CAPITOLUL I

Aparent, Jack Devlin nu avea deloc aspectul unui body‑guard.

Intrigată, Sabrina McAllaster verifică din nou adresa mâzgălită pe dosul unei vechi cărți de vizită. Se înșelase oare? Nu, nu era vorba de nicio greșeală!

Privirea ochilor castanii se fixă din nou asupra băbatului așezat turcește, care trona în mijlocul unui grup numeros de copii așezați ordonat pe saltele de gimnastică, într‑o sală separată de hol prin geamuri mari. După spusele unei doamne pe care tocmai o intrebase, era vorba chiar de Jake Devlin

În fața lui, vreo doisprezece copii de șase‑șapte ani, îmbrăcați în alb ca niște judokani, îl mâncau literalmente din ochi. După anunțurile afișate la poartă, micii drăcușori practicau sub conducerea lui Jake Devlin un sport cu nume bizar de care Sabrina nu auzise niciodată. Totuși, meseria de documentaristă și neobosita ei curiozitate o împinseseră să se intereseze de subiectele cele mai diverse și câteodată chiar năstrușnice.

— De necrezut! E prima oară în săptămâna asta când micuțul meu Blake e cuminte. De obicei, ai jura că e un pachet de nervi! Of! dacă aș cunoaște metoda acestui Jake Devlin, șopti una din mămicile care o înconjurau pe Sabrina.

Amuzată, Sabrina îi aruncă o privire întrebătoare fermecătoarei femei care, ca și ea, aștepta răbdătoare în hol.

— Copiii par foarte atenți! Spuse ea încet.

— Oh! Poate vreți să spuneți că‑i sorb cuvintele de pe buze. Nu‑mi cred ochilor! Dacă și‑ar asculta așa părinții și profesorii, ar fi o adevărată minune.

— Dar ce‑i învață… exact? întrebă Sabrina.

— Habar n‑am! Blake mi‑a mărturisit că Jake Devlin îi învață să‑și stăpânească forțele fizice și spirituale. Mă îndoiesc că Blake e capabil să‑mi furnizeze niște explicații mai precise, dar ce contează! Rezultatul este cel pe care‑l vedeți, aceste lecții sunt deci folositoare.

— Nu vă temeți că va profita de forța lui ca să‑i ia la bătaie pe colegii de clasă?

La această remarcă, mama lui Blake surâse și exclamă:

— Oh! Nu! Cel puțin așa sper și… până în prezent nimeni nu mi‑a dat încă telefon să se plângă de băiatul meu. Și apoi am convingerea că Blake va ști să aleagă partea bună a acestui curs.

O altă tânără femeie interveni în discuție, aruncând chiar o poantă.

— Fiica mea urmează și ea aceste lecții, iar fiul meu John aparține grupei de avansați, dar n‑a avut niciodată nici cea mai mică problemă. John știe acum că poate ține piept tuturor băieților de la el din școală și, sigur de asta, nu încearcă să se fălească demonstrând‑o!

Descumpănită, Sabrina studie plină de interes pe frumoasa roșcată care se băgase în vorbă. În mod evident, exprima opinia tuturor mamelor prezente, căci fiecare din ele părea că‑i împărtășește punctul de vedere.

— Nu‑mi imaginam că domnul Devlin se ocupă și de copii, remarcă Sabrina cu o voce timidă.

Faptul că un body‑guard profesionist putea fi înconjurat de copii și adolescenți îi părea bizar și chiar nepotrivit.

— De ce nu? De altfel, refuză adulții.

— Eu aș înnebuni dacă mi‑aș petrece toată ziua cu drăcușorii ăștia. Probabil că posedă un magnetism deosebit! exclamă cea de‑a patra mămică.

— Cel mai extraordinar lucru e faptul că nu ridică niciodată tonul! adăugă cineva. Jonathan vine aici de trei luni și nu l‑am auzit niciodată pe Jake Devlin certând pe cineva. În timpul cursurilor domnește totuși o disciplină exemplară.

Ca pentru a sublinia justețea celor spuse, toate femeile aprobară tăcute din cap. Perplexă, Sabrina îndrăzni să lanseze o nouă sugestie.

— Poate se tem de el?

Un hohot de râs general constitui răspunsul.

— Oh! Nu! Așteptați sfârșitul orei și vă veți convinge singură!

Exact în acel moment, Jake Devlin bătu din palme și douăspreceze siluete subțirele se ridicară la unison. Fascinată, Sabrina văzu cum grupul de copii își salută respectuos profesorul care le răspunse cu politețe.

Apoi se răspândiră într‑o înghesuială de nedescris și Sabrina nu‑și putu împiedica un zâmbet în fața acestei veselii zgomotoase a elevilor. Câțiva fugiră spre mamele lor, în timp ce alții nu‑l părăseau pe Jake Devlin. Unul îi povestea aventurile unui greiere verde pe care‑l găsise în ajun pe marginea unui iaz, un altul se agăța de mâna lui ca un înecat, iar un al treilea dansa frenetic în jurul lui. Fiecăruia, Jake Devlin îi acorda aceeași atenție și amabilitate.

Jake aborda o ținută simplă niște blugi prespalați și o cămașă neagră care lăsau să se ghicească un corp suplu cu mușchii lungi și puternici.

Sabrina îl observa cu atenție pe acest bărbat surprinzător pe care mama ei i‑l impusese. Părea cam de treizeci și cinci de ani și, în mod vizibil, nu avea nimic comun cu acei body‑guards cu umeri de luptător care înconjoară în mod obișnuit pe mai marii lumii. Sabrina se simțea în mod cert ușurată că nu are de a face cu una din aceste gorile, dar cum nu avea nici un fel de experiență în domeniu, se întreba neliniștită dacă ar fi avut de câștigat angajându‑l. Fără îndoială, un tip numai bicepși și înarmat până în dinți n‑ar fi fost o companie agreabilă, dar, cel puțin, un asemenea individ ar fi fost ușor de manevrat! În timp ce, cu Jake Devlin nu era deloc sigură de asta…

…Avea niște ochi… mari și cenușii care o priveau cu o răceala de gheață, ca și cum Jake Devlin încerca să răspundă cu ostilitate interesului pe care i‑l purta Sabrina; ochii mari, cenușii cu profunzimi nebănuite… În mod categoric Jake Devlin nu era o ființă simplă.

Inteligent, prudent și… poate periculos, gândi ea fulgerată de o idee Doamne! În ce viespar se aventura? De ce mama ei o împingea într‑o asemenea cursă?

Ca și cum îi ghicea gândurile și spaimele, Jake Devlin își opri privirile asupra ei. Mult timp o ținu sub focul ochilor cenușii și severi, examinând‑o cu atenție, fără urmă de îngăduință. Din fericire, asemenea unui pisoi care se lingușește pe lângă un leu, un puști îi atrase atenția.

Imediat expresia înghețată se șterse ca prin farmec. Înmărmurită, Sabrina remarcă licărul de tandrețe amuzată care‑i lumina ochii, surâsul indulgent care‑i îndulcea linia fină a buzelor pline și senzuale.

Se aplecă spre copil și o undă de lumină aurie îl învălui, subliniind reflexele părului castaniu, tăiat scurt.

Totuși, când își îndreptă privirea spre mamele care așteptau răbdătoare la intrare, orice urmă de familiaritate dispăru de pe chipul lui. Jake Devlin nu cauta nici prietenie nici altfel de legături, gândi Sabrina, privindu‑l cum se întreține cu câteva din persoanele prezente.

În sfârșit, când toată lumea plecase, Jake Devlin catadicsi să‑i adreseze și Sabrinei cuvântul.

— N‑a mai rămas nici un copil. Presupun că pe mine mă așteptați. Mă înșel oare? spuse el cu o voce caldă și puțin răgușită, cu inflexiuni ciudat de tulburătoare.

— Mă numesc Sabrina McAllaster. Cred că vizita mea v‑a fost anunțată, răspunse ea întinzându‑i mâna.

Deloc surprins, el aprobă și‑i cuprinse degetele fine, spre marea uimire a Sabrinei, care avu impresia că un pumn de fier îi strivise mâna.

Se degajă și‑i aruncă furioasă:

— Nu vă cerusem o demonstrație a talentelor dumneavoastră, domnule Devlin.

Remarca Sabrinei nu păru să‑l mire.

— Departe de mine un asemenea gând, domnișoară McAllaster. Doream doar să mă port curtenitor. V‑am făcut vreun rău? se interesă el pe un ton inocent.

— Nu vă neliniștiți, am o cremă bună și o s‑o folosesc imediat ce ajung acasă.

— V‑ați supărat?

— Să zicem că nu apreciez acest gen de politețe! Știți bine ce putere aveți! V‑am văzut lucrând cu copiii; nici unul dintre ei n‑a părut să sufere când i‑ați strâns mâna replică ea.

Zărind un fotoliu, Sabrina se aseză și Jake Devlin se instală imediat în fața ei.

— Ei mă iubesc; în schimb, am sentimentul că nu încercați nici cea mai mică simpatie la adresa mea.

Surprinsă de această remarcă directă, Sabrina îl privi o clipă. Unde naiba vroia să ajungă?

— Sunt dezolată dacă credeți că nu vă admir la fel ca elevii dumneavoastră, dar e prima oară când am de a face un body‑guard. Vă rog să mă scuzați dacă n‑am respectat eticheta. Acum, aș prefera sa revenim la subiect, domnule Devlin; sunt cam grăbită.

— Dacă v‑am făcut vreun rău, regret nespus, răspunse el, examinându‑i mâna.

— Chiar așa?

În mod curios, Sabrina nu mai simțea nici o durere și avea impresia agasantă că Jake Devlin știa asta.

— Da, sincer. De obicei nu fac asemenea copilării, dar păreați atât de contrariată de întâlnirea noastră încât n‑am putut rezista tentației de a vă arăta cât de nesuferit pot fi uneori. Nu se va mai întâmpla. Vă asigur.

— Sper. Și acum să trecem la afaceri, vă rog, răspunse ea sec.

Jake Devlin zâmbi, părea că vrea să câștige timp. Faimoasa lui privire cenușie și impenetrabilă întârzie pe chipul, pe surâsul ei, cercetând‑o.

Puțin enervată, se făcu că nu bagă de seamă insistența ochilor inchizitoriali. Manifestând o severitate excesivă în privința propriului său fizic, Sabrina avea tendința să‑și găsească mai multe defecte decât calități, de aceea interesul domnului Devlin o deranja.

Era nemulțumită mai ales de faptul că era mică de statură, ceea ce îi dădea o aparență de fragilitate în timp ce se simțea în mod invariabil atrasă de bărbații înalți.

Totuși era armonios proporționată și ținuta clasică îi sublinia de minune formele perfecte. Într‑un acces de bravadă îmbrăcase niște blugi negri, mulați pe trup și strânși pe glezne, care se potriveau perfect cu cizmulițele din piele moale; o vestă neagră, răscroită, punea în valoare o adorabilă bluză albă. Totuși severitatea acestei toalete era dezmințită în mod ciudat de bogăția părului castaniu cu reflexe roșiatice, pe care încercase în zadar să‑l strângă pe ceafă într‑un coc bătrânesc.

Ici și colo, buclele mătăsoase și rebele scăpaseră din strânsoare și încadrau chipul fermecător, cu linii pure, luminat de ochii de culoarea alunei. Gura senzuală dădea o notă de dulceață trăsăturilor pline de inteligență și vioiciune.

Sabrina își sărbătorise cea de‑a douăzeci și opta aniversare cu șase luni în urmă și, cu excepția acestei ridicole afaceri care o obliga astăzi să apeleze la serviciile unui body‑guard, putea să se laude că‑și dirijase perfect existența. Perfect… sau pe aproape, gândi ea. Căci, dacă meseria și celelalte activități o satisfăceau pe deplin, nu același lucru se întâmpla cu viața ei sentimentală.

Sabrina se grăbi să alunge aceste gânduri supărătoare și lansă pe un ton agresiv:

— Ei bine? Mă acceptați clientă?

— La drept vorbind, am nevoie de bani. Nu‑mi pot deci permite să mă las rugat.

— Este și cazul meu: n‑am timp să alerg prin tot orașul Portland în căutarea unui body‑guard ideal, care să corespundă tuturor exigențelor mamei mele.

— Suntem deci condamnați să ne înțelegem; o să mă suportați numai pentru a vă conforma dorințelor ei? replică el pe un ton ironic.

— Da, prefer s‑o știu liniștită în privința mea. Are o muncă grea și nu vreau să‑și mai facă probleme și pentru mine. Domnul Teague, body‑guardul ei personal, v‑a explicat situația?

— Puțin. Mi‑a spus că specialiștii de la Farsight, întreprinderea unde lucrează mama dumneavoastră, au fost ținta unor grave amenințări și că direcția a hotărât să acorde o protecție specială personalului său până se va realiza acel faimos contract.

— Exact! Totuși, societatea Farsight nu se însărcinează și cu paza copiilor care au părăsit deja casa părinților. Astfel, câțiva dintre directori au preferat sa pună răul în față și s‑au adresat unor body‑guards particulari. Aceasta soluție a încântat‑o și pe mama mea; mie personal, totul mi se pare de‑a dreptul absurd!

— Nu vă împărtășesc părerea. După opinia lui Teague, aceste amenințări provin de la niște profesioniști periculoși, dornici să facă să eșueze cu maximă publicitate proiectul firmei Farsight.

— Este ridicol! Nici guvernul, nici marile societăți nu‑și vor abandona cercetările datorită unui pretext atât de neserios!

— Nu, bineînțeles, dar dacă acești indivizi se vor hotărî să facă o demonstrație de forță, nimeni nu va scăpa nevătămat.

— Plec mâine în Hawaii. Cine mă va căuta la mii de kilometri de Portland? în aceste condiții, a mă proteja mi se pare o pierdere de timp și bani.

— Nu și pentru mine. Elevii mei vor avea două săptămâni de vacanță și mama dumneavoastră mă plătește regește. Ce mi‑aș putea dori mai mult?

— Sigur. Cu atât mai bine pentru dumneavoastră. Sunt încântată că măcar cineva este avantajat de situație.

— Toate astea vă enervează, nu? De ce? Planurile dumneavoastră au suferit din cauza asta?

— Ideea de a‑mi petrece concediul în compania unui pistolar n‑are nimic atrăgător!

În mod spontan, Jake Devlin își ridică mâinile cu o tristețe prefăcută.

— Domnișoară, nu voi fi înarmat și vă promit că nu mă voi identifica cu eroii din filmele cu gangsteri.

— Da? Atunci preferați kung‑fu în maniera lui Bruce Lee? replică perfid.

El îi ignoră ironia și răspunse cu gravitate:

— Cu puțin noroc, vom evita scenele violente. Credeți‑mă, am oroare de ele.

Derutată de această, confidență, Sabrina reflectă un moment. Ce‑ar fi trebuit să spună? Nu era obișnuită să aibă de a face cu body‑guards și cu atât mai mult să fie impuși. În sfârșit, după câteva secunde de gândire, îl întrebă:

— Cu atât mai bine, dar sunteți într‑adevăr calificat pentru acest gen de activitate?

— Nu văd de ce vă interesează asta, dacă tot sunteți convinsă că nu se va întâmpla nimic?

— Ca să știu cu cine am de‑a face! De ce v‑a recomandat domnul Teague tocmai pe dumneavoastră? De unde vă cunoaște?

— Ne‑am întâlnit pentru prima oară acum foarte mult timp. O persoană foarte amabilă, care m‑a contactat imediat ce mama dumneavoastră i‑a cerut părerea în aceasta problemă.

— Asta nu‑mi spune totuși mare lucru despre dumneavoastră, remarcă Sabrina.

— Dezolat, dar nu mi‑am pregătit autobiografia, domnișoară McAllaster. Trebuie să vă mulțumiți cu recomandările domnului Teague și să aveți încredere în mine.

— Nu sunt deloc obligată, domnule Devlin. Mai am timp încă să găsesc pe cineva în Portland care să‑mi ofere garanții fără să facă atâtea mofturi, și să‑i cer apoi să mă însoțească în Hawai în locul dumneavoastră.

Aceasta eventualitate părea să‑l lase rece.

— Prea târziu! Mama dumneavoastră mi‑a dat deja azi dimineață un avans din suma cuvenită. Atribuțiile mele încep din această seară de la ora șase, imediat după imediat după terminarea cursurilor.

— Sunteți foarte sigur pe dumneavoastră, domnule Devlin.

— Când am acceptat propunerea, Teague mi‑a afirmat în telefon că acest contract este irevocabil și că, în mod aparent, mama dumneavoastră pare satisfăcută de aranjamentul respectiv.

— Totuși ea va fi obligată să vă suporte timp de cincisprezece zile! Și nici n‑ați răspuns la întrebarea mea: sunteți competent?

— Doriți să știți dacă vă voi servi drept pavăză, în calea vreunui glonț?

Cu ochii măriți de groază, Sabrina strigă:

— Ce idee! E ultimul lucru la care m‑aș fi gândit!

— Da? Atunci la ce servesc banii mamei dumneavoastră?

— Nu fiți ridicol!

— În fond ce așteptați de la un body‑guard, domnișoară McAllaster?

Enervată, Sabrina ridică din umeri.

— Nu știu. Îmi închipui că‑i mirosiți imediat pe suspecți!

— În ochii unui profesionist, toată lumea este suspectă.

— Atunci veți fi foarte ocupat! Văd că acest gen de conversație nu duce la nimic. Nu știu ce fel de întrebări să vă pun și, chiar dacă le‑aș ști, tot ar fi inutil. Teague a convins‑o pe mama că sunteți candidatul ideal. Ma tem că nu am de ales! făcu ea ridicându‑se.

Devlin o imită imediat și, însoțind‑o spre ieșire, remarcă cu un surâs ironic:

— Sunt foarte mișcat de părerea nemaipomenită, pe care v‑ați făcut‑o despre mine. Credeți‑mă că o să fac imposibilul ca să fiu la înălțimea speranțelor pe care vi le‑ați pus în mine.

— Adevărat? Sunt totuși puțin cam vagi pentru gustul meu și nici dumneavoastră nu prea păreți lămurit de cerințele acestei activități. Ați mai făcut vreodată așa ceva?

— Deloc! Prefer să‑i învăț pe copii autoapărarea, răspunse el fără a‑și pierde calmul.

— Văd, dar probabil găsiți că meseria de body‑guard este mai rentabilă?

— Nici nu suferă comparație!

— Și precis aveți nevoie de acești bani! Vom fi deci obligați să ne suportăm reciproc, nu‑i așa, domnule Devlin?

— Curaj! Sunt sigur că veți petrece un minunat sejur în Hawai, în ciuda prezenței mele. De altfel ar fi de preferat să‑mi spuneți Jake, dacă tot vom deveni intimi.

La acest cuvânt, Sabrina se crispă. De ce folosise un termen, al cărui sens părea să nu‑l cunoască? Jake Devlin avea prieteni? Totuși, fără voia ei, îl aprobă:

— Ne‑am înțeles, Jake! Presupun că va trebui să telefonez în Hawai pentru a‑ți rezerva o cameră?

— Nu. Teague s‑a ocupat de asta.

— Câtă eficacitate! Ei bine… pe mai târziu, spuse ea cu o voce ezitantă.

— Da, la ora șase.

Năucită, Sabrina își ridică capul și‑l privi fără să înțeleagă. Expresia lui de siguranță, întregită de vorbele rostite, o făceau să nu se simtă în largul ei. În ochii ei, majoritatea bărbaților erau prea înalți, prea impozanți, dar Jake Devlin îi întrecea pe toți și asta o tulbura și mai mult. Impresia asta se datora puterii care părea că emană din întreaga lui ființă? Sabrina n‑ar fi știut să spună. Totuși, instinctul ei n‑o înșela. Acest bărbat o deruta și o intriga totodată.

— La ora șase, repetă ea. De ce?

— Conform termenilor contractului meu, la acea oră îmi preiau atribuțiile, amintește‑ți!

— Oh! Fii fără grijă! Ne întâlnim mâine dimineață la aeroport: va fi arhisuficient. Și nu‑ți uita costumul de baie! N‑o să ai mare lucru de făcut, deci poți să profiți din plin. Știi să înoți?

— Mă descurc. Sabrina, se pare că refuzi să‑mi iei rolul în serios. Sunt angajat să veghez asupra ta douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, și asta începând de azi de la terminarea cursurilor, îi explică el liniștit.

— N‑ai de ce să te temi. Domnul Teague nu va ști nimic de micul nostru aranjament și salariul tău va merge.

La aceste cuvinte, Jake Devlin o privi uimit, ca și cum ar fi avut de‑a face cu o aiurită, și repetă rar fiecare cuvânt:

— La ora șase, Sabrina, cunosc adresa ta.

Tânăra simți că‑i sare muștarul.

— Jake, sunt invitată la o recepție și o să ajung acasă foarte târziu. Dacă într‑adevăr asta dorești, o să‑ți dau telefon ca să te liniștesc. Voi petrece seara cu niște prieteni, așa că n‑ai motive să te îngrijorezi. Cred că e timpul să‑ți precizez că tu lucrezi pentru mine și nu invers. Doresc să mă arăt cooperantă, dar refuz să‑mi dau viața peste cap, numai pentru a risipi absurdele temeri ale mamei mele.

Ca pentru a sublinia greutatea cuvintele ei, tânăra deschise ușa cu un gest brusc, apoi se întorse spre Jake Devlin pentru a‑și lua rămas bun. Ca o adevărată reîncarnare a lui Robin Hood, Sabrina îl provocă din priviri.

Totuși Devlin nu păru să nu fie în nici un fel impresionat.

— Presupun că domnul Teague s‑a ocupat și de biletul tău de avion? continuă ea.

— Exact.

— Inutil deci de a ne revedea până mâine dimineață, Jake, sunt dezolată de toate aceste complicații, dar mai bine să pun lucrurile la punct de la început. Nu vreau ca această poveste să‑mi strice vacanța, mai ales că nu mă paște nici o primejdie. Și sunt sigură că, dacă vom da dovadă de puțină bunăvoință, o să petrecem două săptămâni foarte plăcute împreună. Nu uita totuși că eu sunt cea care hotărăște.

— Se pare că nu te încurci cu amănuntele! ripostă el cu o voce dulce, prea dulce chiar.

— Nu, dar o să vezi că totul va merge bine. În principiu voi fi foarte ocupată, căci îmi combin vacanța cu un seminar asupra cavalerilor medievali și în special asupra legendei regelui Arthur. Te vei bucura deci de o mare libertate si, dacă ne vom ține mai la distanță unul de celălalt, lucrurile vor merge bine.

— Soluția nu ți se pare irealizabilă? Cum o să te pot proteja de la distanță?

— Găsim noi un mijloc. Discutăm despre asta în avion.

La aceste cuvinte Sabrina îi întoarse spatele și se îndepărtă cu demnitate.

Totuși, simțea că fierbe. Vacanța ei începea sub auspicii proaste și, din vina ei în parte, prima întrevedere se arătase dezastruoasă.

Cu un suspin, își promise să fie nespus de răbdătoare în timpul zborului spre Hawai, pentru a aranja astfel lucrurile, nedorind să‑și rateze cele două săptămâni de vacanță, plănuite de atâta timp.

Fără îndoială mama ei nu suferea prea multe din cauza acestor penibile constrângeri. Joan McAllaster era pasionată de munca ei și‑și petrecea cam șaisprezece ore la birou. Ce‑o interesa pe ea că un body‑guard era postat în fața ușii? Îl remarcase măcar?

Pentru Sabrina, din contra, acest aranjament era departe de a fi mulțumitor. N‑avea nici un chef să nu mai scoată nasul în lume, doar pentru că un nebun amenința societatea Farsight.

Totuși Sabrina ținea la liniștea mamei ei, o afecțiune sinceră le unea pe cele două femei, deși nu mai locuiau de mult timp împreună, păstrase o vie admirație față de Joan McAllaster, care reușise să urce singură treptele unei prestigioase cariere, după ce fusese abandonată în mod nemilos de soțul ei, când Sabrina nu avea decât zece ani. Dragostea și respectul constituiau deci cele motive majore pentru care Sabrina se supunea dorințelor mamei ei. Totuși, hotărârea ei era luată. Va acționa după bunul ei plac! Și Jake Devlin va trebui să înțeleagă asta.

Încruntată, Sabrina se instală la volanul micului MG roșu și demară cu toata viteza.

De la fereastra celui de al treilea etaj al clădirii, Jake privea la plecarea bolidului. La prima vedere, Sabrina părea că ignoră regulile elementare ale codului rutier.

De altfel, Jake Devlin avea impresia că ea își duce viața în același ritm de o sută pe oră! Ca și cum, își plasase existența sub semnul energiei, entuziasmului, vitalității debordante.

Să protejeze o asemenea persoană nu va fi deloc simplu! Ca și cum ar urmări un fluture, gândi Jake Devlin. Plictisitor era însă faptul că fluturele credea că‑i poate dicta vânătorului regulile jocului!

Mult timp, Jake Devlin contemplă siluetele zvelte ale zgârie‑norilor din Portland, care se decupau în zare. Niciodată, Jake nu încercase să prindă un fluture în plasă, dar pentru liniștea sufletului său, era mai bine s‑o facă imediat pe noua lui clientă să‑i dea importanța cuvenită.

Noaptea va fi lungă, gândi Jake, dar nu așa i se întâmpla mereu în ultima vreme?

În această seară, cel puțin va avea un motiv serios ca să rămână treaz: avea o misiune de îndeplinit!

CAPITOLUL II

Rick Shepherd se arăta cam prea grăbit! Exasperată, Sabrina îi aruncă o privire neagră, încercând să‑l facă să înțeleagă că trebuie să înceteze cu familiaritățile. Tânărul își trecuse un braț posesiv în jurul taliei tinerei femei în timp ce admirau feericele lumini ale orașului Portland, așternut la picioarele lor. În depărtări, podurile care uneau malurile fluviului Willamette păreau niște giuvaere multicolore aruncate peste un brâu de mătase albastră. Dar… orele trecuseră repede și era momentul ca Sabrina să renunțe la acest fermecător spectacol și să plece acasă.

— Ce mult o să‑mi lipsești, Sabrina! Mi‑ar place grozav să te însoțesc! îi șopti Rick la ureche, cu o voce mângâietoare.

— Te‑ai plictisi de moarte, Rick! Nu suporți colocviile.

— Sabrina, clar nu poți să‑ți iei și tu niciodată o vacanță adevărată? La ultimul Crăciun n‑ai suportat un curs despre Shakespeare în timpul unei croaziere în Caraibe?

— Vai, ce călătorie minunată! Am aflat o mulțime de lucruri pasionante!

— Eu personal aș prefera un program mai puțin cultural! Uite, de exemplu, week‑endul pe care l‑ai petrecut în California la un seminar despre vin. Eu apreciez fructele viței de vie, dar de la asta până la a mă închide undeva pentru a reflecta asupra acestui subiect…

— Poate, dar asta nu mă oprește ca, de acum înainte, să nu mă mai arăt niciodată nepricepută într‑un restaurant. Hai, Rick, agenții de bursă nu urmează niciodată stagii de perfecționare?

— Dacă mi se garantează clienți noi și vânzări suplimentare, da! Ghicești unde mi‑am petrecut Crăciunul anul aceasta? În Mexic, întins pe o plajă din Acapulco, cu un pahar de Margarita în mine!

— Eu m‑aș mulțumi cu un „mai tai” în Hawai.

— Un mai tai?

— E o băutură delicioasă din fructe exotice, cu ușoare urme de vodcă.

— Daca aș fi lângă tine, te‑aș face să guști din alte delicii, îi murmură Rick la ureche aruncându‑i o privire languroasă.

— Da, dar voi fi singură. Inutil deci să vinzi pielea ursului din pădure! Acum, scuză‑mă te rog, trebuie să plec acasă ca să‑mi fac bagajele, îi răspuse ea sec.

— Sabrina! Ce se întâmplă? Credeam că îți plac puțin.

Seducătorul tânăr cu ochi de catifea părea extrem de dezumflat. Frumoasa îi dăduse papucii.

— Hai, Rick, e doar momentul să mă eclipsez discret. La revedere!

Iute ca fulgerul, Sabrina se întoarse și‑și croi drum prin mulțimea adunată în salonul imens. Nemișcat, Rick rămase să urmărească silueta elegantă îmbrăcată într‑un ansamblu turcoaz care se îndrepta cu vioiciune spre stăpâna casei.

— Sabrina! Ce rău îmi pare ca ne părăsești atât de repede! strigă Maggie Compton. Îți urez un agreabil sejur în Hawai. Care este subiectul seminarului, de data asta? Orhideele de la tropice? adăugă ea, râzând cu subînțeles.

— Nu. Despre cavalerii medievali și legenda regelui Arthur. Nici nu‑ți imaginezi câte cărți a trebuit să‑mi cumpăr! Duc cu mine o valiză plină.

— Sabrina, nu uita să te și odihnești. Ești totuși în vacanță!

— Dacă așa mă simt eu bine!

Bătrâna doamnă mișcă neîncrezătoare din cap.

— Ai o curiozitate de savant bătrân, copila mea! Îmi vine și greu să te urmăresc! Gîndește‑te totuși să‑ți observi și colegii de curs! Poate vei descoperi printre ei pe cavalerul visurilor tale? Ar fi exact decorul potrivit.

— Maggie! Știi la fel de bine ca și mine că un asemenea fenomen este de o raritate legendară. Totuși, dacă tu ții la asta, îți promit că o să‑ți raportez cu lux de amănunte sejurul meu hawaian.

— Oh, nu! Te rog, gusturile mele sunt mai simple! Sabrina, la ce ți‑ar folosi atâtea cunoștințe?

— Pentru meseria mea de documentaristă, ele constituie un ajutor prețios. Și apoi îmi permit să fac impresie în societate! Noapte bună, Maggie, o să‑ți trimit o ilustrată din Hawai.

Dupa această ultimă glumă, Sabrina se îndreptă spre ușa de intrare a acestei fermecătoare locuințe așezată pe panta uneia din colinele care înconjurau orașul.

Serata i se păruse deosebit de agreabilă, dacă nu ținea seama de asiduitățile insuportabile ale lui Rick Shepherd. Propriu‑zis, după divorțul ei care avusese loc acum doi ani, Sabrina se ferea ca de ciumă de lingușelile bărbaților, ascunzându‑se în spatele unei carapace de rezervă și neîncredere.

Eliberată de orice grijă, existența devenise atât de simplă, gândi ea îndreptându‑se spre mașinuța roșie. Nu‑și ducea ea viața după bunul ei plac, fără să dea nimănui socoteală despre faptele ei? Excepție făcând această stupidă poveste cu body‑guardul, bineînțeles! Oh! În fond, cincisprezece zile vor trece repede și poate Jake Devlin va găsi mijlocul să‑și arate talentele în fața unor puști de pe plajă?

Acest gând îi smulse un surâs și nu auzi pașii care se apropiau cu repeziciune, din spatele ei, la adăpostul întunericului. Brusc, avu conștiința unei prezențe tăcute.

Instinctiv vru să urle, dar o mână de fier îi astupă gura înainte să scoată vreun sunet.

În panică, Sabrina se zbătu cu o putere dată de disperarea unui animal prins în cursă. Dar agresorul ei o stăpânea cu o ușurință deosebită. Deși nu o lovea, totuși peste câteva secunde, se găsi în întregime la dispoziția lui, cu mâinile legate la spate și un fular strâns legat peste ochi.

Fără a pronunța vreun cuvânt, o ridică de la pământ și o instală pe locul pasagerului.

Tremurând de furie și de frică, Sabrina încercă să sară din mașină, dar necunoscutul încuie cu grijă portiera pentru a pune capăt veleităților ei de fugă.

La ce bun să mai lupte? își spuse ea. Mai bine să aștepte. Poate va avea norocul să scape din această oribilă cursă?

Și de ce banditul ăsta o băgase în mașină? se întrebă ea înspăimântată.

Nu trebui însă să aștepte prea mult răspunsul căci, imediat, răpitorul ei se strecurase pe locul șoferului și demarase fără nicio problemă. Un val de groază o străbătu.

„Liniștește‑te, își repeta ea. Nu e momentul să faci o criză de isterie! Doamne! Mama avea dreptate, acel Jake Devlin la fel!”

Jake… unde era el acum când ar fi putut fi folositor?

Paralizată de frică, Sabrina se ghemui în scaunul ei și încercă să rămână calmă, în timp ce, sub mâna expertă a banditului, mașina cobora spre oraș, luând cu dibăcie fiecare curbă în vârf de ac ca și cum ar fi fost vorba de o simplă plimbare.

Mereu la pândă, Sabrina încercă să ghicească drumul urmat, dar brusc, mașina se opri într‑o fundătură, urmă un zgomot sec de chei răsucite, apoi nimic. Motorul se oprise.

Sabrina simți că i se taie respirația. Un fior de gheață îi trecu pe șira spinării N‑avea nici un rost să facă o haltă în acest loc, decât dacă…

La gândul ăsta, inima începu să‑i bată nebunește.

Imposibil, își spuse ea. Cine mi‑ar dori moartea? Doar un nebun! Dar individul care amenințase Farsight era oare în toate mințile?

Înnebunită, Sabrina tocmai trecea în revistă cele mai nebunești posibilități ca să scape din această cursă, când mâinile agresorului ei i se așezară pe față.

Calm, oribilul personaj deznodă fularul care‑i acoperea ochii.

— Vezi ce ușor ar fi, Sabrina, remarcă Jake Devlin îndepărtând și călușul care o împiedica să vorbească.

— Devlin! Jake Devlin!

Siderată, îi repeta numele ca și cum ar fi rostit un blestem, fără ca el să manifeste nici cea mai mică emoție. În lumina opalescentă a lunii, trăsăturile lui rămâneau impasibile.

— Sunt dezolat, Sabrina, dar sincer, această punere în scenă era necesară. Trebuia să‑ți dau o lecție, spuse el desfăcând ultimele legături care o făceau prizonieră.

— Ce lecție?

— Încăpățânarea ta de adineauri a sfârșit prin a mă face să mă hotărăsc. Pentru că refuzai să iei situația în serios, m‑am gândit că era presant să‑ți amintesc cruda realitate; nimeni nu este invulnerabil.

— Deci nu e vorba de o răpire, ci de un simplu scenariu imaginat de tine?

Dorind să se facă bine înțeleasă, Sabrina insistase, apăsând asupra fiecărui cuvânt.

— Vroiam să te fac să înțelegi ce ușor i‑ar fi unui bandit să‑și aducă la îndeplinire amenințările, dacă nu te‑ai afla sub protecția unui body‑guard.

De data asta, depășise orice limită! Sabrina, ofuscată, se răsti la el mânioasă.

— Ești concediat!

— Imposibil, răspuse el cu un calm imperturbabil.

— De ce? Ți‑ai și semnat demisia?

— Nu! Dezolat să te dezamăgesc. Mi‑am încasat deja salariul. M‑am angajat să veghez asupra ta, Sabrina, și intenționez să‑mi onorez contractul. Totuși, m‑am gândit că ar fi bine să stabilim de pe acum un modus vivendi.

— Eu sunt clientul! și nu trebuie să‑ți dau socoteală de nimic, strigă ea nebună de furie.

— Hai, Sabrina! Viața pe care o duci te expune la multe pericole. Și ți‑am dovedit‑o chiar în această seară: oricine te‑ar fi putut răpi. Nu‑ți iei nici cea mai mică precauție. De ce nu te‑a însoțit nimeni?

— Deoarece cavalerul meu mă exasperase, ca și tine, de altfel, și dacă crezi că o să te iau în Hawai după acest ridicol incident, te înșeli amarnic!

Drept unic răspuns, Jake Devlin se mulțumi să pornească motorul pentru a ajunge la Portland.

— Nu glumesc deloc, domnule Devlin! De ce…

— Să punem capăt discuției, Sabrina. E timpul să te duc acasă.

— Domnule Devlin! Vorbesc serios. Dacă nu ma iei în serios, o s‑o chem pe mama și se va ocupa ea de toate.

— Mai are nevoie și de această grijă în plus? Deja este roasă de neliniște în privința ta! Numai asta i‑ar mai lipsi!

Această remarcă o descumpăni pe tânăra femeie. Are dreptate, gândi ea, mișcată și totodată exasperată. Timp de o clipă, căută o replică mușcătoare, dar în van. Fără voia ei, era prinsă în cursă.

— Stratagema ta a fost inadmisibilă, domnule Devlin, făcu ea în sfârșit, cu ochii fixați asupra șirului de mașini care rulau în fața lor.

— Sabrina, nu ești deloc conștientă de vulnerabilitatea ta, spuse el liniștit.

— Am rămas mută de admirație văzând cât ești de conștiincios.

ÎI provocase în mod voit căci îi atinse o coardă sensibilă. Ani de‑a rândul Sabrina suferise de un sentimentalism excesiv. Abandonată de un tată iresponsabil, trădată de un soț egoist și frivol, tânăra femeie, rănită de viață, cunoscuse multe zile negre.

Totuși, niciodată până acum, nu încercase această îngrozitoare senzație de frică, primitivă, pur fizică, și pentru prima oară în existența ei, descoperise că barierele psihologice construite cu grijă în jurul ei de‑a lungul anilor nu puteau s‑o protejeze împotriva unui inamic periculos, sau… a body‑guardului ei!

— Și de tine cine mă va apăra? strigă ea formulând cu glas tare ceea ce o preocupa mai mult.

— Nu trebuie să te temi de mine, Sabrina!

— Îți bați joc de mine!

— Hai, lasă, ești încă speriată. Răbdare! În câteva minute vei fi în patul tau și totul va fi în regulă.

— Și tu? Unde îți vei petrece noaptea? În picioare în fața ușii mele?

— Cam așa.

— Ah, nu, Jake Delvin! Exagerezi. Doar n‑o să faci curse toată noaptea, pe culoarele imobilului. Ce‑ar zice vecinii?

— Crezi că‑mi pasă de asta?

— Ce‑o să faci?

— Ai o canapea?

— Cum? Crezi că o să‑ți ofer o canapea? strigă ea, la capătul răbdării.

— Sabrina, nu te purta ca un copil încăpățânat! Mama ta mă plătește să te apăr. Trebuie să fiu permanent în preajma ta. În seara asta o să mă instalez în camera de oaspeți, dacă ai așa ceva.

— Nu am.

— Atunci, nu‑mi rămâne decât canapeaua.

Nici o clipă Jake Devlin nu‑și părăsise aerul serios. Sabrina, care se aștepta la o glumă de prost gust, trebui să recunoască că se purta ca un adevărat profesionist.

— Ești sigur că trebuie să procedezi astfel? întrebă ea îmblânzită, păstrând totuși un rest de neîncredere.

— Este singurul mod rezonabil.

— Aceste două săptămâni voi fi cele mai lungi din viața mea. suspină ea.

— O să încerc să nu‑ți stric sejurul.

Fără să știe prea bine de ce, Sabrina resimți nevoia indirectă de a‑și justifica atitudinea și de a‑i prezenta scuze.

— În privința celor petrecute în această seară…

— Da?

— O să mă răzbun. Mai devreme sau mai târziu, o să mă răzbun.

Îi lansă această remarcă pe un ton ambiguu, lasându‑l să ghicească dacă era vorba sau nu de o glumă.

— Îți muțumesc că m‑ai prevenit! Voi fi în gardă!

Zarurile fuseseră aruncate. Va pleca în Hawai în compania lui, fie că‑i plăcea, fie că nu. Își dăduse seama că faptul de a continua ostilitățile nu va da loc decât la noi incidente plictisitoare sau neplăcute și, pe de altă parte, nici nu vroia să‑și neliniștească mama. Se găsea deci la dispoziția acestui bărbat diabolic.

În timp ce ea rămânea pe gânduri, Jake Devlin intrase în parcarea imobilului ei și tânăra femeie văzu astfel că îi cunoștea și adresa. Categoric, Teague și Devlin aveau un deosebit simț de organizare și dovedeau o eficacitate de temut.

Totuși, Sabrina evită orice comentarii. Presimțea că Jake Devlin nu se va lăsa impresionat de o manifestare a proastei dispoziții.

Într‑o tăcere apăsătoare, intrară în ascensor care îi duse până la etajul unsprezece unde, politicos, Jake Devlin îi luă cheile din mână. Fără a da vreo explicație, o luă înainte și inspectă cu grijă locurile, apoi, printr‑o mișcare a capului, îi făcu semn să avanseze. Enervată, Sabrina își ridică ochii spre tavan. Trebuia să suporte această comedie ridicolă timp de două săptămâni. Ce aberație!

Apartamentul era mobilat după gustul Sabrinei, în pas cu moda. Salonul era în culori de bej, roz și verde pal emanând un farmec și o prospețime deosebite. Pe o măsuță joasă plasată între o canapea și fotoliile de catifea, trona un enorm buchet de gladiole lângă care era așezat un teanc de cărți de istorie medievală.

Ele îi aduseră aminte Sabrinei de niște preocupări prezente.

— Trebuie să‑mi termin bagajele. Tu ce ai de gând?

Nepăsător, Jake ridică din umeri.

— O să‑mi iau lucrurile mâine, în drum spre aeroport.

— Unde ți‑ai lăsat mașina?

— În parcarea casei mele, când am aflat unde are loc recepția, am sărit într‑un taxi ca să te regăsesc.

— Văd… Ei bine! Instalează‑te. O să‑mi văd de ale mele.

Și așa și făcu… Își aranjă metodic prețioasele lucruri într‑o valiză, iar îmbrăcămintea în alta; nicio clipă, Jake, cufundat în lectură, nu‑și ridică ochii. Comportarea lui serioasă o impresionă puternic pe tânăra femeie. În mod evident, Jake Devlin nu avea simțul umorului. Totuși, în timp, această atitudine va fi poate mai ușor de suportat.

— Bine, am terminat. Acum mă duc la culcare. O să stingi luminile dacă vrei? Oh!… Nu uita zăvorul de la ușa de la intrare! exclamă ea cu o undă de ironie.

El îi ignoră aluzia și se mulțumi să răspundă:

— O să încerc să‑mi amintesc. Noapte bună, Sabrina și…

— Da?

— …sunt dezolat pentru adineauri.

— Este inutil; nu‑ți faci decât meseria, nu‑i așa? declară ea îndepărtându‑se.

Din camera ei îl auzi vag mișcându‑se prin salon, apoi întunericul se instală în toată casa și adormi.

Totuși, două ore mai târziu, Sabrina se trezi speriată, și remarcă lumina care se filtra discret pe sub ușă.

Mult timp rămase lungită, fără să se miște, dar, în cele din urmă se ridică și se îmbrăcă în halat, înainte de a se uita la ceas, era ora două dimineața!

De ce Jake Devlin nu dormea? Un drum lung îi aștepta, totuși. Nu trebuiau se odihnească și unul și celalalt?

În picioarele goale, ajunse până în salon și strigă:

— Jake?

Îl zări atunci în celălalt capăt al încăperii. Puțin jenată, se opri. Jake nu era îmbrăcat decât în blugi și, în lumina dulce a lampadarului, umerii largi aruncau reflexe arămii. Dintr‑o privire Sabrina înregistră părul fin și creț care‑i acoperea pieptul, desenând un triunghi întunecat.

Fără îndoială Jake îi ghici încurcătura căci, cu o voce amabila, îi spuse:

— E în regulă, Sabrina, îmi pare rău că te‑am deranjat.

— Ceva suspect?

— Nu, nimic.

— Ce… ce faci? insistă ea intrigată.

Cu pleoapele pe jumătate închise, cu sulurile mătăsoase de păr care‑i înconjurau chipul de un oval perfect, ea îl privea cu un aer întrebător, așteptând o explicație.

— Du‑te la culcare, Sabrina, nu‑mi găsesc somnul!

— De ce? Două ore de odihnă îți ajung? Sau așa ți‑o cere meseria?

Înaintă spre mijlocul salonului și abia atunci remarcă geamul dinspre balcon larg deschis!

— Doamne! Dar e un frig îngrozitor aici! Ce ți s‑a întâmplat?

— Aveam nevoie să mă răcoresc. Dezolat, spuse el cu o voce nerăbdătoare.

Ceva din comportamentul lui îi atrase atenția Sabrinei.

— Jake… ce este?

— Nimic.

— Suferi de insomnie?

— Nu.

Răspunsul pornise răstit, plin de exasperare.

— Cu atât mai bine.

Sabrina scoase un suspin de ușurare și plecă spre bucătărie cu un pas hotărât.

— Un coșmar?

— Poftim?

El o urmă și, văzând că se apucă de treabă, o întrebă:

— Ce faci acolo?

— Îți prepar un remediu de pe vremea bunicii, răspunse ea turnând laptele într‑un vas.

— Sabrina, nu te deranja. Eram pur și simplu enervat. Mi se întâmplă uneori…

— Hai, fără atâtea mofturi! Cunosc prea bine ce înseamnă coșmarurile! declară ea adăugând un gălbenuș.

— Adevărat?

— Ah! da! La zece ani, aveam câte unul în fiecare noapte. Ce oroare! Eram atât de speriată că nu puteam adormi fără lumina aprinsă, dar mama mi‑a ajutat să rezolv această problemă.

Umplu două cești cu preparatul respectiv și adăugă:

— Hai, vino, acum vom trece la etapa televizorului.

Ca un somnambul o urmări, irezistibil atras de halatul vaporos, de un galben pal, care se unduia în ritmul mersului ei, apoi se așeză lângă ea pe canapeaua de catifea.

— Pentru început și conform prescripțiilor corpului medical, vom căuta un film vechi și bun și o să adormi înainte să‑ți dai seama! Hai! Destinde‑te și bea asta!

— Sabrina, eu… eforturile tale mă mișcă… nu trebuie să…

Pentru a pune capăt protestelor lui, ea îi puse mâna pe braț… dar tresări. Cu toate că era încă somnoroasă, simțea o curioasă emoție.

— Jake, sprijină‑te de spătarul canapelei și privește această comedie muzicală; va face minuni!

— Văd, spuse el cu un ton amuzat luând o înghițitură din cană. Puah!

— Gândește‑te că e vorba de un medicament!

— Asta luai tu când aveai zece ani?

— Da, întotdeauna am detestat laptele, dar este un sedativ miraculos. După câte am citit, conține o enzimă care produce acest efect.

— De ce aveai coșmaruri?

— Avusesem o perioadă dificilă.

— O decepție în dragoste?

— Oarecum! Tatăl meu ne părăsise pe mama și pe mine.

— Oh, iartă‑mă, Sabrina. Nu vroiam să te rănesc.

— Aparține de acum trecutului. De altfel, imediat ce am acceptat situația, viața și‑a reluat cursul normal.

Jake păstra tăcerea și, timp de câteva minute, cunoscură o agreabilă intimitate, aproape amicală. Sabrina simți că i se îngreunează pleoapele și o cuprinde lenea.

— Te simți mai bine acum? îl întrebă ea politicos.

— Da, mulțumesc.

— Sunt fericită. Mai stau puțin și mă duc să mă culc.

O voce interioară îi sufla să plece mai repede în camera ei, dar ardea de dorința să mai petreacă un moment lângă el. Dintr‑o dată, Jake îi părea atât de cald și apropiat. Scenariul lui machiavelic nu mai era decât o îndepărtată amintire; și apoi, în spatele măștii severe, slăbiciunile omenești îl făceau o ființă mult mai accesibilă. Da, Jake Devlin avea alura unui bărbat puternic în care se putea încrede. Și la acest gând pleoapele i se închiseră liniștite.

Jake își termină laptele și se aplecă spre tânăra femeie răpusă de oboseală. Cu un gest precaut îi luă ceașca din mâini apoi, înduioșat, privi capșorul buclat care se sprijinea de umărul lui. Cam așa arăta un fluture adormit, gândi el, drăgălaș, fragil și nemaipomenit de atrăgător.

Uimit de propria lui reacție, se mustră singur. Era timpul s‑o ducă la ea în pat, dar, fără voia lui, își trecu brațul în jurul umerilor ei și o strânse lângă el. Mașinal, opri filmul cu telecomanda și stinse lumina.

Încăperea rămăsese scăldată într‑o dulce penumbră, și, în tăcerea nopții Jake simți că‑și regăsește calmul. Sentimentul de confuzie care‑l cuprindea noaptea când rămânea singur, îl părăsise. Ușurat, scoase un suspin de mulțumire și o strânse și mai puternic pe fată lângă el.

Acum o s‑o duc în camera ei, își propuse el din nou. Dar, dornic să mai profite de acest răgaz magic, Jake își mai acordă puțin timp. În fond, după atâția ani de zile, cunoștea un moment neașteptat de liniște, care nu se datora nici laptelui nici televizorului.

Sursa acestei stări miraculoase avea un alt nume: Sabrina