De ce nu sunt creştin de Bertrand Russell carti filozofie
1. Apariţia în „Biblioteca pentru toţia lucrării lui Bertrand Russell DE CE NU SlNT CREŞTIN constituie un îmbucurător eveniment editorial. Un public larg de cititori capătă, astfel, posibilitatea de a lua contact direct cu Ideile uneia dintre cele mai strălucite personalităţi ale gssndiril contemporane. După primul volum, din. Cele trei, ale Autobiografiei Bertrand Russell, tipărit în limba română, cu zece ani în urmă, de către Editura politică, DE CE NU SlNT CREŞTIN este a doua lucrare a ilustrului lord al spiritualităţii contemporane publicată în limba română Este vorba, de
1 Semnalăm un precedent fericit. E datorat socialistului Panait Muşoiu, care traduce şi publică, în 1926, lucrarea lui Bertrand Russell, Lumea cum ar putea să fie. De dimensiuni mai modeste, dar valoroasă prin conţinutul ei social programatic, lucrarea apare în biblioteca Revista ideei, însoţită de o scurtă introducere a lui Panait Muşoiu, în care serie următoarele despre. Sistemul de gândire social-politică al filosofului englez. Nu-l vom da ca o literă de Evanghelie, moartă, menită să fie înţeleasă rigid şi să rămână nestrămutată„. Deşi ideile „învăţatului reputat-* configurează un socialism aparte, diferit de cei ştiinţific, aceste idei, precizează editorul, profetizează „o lume în care dăinuieşte spiritul creator, o lume în care viaţa-i o aventură plină de bucurie şi de speranţă”. Să-i recunoaştem lui Panait Muşoiu meritul de a fi dovedii o concepţie editorială pe ctt de produenrtă în principialitate, tot atât de largă şi generoasă în orizontul înţelegerii actului cultural.
Astă dată, de o culegere de studii, articole, conferinţe etc. Legate între ele, sub aspect tematic, de atitudinea filosofică şi morală a gânditorului englez faţă de religie şi religiozitate, în general, iar faţă de religia creştină 'şi religiozitatea de tip creştin, în special (pe prunul plan situându-se implicaţiile social-morale ale doctrinei cultelor protestante).
Personalitate de o rară complexitate, cu o viaţă desfăşurată pe durata aproape a unui secol, Bertrand Russell p-a fixat temeinic şi adânc în conştiinţa publică a contemporanilor săi, atât prin valoarea de excepţie a ideilor şi a contribuţiei sale ştiinţifice, cât şi prin activismul său social, de militant mereu prezent în viitoarea marilor evenimente istorice contemporane. Eminent om de ştiinţă în domeniul matematicilor moderne şi al logicii, autor a peste şaizeci de volume, creator al unei opere cu multiple şi complexe implicaţii filosofice şi social^politice, militant social de reputaţie internaţională, viaţa şi opera lui Bertrand Russell reprezintă bilanţul unei prezenţe umane deosebite, de mare prestigiu şi îndelung ecou istoric. Cât priveşte apoi activismul său soeial-politic, este uşor de recunoscut că această latură a activităţii lui Bertrand Russell nu a avut niciodată pentru sine o valoare secundară, sub nivelul celei ştiinţifice, o simplă ocupaţie a timpului liber, a momentelor de răgaz lăsate de cercetarea ştiinţifică. Unul – şi poate cel mai important – din resorturile prestigiului său internaţional atât de durabil îl reprezintă, indiscutabil, tocmai această osmoză, spre care lordul Russell a tins în mod constant, între o activitate ştiinţifică de o valc-are deosebită şi o activitate social-politică de un umanism vibrant şi plenar. În ceea ce priveşte apoi această dublare a omului de ştiinţă cu virtuţile militantului social, Russell o vede ca un proces firesc, ce nu izvorăşte din consideraţii speculative asupra vieţii şi nu se legitimează pe această cale, ci din calitatea sa de om care se interesează de soarta omenirii, care suferă, şi doreşte să contribuie la ameliorarea vieţii acesteia; fapt pentru care în lucrările sale social-politice el se exprimă în termeni simpli, pe înţelesul cât mai multor oameni.
Militantismul său politic s-a afirmatcu răsunet mai ales în momente de deosebită tensiune istorică: cercetător şi prozelit al socialismului încă înainte de primul război mondial; pacifist în preajma acestui război; vizitează Uniunea Sovietică şi se întâlneşte cu Lenin într-o perioadă de exacerbat anticomunism în Occident; antifascist notoriu; fruntaş al mişcării mondiale pentru pace şi unul dintre primii care dau semnalul pericolului pe care-l prezintă pentru omenire existenţa armelor nucleare. Fără să fi fost marxist, situat uneori pe poziţii adverse acestei teorii şi a comunismului în general, Bertrand Russell s-a întâlnit totuşi, adesea, pe aceleaşi poziţii de luptă cu comuniştii. Ceea ce explică, alături de alţi factori, interesul marxiştilor faţă de opera sa filosofică. În acest sens, marxistul englez John Lewis relevă că orice cercetare ştiinţifică autentică a conţinutului de idei al contemporaneităţii nu poate omite rolul îndeplinit de Russell în viaţa acestor idei. Cât priveşte dimensiunile şi valoarea operei sale, tot Lewis precizează: „Bertrand Russell a adus în filosofie una dintre cele mai originale contribuţii în comparaţie cu orice alt gânditor din Marea Britanie de la Hume încoace. Dar, dacă numele său este mai cunoscut decât al multora dintre contemporanii săi, acest lucru nu se datorează doar contribuţiilor sale în domeniul logicii formale şi al matematicii sau la fundamentarea metodei „analitice” de cercetare, care a fost atât de importantă, pentru gândirea filosofică. Publicului larg îi sunt mai cunoscute scrierile sale cu conţinut social şi politic, pe. Care Russell însuşi le-a considerat în afara vederilor sale din domeniul logicii şi al epistemologiei*'. (John Lewis, Bertrand Russell – Philosopher and Humanist, Lawrence and Wishart, London, 1068, p. 7).
Raportul dintre calităţile lui Bertrand Russell ca om de ştiinţă şi folozof, pe de o parte, şi ca activist social şi om politic, pe de altă pante, constituie însă o problemă deosebit de complexă, iar răspunsul la întrebarea care dintre aceste ipostaze a contribuit mai mult la dimensiunile şi perenitatea prestigiului său internaţional rămâne şi el la fel de complex, chiar admiţând observaţiile lui John Lewis, dealtfel deplin pertinente. Indubitabil, tocmai scrierile sale cu conţinut social şi politi-c, valoarea intrinsecă şi progresismul acestora, ca şi activitatea politică a lordului nonconformist au contribuit la marea sa popularitate pe plan internaţional. Dar să nu uităm nici însemnătatea celuilalt aspect: această operă şi această activitate sunt ale unei personalităţi aureolate de un prestigiu ştiinţific şi filosofic de aceeaşi calitate, m râriduţile specialiştilor de pretutindeni. Iar în această direcţie, prin numeroasele sale lucrări şti. Inţifico-filozofice – dar în primul rând prin Principia Matkematica, elaborată împreună cu A. N. Whiâehead, şi care ar fi fost numai ea suficientă ca să statornicească glorie definitivă autorilor ei – Bertrand Russell aduce o valoroasă contribuţie la dezvoltarea logicii şi la elucidarea unor probleme logice ale teoriei cunoaşterii. Folosind tot ce s-a creat de la Leibniz încoace, în primul rinei contribuţiile lui Frege şi Peano. Russell împreună cu Whitehead dezvoltă în lucrarea lor – apărută în trei volume, cuprinzând aproape două mii de pagini şi amintind, prin titlul şi valoarea ei, de principala operă a lui Newton (Principiile matematice ale filosofiei naturale. 1(587) – primul sistem logic complet şi explicit axiomatizat. Desăvârşindu-şi astfel formularea simbolică axiomatică. Logica matematică „ poate fi considerată complet constituită. (Vezi: Anton Dumitru, Istoria logicii, Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti, 1969, p. 758-777). Din punct de vedere filosofic, se relevă, de asemenea, valo&rea şi fecunditatea ştiinţifică a problema'!:! Russelll-ene a paradoxelor logico (sintactice), semantice şi al e. Ţ teoriei mulţimilor (1. S. Narski, E. F. Pomogaeva, Bertrand Kussetl – filosof i umanist, în Voprosî filosofii, nr. 6 din 1972. P. 89). Unul dintre meritele cele mai importante şi cu un caracter mai general ale gânditorului englez este acela de a fi pus şi argumentat, pe un plan vast., necesitatea unirii filosofiei cu cele mai noi realizări ale logicii matematice.
2. Cum indică şi titlul acestui studiu introductiv, ne toi ocupa, în aceste pagini, de filosofia religiei care se conturează în lucrările prolificului gânditor care a fost Bertrand Russell. Faptul că vom analiza aceste idei nu trebuie să conducă însă pe nimeni la o imagine deformată despre locul pe care îl ocupă această personalitate în istoria culturii. Cum am şi precizat, dealtfel, dacă facem o ierarhizare a contribuţiilor sale la spiritualitatea contemporană şi care i-au creat faima ştiinţifică, trebuie să situăm pe primul Joc aportul lui ştiinţific la dezvoltarea logicii matematice. Dar şi în ceea ce priveşte locul ocupat de Bertrand Russell în istoria filosofiei, contribuţia sa, l'ie ea pozitivă sau criticabilă, nu se restrânge la filosofia religiei; iar acest domeniu de idei nu a consumat cele mai de seamă preocupări teoretice ale sate. Precizând însă această situaţie, nu o facem – nici cu tendinţa de a minimaliza ipostazele de filosof ateu şi etician ale marelui gânditor englez, ci doar pentru a justifica faptul că în ceea ce priveşte contribuţiile sale ştiinţifice şi general filosofice ne limităm la o simplă trecere în revistă a câtorva din ideile mai importante pe care le implică acest subiect. Iar, în raport cu filosofia russelliană. Trebuie luate în considerare, înainte de toate, caracteristicile ei generale. Or, din acest punct de vedere, există, pare-se, o particularitate pregnantă a filosofiei russelliene, observată şi pusă în evidenţă de către mai toţi exegeţii şi comentatorii operei sale şi precizată astfel de către marxistul britanic John Lewis: „. Bertrand Russell nu este genul de filosof care să-şi construiască sistemul filosofic odată pentru totdeauna şi pe care să nu-l mai modifice. Dimpotrivă, el va manifesta o continuă dezvoltare, modificându-şi şi schimbându-şi vederile, aşa încât am putea adesea găsi, în lucrările sale timpurii, o anumiţi poziţie, afirmată cu hotărâre, ca apoi aceasta să fie abandonată în mod deschis. Şi totuşi scrierile sale, începând cu cele timpurii până la cele de maturitate şi bătrâneţe, constituie opera aceluiaşi spirit, şi în ea putem descoperi ceva fundamental care nu s-a schimbat.” (op. Cât., p. IM).
În aceste condiţii, ar fi de discutat, fireşte, în ce măsură putem vorbi de un sistem filosofic cristalizat şi existent de sine stătător, la acest filosof, la care, pe de o parte, ideile filosofice, în ansamblul lor idealiste, sî-nt strâns împletite cu ceie ştiinţifice, iar, pe de altă parte, cu scepticismul său constant, el s-a delimitat critic mereu chiar faţă de filosofiile cu care temporar a pactizat. Un gânditor român remarcă ingenios şi cu multă luciditate că Russell „este faţă de filosofie ceea ce este criticul faţă de literatură” (Mircea Maliţa. Prefaţă la Autobiografia Bertrand Russell 1872-1914, Editura politică, Bucureşti, 1939, p. 6). Dacă însă unii comentatori consideră că Russell nu a lăsat un sistem filosofic închegat – ceea ce i se atri buie sub numele de „pozitivism logic” aparţinând mai multor gânditori cu care se înrudeşte – în schimb, alţi exegeţi, de obicei marxişti, recuză asemenea concluzii, considerând că apartenenţa filosofului englez la curentul „pozitivismului logic” nu implică în mod necesar fundamentarea unui sistem filosofic în manieră clasică, încât din absenţa unui asemenea tip de gândire să deducem doar „înrudirea” sa cu unele filosofii idealiste şi nu „identificarea” cu acestea a ideilor lui. Fără îndoială însă că, în raport cu obiectivele fatal limitate ale acestei incursiuni în fundamentele filosofiei russelliene, asemenea probleme teoretice legate de definirea acestei filosofii ca sistem, meandrele evoluţiei sale, determinarea etapelor ei calitative etc. Aparţin de o exegeză pe care nu ne-am propus s-o facem aici şi acum.
Vorbind de liniile generale ale filosofiei russelliene, un alt exeget al acesteia remarcă: „De fiecare dată când a fost întrebat sau s-a întrebat el însuşi asupra propriei sale dezvoltări filosofice, Bertrand Russell s-a descris întotdeauna ca un gânditor preocupat în mod esenţial de probleme epistemologice şi criteriologice – şi, în mod paralel, pe plan moral şi politic, ca un gânditor preocupat de a rezolva problemele delicate ale instaurării libertăţii şi a justiţiei în cultura şi civilizaţia timpului nostru.” (Philippe Devaux, Russell, Bditions Seghers, Paris, 1967, p.
