Anna

Dimensiuni practice ale Curriculumului în învățământul primar

      

      Etimologia conceptului ,,curriculum” se află în limba latină și înseamnă ,,alergare”, ,,cursă”, ,,drum”, de aici și semnificația contemporană utilizată mai frecvent ,, parcurs drum de viață sau carieră”.

     În domeniul educației conceptul de ,,curriculum” a fost utilizat în a doua jumătate a secolului 16 în anul 1582 la Universitatea din Leida și în 1633 la Universitatea din Glasgow, iar semnificațiile inițiale ale conceptului erau acelea de conținut al învățământului, de plan sau programă de studiu.

Accepțiuni ale conceptului de curriculum

       În sens restrâns, curriculum cuprinde ansamblul documentelor școlare, de tip reglator, în cadrul cărora se consemnează date importante cu privire la procesele educative și experiențele de învățare pe care școala le oferă elevului. Ansamblul de documente poartă denumirea de curriculum formal sau oficial.

        În sens larg, curriculum reprezintă ansamblul proceselor educative al experiențelor de învățare prin care trece elevul pe parcursul său școlar în contexte formale, nonformale și informale. Experiențele de învățare sunt propuse educaților prin intermediul unor programe concrete de studiu, pentru un profil sau ciclu de învățământ, pentru o arie curriculară sau disciplină într-un semestru sau într-o oră de curs. Este de preferat ca experiențele de învățare oferite de școală să fie centrate pe particularitățile, trebuințele și interesele educaților și să răspundă nevoilor educaționale ale acestora.

      Curriculum se referă la programul activității educaționale, la ansamblul proceselor educative, la activitățile de învățare, la evenimentele care se petrec în clasă și pune accent pe articularea componentelor procesului de învățământ: obiective, conținuturi, metode de învățare, metode și tehnici de evaluare. Curriculum cuprinde însuși conținutul învățământului care se concretizează în ansamblul documentelor școlare: planuri de învățământ, programe, manuale, ghiduri și îndrumări metodice, materiale suport. Curriculum desemnează ansamblu de conținuturi, metode de învățare și metode de evaluare a performanțelor școlare, organizat în vederea atingerii unor obiective determinate.  

    Începând cu anul 1998-1999 în țara noastră a devenit operant Curriculum Național care este alcătuit din două segmente: curriculum nucleu și curriculum la decizia școlii (CDȘ)

Curriculum nucleu - reprezintă trunchiul comun, mai exact, numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de învățământ. Curriculum nucleu reprezintă unicul sistem de referință pentru diversele tipuri de evaluări ale procesului educativ. Se are în vedere planul cadru.

Curriculum la decizia școlii – cuprinde ansamblul proceselor educativeși al experiențelor de învățare pe care fiecare școală le propune în mod direct elevilot sau în cadrul ofertei curriculare proprii. Acest tip de curriculum asigură diferența de ore dintre curriculum nucleu (numărul minim) și numărul maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină școlară prevăzută în planurile cadru de învățământ, pe ani de studiu.

     CDȘ are trei variante:

  • Curriculum aprofundat- are la bază trunchiul comun, respectiv elementele de conțiut obligatorii;
  • Curriculum extins- presupune parcurgerea integrală a întregii programe școalre, inclusiv a elementelor facultative;
  • Curriculum elaborat în școală-  prin care școala concepe și propune o disciplină nouă, cu programă, obiective, conținuturi noi, diferite de cele existente în planul cadru și trunchiul comun.

    Componentele curriculum-ului

  • Finalitățile educaționale- reprezentate de ,,țintele” procesului de învățământ, de rezultatele pe care trebuie să le obțină elevii la finalele activităților instructiv-educative
  • Conținutul învățământului- vehiculele necesare pentru atingerea finalităților educaționale ( cunoștințe, valori, abilități, capacități.
  • Strategii de instruire – modalități în care vor fi transmise conținuturile
  • Strategii de evaluare – modalitatea de a identifica eficianța acțiunii educaționale.

Aria curriculară reprezintă totalitatea disciplinelor școalare care au în comun anumite obiective, metodologii oferind o viziune multidisciplinară asupra obiectelor de studii. Ariile curriculare au fost selectate în conformitate cu finalitățile învățământului luând în considerare importanța diverselor domenii culturale care structurează personalitatea umană, precum și legăturile care există între aceste domenii.

    De reținut este faptul că în prezent s-a renunțat la viziunea tradițională, în care ariile curriculare cuprindeau ansambluri de obiecte de învățământ abordate monodisciplinar. Așadar, Curriculum Național este structurat pe următoarele șapre arii curriculare: Limbă şi comunicare, Matematică şi ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică şi sport, Tehnologii, Consiliere şi orientare.

 

Ciclurile curriculare  

   Ciclurile curriculare reprezintă periodizări ale școlarității care au în comun obiective specifice. Ele grupează mai mulți ani de studiu care aparțin unor nivele școlare diferite, cu scopul de a urmări obiectivele majore ale fiecărei etape de pregătire și de a regla procesul de învățământ prin intervenții de natură curriculară. Aceste obiective, din cadrul ciclurilor curriculare, se referă la ce anume ar trebui să știe sau să facă elevul la sfârșitul unui ciclu.

     Ciclurile curriculare sunt:

  • Ciclul curricular al achizițiilor fundamentale (grupa pregătitoare-clasa I, II) – are ca obiectiv major acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea inițială. În cadrul acestui ciclul elevii asimilează elementele de bază ale principalelor limbaje convenționale (scris, citit, calcul aritmetic), se formează motivarea pentru învățare.
  • Ciclul curricular de dezvoltare (clasa III, VI)- are ca obiectiv major formarea capacităților de bază necesare pentru continuarea studiilor. Ciclul de dezvoltare vizează dezvoltarea unei gândiri structurate, formarea responsabilității pentru propria dezvoltare și sănătate, dezvoltarea achizițiilor lingvistice.
  • Ciclul curricular de observare și orientare (clasa VII, IX) – are ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opțiunii școalre și profesionale ulterioare. În cadrul acestui ciclu se descoperă de către elev propriile afinități, aspirații în scopul construirii unei imagini de sine pozitive.
  • Ciclul curricular de aprofunadre (clasa X, XI)- are ca obiectiv adâncirea studiului în profilul și specializarea aleasă, asigurând în același timp o pregătire pe baza opțiunilor din celelalte arii curriculare.
  • Ciclul curricular de specializare (clasa XII, XIII)- are ca obiectiv pregătirea pentru integrarea eficientă în învățământul universitare sau pe piața muncii. În cadrul acestui ciclu se urmărește dobândirea încrederii în sine, construirea unei imagini pozitive asupra reușitei personale.

                                        Niveluri, cicluri, filiere și profiluri

Nivelurile de învățământ- sunt ierarhizate vertical în funcție de vârsta trebuințele educabililor și gradul de dificultate al conținuturilor învățării.

       -nivelul primar

       -nivelul secundar

       -nivelul superior

 Ciclurile de învățământ- sunt mai concrete și mai explicite decât nivelurile de învățământ.

  • ciclul antepreșcolar;
  • ciclul preșcolar;
  • ciclul elementar;
  • ciclul secundar inferior (gimnazial);
  • ciclul secundar superior (liceul).

Filierele- reprezintă domenii curriculare  diferite, fiind ierarhizate pe orizontală.

  • filiera postiliceală
  • filiera universitară (învățământ universitar –facultatea; învățământ postuniversitar- master, doctorat.)

Conținuturile- sunt informații prin intermediul cărora se ating obiectivele de referință propuse. Conținuturie din programa școlară pot fi valorificate pentru atingerea obiectivelor cadru și de referință și a competențelor generale și specifice solicitate prin curriculum.

     Educația modernă promovează învățământul centrat pe competențe. Curriculum centrat pe competență oferă avantajul de a structura conținuturile în viziune interdisciplinară, original și creativ dând posibilitatea fiecărui elev să desfășoare activități în ritm propriu, în funcție de interese, particularități de vârstă și individuale, motivându-l în același timp pentru învățare.

   COMPETENȚA este capacitatea unei persoane de a utiliza un ansamblu integrat de cunoștințe, deprinderi, atitudini și valori pentru a realiza sarcini de învățare sau situații problemă. În cadrul învățării centrate pe dezvoltarea competențelor accentul cade pe satisfacerea nevoilor elevului, lucru care implică o serie de metode unele dintre ele chiar tradiționale.

    Mai mult de atât, în învățământul centrat pe competențe, instruirea este orientată către rezultatele finale, elevii fiind implicați în activitatea de învățare continuă și de autoevaluare. Specialiștii consideră că un curriculum centrat pe competențe poate răspunde mai bine cerințelor actuale ale vieții sociale și profesionale, ale pieței muncii prin plasarea demersurilor didactice pe achizițiile concrete ale elevului. În procesul de învățământ se vizează formarea și dezvoltarea de competențe educaționale, necesare elevilor pentru a-și continua studiile și pentru a se încadra pe piața muncii.

     Relația obiective-conținuturi-metode de predare, învățare, evaluare

            Conținutul învățământului interelaționează cu celelte componente, obiective, metode de predare-învățare-evaluare, formând curriculum. Pentru a se finaliza, procesul de învățământ trebuie coordonat optimal intra și interstructural, în raport cu conținutul și obiectivele pedagogice. Astfel, profesor stabilește tipul și structura lecției, strategiile de predare-învățare, metodele și mijloacele de învățământ, formele de organizare cu elevii.

      Relația dintre obiective, conținuturi și strategii conferă specificitate unui program de instruire. Strategiile sunt legate de obiectivele operaționale și conținuturile școlare, având implicații directe asupra performanței școlare întrucât rezultatele școlare sunt dependente de modul în care profesorul aplică și dirijează interacțiunea dintre cele două, strategii și obiective.

        Strategiile didactice prescriu modul în care elevul este pus în contact cu conținutul de învățare, adică cu traiectoria pe care urmează să-i fie condus efortul de învățare. Ele conferă soluții de ordin structural cu privire la proiectarea și combinarea diferitelor metode, mijloace, forme și resurse de predare-învățare-evaluare, pentru ca elevii să ajungă la achizițiile dorite, iar obiectivele educaționale să fie atinse.

        În instruirea școlară, relația obiective-conținuturi, strategii, exprimă algoritmul care trebuie urmat în vederea elaborării proiectării didactice:

  • stabilirea obiectivelor cadru, de referință și operaționale;
  • analizarea resurselor umane (clasa de elevi), ținând seama de particularitățile psihice și individuale;
  • stabilirea conținuturilor în funcție de obiectivele, resursele umane și materiale existente;
  • stabilirea metodelor de predare-învățare-evaluare în raport cu obiectivele educaționale și conținuturi;
  • stabilirea formelor de organizare, a activităților didactice în funcție de obiective, conținuturi și metode;

  Toți acești pași se realizează de către profesor prin comportamentul său didactic.

TIPURI DE CURRICULUM

   În educația formală și nonformală, toți indivizii experimenteză mai multe categorii de curriculum:

  1. Curriculum general sau core curriculum – este asociat cu obiectivele generale ale educației, cu conținuturile educației generale și oferă o bază de cunoștințe,  abilități capacități obligatorii pentru toți elevii în cadrul primelor stadii ale școlarității. Curriculum general nu vizează specializarea în raport cu un domeniu particula de activitate. Acest tip de curriculum cuprinde trunchiul comun de materii, obligatorii pentru toți elevii.
  2. Curriculum specializat pe categorii de cunștințe și aptitudini- este focalizat pe îmbogățirea și aprofundarea competențelor, pe exersarea abilităților înalte, pe formarea comportamentelor specifice determinării performanțelor în domenii particulare.
  3. Curriculum subliminal sau ascuns- reprezintă totalitatea valorilor și a  experiențelor de învățare, pe care instituția de ănvățământ le transmite fără ca acestea să fie prevăzute în programul educativ. În acest context școala formează o serie de conduite și atitudini precum: a ști să petreci timpul liber, a învăța să ai succes etc.
  4. Curriculum informal- se referă la opotunitățile și experiențele de învățare oferite de instituțiile din afara sistemului de învățământ, care transmit valori, formează atitudini și competențe într-o manieră complementară școlii.
  5. Curriculum formal- reprezintă ansamblul documentelor școlare de tip reglator, în cadrul cărora se consemnează datele inițiale privind procesele educative și experiențele de învățare pe care școala o oferă cursanților în funcție de etapa de pregătire.
  6. Curriculum local- reprezintă oferta educațională de care beneficiază doar elevii dintr-un spațiu geografic determinat. În cadrul acestui tip de curriculum obiectivele și conținuturile activităților instructiv-educative sunt propuse de inspectoratele școlare sau chiar de către unitățile de învățământ.

   Orientări și practici noi în organizarea curriculumului

INTERDISCIPLINARITATEA

     Abordarea interdisciplinară pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături între acestea. Succesul în activitatea elevilor, mai ales acelor din învățământul primar este posibil numai dacă aceștia pot să coreleze interdisciplinar informațiile obținute la lecții.

       Un învățământ interdisciplinar poate fi realizat printr-un curriculum integrat, adică printr-o organizare a acțiunii educative în care elevul este plasat în situații educative semnificative efectuând activități care cer competențe dobândite la mai multe discipline școlare.

    Principala modalitate de introducere a interdisciplinarității în învățământ o reprezintă regândirea conținuturilor și elaborarea planurilor, programelor și manualelor școlare.

    Interdisciplinaritatea permite elevului să acumuleze informații despre obiecte procese fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai școlarității; clarifică mai bine o temă prin apel la mai multe discipline; permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii; constituie economicitate din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunștințe și volumul de învățare.

PREDAREA INTEGRATĂ

    Literatura pedagogică actuală, descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculumului, care presupune sintetizarea și organizarea didactică a conținuturilor din domenii diferite ale cunoașterii, astfel încât să se asigure achiziția de către copii a unei imagini coerente, unitare despre lumea reală.

     Termenul de curriculum integrat, sugerează în priumul rând corelarea conținuturilor, însă acest demer necesită o abordare curriculară în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitățile urmărite, în funcție de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ.

     Din punct de vedere curricular, integrarea înseamnă:

  • organizarea, punerea în relație a disciplinelor școalre cu scopul de a evita izolarea lor tradițională;
  • procesul și rezultatul procesului în care elevul interpretează materia care îi este transmisă pornind de la experiența de viață și de la cunoștințele pe care deja și le-a însușit;
  • stabilirea unor relații între conștințele, capacitățile valorile ce aparțin unor discipline școlare distincte.

Așadar, predare integrată este o manieră de organizare a învățământului asemănătoare cu interdisciplinaritatea, dar se deosebește de aceasta prin faptul că ia o idee care trece dincolo de granițele științifice și grupează cunoașterea în funcție de noua perspectivă.

MODULARITATEA

     Modularitatea presupune o organizare a conținuturilor învățământului care să asigure continuitate educativă, care să rezerve posibilități de intrare, de ieșire, de reorientare, de adecvare la diferite medii.

      Organizarea modulară,pe de o parte, asigură o mai bună organizare și condurece a învățării incluzând toate componentele structurale și funcțioanle ale curriculumului, air pe de altă parte, facilitează personalizarea traseelor de învățare- parcurgerea modulelor se poate realiza în ritmuri diferite în funcție de particularitățile clasei-.

CURRICULUM DIFERENȚIAT ȘI PERSONALIZAT

     Acest tip de organizare vizează în esență adaptarea procesului de instruire la posibilitățile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul și la stilul de învățare al elevului.  Politica educațioanală de diferențiere curriculară exprimă trecerea de la ,, o școală pentru toți” la ,,o școală pentru fiecare”.

      Adaptarea curriculară în raport cu caracteristicile și potențialul individual se poate referi la diferite și variate nivele, de la cel submediu la supramediu (pentru copiii supradotați). Diferențierea se face de către profesori în conținut, metode de predare-învățare-evaluare și în mediul psihologic.

      Diferențierea curriculară se poate realiza pentru unul sau mai mulți elevi și presupune mai întâi o evaluare a distanței elevului față de obiectivele instruirii. Realizarea propriu-zisă poate presupune programe de recuperare –pentru cei ce ating nivelul de cunoștințe cerut de programă-, dar și programe speciale, de îmbogățire sau aprofundare pentru elevii care depășesc nivelul general al unui grup școlar.

     Conținuturile curriculare pentru elevii dotați și talentați are trebui să fie organizate așa încât să includă idei, probleme, teme mai elaborate, mai compleze și mai profunde. Mai mult, acestea ar trebui să facă pe elevi capabili să exploreze constant cunoștințele și informațiile noi, să dezvolte o atitudine de valorizare a studiului. Prin intermediul curriculumului diferențiat este necesar să se promoveze inițiativa în cadrul elevilor, precum și învățarea și dezvoltarea auto-dirijată.

Produse curriculare: planul de învățământ, programa școlară, manualul școlar

   Procesul de învățământ și conținuturile educaționale se obiectivează prin documente școalare sau documente curriculare.

     Există mai multe tipuri de produse curriculare:

  • produse curriculare principale ( planul de învățământ și programele școlare)
  • produse curriculare secundare (manualele școlare și metodicile speciale)
  • produse curriculare terțiare (orare, planificări calendaristice, proiecte pedagogice)

 

       PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT- este un document oficial în care se structurează conținutul învățământului pe nivele și profiluri de școli. Acesta cuprinde numărul de ore (min/max) pe diferite discipline sau arii curriculare. Planul-cadru influențează strategia de alocare a resurselor umane și materiale în domeniul învățământului, sistemul de evaluare și de examinare, sistemul de formare inițială și continuă a personalului didactic.  

Întocmirea planului de învățământ ridică o serie de probleme pedagogice cu privire la alegerea obiectelor de învățământ, la succesiune lor pe clase și cicluri de învățământ, la ponderea acordată fiecărui obiect de învățământ.

      PROGRAMA ȘCOALARĂ- este documentul care detaliază conținutul fiecărui obiect de învățământ pentru fiecare clasă sau an de studiu. Programele școlare concretizează natura și volumul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor ce urmează a fi însușite într-o perioadă determinată.  

Programa școlară este instrumentul de la care se pornește în proiectarea didactică, având o valoare operațională și instrumentală deosebită.  Ea este constituită din două părți: partea introductivă- în care sunt subliniate sarcinile și importanța disciplinei, obiectivele fundamentale care vor trebui urmărite în predare-; programa propriu-zisă- în cadrulș căreia se prezintă conținutul cunoștințelor ce urmează a fi predate, repartizate pe capitole, subcapitole, teme și lecții, indicându-se numărul de ore necesare pentru predarea lor.

      MANUALUL ȘCOLAR- este documentul care dezvoltă și concretizează conținutul programei prin prezentarea cunoștințelor și a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de către elevi pentru asimilarea lor.  Manualul este un document de orientare pentru profesor și un instrument de lucru pentru elevi.

   În țara noastră funcționează în prezent manualele alternative, aceste fiind considerate o necesitate atât pentru formatori cât și pentru elevi, întrucât nici unii nici alții nu sunt identici, profesorii având posibilitatea de a alege manualul care răspunde cel mai bine cerințelor diferite ale elevilor.

   Manualul școlar are următoarele funcții pedagogice:

- de informare;

- formativă- a cunoștințelor și capacităților vizate de obiectivele instructiv-educative;

- stimulativă- constă în declanșarea și susținerea unei motivații pozitive în activitatea de învățare;

- de autoinstruire- prin conținutul său, manualul trebuie să pregătească condițiile pentru realizarea autoeducației.

     Problematica actuală a manualelor alternative presupune din partea profesorilor competențe psihopedagogice deosebite pentru alegerea acelor manuale care se adaptează cel mai mult caracteristicilor psiho-comportamentale ale elevilor, precum și propriilor aptitudini și stiluri didactice.

    METODICILE AUXILIARE- auxiliarele curriculare, ghidurile metodice, îndrumătoarele și materialele didactice sunt conexe manualelor și fac parte din curriculum facilitând demersurile didactice, practice de valorificare a programelor școlare și manualelor școlare.

   PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ- este un document administrativ alcătuit de profesor care asociază într-un mod personalizat elementele programei cu alocarea de timp considerată optimă de către acesta.

 PROIECTUL DE LECȚIE – are un caracter orientativ, având o structură flexibilă și elastică. Valoarea unei lecții se apreciază în funcție de randament. Lecția are randamentul maxim atunci când toți elevii din clasă au obținut maximum de rezultate bune cantitativ și calitativ, cu un efort mai mic, într-un timp cât mai scurt.

     Orice lecție trebuie să constituie un pas mai departe în dezvoltarea personalității elevului, iar pentru acest lucru se cere respectarea unor cerințe:

1. scopului urmărit;

2. meticuloasă a conținutului lecției –profesorul trebuie să aleagă pentru fiecare lecție materialul potrivit, ca să asigure atingerea scopului urmărit;

3. metodelor și procedeelor potrivite;

4. metodică a lecției – depinde de respectarea principiilor didactice în condițiile concrete de activitate cu clasa respectivă. O lecție bine organizată antrenează pe toți elevii. Particularitățile individuale fac însă ca aceștia să nu lucreze în același ritm și să nu obțină aceleași rezultate. Profesorul prevede aceste situații și pregătește mijloacele potrivite pentru a obține de la fiecare elev randamentul maxim.