POVESTE CARAGHIOASĂ

—  Dacă s-a spart, s-a spart, spuse Ducu.

—  Văd că nici nu-ţi pasă, spuse băiatul care mesteca gumă. Poate că tatăl tău e bancher.

—  Ce înseamnă bancher ? întrebă Ducu.

—  Un domn gras, spuse băiatul care mesteca gumă. Un domn gras care are bani mulţi.

—  Tata e maistru, spuse Ducu şi nu-i deloc gras. E tocmai aşa cum trebuie să fie un tată.

—  Te bate ?

—  La ce ?

—  Te-am întrebat dacă te bate.

—  Când jucăm Peter cel negru, nu mă bate. La loto o bate chiar şi pe tanti Minodora.

—  Te-am întrebat dacă te bate, aşa : pac, pac...

—  Păi, tata e de zece ori mai puternic decât mine !

—  Şi nu te bate ?

—  N-auzi că-i de zece ori mai puternic decât mine ? Ce, eu îl bat pe Dănuţ ?

—  Cine-i Dănuţ ăsta ?

—  Dănuţ ăsta e un băieţel. Are doi dinţi. Unul sus şi altul jos.

—  Aha, făcu băiatul care mesteca gumă. De aceea.

—  Ce ? întrebă Ducu.

—  De aceea nu-ţi pasă. Pentru că tatăl tău nu te bate. Dar acuma tot o să-ţi tragă vreo două.

—  De ce ?

—  Pentru că ai spart sticla cu ulei. Ce-o să spui acasă ?

—  O să spun că s-a spart. M-am împiedicat şi am căzut Doar erai aici şi ai văzut şi tu.

—  Dacă spui asta, capeţi imediat vreo două.

—  Dar chiar aşa s-a întâmplat. M-am împiedicat de piatra asta şi am căzut.

—  Trebuie să spui altceva, dacă nu vrei să o încasezi. Piatra şi căzutul n-ajută. Uite, întreabă-l şi pe el.

El era un alt băiat, un băiat care avea o bilă albastră şi care se uita la Ducu şi la băiatul ce mesteca gumă fără să spună nimic. Nici acum băiatul cu bila albastră nu spuse nimic.

—  De unde ai luat bila ? îl întrebă Ducu.

—  De bilă îţi arde ţie ? se supără băiatul care mesteca gumă.

—  E frumoasă, spuse Ducu.

— Treaba ta. Eu vreau să te ajut.

—  Sticla nu mai poţi s-o faci la loc, spuse Ducu.

—  Dar pot să te învăţ ce să spui acasă !

—  Asta pot şi eu, pot şi eu să-l învăţ, vorbi, în sfârșit, băiatul cu bila albastră. Cel mai bine e să spui că ţi-au furat banii.

—  Cine mi i-a furat ? întrebă Ducu.

—  Un hoţ. Un hoţ care avea un ochi legat cu o cârpă neagră. Ţi-a dat un brânci, tu ai scăpat banii din mână şi el i-a luat şi a fugit.

—  Povestea asta nu face doi bani, spuse băiatul care mesteca gumă. Trebuie să spui ceva mai frumos.

—  Nimic nu-i mai frumos decât că a venit un hoţ cu un ochi legat şi i-a furat banii, spuse băiatul cu bila albastră. Era un pirat.

—  Nu există piraţi în Bucureşti, spuse băiatul care mesteca gumă. Povestea asta nu face doi bani. Aici trebuie un câine. Un dulău. A ieşit un dulău dintr-o curte, tu te-ai speriat, ai luat-o la fugă şi când ai ajuns la băcănie, banii nu mai erau în buzunar.

—  Dar unde erau ? întrebă Ducu.

—  Nu ştii. Ţi-au căzut. S-au împrăştiat.

—  I-a luat dulăul ca să-şi cumpere oase, râse băiatul cu bila albastră. De când sunt n-am auzit o poveste mai caraghioasă.

—  Caraghios eşti tu şi cu bila ta albastră, spuse băiatul care mesteca.

—  Şi mai caraghios eşti tu cu guma ta, spuse băiatul cu bila albastră. Ducu era grăbit. Plecă acasă fără să mai aştepte ca să vadă cine era mai caraghios.

Acasă, intră în bucătărie şi spuse :

—  Mămico, te rog alege care poveste vrei. Întâia : m-am împiedicat de o piatră, am căzut şi am spart sticla cu ulei. A doua : a venit un hoţ legat la un ochi şi mi-a furat banii. A treia : a ieşit un dulău dintr-o curte, m-am speriat, am luat-o la fugă, şi când am ajuns la băcănie, banii nu mai erau în buzunar.

—  Ţie care îţi place mai mult ? întrebă mama.

—  Toate sunt caraghioase, spuse Ducu.

—  Prima poate că e mai puţin, spuse mama.

—  Aşa mi se pare şi mie.

—  Atunci să nu ne mai încurcăm cu celelalte, spuse mama. Te-ai lovit ?

—  Un pic.

—  Te doare ?

—  Nu.

—  Atunci du-te şi cumpără altă sticlă.

Acolo, pe trotuar, în faţa băcăniei, băiatul care mesteca gumă şi băiatul cu bila albastră jucau şapte pietre.

—  Ei, cum a fost ? îl întrebară amândoi pe Ducu.

—  Mama a ales povestea mea, spuse Ducu.

Ale voastre erau prea caraghioase.