia aceea avea mai mulţi ţepi chiar şi decît un arici, iar Jack avea lucruri mai bune de făcut decît să stea să i-i scoată. Totuşi, avea corpul cel mai sexy pe care îl văzuse vreodată. Acele clipe fierbinţi şi tensionate din grădină îi aduseseră propriul sistem de alarmă la Defcon 2, adică la un pas de atac. Nu mai simţise niciodată o asemenea atracţie momentană şi copleşitoare faţă de o femeie şi, judecînd după plecarea ei grăbită, şi ea simţise la fel. Atitudinea ei înţepată nu îl tulbura, dar Jack învăţase pe pielea lui să nu aştepte prea mult de la nici un fel de relaţie.

Sora Barbara îl crescuse cu credinţă în idealurile iubirii şi devotamentului, dar realitatea îl învăţase cu totul altceva.

Respiră aerul nopţii, limpezindu-şi mintea de amintiri şi vise pierdute. Realitatea îşi avea propriile recompense. Şi, realist vorbind, ar fi fost mult mai bine dacă n- ar fi vrut să o cunoască pe Katrina Sheffield. Nu-şi permitea să se implice personal cu ea. Acest lucru i-ar fi distrus complet principalul obiectiv.

A doua zi dimineaţă, Katrina întîrzie un sfert de oră la serviciu, dînd vina pe traficul greoi şi ignorînd faptul că se schimbase de trei ori înainte să se decidă asupra unui costum simplu din pînză albă şi a unei bluze bleu din mătase. Vroia să arate cît mai bine pentru Jack Fagen - cît mai bine profesional vorbind, bineînţeles. Cu o seară în urmă îşi închipuise că era atrasă de el. Luna, grădina, ciudata atmosferă a nopţii...toate acestea o făcuseră să vadă în el un bărbat misterios, absolut irezistibil.

„Prostii" îşi spuse ea, introducîndu-şi legitimaţia în automat. Lumina zilei avea să-i spulbere închipuirile. Va vedea că Jack este un bărbat obişnuit, ca toţi ceilalţi pe care îi cunoştea, dar se întrebă de ce, oare, nu era mai încîntată de acea perspectivă.

Soneria stridentă o făcu să tresară. Deschise uşa cea grea, întrebîndu-se dacă nu putea să inventeze cineva un mod mai plăcut de înştiinţare că legitimaţia fusese acceptată. Se părea că soneriile insuportabile făceau parte din profesiunea ei ca şi consultanţii în securitate insuportabili.

De obicei, prima oprire a lui Kat era la laboratorul computerelor, unde stătea de vorbă cu Leonard sau cu unul din ceilalţi analişti în legătură cu Pink. Dar, în dimineaţa aceea, schimbă direcţia şi porni spre biroul lui Jenny, intenţionînd să-şi prevină tînăra secretară, eficientă, dar uşor impresionabilă, că Fagen urma să sosească dintr-o clipă în alta. Jenny, însă, nu era acolo. Katrina se încruntă. Nu-i stătea în fire să întîrzie şi nici să părăsească biroul fără să roage mai întîi pe cineva să-i ţină locul. Unde putea fi? Deodată, atenţia îi fu atrasă spre biroul ei prin a cărui uşă întredeschisă răzbătea un chicotit piţigăiat.

• Vai, domnule Fagen!

Jenny. Jenny se afla în biroul Katrinei şi, după toate aparentele, tot acolo era şi Jack. Rîsul îl zgîrie nervii ca un şmirghel.

• La naiba, mormăi ea, îndreptîndu-se cu hotărîre spre uşă. E aici de un sfert de oră şi se distrează deja cu secretara mea. Ei bine, dacă el crede cumva că o să accept aşa ceva, atunci va...

Se opri în mijlocul frazei. Îl zări pe Jack stînd lejer pe marginea biroului ei, statura lui masivă făcînd respectiva piesă de mobilier să pară o jucărie.

Costumul lui gri avea o croială europeană şi doar îi sugera forţa fizică în loc să i-o scoată în evidentă. Amintirea nopţii trecute fu ca un şoc electric.

Apucă clanţa pentru a se sprijini, deoarece picioarele i se înmuiară deodată. Înfăţişarea lui Fagen îmbrăcat în pulover şi blugi o copleşise.

Imaginea lui Fagen în costum o devasta. Făcea parte dintre acei puţini bărbaţi care arătau bine indiferent cu ce ar fi fost îmbrăcaţi. Şi, mai bine, fără nimic pe ei. Nici unul dintre cei doi nu o observase pe Kat. Jenny încă mai chicotea, iar Fagen îi arunca un zîmbet cuceritor.

• Să nu mai aud chestia asta cu „domnule Fagen", da? Mă face să mă simt din nou la şcoala parohială.

„Mai degrabă la cea de reeducare", îşi spuse Kat cu tristeţe. Împinse uşa şi intră cu îndrăzneală.

• Bună dimineaţa, Jenny. Văd că l-ai cunoscut deja pe domnul Fagen.

Jack se întoarse spre ea şi zîmbetul i se transformă într-o expresie mult mai profundă.

• Bună dimineaţa, domnişoară Sheffield. Nu mă aşteptam să ajung înaintea dumitale în dimineaţa asta. Dar, ce-i drept, ai plecat cam tîrziu de la mine aseară...

Jenny se răsuci brusc pentru a o privi pe Katrina, făcînd ochii mari de curiozitate.

• Am avut o întîlnire, spuse Kat, dîndu-şi seama prea tîrziu că explicaţia aceea grăbită era mai acuzatoare decît tăcerea. Îi aruncă o privire lui Jack şi adăugă: O întîlnire de afaceri.
• Bineînţeles, zise el, dar privirea lui spunea altceva.

Dorinţa îi clocotea în privire, lingîndu-i pielea ca o flacără albastră şi fierbinte. Căldura explodă în locuri delicioase, şocînd-o şi tulburînd-o în acelaşi timp. Instinctiv, trupul cedă dorinţei...pînă cînd auzi uşa biroului închizîndu-se. Jenny se furişase afară, închipuindu-şi fără îndoială, că şefa şi Jack doreau să rămînă singuri.

• Dumnezeule, murmură ea, ridicîndu-şi privirea spre tavan. Cine ştie ce-şi închipuie că s-a întîmplat între noi.
• Şi nu-i aşa? Întrebă el zîmbind.

Acel zîmbet avea ceva devastator în el, dezvelindu-i dinţii egali şi albi.

Kat avu o viziune rapidă a unui lup imens, cu blana arămie, care se lingea pe bot uitîndu-se la Scufiţa Roşie lipsită de apărare. Gemu, dar nu doar de teamă. Sincer vorbind, individul acela ar fi trebuit să poarte o plăcuţă de avertizare.

• Uite...spuse ea simţind că se înfurie, între noi nu s-a întîmplat absolut nimic şi nu apreciez deloc faptul că faci lumea să creadă altceva, îndeosebi pe Jenny.

Ştie că ne-am cunoscut abia ieri şi n-aş vrea să creadă că...ei bine, este o fată foarte impresionabilă...

• Chiar aşa, şi tu nu eşti destul de bătrînă ca să vorbeşti ca mama ei, zise Jack, ridicîndu-se de pe birou. Cîţi ani ai? Treizeci şi trei? Treizeci şi patru?
• Douăzeci şi opt! Izbucni Kat.

Prea tîrziu observă umorul din ochii lui albaştri dîndu-şi seama că, de fapt, o tachina.

• Eu credeam că douăzeci şi cinci, Katrina, spuse el apoi zîmbind mai cald.

Ar fi vrut să nu-i placă. Doamne, cît de mult ar fi vrut. Dar cum ar fi putut, cînd el îi rostea numele aşa? Katrina. Numele acela se undui prin ea, tulburător, plin de promisiuni care îi făceau trupul să tremure. Nici o femeie din lume n-ar fi rezistat acelei invitaţii dulci. Dar ea trebuia să reziste.

Instinctul îi spunea că, în ciuda farmecului şi dosarului său impecabil, Jack Fagen nu era demn de încredere. Ascundea ceva - era în stare să parieze. Ultima ei legătură cu un personaj îndoielnic fusese gata să-i distrugă credibilitatea profesională şi aproape că îi zdrobise inima.

Dacă te-ai fript o dată, sufli şi în iaurt. Îi întoarse spatele şi porni spre uşă.

• Ar fi bine să ne apucăm de lucru, spuse ea cu un glas egal. M-am gîndit să începem cu un tur al companiei şi apoi să faci cunoştinţă cu prototipurile. Ah, şi apropo, aş prefera să nu-mi mai spui Katrina.

Jack o urmă. Îl simţea în spate, înalt şi copleşitor, extraordinar de masculin.

Era atît de aproape, încît îi simţea parfumul after-shave-ului şi răsuflarea caldă în păr. Întregul ei trup se încordă.

„Să nu mă atingă", se rugă ea. „Mă pierd cu totul daca mă atinge".

Nu o atinse. Cînd se întoarse, ea îl surprinse privind-o intens şi nesigur.

• Eşti o tipă dură, dar o să facem un tîrg. Nu-ţi mai spun Katrina dacă nu-mi mai spui domnule Fagen. S-a făcut?

Katrina simţi că-i dispare tensiunea.

• S-a făcut, spuse ea, asumîndu-şi din nou rolul de director executiv.

Tocmai ajunseseră la un compromis. Poate că, pînă la urmă, aveau să se înţeleagă. Numai dacă ar fi reuşit să nu se mai vadă cu scufiţă roşie...

Îşi petrecură restul dimineţii făcînd turul clădirii, cunoscînd angajaţii şi, în general, familiarizîndu-l pe Jack cu diversele sisteme. El studie echipamentul, dar la fel de des se trezea studiind-o şi pe Katrina. Îi plăcea modul cum îşi conducea oamenii, cu fermitate, dar cinstit, ascultîndu-le întrebările şi comentariile. Sistemele şi procedurile ei de siguranţă erau de asemenea foarte bune. Jack văzuse sisteme mai mari decît ale Katrinei, dar rare ori unul atît de bine condus. Era, într-adevăr, impresionat.

Şi alte lucruri îl mai impresionau, ca, de exemplu, felul în care silueta ei subţire umplea costumul alb clasic pe care îl purta. Mişcările îi erau categorice şi sigure, dar aveau o graţie feminină care umplea mintea lui Jack de gînduri cît se poate de neprofesionale. Se întrebă ce ar fi spus, oare, dacă ar fi ştiut că, în loc să se concentreze asupra cuvintelor ei, el îi studia pe ascuns gambele. Probabil nimic demn de tipărit, îşi închipui el zîmbind.

• Ce-i atît de amuzant?

Jack îşi ridică privirea uimit de faptul că şi ea îl urmărise destul de îndeaproape dacă îi surprinsese zîmbetul slab. Femeia aceea nu pierdea nimic.

• Mă gîndeam cît de neobişnuit este să găseşti o companie atît de remarcabilă, cu o femeie atît de remarcabilă la cîrmă.

Îi făcuse acel compliment cu sinceritate, dar ea, în loc să fie încîntată, se enervă. El aproape că îi vedea nervii încordîndu-se.

• Mă bucur că-ţi place sistemul meu, pentru că-ţi respect părerea ca profesionist. Cît despre părerea în legătură cu mine, adăugă ea ridicînd

din umeri, ar trebui să mă consideri încă o piesă din echipament.

Zîmbetul lui Jack se transformă într-un rînjet de lup.

• Asta înseamnă cumva că trebuie să te inspectez şi pe tine aşa cum am inspectat toate celelalte aparate?

Kat izbucni:

• O să-ţi spun eu ce poţi să faci cu inspecta rea ta...începu ea ceea ce se anunţa o tiradă extrem de colorată, dar se opri cînd unul din analişti bătu în uşa biroului şi păşi înăuntru.
• Iertaţi-mă că vă întrerup, domnişoară Sheffield.
• Ah, da, Leonard, spuse ea, invitîndu-l înăuntru pe acel bărbat slăbuţ. S-a întîmplat ceva?
• Nu, nu. Am trecut doar să vă spun că Einstein a terminat de făcut calculele privind ozonul. L-am pus în legătură, aşa încît să-i puteţi vorbi prin consola dumneavoastră.
• Îţi mulţumesc, zise Kat impresionată ca întotdeauna de atenţia lui Leonard.

Unii puteau să înveţe.

• Jack, el este Leonard Heep, analistul meu tehnic principal. Şi asistentul meu neoficial. Dacă vrei să afli ceva despre aparatele din sistemul nostru, el e omul tău.

Jack îi aruncă o privire cercetătoare bărbatului aceluia cu chip îngust şi îi întinse mîna.

• Se pare că domnişoara Sheffield are o părere foarte bună despre abilităţile dumitale, ceea ce, venit din partea ei, este un adevărat compliment.

Palma subţire a lui Leonard o întîlni pe cea robustă a lui Jack într-o strînsoare superficială.

• Da, o respect foarte mult pe domnişoara Sheffield, spuse el dînd o emfază subtilă, dar distinctă, numelui ei, după care se întoarse spre Katrina. Mai aveţi nevoie de mine?
• Nu, nu. Îţi mulţumesc.

Leonard ieşi repede din încăpere. Jack privi în urma lui cu un zîmbet trist pe buze. Se bucurase de o primire rece şi din partea celorlalţi programatori, ca un fel de „Du-te acasă, yankeule", în stil computerizat. Ar fi putut pune pariu că nu ar fi cîştigat nici un concurs de popularitate cu Katrina sau angajaţii ei. Aruncă o privire pe furiş picioarelor ei lungi şi frumoase. „Ce păcat."

Fără să aştepte o invitaţie, îşi luă un scaun şi se aşeză la consolă alături de Katrina.

• Simpatic acest Heep, dar nu cred că e încîntat de faptul că mă aflu aici.

„Asta înseamnă că sîntem doi", îşi spuse ea posomorîtă.

• Leonard e îngrijorat pentru sistem. Şi-a petrecut la fel de mult timp ca mine în construirea lui. Este total devotat muncii lui şi e cel mai bun programator din cîţi am cunoscut. Citeşte programe aşa cum alţii citesc comics-uri.
• În viaţă există şi alte lucruri importante în afară de programe, Kat, spuse Jack încet. Pentru toată lumea.

Vocea lui îi mîngîia simţurile ca o mătase netedă şi superb de provocatoare. Dumnezeule, o dădea peste cap, dar nu avea să-i dea de înţeles acest lucru.

Se concentră asupra scrierii comenzilor de acces care urmau să îl conecteze pe Einstein la terminalul ei. După aceea, verifică firele, aranjă camera video şi trase microfonul spre ea.

• Einstein, e cineva aici care doreşte să te cunoască.

Camera video se răsuci şi se fixă asupra lui Jack.

• Terminator! Strigă Einstein fără să mai aştepte prezentările. Ce mai distrugi? Jack rîse, auzind răspunsul entuziast al lui Einstein.
• Văd că reputaţia mi-a luat-o înainte.
• Afirmativ, tipule. 1989 - demascat Conspiraţia de la Berlin; 1990 - distrus reţeaua de contrabandă Singapore-Londra; 1991 - format reţeaua de comunicaţii a rezistenţei din Kuweit City în timpul Furtunii în Deşert; 1992...
• Ai fost în Kuweit City în timpul războiului?

Întrebă Kat, uluirea făcînd-o să uite de faptul că nu-l plăcea.

• Ei, da, recunoscu Jack, deşi misiunea ar fi trebuit să fie secretă. Cum ai aflat de ea, Einstein?
• N-o să spun niciodată.

Ochii albaştri ai lui Jack îi întîlniră pe ai lui Kat.

• Are o minte a lui proprie, nu-i aşa?

Aşa se părea că are şi Jack. Katrina nu putea asocia imaginea oportunistului egoist cu aceea a luptătorului pentru libertate, care îşi pusese viaţa în pericol pentru a-i ajuta pe locuitorii Kuweit-ului. Văzuse fotografii, auzise vorbindu-se

despre teribilele preţuri pe care numeroşi luptători în rezistenţă le ceruseră în schimbul patriotismului lor. Probabil că îl plătiseră bine pentru serviciile acordate. Da, asta era. Probabil că o făcuse pentru bani...

• Kat, s-a întîmplat ceva cu butonul acela?

Kat privi în jos şi îşi dădu seama că, în ultimele cîteva minute, tot ajustase culoarea de pe monitorul lui Einstein, care avea acum o nuanţă puternică de roşu. Asta ca să se înveţe minte să nu se mai gîndească aiurea.

• A fost ceva, dar s-a rezolvat, spuse ea forţîndu-se să zîmbească.

Camera lui Einstein se roti şi se opri asupra butonului.

• Explică-mi cum.

„Vezi-ţi de treaba ta, Einstein", îşi spuse ea, dar imediat rosti cu glas tare:

• Mai tîrziu. Acum aş vrea s-o aduci pe Pink ca să...
• Ce e Pink? Întrebă Jack.
• Nu ce. Cine, explică ea. Prototipul pentru Reţeaua de Computere Inteligente. Pe scurt îi spunem Pink.
• Şi fiindcă-i place, adăugă Einstein.
• Şi pentru că-i place, recunoscu Kat zîmbind.

Nu putea să nu zîmbească ori de cîte ori se gîndea la micul computer independent.

• Adu-ne-o, te rog, Einstein.
• Păi...

Zîmbetul Katrinei dispăru.

• Să nu-mi spui că a fugit din nou.
• Bine, n-o să-ţi spun.

Kat gemu.

• Einstein, adu-o înapoi. Acum.
• N-o să-i placă.

Kat înşfăcă microfonul.

• Puţin îmi...Einstein, e primejdios pentru ea acolo. Ştii la ce o expune pătrunderea într-un sistem neprotejat. Adu-o înapoi. Spune-i...spune-i că, dacă nu se întoarce în două ore, o deconectez de la televizor pentru o lună. Ştii ce înseamnă asta.

Einstein gemu.

• Nu MTV. Nu Wheel of Fortune. Şi nu...adăugă el coborîndu-şi vocea pînă cînd deveni o şoaptă, nu Shopping Channel.
• Exact, spuse Kat. Îmi pare rău că trebuie să fiu atît de aspră, dar este singurul mod în care o să se înveţe minte. Adu-o, te rog.

Lumina se stinse pe camera video a lui Einstein, ceea ce însemna că îndeplineşte ordinele. Katrina se lăsă pe spate în fotoliul ei şi îşi apăsă mîinile pe tîmple. „De ce eu, Doamne?" se întrebă ea. „De ce..."

• Hm.

Jack. Fir-ar să fie, uitase de el. Auzise tot şi văzuse cu ochii lui cît de uşor străpungea Pink sistemul ei de siguranţă. Îşi pusese toată energia în crearea acelui sistem. Era mîndră de el şi vroia ca Jack să fie la fel de mîndru ca ea. Acum, însă, nu mai era nici o şansă de aşa ceva.

• Eh, acum ştii, spuse ea, dar nu îndrăzni să-l privească. Sistemul meu de siguranţă e la fel de „sigur" ca un caşcaval elveţian. Cu cît astup mai

multe goluri in sistem, cu atît Pink deschide mai multe. Nu mai ştiu ce să fac.

O să...o să înţeleg dacă nu vei vrea să accepţi o misiune în care vei pierde.

Jack rămase tăcut cîteva clipe, după care spuse:

• Tot mai încerci să scapi de mine, Kat?
• Nu, spuse ea repede şi îşi dădu seama că fusese sinceră.

Se întoarse încet cu faţa spre el.

• Nu, repeta ea, de data aceasta cu convingere.

De fapt, îţi voi aprecia ajutorul.

• Atunci, ne-am înţeles, zise Jack, susţinîndu-i privirea.

Avea cei mai incredibili ochi, îşi spuse el. Se puteau preschimba într-o clipă din gheaţă în foc, de la albastru profund la violet strălucitor. Şi, uneori, ca acum, conţineau o moliciune indigo ce îl atrăgea ca o vrajă. Deodată, se afla din nou în grădină, în întuneric, în căldură şi dulceaţă, ţinîndu-i trupul sub al său. Numai că, de data aceasta, ea nu se mai zbâtea.

Dorinţa îl lovea ca un bici. Se cutremură surprins şi enervat de intensitatea Acelui sentiment. Să o placă era ceva, dar acel...acel sentiment îl zguduia pînă în adîncul fiinţei lui. Nu ştia sigur ce este. Nu era sigur că vrea să afle.

Tuşi mascîndu-şi starea de derută.

• Ce cald e aici. Simt nevoia de aer.

Kat se uită la ceas.

• Bine. E aproape prînzul. Am putea să facem o pauză. Bufetul companiei e la Capătul culoarului...
• Nu. Afară, zise Jack, ridicîndu-se de pe scaun. Undeva unde să pot respira.
• Bine, spuse Kat, ridicîndu-se la rîndul ei.

Există un restaurant în apropiere de plajă.

• Grozav, zise el, ieşind repede din biroul ei.

Kat îl urmă pe culoar, uluită de plecarea lui subită. Dar multe lucruri erau uluitoare în legătură cu Jack Fagen. La fel ca un program de siguranţă cu mai multe nivele, cu cît descoperea mai mult, cu atît părea să fie mai complicat.

Cine era, de fapt? Se întrebă ea. Şi ei de ce îi păsa?

• O iau eu.
• Nu, eu o iau.
• Eu o iau, repetă Katrina, întinzîndu-se după nota de plată. Eu sînt şefa.
• Dar eu sînt bărbatul, spuse Jack, luînd cu îndemînare nota şi îndreptîndu-se spre casă în ciuda protestelor ei.

Acest lucru nu o făcu să înceteze.

• Ăsta e cel mai idiot şi mai demodat lucru pe care l-am auzit anul acesta, spuse ea, ajungîndu-l din urmă. E, practic, ceva preistoric.
• Da, zise Jack zîmbind. Eu sînt un tip preistoric.

Kat păli. Imagini ale lui Jack ca un om primitiv îi asaltară mintea, făcînd-o să se simtă extrem de prost şi, în acelaşi timp, extrem de excitată. Din fericire, el era ocupat cu achitarea notei şi stătea cu spatele la ea. Din nefericire, se trezi studiindu-i umerii laţi şi mijlocul îngust şi încercă să nu şi-l mai închipuie doar cu o pînză în partea din faţă.

Cînd ieşiră, lumina puternică a soarelui şi briza oceanului o ajutară să-şi recapete stăpînirea de sine. Pete albe se vedeau împrăştiate pe suprafaţa albastră, iar valurile se rostogoleau pe ţărm cu o graţie lipsită de grabă. Katrina închise ochii şi inspiră aerul sărat şi proaspăt, amintinduşi de zilele fericite pe care şi le perecuse alături de familia ei pe plajă.

• Doamne, apără-mă, căci marea e atît de întinsă şi barca mea aît de mică, spuse Jack, încet, chiar în spatele ei.

Ea deschise ochii şi îl privi, surprinsă, atît datorită cuvintelor, cît şi blîndeţii glasului lui. El privea apa fix, absolut fără nici o expresie, dar ceva din fermitatea maxilarului îi aminti de tristeţea profundă pe care o simţise în el cu o seară în urmă.

El continuă, vorbind mai mult cu sine decît cu ea.

• Am învăţat asta chiar înainte să văd oceanul cu ochii mei, cînd cea mai mare întindere de apă pe care o ştiam era pasajul de sub Loop după o ploaie serioasă. Una din călugăriţele de la şcoală m-a învăţat.
• Călugăriţe? Întrebă ea, nevenindu-i să creadă.

Jack zîmbi uşor.

• Nu rîde. Sora Barbara era mai severă decît oricare din sergenţii pe care i-am avut în armată. Nu mă lăsa să fac nimic - cel puţin nimic din lucrurile pe care le cunoştea ea. Mă ţinea zdrenţăros. Dar era totdeauna lîngă mine cînd aveam nevoie de ea. Ea m-a scos de vreo două ori din Juvey Hali cînd mama nu s-a deranjat.

Făcu acea afirmaţie cu atîta indiferenţă, încît Katrina crezu la început că nu-l înţelesese bine.

Iubirea familiei ei îi definea viaţa. Cînd fusese mai mică, fusese acceptată instantaneu de haita de lupi a verilor Sheffield. În adolescenţă, cînd jelise moartea mamei, găsise dragostea şi înţelegerea necesare pentru a depăşi durerea. Iar ca unealtă a lui Preston, găsise un sprijin ferm şi o încredere în curăţenia ei.

Nu-şi putea închipui viaţa fără dragostea puternică a unei familii. Dar se părea că aşa fusese copilăria lui Jack. Nu ştia ce o îngrozea mai mult: indiferenţa mamei lui sau indiferenţa cu care accepta el acest lucru.

• Şi tatăl tău?
• Ce-i cu el? Zise Jack, ridicînd din umeri şi continuînd să privească marea, ţinîndu-şi gîndurile pentru sine.

Vîntul îi adusese pe obraz o şuviţă de păr arămiu, pe care ea ar fi dorit cu disperare că i-o aşeze la loc. Abia se putea stăpîni. Se simţea vulnerabilă şi derutată. Compasiunea faţă de băiat şi suspiciunea faţă de bărbat dădeau o luptă în ea, ameninţînd să-i distrugă propriul sistem de siguranţă intern pe care şi-l construise cu atîta grijă.

Ca şi cum i-ar fi sesizat starea de spirit, Jack se întoarse spre ea şi o privi cu ochii lui intenşi şi incredibil de sexy. Se simţea goală, de parcă ochii aceia ar fi putut vedea pînă în străfundul inimii ei.

Deodată intensitatea aceea dispăru şi ochii lui căpătară o strălucire dură, ca un oţel rece.

• Nu mă lua prea în serios, Kat. N-a fost decît un scenariu cu un copil orfan.
• Copil orfan? Repetă ea.
• Discursul meu fals despre trecut. Am o duzină din care să aleg: copil orfan, fiu nelegitim al unui bogătaş, fiu al unui militar. Spun versiunea care-mi convine cel mai mult, spuse el posomorît, străpungîhd-o cu ochii lui duri. Ăsta sînt eu.

Katrina ar fi trebuit să fie furioasă, dar o viaţă întreagă petrecută în compania verilor ei o învăţase că existau minciuni între minciuni. Unii bărbaţi spuneau minciuni ca să se apere, alţii ca să apere pe cineva. Instinctul îi spunea că Jack făcea parte din cea de a doua categorie. Avea impresia că zărise puţin din adevăratul Jack Fagen şi acest lucru o făcu să rîdă.

• Oi fi tu un ticălos, Jack Fagen, dar, cel puţin, eşti unul sincer.

Spre surprinderea ei, consultantul cel cu inima de piatră începu şi el să rîdă.

• Shopping Channel, spuse Jack, deschizînd portiera.

Katrina coborî.

Ce-i cu el? Întrebă ea, netezindu-şi fusta.

Jack făcu un efort imens pentru a nu se gîndi la nesfîrşitele ei picioare şi reuşi doar în parte.

• Shopping Channel, spuse el în timp ce se îndreptau spre clădirea Sheffield. Einstein a făcut mare caz de asta cînd a vorbit despre Pink. De ce?

„Afaceri, ca de obicei", îşi spuse Kat cu o undă de regret. Începuse să-i placă noua lui camaraderie, fără a mai vorbi de plăcuta cădură care o cuprindea cînd stătea lîngă el în maşină.

Răspunse oftînd:

• Este o anomalie în programul lui Einstein.

Este bolnav după cumpărături.

• Bolnav după cumpărături? Făcu Jack forţîndu-se să nu zîmbească.
• Nu-i deloc amuzant, îl mustră ea, deşi şi ea lupta să rămînă serioasă. Este un teribil cumpărător.

Dacă pe un lucru scrie „de vînzare", el îl cumpără. Soţia vărului meu, Melanie, inventatoarea lui Einstein, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a descoperi eroarea, dar se pare că e ceva integrant în programul lui.

• Acum am auzit totul.
• Nu fi prea sigur, spuse ea cu tristeţe.

Anomalia lui Einstein se repetă şi în programul lui

Pink, cu o mică modificare. În loc să cumpere lucruri, ea...cumpără şanse.

• Şanse? Vrei să spui că pariază?
• Absolut pe orice, recunoscu ea cu amărăciune. De aceea tot fuge, pentru a face pariuri. Crede că-i amuzant, dar mie-mi dă nişte bătăi de cap îngrozitoare. Hialeah Park Racetaack sînt gata să ne dea în judecată pentru că le-am făcut praf sistemul de contabilitate. Şi ar fi trebuit să auzi limbajul celui de la loterii cînd i-am spus că ea reprogramase computerul loto al statului

pentru a-şi alege numerele...