Aristotel si furnicarul merg la Washington de Thomas Cathcar
THOMAS WILSON CATHCART s-a născut în 1940, a absolvit Liceul Needham din Massachusetts în 1957 și Harvard College în 1961. A urmat cursuri la diverse seminarii teologice, printre care University of Chicago Divinity School, McCormick Theological Seminary și Bangor Theological Seminary. După încheierea studiilor a lucrat în asistența socială, ocupându-se de membri ai grupărilor din Chicago, a fost șef al comitetului executiv al Spitalului Mercy din Portland și a manageriat un cămin filantropic pentru persoanele infectate cu HIV/SIDA. Platon și ornitorincul… scrisă împreună cu prietenul său de o viață Daniel Martin Klein, a fost inițial refuzată de patruzeci de edituri. Acceptată spre publicare de Harry N. Abrams, a devenit la scurt timp bestseller internațional, fiind tradusă în peste douăzeci de limbi.
DANIEL MARTIN KLEIN s-a născut în 1939 și a studiat împreună cu Thomas Wilson Cathcart la Liceul Needham din Massachusetts și la Harvard College. A lucrat ca scenarist pentru emisiuni umoristice și concursuri televizate, scriind texte pentru comici ca Flip Wilson, Lily Tomlin și David Fry. A publicat peste treizeci de volume, atât ficțiune, cât și non-ficțiune, printre care și o serie polițistă cu Elvis în rol de detectiv. După succesul volumului Platon și ornitorincul… și al continuării intitulate Aristotel și furnicarul… el și Cathcart au căpătat porecla „Tipii cu filosofia”. În prezent lucrează la cel de-al treilea volum de filosofie prin bancuri, intitulat Heidegger and a Hippo Walk through Those Pearly Gates. Ambii trăiesc în New England alături de soțiile lor.
În amintirea acelui extraordinar glumeț politic de odinioară, Will Rogers, care a pus punctul pe „i” când a spus: „Nu e mare brânză să fii umorist atunci când întregul guvern lucrează pentru tine.”
INTRODUCERE
Asta-i abureală în toată regula!
Aceste cuvinte ne vin în minte – și uneori pe buze – de fiecare dată când auzim vreun politician ținând un discurs, susținând o conferință de presă ori turuind la cine știe ce talk-show televizat, duminică dimineața. De foarte multe ori însă, nu ne putem da seama ce anume califică spusele lui drept o abureală categorică. Știm sigur că omul vorbește aiurea, dar habar n-avem în ce constă mai exact aiureala.
E clar că uneori spusele politicianului nu au sens prin simplul fapt că reprezintă o minciună crasă. Vorbitorul este un ipocrit, un individ care dezinformează, un vânzător de gogoși. Așa cum delicat ar formula chestiunea un om de știință ori un epistemolog, afirmațiile respectivului nu corespund cu faptele reale. Noi însă nu vom urma acest fir – în parte fiindcă nu avem la dispoziție un număr suficient de pagini pentru a reda cele mai flagrante „bărbi” politice puse în ultimii zece ani (72 383, după estimarea noastră neoficială). În plus, de câte ori puteți striga „Mincinosul! Mincinosul roade osul!” fără a răguși?
Nu, pe noi ne lasă perplecși o altă chestiune, mai subtilă: frazele abil formulate pentru a părea că au o semnificație – una importantă și convingătoare –, dar care la o analiză atentă se dovedesc a nu fi altceva decât abureală. Adesea, așa cum a constatat senatorul din istorioara următoare, la mijloc nu-i decât un mic pas în ceva puțin mai solid decât aburul:
A venit din nou vremea alegerilor, așa că un candidat la fotoliul senatorial a decis să facă o vizită în rezervația indienilor din zonă, pentru a-i convinge să-l voteze. Toți s-au reunit în sala de consiliu, pentru a-i asculta discursul.
Pe măsură ce candidatul se pregătește să-și încheie perorația, mulțimea devine tot mai agitată.
— Vă promit mai multe oportunități de educație! strigă el.
Iar ascultătorii se dezlănțuie, urlând:
— Hoya! Hoya! încurajat de entuziasmul lor, candidatul continuă, mai tare:
— Vă promit reforme în domeniul jocurilor de noroc, pentru a putea construi un cazinou în rezervație!
— Hoya! Hoya! răcnesc ascultătorii, tropăind.
— Vă promit mai multe reforme sociale și oportunități de angajare!
Mulțimea atinge apogeul și strigă frenetic:
— Hoya! Hoya! Hoya!
După încheierea discursului, politicianul face un tur al rezervației și, la un moment dat, vede o cireada de vite. Prefăcându-se interesat de zootehnie, îl întreabă pe șeful de trib dacă se poate apropia de vaci.
— Sigur, răspunde acesta, numai să aveți grijă să nu călcați într-un hoya din care ies aburi.
Așa cum remarca filosoful Harry Frankfurt, un pionier al aburologiei, abureala este de fapt mai insidioasă decât minciuna pe față, tocmai fiindcă e mai greu de detectat.
La fel ca Frankfurt, și noi ne-am lăsat ghidați în misiunea noastră de principalele discipline ale domeniului filosofic: logica, epistemologia, puțină retorică aristoteliană pe ici, pe colo, plus un dram din fosta anexă a filosofiei, cunoscută azi ca psihologie. Se pare că orele acelea de curs de la școală, care pe atunci nu păreau să aibă vreo utilitate altundeva decât în cafenelele slab luminate, sunt exact ceea ce ne trebuie pentru a decripta abureala politică.
TEST
Unul dintre preferații noștri printre filosofii contemporani este specialistul în analiză lingvistică de la Oxford și totodată vedetă la Comedy Central, Jon Stewart, care spunea: „Ieri, președintele s-a întâlnit cu membrii unui grup pe care îl numește «Coaliția Voluntarilor». Sau, așa cum îi cunoaște toată lumea, Marea Britanie și Spania.”
Domeniul logicii – care își trage în mare parte rădăcinile din scrierile grecilor antici – indică regulile pe care trebuie să le urmăm pentru a ajunge de la propoziții adevărate la concluzii corecte. Sau, pentru a ne exprima invers, arată cum ne pot juca feste erorile logice – cele pe care logicienii le numesc erori formale. Epistemologia ne învață ce anume putem considera cognoscibil și de ce, incluzând aici și modul în care putem discuta rațional despre ceea ce putem cunoaște. Acest domeniu a dat naștere analizei conceptuale, o tehnică riguroasă de analizare a limbajului și de… ei, bine, de disipare a aburelii în toate varietățile ei. Cât despre retorică și psihologie, ele ne arată cum pot fi manipulate mintea și emoțiile umane prin intermediul limbajului bine cosmetizat.
Dicționarul Oxford Compact al limbii engleze definește eroarea logică drept „un eșec de raționament care invalidează un argument”.
Erorile logice sunt de două tipuri: formale și informale. Multe dintre cele prezentate în cartea de față sunt formale: argumente care încalcă una dintre regulile de ordin tehnic cu privire la modul în care trebuie formulat un argument valid. Iată, spre exemplu, eroarea numită „negarea antecedentului”, care poate fi explicitat astfel:
Dacă o persoană face parte din Congresul SUA, înseamnă că este cetățean american.
Președintele Bush nu face parte din Congres.
Prin urmare, președintele Bush nu este cetățean american.
Dar nu vom folosi astfel demonstrata non-cetățenie a președintelui Bush pentru a-l pune sub acuzare, fiindcă argumentația prezentată este, în mod evident, nevalidă, deși cele două premise sunt adevărate. Nevalidă este de fapt forma ei – cea numită negarea antecedentului, care în termeni logici poate fi exprimată astfel:
Dacă p (antecedentul), atunci q (consecventul).
Nu p.
Prin urmare, nu q.
Putem pune orice în loc de p și q, iar argumentația va fi întotdeauna nevalidă.
Majoritatea erorilor de logică din această carte sunt de tipul informal – erori de raționament cauzate de altceva decât de încălcarea formei logice, spre exemplu folosirea unei analogii nepotrivite ori exploatarea emoțiilor umane. Favoritul nostru este argumentum ad baculum, „argumentul bâtei”, care sună astfel:
MOE: Cel mai just cod fiscal ar fi cel care percepe taxe doar chelioșilor.
LARRY (înghiontindu-l pe Moe în coaste): Hi-hi-hi!
Multe dintre aceste erori, formale și informale deopotrivă, au fost identificate de Aristotel cu două mii patru sute de ani în urmă. Credeți însă că acest lucru i-a oprit pe politicieni să le mai folosească? Dimpotrivă, ei le-au adoptat ca pe niște strategii, formale și informale!
Dar stați așa! Ca nu cumva să creadă cineva că toată chestia asta e seacă și uscată ca o scovergă, trebuie să știți că noi provenim din Școala Filosofică a Filosdoticii, care are la bază principiul că orice concept filosofic ce merită a fi înțeles conține o anecdotă suculentă. Pe măsură ce vom ronțăi din scoverga noastră politică, vom scoate la lumină nu doar mistificări și abureli, ci și – mai important – glume care arată cu degetul spre ele și exclamă „Te-am prins!”
RADIO EREVAN
În epoca sovietică, ne plăcea teribil să întindem un deget orwellian spre dezinformarea flagrantă ce emana de la Kremlin. Din păcate, roata se întoarce, la fel ca sus-amintitul deget.
Așa se face că unele glume șoptite odinioară în blocul sovietic au încă o anume rezonanță și astăzi. Miticul Radio Erevan era un veritabil tezaur clandestin de cimilituri cu tentă absurdă despre abureala politică susținută la nivel guvernamental. Iată două dintre preferatele noastre:
ÎNTREBARE DIN PARTEA UNUI ASCULTĂTOR AL RADIO EREVAN: Este adevărat că duminica trecută Akopian a câștigat o sută de mii de ruble la loteria de stat?
RĂSPUNS AL UNUI OFICIAL GUVERNAMENTAL: Da, este adevărat. Numai că n-a fost duminica trecută, ci luni. Și nu Akopian, ci Bagramian. Și nu la loteria de stat, ci la șah. Și nu o sută de mii, ci o sută de ruble. Și n-a câștigat, ci a pierdut.
ÎNTREBARE: Există întrebări la care nu puteți răspunde?
RĂSPUNS: Nu. Noi lucrăm în conformitate cu dialectica marxistă. La orice întrebare, oferim orice răspuns.
Există o sumedenie de lucruri pe care nu le știm despre aburiștii din politică, inclusiv cât de conștienți sunt ei de erorile de raționament pe care le lansează în mod regulat în direcția noastră. Ținând seama însă că majoritatea nu par a avea nicio reținere în a ne împroșca energic cu minciuni gogonate, tindem să credem că până și cei cu dificultăți de exprimare știu bine ce fac.
În cele din urmă, să spunem ceva și despre cei din ale căror cuvinte am ales să cităm și despre ce anume am preluat de la ei. Ne-am întins plasele astfel încât să-i includem nu numai pe politicieni, ci și pe adepții și susținătorii lor – specialiști, comentatori, analiști politici, ziariști și avocați. În realitate, toți se inspiră din același scenariu. Cât despre citatele în sine, când am avut de ales între cuvinte înșelătoare cu consecințe sumbre și periculoase (cele care ne-au dus la război, de pildă) și vorbe înșelătoare cu urmări nu atât de importante, dar care demonstrează mai elocvent cum a fost pusă la cale înșelătoria, le-am ales pe cele din urmă. Ne-am zis că este mai important să înțelegem cât mai bine modul în care politicienii își orchestrează trucurile decât să trecem în revistă relele pe care le-au făcut deja. Din nefericire, cunoaștem foarte bine aceste rele.
Un proverb chinezesc spune: „Dă-i unui om un pește și va avea ce să mănânce o zi. Dă-i o undiță și va avea ce să mănânce toată viața.”
Pentru ștersul aburelii, noi vă oferim un burete.
I
STRATEGIA DISCURSULUI ÎNŞELĂTOR
Cum să abureşti cu exprimarea ambiguă
EROAREA LUNETISTULUI TEXAN
Un politician cu adevărat abil, demn de a fi supranumit Mare Păcălici, știe că o eficientă modalitate de a ne prosti este iuțeala de mână verbală, capabilă să ne distragă atenția de la diverse neajunsuri, cum ar fi adevărul deficitar. Și un mod artistic de a strecura un adevăr deficitar într-o argumentație este acela de a reformula întregul context care face ca o afirmație să fie adevărată – vechea Schimbare Epistemologică Pronto.
Ascultați-i pe acești trei arbitri de baseball discutând despre felul în care „strigă” loviturile nepermise.
ARBITRUL 1: Eu le strig cum le văd!
ARBITRUL 2: Eu le strig așa cum sunt!
ARBITRUL 3: Nu sunt nimic până când nu le strig eu!
Arbitrul 3 este un tip care știe că are autoritatea de a defini realitatea așa cum vrea el.
La fel este și Dick Cheney. Ca orice alt aburitor de calitate, el știe cum să exploateze stratagema lunetistului texan sau, așa cum îi spun logicienii, eroarea lunetistului texan. Vice-președintele sau, cum îl numesc logicienii, vicepseudolog, este un veritabil specialist al acestei stratageme:
Păi, dacă mă uit bine, văd că este în realitate o afirmație care zice că există zone ale Irakului în care lucrurile merg destul de bine. De fapt, am vorbit chiar ieri cu un prieten care a parcurs cu mașina drumul de la Baghdad la Basra, vreme de șapte ore, și a constatat că situația s-a ameliorat considerabil față de acum aproximativ un an, validând într-un fel opinia britanicilor, anume că au înregistrat progrese în sudul Irakului și că deci își pot retrage o parte din efective.
Vicepreședintele Dick Cheney, comentând știrea că britanicii vor începe să-și retragă trupele din Irak, februarie 2007
