AnnaE
#0

Sotul disparut de Valerie Parv

CAPITOLUL I

Richard Bligh se uita cu o privire afectuoasă la blonda de lângă el. Era încântat de părul ei de culoarea mierii, de ochii negri și de tenul ei alb, aproape…

— Când te gândești că în curând, în loc să ne prefacem, vom trăi cu adevărat…

Nikki Westbrook îi surâse cu căldură logodnicului.

— Richard, nu este vorba de a ne preface! Este o repetiție a ceremoniei care va avea loc în ziua căsătoriei noastre.

— Oh, nu mă neliniștesc în privința noastră! Cred că vom putea…

Ea se lăsă prinsă în jocul lui Richard. care îi făcu malițios cu ochiul și luă o mutră speriată.

— Te referi la ceremonia nupțială?

— Bineînțeles, doamnă Bligh, la ce dracului credeai că mă gândesc?

Doamna Bligh… Ce straniu sunau aceste cuvinte. Trebuia să se obișnuiască cu acest nume, deoarece îndată ce va fi pronunțat divorțul, ea se va mărita cu Richard. Scoase un suspin ușor… Doamna Richard Bligh… Ciudat, într-adevăr, dar mult mai derutant era să audă numele pe care-l purta: doamna Matt Holborn, pe care nu-l va mai purta multă vreme.

Trebuia să facă un efort vizibil pentru a-și concentra gândurile asupra evenimentelor din prezent. Pastorul începuse să le explice ce cuvinte vor trebui să pronunțe în timpul ceremoniei care se va desfășura în curând.

— Atunci voi întreba dacă cineva din martorii care vor asista la cununie cunoaște vreun motiv care să împiedice unirea voastră și voi face o pauză. Deși nu mă aștept, bineînțeles, să fie cineva care să răspundă la această întrebare…

— Desigur, spuse Nikki, fără convingere.

Ea avea cu siguranță un motiv, dar pastorul nu-l cunoștea. Foarte puțini oameni cunoșteau căsătoria ei anterioară și împrejurările ciudate care duseseră la eșecul ei. Într-o bună zi, va trebui să-i mărturisească totul lui Richard, dar pentru moment nu considera că este cazul să-i dezvăluie acest amănunt trist din viața ei.

Trecuseră mai mult de șase ani de când Matt o părăsise, dispărând fără urmă. Ar fi trebuit să anunțe la poliție dispariția fostului soț, dar renunțase la aceasta deoarece ar fi trebuit să-i vadă portretul robot publicat în toate ziarele din țară.

Acest lucru i-ar fi cauzat o frământare inutilă, așa că se hotărâse pentru un divorț, ceea ce i se părea mai puțin dureros…

— Draga mea, unde te gândești? Vocea lui Richard o făcu să tresară, revenindu-și din visare. Își adună gândurile și zise scuzându-se:

— Într-o asemenea împrejurare nu mă pot opri să nu visez…

— Ai rămas aceeași romantică de când te știu!

— Aceasta din cauză că tu ești prea realist și trebuia să fie cineva mai visător! replică ea.

Căsătoria trebuia să aibă loc în grădina casei pe care Nikki o moștenise și invitații se adunaseră pe terasa care se afla în spatele clădirii din Brookfield. Era o dimineață minunată de primăvară și florile parfumate atrăgeau păsărelele care ciripeau vesele, oferind invitaților un spectacol de neuitat. Cu toate acestea, vacarmul care se auzea din depărtare tulbura armonia cântecului lor. Zgomotul se auzea de la aleea care înconjura casa. Nikki se uită îngrijorată la Richard.

— Ce se întâmplă?

— Ușa este închisă, răspunse el, dând din umeri. Nu pot fi turiști; ei ar fi văzut panoul indicator. Mă duc să văd despre ce este vorba.

— Fii prudent, Richard, interveni mătușa lui Nikki, mulți derbedei dau târcoale pe aici în această perioadă a anului.

— Nu te îngrijora, mătușă Benny, o liniști nepoata sa. Sunt poate niște turiști care întreabă pe unde să o ia pentru a ajunge la șosea.

— Pot fi niște răufăcători evadați din închisoare, care ne vor lua ostateci, spuse un glas înspăimântat.

— Din partea ta, Joy, nu mă surprinde o asemenea idee macabră, exclamă Nikki, surâzându-i verișoarei sale.

Fetița, în vârstă de doisprezece ani, încântată de a fi domnișoară de onoare, dădea curs entuziasmului său debordant și plin de imaginație. Era unica fată a mătușii Benny și a soțului acesteia, Andrew Blair. Nikki nu avea alte rude și unchiul Andrew va avea plăcută obligație de a o conduce la altar. Ea era profund recunoscătoare rudelor sale că vor participa la ceremonia nupțială, mai ales că mătușa nu-l vedea cu ochi buni pe Richard.

— Este un arivist, declarase ea după prima lor întâlnire. De atunci părerea ei nu se schimbase.

— Ce s-a întâmplat? îl întrebă pe Richard, văzând că se întoarce cu un aer întunecat.

Fără să-i dea nici o atenție, tânărul se adresă logodnicei sale:

— Nikki, e cineva care te caută. Te așteaptă în salon. A provocat tot scandalul din pauză că a încercat să intre pe ușa laterală, care era din fericire închisă.

— Dar… cine e?

Richard nu-i răspunse și se îndreptă cu pași mari și nervoși spre faleză. Nikki rămase înmărmurită, uitându-se la el fără să poată înțelege care era cauza gestului lui nepoliticos.

— Să mergem să vedem cine este acest musafir, îi sugeră Benny cu înțelepciune, luând-o de braț pe nepoata sa.

Clădirea impunătoare, construită în secolul XIX, era prea vastă pentru a adăposti două persoane. Era un adevărat palat construit din pietre mari, având un turn enorm care domina plaja din golful Brisbane. În interior nu a fost neglijat nici un amănunt pentru a arăta opulența și prestigiul îmbogățiților din perioada colonială: un hol imens din care se ridica o maiestuoasă scară dublă, tavanul cu lambriuri, o sală de biliard, o bibliotecă și un salon de primire. Grădinile care înconjurau casa se întindeau pe o suprafață mare: aleile cu flori colorate se întindeau pe terase și erau mărginite de boschete cu arbuști din cele mai rare specii. Puțin mai departe, se afla o galerie unde Nikki adăpostise obiecte de artă adunate de-a lungul generațiilor, de stăpânii domeniilor. Multe expoziții de artă fuseseră organizate în această clădire înconjurată de verdeață.

Nikki trecu pe lângă clădire fără să se uite la statuetele de bronz și la tablourile care înfățișau scene de vânătoare sau portrete rafinate. Ea se grăbea să vadă cine este necunoscutul misterios care îl nedumerise pe Richard și își simțea inima înghețată. Oglinzile aurite îi reflectau chipul îngrijorat în timp ce ea deschise cu putere ușa salonului. Ea avu un șoc care o împietri. Nikki află deîndată care este motivul spaimei sale când recunoscu silueta înaltă a musafirului care se plimba nervos prin fața căminului uriaș.

— Matt? Oh, Doamne, este imposibil! Tu aici?

Picioarele i se înmuiară și se lăsă să cadă într-un fotoliu fără să-și desprindă privirea de la bărbatul pe care-l văzuse ultima dată în urmă cu șase ani, în seara nunții lor…

Nu se schimbase prea mult, dar trăsăturile feței lui erau mai reliefate. Slăbise, ceea ce îi punea în evidență și mai puternic decât odinioară, mușchii impresionanți, umerii lați și gâtul vânjos. Își păstrase însă aceeași privire pătrunzătoare și pielea bronzată contrasta plăcut cu părul său blond, decolorat de soare.

— Da, Nikki, sunt eu, în carne și oase. Rămasă în spatele ei, Benny era mută de uimire ca și nepoata sa, și se sprijinea de speteaza fotoliului ca să nu cadă.

— Știu că nu te așteptai să mai apar vreodată, continuă Matt pe un ton calm, și sunt mâhnit că mi-am permis să vin fără să fiu anunțat. Dar când am auzit că ești pe punctul să te căsătorești din nou…

— Să mă căsătoresc din nou? nu crezi că este un cuvânt cam nepotrivit? îi tăie vorba Nikki.

— Nu sunt vinovat de lucrul acesta și nu cred că este acum momentul potrivit să abordăm acest subiect.

— Ai perfectă dreptate! trebuia să discutăm acum șase ani, când ai fugit ca un laș, lăsându-mă singură în noaptea nunții mele.

Din cauza șocului produs de apariția pe neașteptate a lui Matt, ea nu putu să-și stăpânească furia și indignarea și numai intervenția mătușii sale o opri pentru moment de a-i mai face reproșuri cu violență.

— Despre ce este vorba? șopti Benny, complet dezorientată. Aș vrea să știu și eu…

— Scuză-mă, mătușă Benny, este adevărat că nu l-ai cunoscut pe Matt, deoarece nu erai în Australia atunci când a avut loc… căsătoria noastră completă musafirul.

Benny făcu ochii mari de uimire.

— Este… soțul tău?

Nikki murmură un „da” sugrumat.

— Înțeleg… totuși lucrurile nu mi se par prea clare. Ești pe punctul să te căsătorești cu Richard și văd că ești deja căsătorită.

— E o istorie lungă, mătușă.

— Ei bine, te ascult. Cu cât începi mai repede, cu atât va fi mai bine, spuse Benny cu un aer hotărât, așezându-se la rândul ei într-un fotoliu confortabil.

— Doamnă, vă rog să nu o acuzați pe Nikki. După toate aparențele, ea era convinsă că am murit și de aceea a crezut că are libertatea să se căsătorească cu un alt bărbat.

„Vorbește de parcă prezența lui aici ar putea să mă oprească”, își spuse Nikki.

— Nepoata dumneavoastră și cu mine am avut o… ceartă chiar în seara nunții, continuă Matt. Am preferat să-i las timp de gândire; din păcate, împrejurările m-au făcut să lipsesc mai mult timp decât ar fi fost necesar…

— Da, șase ani! țipă Nikki. Fără o scrisoare, fără un telefon!

— Nu am putut să te contactez și nici nu am putut să mă întorc la tine, altfel aș fi făcut-o. Îți jur acest lucru! protestă Matt, strâmbându-se cu mâhnire aducându-șj aminte de cele ce îndurase în acești ani. Iartă-mi lipsa de delicatețe, dar nu am putut să-mi recapăt obișnuințele rafinate ale societății civilizate… Am alergat aici pentru a te împiedica să devii bigamă!

Mătușa Benny tresări, dar Nikki îl înfruntă cu aceeași siguranță de sine.

— Liniștește-te, nu am comis încă acest delict. Am introdus procedura de divorț care se va pronunța în curând.

— Fără consimțământul meu? și fără să mă fi anunțat?

— Există o dispensă în cazurile acestea. Tribunalul acordă acest act după un anumit termen, atunci când au fost epuizate toate căile pentru a regăsi pe unul din soți. Acest lucru s-a întâmplat cu noi. Te-am căutat pretutindeni, luni de zile, fără nici un rezultat.

— Chiar așa? Totuși, după cele ce mi-ai spus în seara aceea, am crezut că preferi să mă trimiți la dracu'! Chiar acolo am și fost: în infern… Vom avea timp să discutăm despre asta mai târziu, acum trebuie să rezolvăm o problemă urgentă: proiectul tău de-a te căsători cu acest individ…

Richard? aproape că uitase de el.

— Ce i-ai spus?

— Adevărul, că tu ești soția mea. Nikki tremura de indignare.

— Acum îmi dau seama de ce a vorbit atât de puțin. Cum de-ai îndrăznit să faci un asemenea lucru?

— Să nu-mi spui că el nu știa nimic despre trecutul tău!

— Nimeni nu a știut acest lucru în afară de părinți! Închipuiește-ți că am fost destul de umilită de modul în care m-ai părăsit pentru a nu îndrăzni să spun tuturor ce mi s-a întâmplat!

Matt se uita întrebător prin cameră.

— Unde sunt părinții tăi?

Nikki își plecă privirile spre pantofii ei pe care începuse să-i miște în picioare.

— Tata a murit la doi ani după plecarea ta!

Pe chipul lui se zugrăvi o tristețe sinceră.

— I-a cedat cumva inima?

Ea dădu din cap aprobator.

— Îmi pare rău, Nikki, știu cât de mult țineai la el. Cum a suportat mama ta această pierdere?

— Ea nu a rezistat, a murit la câteva luni.

Matt o mângâie ușor pe obraz.

— Înseamnă că ai rămas singură…

— Nicidecum, spuse răspicat Benny. Noi suntem aici: Andrew și cu mine și verișoara ei Joy. Însă acum îl are și pe Richard…

Nikki surâse cu tristețe. Era mișcată de spiritul de familie al mătușii sale care îî lua apărarea lui Richard, ca viitor nepot, deși nu ținea la el. Ea nu luase în considerare faptul că Matt făcea parte în mod oficial din familia ei.

— Bineînțeles, doamnă, o aprobă Matt înclinându-se cu multă curtoazie. Departe de mine gândul să nu apreciez rolul pe care l-ați jucat în viața soției mele. De altfel, vă sunt foarte recunoscător pentru faptul că ați avut grijă de ea în timpul cât am fost atât de departe.

— Acest lucru nu explică de ce ați fost atât de „departe”.

Tonul puțin politicos al mătușii Benny arăta clar că nu avea de gând să se lase înduioșată de acest intrus.

— Cred că este inutil să vă explic în detaliu ce mi s-a întâmplat. Când veți ști prin ce am trecut, veți avea mai multă înțelegere față de soarta mea.

Deși cuvintele îi fuseseră adresate mătușii, privirile lui au fost îndreptate asupra lui Nikki, căutând un sprijin. Aceasta simți un fior pe șira spinării, amintindu-și de senzațiile pe care i le trezise Matt în urmă cu șase ani… Ea își dădu seama pe neașteptate că Richard nu-i provocase niciodată o asemenea emoție. Se ridică și o luă pe mătușa sa de braț.

— Matt are dreptate, avem multe lucruri să ne spunem între noi. Te rog să mă scuzi față de invitați! Vom continua repetiția ceremoniei altă dată…

— Dacă ții cu tot dinadinsul să scapi de mine, cel puțin aș vrea să faci acest lucru fără prefăcătorie, protestă Benny.

— Te rog, mătușică, știi că nu este vorba de așa ceva.

— Din contră, sunt convinsă de acest lucru, dar nu te frământa din cauza mea. Mă duc să veghez ca nimeni să nu vă deranjeze până în momentul când veți clarifica situația. Totuși, nu prea știu cum să procedez cu Richard…

— Ei bine, spune-i… nu, mai bine mă duc eu. Matt, scuză-mă un moment.

Ea alergă spre grădină gândindu-se că, după șase ani de absență, Matt nu putea să se supere pentru câteva minute!

Richard era așezat pe o bancă din fier forjat, la marginea falezei, privind marea. Rămase nemișcat când ea se apropie, murmurând câteva cuvinte printre dinți.

— Sper că l-ai expediat pe musafirul inoportun! îmi datorezi niște scuze.

— Nu, în sfârșit, da, adică… te rog să mă scuzi dar nu l-am alungat pe Matt. Trebuie mai întâi să vorbesc cu el despre… Oh, Richard, nu am vrut să se afle acest lucru atât de brutal… Eu…

— Și cum voiai să-l aflu? Crezi că îmi este plăcut, oricare ar fi precauțiile pe care le-ai lua, să aflu că logodnica mea este încă soția altcuiva?

— Dar nu ți-am ascuns faptul că am mai fost căsătorită.

El clătină din cap cu amărăciune.

— Asta da, în trecut ai fost căsătorită, dar mai ești și acum?

— Richard, pentru mine el era ca și mort. Ideea că el ar putea să reapară într-o zi mi s-ar fi părut absurdă.

Richard își ridică privirile spre ea cu o slabă speranță.

— Vrei să spui că nu-ți reiei traiul cu el?

Nikki puse o mână caldă pe umărul lui Richard.

— Dragă Richard, pentru nimic în lume nu vreau să te fac să suferi. Din acest motiv am preferat să cer divorțul decât să aștept ca moartea lui Matt să fie anunțată în mod oficial.

— Înseamnă că nu-l mai iubești? insistă el cuprins de o bănuială.

Ea ezită un moment înainte de a răspunde și el a fost cuprins de gelozie.

— Am fost sigur, acum că s-a întors eu sunt pe planul doi!

Nikki se aplecă și luând o piatră șlefuită o aruncă în apa mării, făcând să apară mici cercuri concentrice care se îndepărtau. „Parcă ar fi imaginea actelor noastre și a urmărilor lor”, își spuse ea.

— Richard, nu fi atât de absurd. Îmi dau seama cât ești de surprins și de șocat. Ar fi trebuit să-ți mărturisesc totul de la început.

— Bineînțeles, mai ales că m-ai lăsat să cred că prima ta căsnicie nu a fost decât un accident nefericit din tinerețe, pe care l-ai uitat în mod definitiv.

— Și eu credeam acest lucru…

— Și acum? Nu mai gândești la fel? Nikki se simți încurcată și începu să privească din nou în largul mării.

— Eu… nu știu… trebuie neapărat să am o discuție cu Matt.

— Atunci, anunță-mă când vei fi sigură pe sentimentele tale! După ce a făcut această remarcă sarcastică, Richard se ridică în picioare și își închise nasturii de la haină.

Nikki simți că o cuprinde amețeala.

— Am să te țin la curent. Mi-e teamă că va trebui să amânăm puțin data căsătoriei, până ce voi rezolva această problemă, dar pot să te asigur că nimic nu s-a schimbat între noi.

Pentru o clipă privirea întunecată a lui Richard se lumină.

— Doresc din tot sufletul, Nikki, ca vorbele tale să fie adevărate. Nu aș suporta să te pierd.

Ea luă mâna lui Richard și o duse la buze sărutându-i fiecare deget.

— Nu fi atât de pesimist. Acordă-mi puțin răgaz…

— Bineînțeles, a fost el de acord, dar să nu dureze prea mult. Aștept telefonul tău.

Nikki rămase un moment pe bancă, uitându-se la silueta logodnicului său care dispărea în depărtare… „Nu vrea să dea din nou de Matt”, își spuse ea văzându-l că înconjoară casa.

Se îndreptă spre casă, hotărâtă să-l încrunte pe soțul ei. Dar când ajunse în salon, acesta dispăruse. Avu o senzație neplăcută, aceea pe care o simțise imediat după plecarea lui, când credea că el va veni din clipă în clipă. Totul nu fusese decât fructul imaginației sale deoarece el nu mai apăruse vreodată.

De data asta însă, nu visase. Mătușa Benny putea să depună mărturie. O găsi pe aceasta în bucătărie, pregătind o cină ușoară.

— Domnul Holborn este în sala de baie de la parter și face un duș pentru a se răcori înaintea prânzului. V-am pregătit câteva feluri de mâncare ușoară, care vă vor impulsiona conversația.

— Nu trebuia să te deranjezi atât de mult, mătușă Benny, ești atât de amabilă, și așa ai o mulțime de probleme la casa ta și nu e nevoie să te mai îngrijorezi și de mine.

— Scumpa mea, eu nu-i am decât pe Andy și pe Joy și știi foarte bine că dacă ai vrea, am fi încântați să te primim sub acoperișul nostru.

— Știi foarte bine pentru ce nu am dat curs acestei invitații; este același motiv care te-a împiedicat pe tine să vii aici să locuiești la Brookfield, deși sunt destule camere pentru toți…

Benny dădu din cap aprobator.

— Vrei să spui că fiecare pentru sine, nu-i așa? Oricum, în curând te vei căsători, dacă totul va decurge conform previziunilor… De ce nu mi-ai spus nimic de Matt?

Nikki scoase un suspin de descurajare.

— Deoarece am fost convinsă că toată povestea noastră de dragoste s-a sfârșit și că este preferabil să-l uit. M-am căsătorit cu el împotriva voinței părinților mei, fiind majoră; din păcate, ei nu s-au putut opune hotărârii mele! Vezi că acum am ajuns să regret căsătoria pripită.

— Căsătoria voastră a fost un eșec?

— Da, și asta numai din vina mea. Eram nerăbdătoare să mă mărit cu el. Îți dai seama că de fapt nu am rămas căsătoriți decât o singură zi? Ne-am certat în noaptea nunții și Matt a șters-o ca din pușcă…

— Asta s-a petrecut atunci când eram în călătorie cu unchiul tău?

— Eu îți țineam locul la magazin și Matt a intrat pentru a întreba unde se află o stradă prin apropiere și a fost o dragoste la prima vedere.

Nikki tăcu lăsându-și ochii în jos pentru a nu i se vedea mâhnirea după fericirea pierdută. Mătușa ei se uită compătimitor la ea și puse pe masă două farfurii de salată asortată, câteva chifle și o carafă cu ceai rece.

— Te rog să duci tava în sufragerie.

— Dar tu nu mănânci nimic?

— Mi se pare că nu aveți nevoie de mine. În plus, Andrew mă așteaptă în mașină cu Joy. Trebuie să mă grăbesc!

Nikki o sărută afectuos pe obraz.

— Îți mulțumesc că ești așa de drăguță cu mine, îi spuse puțin stânjenită.

— Orice lingușitor trăiește pe spinarea celui pe care-l laudă, replică mătușa roșindu-se puțin în obraji. Te rog să-mi telefonezi!

Nikki o însoți până la ușă și așteptă până ce mașina dispăru la colțul străzii, apoi se întoarse în holul casei, îngrijorată la gândul care începuse să nu-i dea pace, că rămăsese singură cu Matt Holborn… Singură cu bărbatul cu care se căsătorise în grabă și care ieșise din viața ei în prima seară a lunii lor de miere.

Ea nu știa nimic despre el sau nu putuse afla, din cauză că nu avusese timpul necesar. Știa doar că se născuse în Peru, din părinți englezi, că frecventase școala în Anglia și că la vârsta de douăzeci de ani emigrase în Australia. În privința restului, ei apăruse ca un aventurier ieșit din paginile romanelor de aventuri pe care le citise în adolescență.

Când a anunțat hotărârea de a se căsători cu Matt, tatăl ei o prevenise să fie atentă deoarece nu-l cunoștea bine pe viitorul soț, dar ea refuzase să-l asculte, respingând cu încăpățânare argumentele acestuia…

— Nikki, ești aici?

Ea tresări speriată, fiind smulsă cu brutalitate din gândurile sale.

— Vin îndată, spuse ea iuțind pasul. Matt găsise tava la bucătărie și acum pregătea masa.

— Este foarte amabil din partea mătușii tale că are atâta grijă de noi, recunoscu el politicos.

— Da, mai ales că sosirea ta a tulburat-o profund.

— Nu același lucru se poate spune despre tine! Și eu care mă temeam să nu leșini când mă vei revedea!

— Ai o impresie prea bună despre tine, răspunse Nikki cu răceală.

În ochii lui apăru o luminiță ironică.

— Ia uită-te! Nu m-am așteptat ca sub acest calm aparent pe care l-ai afișat să nu existe nici o fărâmă de emoție pentru mine! Mă mir chiar că n-ai început să mă acuzi pe față că ți-am distrus viața!

— Oh, îmi amintesc foarte bine că ți-am spus că nu mai calci pe aici.

— Nu cred că ai sperat să te iau în serios!

— Într-adevăr, cine poate să respecte cuvintele aruncate la mânie? Spuneai că poți să-mi dai o explicație valabilă pentru a justifica dispariția ta atât de îndelungată.

Matt a făcut un gest discret cu mâna, arătându-i masa.

— Să ne așezăm. Vom putea discuta după ce vom gusta din această salată apetisantă.

Deși evenimentele dimineții îi răpiseră pofta de mâncare, ea se supuse și se așeză pe scaunul pe care el i-l oferise cu galanterie, doritoare să afle explicațiile lui.

— Bei ceai, îl întrebă ea, luând în mână carafa, sau preferi vin?

— Este foarte bine. Am luat obiceiul să beau ceai în Indochina.

— În Indochina? acolo ai fost?

— Da…

Înainte de a continua, Matt sorbi o înghițitură din băutura răcoritoare. Când lăsă cana jos, Nikki a fost surprinsă să descopere în privirea lui expresia unei dureri imense, accentuată de fața lui crispată. Pentru prima dată ea remarcă o cicatrice lungă și subțire care-i brăzda fața.

Cu vârful degetului, ea îi urmări cicatricea.

— Unde ai căpătat-o?

El întoarse capul, nedorind mângâierea ei.

— Tot în Indochina. Cred că este mai bine să începem cu începutul, Totul începe din preziua căsătoriei noastre. Dacă ții minte, am primit vizita unui cuplu de americani care au dorit să vorbească cu mine.

Nikki își încruntă sprâncenele încercând să rememoreze scena.

— Parcă îmi aduc aminte. Veniseră să-ți propună un contract de muncă, nu-i așa?

— Cam așa ceva. Fiul lor, care era soldat în Vietnam, fusese dat dispărut. Căzuse probabil mort undeva nu departe de granița cu Cambodgia. Părinții aflaseră însă că existau mulți prizonieri de război trimiși în lagărele de muncă din nordul țării. Ei recăpătaseră speranța că este încă în viață și m-au rugat cu insistență să mă duc până în Vietnam să aflu dacă fiul lor mai trăiește. Mi-au spus că nu se uită la bani.

— De ce nu mi-ai spus nimic atunci? îl întrebă Nikki care rămăsese cu gura, căscată.

— Deoarece am refuzat oferta lor. În alte împrejurări, aș fi cedat rugăminții lor, dar cum trebuia să mă căsătoresc a doua zi, am considerat că este mai important acest lucru…

Într-o străfulgerare de o clipă ea ghici ce a urmat.

— Când te-am dat pe ușă afară, n-ai mai stat la îndoială și ai acceptat să te duci în Indochina.

— Așa e, recunoscu el. Credeam însă că voi lipsi doar șase săptămâni, ca să-ți dau posibilitatea să reflectezi și să iei o hotărâre în privința căsătoriei noastre…

Sensul cuvintelor lui Matt nu-i scăpă lui Nikki. Ea fusese o adolescentă plină de ardoare, fără să aibă o noțiune prea clară despre responsabilitățile pe care le cerea o căsnicie. În noaptea nunții, când el a vrut să o iubească, ea se închisese în sala de baie, hotărâtă să nu-i deschidă ușă. Toate încercările soțului ei de a o determina să fie mai rezonabilă rămăseseră fără rezultat.

A doua zi dimineața, proaspătă, neprihănită, ea deschise în sfârșit ușa, convinsă că viața va continua la fel ca înainte, cu sărutări nevinovate și priviri languroase…

De aceea, când Matt îi spusese că are intenția fermă de a face din ea soția lui, în toate sensurile cuvântului, ea deveni extrem de furioasă, provocând o ceartă îngrozitoare care nu se termină decât o dată cu plecarea soțului alungat.

Îi trebuise mai mult de o săptămână ca să-și dea seama că el se supusese hotărârii ei și că nu mai avea de gând să se întoarcă… În acel moment avusese un sentiment dureros de disperare. Rămasă singură la hotel, ea nu îndrăznise să spună adevărul părinților săi și preferase să mai stea opt zile singură pentru a da impresia că se află în luna de miere. Când, în sfârșit, ea se întoarse la Brookfield și le anunță trista veste, aceștia o priviră cu înțelegere și compătimire.

Având în vedere că ei prevăzuseră cu mult înainte eșecul acestei căsătorii, nu au fost prea impresionați decât de rapiditatea cu care se întâmplase acest lucru. Cu toate acestea, ei nu i-au mai amintit niciodată că a avut o căsnicie eșuată, în anii ce au urmat până la moartea lor. Nikki își amintea numai privirile mamei sale, care uneori erau umbrite de tristețe și milă.

Scoțând un suspin, își alungă din minte aceste gânduri sumbre.

— Mi-ai spus că lipsești doar șase săptămâni și cred că au fost mai mult de șase ani.

Matt desena un unghi pe fața de masă, trădându-și nervozitatea.

— În timp ce făceam o anchetă cu americanul dispărut, am fost arestat ca spion în solda C.I.A. În ciuda faptului că am negat cu vehemență acest lucru, autoritățile vietnameze n-au vrut să dea crezare vorbelor mele, Au considerat că am intrat ilegal în țară, și au avut mărturii că am fotografiat și am întrebat pe diferiți oameni despre un american. Acest lucru a fost suficient pentru a mă acuza.

O emoție puternică a pus stăpânire pe Nikki, care se înduioșă de soarta lui Matt.

— Ai rămas în închisoare în acest timp, nu-i așa?

— Da. Nu într-o celulă, dar îmi era interzis să ies din locuința care îmi fusese repartizată și să am contact cu lumea exterioară. Nu am avut nici măcar satisfacția de a-mi îndeplini misiunea. Nici acum nu știu ce s-a întâmplat cu acel băiat.

Nikki rămase descumpănită. Astfel de peripeții nu au. loc decât în filme sau romane, nu în viață!

— De ce nu ai căutat să iei legătura cu Ambasada pentru a scăpa din acel infern?!

— Care ambasadă? Eu nu sunt cetățean australian. În principiu, sunt cetățean britanic dar sunt născut în Peru. Părinții au murit și nu am alte rude. Nimeni n-ar fi putut depune garanție pentru mine.

— Ba da, eu. De ce n-ai încercat să-mi scrii?

Matt își puse mâna pe brațul ei și o mângâie în semn de recunoștință.

— Sunt sigur că nu ai fi ezitat un moment să sari în ajutorul meu și că ai fi făcut totul pentru a mă salva. Nu am vrut totuși să te expun unui risc, nici pe tine, nici pe părinții tăi.

— Așadar, ai preferat să îmi fac o mie de gânduri în legătură cu soarta ta și să fiu disperată în așteptarea ta! Intențiile tale au fost desigur lăudabile, dar consider că părerea ta despre onoare este foarte ciudată!

Vocea ei se frânse și începu să plângă. — Nu plânge, șopti Matt, caută să mă înțelegi. Era preferabil ca tu să mă uiți. De fapt, nu intenționam să mai calc vreodată pe aici, dar, cum vezi, nu am putut să mă împiedic să revin… Dacă aș fi știut că îmi duci dorul…

— Matt, te iubeam, mărturisi Nikki cu greutate, încât vorbele ei abia se auziră.

— Am avut impresia penibilă că în seara căsătoriei noastre mă considerai un satir care încerca să seducă o copilă.

— De fapt eram o copilă pe atunci… între timp am mai crescut.

Matt se uită țintă la ea, mângâindu-i brațul și ea simți că obrajii încep să-i ardă…

— Acum îmi dau seama că ai crescut. Erai încântătoare la nouăsprezece ani, dar acum ai devenit de-a dreptul o răpitoare.

— Te rog nu mai vorbi pe acest ton protector, replică ea agasată. Povestește-mi mai bine cum ai scăpat din acel infern.

Matt nu prea lăsa să se vadă că avea intenția să reia povestea aventurilor sale.

— Foarte simplu, ei mă țineau prizonier în vederea procesului care era mereu amânat, deoarece nu aveau oficial nici o acuzație împotriva mea. Se pare că am devenit stânjenitor pentru ei, deoarece cu ocazia unei aniversări a unei personalități politice am fost eliberat fără nici o altă formalitate. Dă-ți seama că nici eu nu am cerut alte explicații, pentru că nu aveam decât un singur gând: să plec cât mai repede de acolo.

— Și să revii cât mai repede aici!

El a făcut o pauză, după care a continuat:

— Așa e. Am luat ziarele de la Saigon și am aflat de logodna ta.

Nu era nimic de mirare. Ea era unica descendentă a unei familii renumite și Richard se bucura de o anume celebritate, ca un tânăr sculptor talentat.

— Bine. Acum că știi, ce proiecte ai? Drept răspuns el o trase cu putere spre

sine, încât erau foarte aproape, despărțiți doar de colțul mesei.

— În acești șase ani, am visat tot timpul clipa când te voi ține în brațe… acest lucru m-a ținut în viață, continuă el, cu voce sugrumată de emoție. Mi-a fost imposibil să rămân departe de tine…

Înainte ca Nikki să-și dea seama ce are el de gând, Matt își strecură mâna pe după umerii ei și o sărută cu pasiune pe buze.

Surprinsă, ea nu se împotrivi sărutărilor lui Matt, care îi trezeau fiori de dorință în tot corpul. El o sărută pe pielea fină a gâtului și cu mâinile tremurânde îi mângâie trupul subțire și o strânse cu putere, ca și cum s-ar fi temut ca ea să nu dispară.

În momentul când el a început să-i descheie bluza, ea a încercat să se desprindă din îmbrățișare și îl rugă să înceteze.

— De data aceasta nu te mai las, protestă el, mângâindu-i sânii.

Involuntar, ea reacționa la mângâierea lui, lipindu-se și mai strâns de el. Colțul mesei care îi strivea coapsa o aduse la realitate. Cu un efort suprem se smulse din brațele soțului ei și puse mâna pe un scaun pe care-l puse între ei ca un scut și de care se sprijinea să nu cadă.

— Acum nu mai avem dreptul să facem dragoste, murmură ea.

— De ce? suntem căsătoriți… De șase ani nu fac decât să mă gândesc la tine.

Ea se abținu cu greu să nu-i spună că același lucru îl făcuse și ea după plecarea lui. Ar fi însemnat să-i dea apă la moară… Dacă s-ar fi întors după un an sau doi, ea l-ar fi întâmpinat cu bucurie, dar acum era prea târziu. Pentru a scăpa de chinul datorat absenței lui Matt ea lăsase ca flacăra dragostei sale să se stingă.

— Ce-mi pasă mie că ai fost lipsit de căldura dragostei! exclamă ea cu brutalitate.

Nikki regretă deîndată cuvintele spuse la mânie; ochii albaștri ai lui Matt aruncau fulgere mânioase.

— Ce vrei să spui cu asta? Nu cumva te culci cu Bligh?

Ea nu îndrăzni să mărturisească faptul că nu era nimic între ei. De altfel, ea nu ar fi putut spune care este cauza pentru care relațiile ei cu Richard rămăseseră platonice, în orice caz, Matt ar fi tras o concluzie pripită: că ea nu-și iubea logodnicul.

Cunoscuse o singură dragoste după plecarea lui Matt, dar legătura nu durase mult timp. Nikki își dăduse repede seama că el nu căutase decât să-l înlocuiască pe soțul ei. De aceea nu-i mărturisise nimic lui Matt.

— Îți repet că am crescut, replică ea pe un ton echivoc.

— Bineînțeles, dar asta nu înseamnă că nu ești încă soția mea.

— Până va fi pronunțat divorțul, care va avea loc peste o lună.

Matt îi adresă un surâs crispat.

— Înseamnă că pot să profit la maximum de această lună, nu-i așa?

— Ce vrei să spui?

Ea așteptă neliniștită răspunsul.

— Vreau să spun că altădată nu am avut curajul, dar astăzi este altă situație.

Attachments
Sotul disparut de Valerie Parv.docx 250.33 Kb . 139 Views