Dat fiind un asemenea specific propnu filosofiei pe terenul acesteia nu putem întâlni soluţii definitive universal acceptate, sau în once caz într-un număr mult mai restrâns, nesemnificativ, în comparaţie cu ştiinţele. In schimb. în cazul filosofiei vom da peste întrebăn definitive, permanente, probleme oarecum eterne dar care. spre deosebire de ştiinţe, nu comportă însă decât răspunsun trecătoare, istonce. vanind. în principiu, nu numai în funcţie de nivelul de cunoaştere atins de dezvoltarea ştiinţelor într-un moment iştonc dat. dar cel puţin în egală măsură şi de datele personalităţii spintuale a gânditorului care a elaborat acea concepţie filosofică. Procesul istonc al filosofiei este prezidat în plan teoretic propnu zis. în ultimă instanţă, de dialectica raportului: problemă (întrebare) – soluţie (răspuns). „Soluţiile filosofiei sunt – sena în acest sens Lucian Blaga – frunzele ce cad ca să îngraşe şi să fertilizeze huma în care rădăcinile problematicii spintuale se vor întinde tot mai vânjoase şi cuprinzând încetul cu încetul tot mai mult spaţiu” {Lucian Blaga. Despre conştiinţa filosofică. Timişoara. Editura Facla 1974; p.28). Caracterul istonc relativ al răspunsurilor pe care le dă filosofia problemelor sale proprii ţine nu atât de limitările filosofiei cât. într-o măsură şi mai mare. de neputinţa inerentă ştiinţelor naturii de a cunoaşte dintr-odată în întregime tot ansamblul complex al realităţii în infinitatea sa Dată fund tocmai această infinitate inepuizabilă a realităţii, ştiinţele sunt obligate să procedeze în etape progresive: obiectul cunoaşterii li se dă numai fragmentar, treptat. în mod istonc Situaţia aceasta nu trebuie să creeze complexe de inferioritate nici de o parte nici de alta Nu se pot trage nici concluzii care să pună în inferioritate cunoaşterea ştiinţifică, ale cărei aplicaţii tehnice, dimpotrivă, trebuie să ne smulgă admiraţia şi să ne forţeze entuziasmul, dar nici nu trebuie să se încurajeze pomin orgolioase de superioritate din partea filosofiei Ca dovadă că atâtea filosofii – un caz tipic trecând în acest sens hegelianismul – nu s-au mărginit să dea răspunsuri relative, aventurându-se în ambiţia deşartă a unor răspunsuri absolute. Dimpotrivă, o asemenea împrejurare pune mai degrabă filosofia. în oricare din momentele dezvoltării sale istorice. în dependenţă de progresele cunoaşterii ştiinţifice a realităţii. legătură din care filosofia nu se poate desface, relaţia sa cu ştiinţele constituind o condiţie a propriului ei progres Rolul ştiinţei pe lângă filosofic este tocmai acela de a o împiedica de la asemenea răspunsuri absolute, totalizatoare In preajma ştiinţei, mai mult. în contact cu ea. filosofia dobândeşte un spor de luciditate, câştigă în capacitatea sa de a se controla mai conştient pe sine. abţinându-se de la evaziuni necontrolate în necunoscut. Necunoscut care. la fel ca şi pentru ştiinţă şi pentru filosofic, nu înseamnă decât un termen pe care cunoaşterea în dezvoltarea sa istorică îl va împleti. în cele din urmă. în reţeaua de concepte în care ea a izbutit deja să exprime esenţa realităţii.
Împrejurarea că istona filosofiei deţine un rol atât de important în cadrul filosofiei generale a dat ocazia unor concluzii foarte vânate. Unul din primii gânditori care au pus faţă în faţă. într-o comparaţie, procesul istonc evolutiv propnu ştiinţelor şi cel propnu filosofici, scoţând dm aceasta o concluzie hotărâtoare pentru propna sa concepţie este Kant Din momentul în care ştiinţele modeme ale natuni s-au constituit în epoca lui (ia/i/ei şi Descartes. istona lor este semănată de succesele permanente care au făcut ca suma cunoştinţelor noastre să sporească într-o continuitate liniară necurmată Un cu totul alt peisaj intelectual înfăţişează evol istoncă a filosofiei. Sistemele care au apărut în decursul istoriei gâr/stau. cel mai adesea. într-o adversitate ireconciliabilă, urmându-se un ' altele într-o succesiune din care pare să lipsescă once aspect de necesară Cum remarcă Schopenhauer cu îndreptăţire: „abia lume. once sistem filosofic este pornit deja să-i ducă la pieire pe săi Căci. tot aşa cum în stupul de albine nu poate exista decât < regină, tot astfel nu poate fi decât o singură filosofic la orc (Despre filosofie şi metoda ei – §4). Punerea în comparat' ştiinţelor şi a istonei filosofiei este. după opinia pe care o sco această împrejurare, defavorabilă filosofici O asemenea ' contnbuit la acreditarea convingem, importantă pentru sistemul s. /ca adevăratul dmm de cunoaştere pe care trebuie să se angajeze spintul omenesc este numai acela pe care îl indică istona ştiinţelor
Dimpotnvă la Hegel: din aceeaşi împrejurare a strânsei legătun dintre filosfie şi istona filosofici, acesta trage concluzia, de altfel în concordanţă cu spintul istonst ce străbate întreaga sa concepţie, că pnn natura sa filosfia este istoncă Nu există, ca atare, filosfie în afara istonei filosofiei. şi aceasta nu-numai înţelesul că once tentativă de interpretare filosofică a realităţii trebuie să se aşeze în mod obligatonu pe linia de mişcare a unei tradiţii istonce. Observăm că dacă pentm Kant istona filosofiei se întoarce contra filosofici ca o dovadă a neputinţei acesteia din urmă de a se constitui într-o disciplină sistematică după modelul ştiinţelor exacte, pentru Hegel istona filosofici pledează în favoarea supenontăţii absolute a filosofici Mai mult decât atât: filosofia şi istona filosofici sunt intim legate, se întrepătrund într-o măsură atât de strânsă încât, de fapt. filosofia se confundă cu istona filosofiei. Aceasta înseamnă că în once moment al istonei sale. filosofia este toată numai în condiţia că la prezentul ei se adaugă şi întregul ei trecut. De fiecare dată. once filosofic istoncă. în calitatea sa de concepţie a unui prezent dat, trebuie să închidă în sine şi istoria filosofiei. totalitatea principiilor filosofice ale trecutului Ambele cazun evidenţiază însă pregnant rolul şi importanţa istoriei filosofiei indiferent, deci. de concluzia care se impune, de rolul pozitiv sau negativ care 1 se recunoaşte, istona filosofiei apare ca fiind indispensabil legată de filosofic şi cum am văzut, confundându-se chiar cu soarta ei
Fără cunoaşterea dezvoltării istorice a gândirii filosofice nu poate exista nici filosofie şi nici filosof sistematic. Un filosof care vrea să stăpânească sigur de sine întreaga sferă a problematicii disciplinei sale trebuie. în mod necesar, să se întoarcă şi în trecut, pentru a cunoaşte soluţiile istorice pe care înaintaşii săi le-au dat problemelor eterne ale filosofiei. să parcurgă, cu alte cuvinte, istona disciplinei de care se ocupă Numai frecventarea asiduă a istoriei filosofiei tace pe un gânditor oarecare filosof cu adevărat. In filosofie, sistematicul – şi numai sistemul constituie cu adevărat mândria filosofului, cum spunea Jose Ortega Y Gasset – se întemeiază pe istoric. Istoria filosofiei este chemată să pună în evidenţă întrebările generale permanente ale filosofiei care constituie cadrul invariabil, neschimbător pe care se brodează în succesiunea lor soluţiile şi răspunsurile individuale; totodată istona filosofiei evidenţiază caracterul îstonc al acestora din urmă. semnificaţia lor pentru momentul în care au apărut, indicând şi urnitele lor inevitabile care fac ca ele să fie depăşite de alle soluţii şi răspunsun viitoare.
Însemnătatea aceasta pe care istona filosofiei o are pentru filosofie prezintă, pe de altă parte, şi unele implicaţii de un ordin mai practic. în mod nemijlocit pedagogic, pe teren didactic. Once filosof şi orice profesor de filosofie – nu dăm acestei distincţii un înţeles peiorativ precum Schopenhauer – trebuie să dispună de o temeinică cunoaştere a istonei filosofiei. Studiul istoriei filosofiei trebuie sa constituie una din sarcinile de mare importanţă a învăţământului filosofic de toate gradele Constatarea aceasta se impune şi din alcătuirea programei de învăţământ a secţiilor de filosofie din universităţi unde istoria filosofiei se predă pe toată durata anilor de studiu, afectându-i-se un timp de predare mult mai larg decât în cazul oncărei alte discipline filosofice fi ii
A. FILOSOFIA ANTICĂ
I. Filosofia în Orientul antic
1. Consideraţii introductive
Drumul către o cunoaştere şi apreciere obiectivă. în deplin spint ştiinţific, a culturilor elaborate de popoarele Orientului antic a fost împiedicat multă vreme de acţiunea prejudecăţii păgubitoare a europocentralismului. Cel mai frecvent, acesta s-a concretizat în afirmarea unei opoziţii de esenţă între atitudinea spiritului oriental şi a spiritului grecesc (european) în faţa realităţii Dacă pnma stă sub semnul utilului şi succesului practic imediat, care prin orizontul ei îngust sufocă manie avânturi ale cunoaştem omeneşti, cealaltă se lasă călăuzită de valorile superioare ale gratuitului şi dezinteresatului, singurele capabile să aşeze gândirea omenească pe făgaşul adevăratului său progres, cea care o va duce la realizările cunoaşterii ştiinţifice de astăzi Ideea aceasta provine încă din antichitatea greacă şi maeştrii gândirii greceşti ca Platan şi Aristotel s-au pronunţat. în repetate pagini ale operei lor. în cuvinte depreciative la adresa tendinţelor proprii spiritului oriental. In ochii lui Platan orientalii încarnează tipul omului practic în timp ce grecii se dedică vieţii teoretice contemplative, nepătate de nici un interes practic In Republica. (435e) Platan declară plin de o superioară conştiinţă de sine -„dragostea de învăţătură (he to philomates) ar putea fi. cel mai bine. pusă pe seama meleagurilor noastre, cât despre iubirea de arginţi (he to philochrematon) aceasta s-ar potrivi cel mai bine cu fenicienii sau egiptenii” La fel în Politicul (747b-c) îmbrăţişând punctul de vedere e gândirea Icontestabila c încă din ce poartă de filosofare în mlaştina campionii pi va declara: i şi filosofia idical de „aşa europocentnst Hegel preia şi el ideea opoziţiei orientală antică şi gândirea greacă antică. Pl” supenontate a gândirii europene, singura capa!
antichitate adevărate concepţii teoretice despr amprenta autenticei filosofii în vreme ce încep ale onentalilor se îneacă. în cele din ur speculaţiilor religioase, el devine, totodai europocentralismului în epoca modernă. înd „avem. aşadar. în total două filosofii: germanică„ care constituie „adevărata filos.
