Viewing Single Post
AnnaE
#0

                                                                                              Soacra cu trei nurori de Ion Creanga

                     Era odata o baba, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.

                   O razeșie destul de mare, casa batraneasca cu toata pojijia ei, o vie cu livada frumoasa, vite și multe pasari alcatuiau gospodaria babei. Pe langa acestea mai avea stranse și paraluțe albe pentru zile negre; caci lega paraua cu zece noduri și tremura dupa ban.

                   Pentru a nu razleți feciorii de pe langa sine, mai dura înca doua case alature, una la dreapta și alta de-a stanga celei batranești. Dar tot atunci lua hotarare nestramutata a ținea feciorii și viitoarele nurori pe langa sine, în casa batraneasca, și a nu orandui nimic pentru împarțeala pana aproape de moartea sa. Așa facu; și-i radea inima babei de bucurie cand gandea numai cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori și mangaiata de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: „Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lasa nici pas a ieși din casa, în lipsa feciorilor mei. Soacra-mea, fie-i țarna ușoara!, așa a facut cu mine. Și barbatu-meu, Dumnezeu sa mi-l ierte!, nu s-a putut plange ca l-am înșelat sau i-am risipit casa;… deși cateodata erau banuiele… și ma probozea… dar acum s-au trecut toate!”

                  Tustrei feciorii babei umblau în caraușie și caștigau mulți bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, și baba, simțind asta, umbla valvartej sa-i gaseasca mireasa; și în cincișase sate, abia-abia putu nimeri una dupa placul ei: nu prea tanara, nalta și uscațiva, însa robace și supusa. Feciorul nu ieși din hotararea maica-sa, nunta se facu și baba își lua camașa de soacra, ba înca netaiata la gura, care însemneaza ca soacra nu trebuie sa fie cu gura mare și sa tot carteasca de toate cele.

                  Dupa ce s-a sfarșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora ramase cu soacra. Chiar în acea zi, catre seara, baba începu sa puna la cale viața nurori-sa. Pentru baba, sita noua nu mai avea loc în cui. „De ce mi-am facut clește? ca sa nu ma ard”, zicea ea. Apoi se suie iute în pod și coboara de acolo un știubei cu pene ramase tocmai de la raposata soacra-sa, niște chite de canepa și vreo doua dimerlii de pasat.

– Iata ce am gandit eu, noro, ca poți lucra nopțile. Piua-i în casoaia de alature, fusele în oboroc sub pat, iar furca dupa horn. Cand te-i satura de strujit pene, vei pisa malai; și cand a veni barbatu-tau de la drum, vom face plachie cu costițe de porc, de cele afumate, din pod, și, Doamne, bine vom manca! Acum deodata, pana te-i mai odihni, ia furca în brau, și pana maine dimineața sa gatești fuioarele aceste de tors, penele de strujit și malaiul de pisat. Eu ma las puțin, ca mi-a trecut ciolan peste ciolan cu nunta voastra. Dar tu sa știi ca eu dorm iepurește; și pe langa iști doi ochi, mai am unul la ceafa, care șede purure deschis și cu care vad, și noaptea și ziua, tot ce se face prin casa. Ai înțeles ce ți-am spus?

– Da, mamuca. Numai ceva de mancare…

– De mancare? O ceapa, un usturoi ș-o bucata de mamaliga rece din polița sunt destul pentru o nevasta tanara ca tine… Lapte, branza, unt și oua de-am putea sclipui sa ducem în targ ca sa facem ceva parale; caci casa s-a mai îngreuiat cu un mancau și eu nu vreau sa-mi pierd comandul.

                 Apoi, cand însera, baba se culca în pat, cu fața la perete, ca sa n-o supere lumina de la opaiț, mai dand a înțelege nurori-sa ca are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndata, și habar n-avea de ce face nora-sa. Pe cand soacra horaia, dormind dusa, blajina nora migaia prin casa; acuși la strujit pene, acuși îmbala tortul, acuși pisa malaiul și-l vantura de buc. Și daca Enachi se punea pe gene-i, ea îndata lua apa rece și-și spala fața, ca nu cumva s-o vada neadormita soacra și sa-i banuiasca. Așa se munci biata nora pana dupa miezul nopții; dar, despre ziua, somnul o doborî, și adormi și ea între pene, caiere, fusele cu tort și bucul de malai. Baba, care se culcase odata cu gainile, se scula cu noaptea-n cap și începu a tranti ș-a plesni prin casa, încat biata nora, care de-abia ațipise, de voie, de nevoie, trebui sa se scoale, sa sarute mana soacrei și sa-i arate ce-a lucrat. Încet-încet, nora s-a dat la brazda, și baba era mulțumita cu alegerea ce-a facut. Peste cateva zile, caraușii sosesc, și tanara nevasta, vazandu-și barbațelul, mai uita din cele necazuri!

               Nu trece mult, și baba pune la cale și pe feciorul cel mijlociu, și-și ia un suflet de nora întocmai dupa chipul și asemanarea celei dintai, cu deosebire numai ca aceasta era mai în varsta și ceva încrucișata, dar foc de harnica.

Dupa nunta, feciorii se duc iarași în caraușie și nurorile raman iar cu soacra acasa. Dupa obicei, ea le da de lucru cu masura și, cum însereaza, se culca, spunand nurorilor sa fie harnice și dandu-le de grija ca nu cumva sa adoarma, ca le vede ochiul cel neadormit.

                  Nora cea mai mare talmaci apoi celeilalte despre ochiul soacra-sa cel atoatevazator, și așa, una pe alta se îndemnau la treaba, și lucrul ieșea garla din mainile lor. Iara soacra huzurea de bine.

                  Dar binele, cateodata, așteapta și rau. Nu trece tocmai mult, și vine vremea de însurat și feciorului cel mic. Baba însa voia cu orice chip sa aiba o troița nedesparțita de nurori… de aceea și chitise una de mai înainte. Dar nu-i totdeauna cum se chitește, ce-i și cum se nimerește. Într-o buna dimineața, feciorul mamei îi și aduce o nora pe cuptor. Baba se scarmana pe cap, da la deal, da la vale, dar n-are ce face, și, de voie, de nevoie, nunta s-a facut, și pace buna!

                  Dupa nunta, barbații din nou se duc la treaba lor și nurorile raman iar cu soacra acasa. Baba iarași le da de lucru cu masura și, cum vine seara, se culca dupa obicei. Cele doua nurori, vazand pe cea mai tanara codindu-se la treaba, îi zic:

– Da nu te tot codi, ca mamuca ne vede.

– Cum? Eu o vad ca doarme. Ce fel de treaba e aceasta? Noi sa lucram, și ea sa doarma?!

– Nu cauta ca horaiește, zise cea mijlocie, mamuca are la ceafa un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, ș-apoi tu nu știi cine-i mamuca, n-ai mancat niciodata moarea ei.

– La ceafa? vede toate? n-am mancat moarea ei? Bine ca mi-am adus aminte… Dar ce mancam noi, fetelor hai?

– Ia, rabdari prajite, draga cumnațica… Iar daca ești flamanda, ia și tu o bucata de mamaliga din colțar și cu niște ceapa și mananca.

– Ceapa cu mamaliga? d-apoi neam de neamul meu n-a mancat așa bucate! Da slanina nu-i în pod? unt nu-i? oua nu sunt?

– Ba sunt de toate, zisera cele doua, dar sunt ale mamucai.

– Eu cred ca tot ce-i a mamucai e ș-al nostru și ce-i al nostru e ș-al ei. Fetelor hai! S-a trecut de șaga. Voi lucrați, ca eu ma duc sa pregatesc ceva de-a mancarii, știi cole, ceva mai omenește; ș-acuși va chem și pe voi.

– Doamne, ce vorba ți-a ieșit din gura! zisera cele doua. Vrei sa ne-aprindem paie în cap? sa ne zvarla baba pe drum?

– Las daca v-a durea capul! Cand v-a întreba pe voi, sa dați vina pe mine și sa lasați sa vorbesc eu pentru toate.

– Apoi dar… daa! fa cum știi; numai sa nu ne bagi și pe noi în belea.

– Hai, fetelor, taceți, gura va mearga; ca nu-i buna pacea, și mi-e draga galceava. Și iese cantand:

Vai, saracul omul prost,

Bun odor la cas-a fost!

                  Nu trece nici un ceas la mijloc, ș-un cuptor de placinte, cațiva pui parpaliți în frigare și prajiți în unt, o strachinoaie de branza cu smantana și mamaliguța erau gata. Apoi iute cheama și pe celelalte doua în bordei, și se pun la masa cu toatele.

– Hai, fetelor, mancați bine și pe Domnul laudați, ca eu ma reped în crama s-aduc și un cofaiel de vin, ca sa mearga placintele aceste mai bine pe gat.

                  Dupa ce-au mancat ș-au baut bine, le-au venit a canta, ca rusului din gura garliciului:

Soacra, soacra, poama acra,

De te-ai coace cat te-ai coace,

Dulce tot nu te-i mai face;

De te-ai coace toata toamna,

Ești mai acra decat coarna;

De te-ai coace-un an ș-o vara,

Tot ești acra și amara;

Ieși afara ca o para;

Intri-n casa ca o coasa;

Șezi în unghi ca un junghi.

Ș-au mancat, ș-au baut, ș-au cantat pana au adormit cu toatele pe loc.

                Cand se scoala baba în zori de ziua, ia nurori daca ai de unde. Iese afara speriata, da încolo, da pe dincolo, și cand intra în bordei, ce sa vada? bietele nurori jeleau pe soacra-sa… Pene împraștiate pe jos, farmaturi, blide aruncate în toate parțile, cofaielul de vin rasturnat, ticaloșie mare!

– Da ce-i acolo? striga baba înspaimantata. Nurorile atunci sar arse în picioare; și cele mari încep a tremura de frica, cum e varga, și lasa capul în jos de rușine. Iar cea cu pricina raspunde:

– Da bine, mamuca, nu știi c-au venit tatuca și cu mamuca, și le-am facut de mancare, și le-am scos un cofaiel de vin, și de aceea ne-am chefaluit și noi oleaca. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus.

– Și m-au vazut cuscrii cum dormeam?

– D-apoi cum sa nu te vaza, mamuca?!

– Ș-apoi de ce nu m-ați sculat? Manca-v-ar ciuma sa va manance!

– D-apoi da, mamuca, fetele aceste au spus ca d-ta vezi tot; și de aceea am gandit ca ești manioasa pe tatuca și pe mamuca, de nu te scoli. Și ei erau așa de mahniți, de mai nu le-a ticnit mancarea.

– Ei, lasa, ticaloaselor, c a v a voi dobzala eu de acum înainte!

                   Și de atunci nurorile n-au mai avut zi buna în casa cu baba. Cand își aducea ea aminte de puicile cele nadolence și boghete, de vinișorul din crama, de risipa ce s-a facut cu munca ei, și c-au vazut-o cuscrii dormind așa lafaiata, cum era, crapa de ciuda și rodea în nurori, cum roade cariul în lemn.

                   Se lehametisera pana și cele doua de gura cea rea a babei; și cea mai tanara gasi acum prilej sa-i faca pe obraz și sa oranduiasca totodata și moștenirea babei prin o diata nemaipomenita pana atunci, și iata cum:

– Cumnatelor, zise ea într-o zi, cand se aflau singure în vie. Nu putem trai în casa aceasta de n-om face toate chipurile sa scapam de harca de baba.

– Ei, cum?

– Sa faceți cum v-oi învața eu, și habar sa n-aveți.

– Ce sa facem? întreba cea mai mare.

– Ia, sa dam busta în casa la baba, și tu s-o iei de canepa dracului și s-o trasnești cu capul de peretele cel despre rasarit, cat îi putea; tot așa sa faci și tu cu capul babei, de peretele cel despre apus, ș-apoi ce i-oi mai face și eu, veți vedea voi.

– D-apoi cand or veni ai noștri?

– Atunci, voi sa va faceți moarte-n papușoi, sa nu spuneți nici laie, nici balaie. Oi vorbi eu și cu danșii, și las daca va fi ceva!

                   Se înduplecara și cele doua, intrara cu toatele în casa; luara pe baba de par ș-o izbira cu capul de pereți pana i-l dogira. Apoi cea mai tanara, fiind mai șugubața decat cele doua, trantește baba în mijlocul casei ș-o framanta cu picioarele, ș-o ghigosește ca pe dansa; apoi îi scoate limba afara, i-o strapunge cu acul și i-o presura cu sare și cu piper, așa ca limba îndata se umfla, și biata soacra nu mai putu zice nici carc! și, slaba și stalcita cum era, cazu la pat bolnava de moarte. Apoi nurorile, dupa sfatuirea celei cu pricina, așezara baba într-un așternut curat, ca sa-și mai aduca aminte de cand era mireasa; și dupa aceasta începura a scoate din lada babei valuri de panza, a-și da ghiont una alteia și a vorbi despre starlici, toiag, nasalie, poduri, paraua din mana mortului, despre gainile ori oaia de dat peste groapa, despre strigoi și cate alte nazdravanii înfioratoare, încat numai aceste erau de ajuns, ba și de întrecut, s-o vare în groapa pe biata baba.

Iaca fericirea visata de mai înainte cum s-a împlinit!

                 Pe cand se petreceau aceste, iaca s-aud scarțaind niște care: barbații veneau. Nevestele lor le ies întru întampinare și, dupa sfatuirea celei mai tinere, de la poarta s-arunca în gatul barbaților și încep a-i lua cu vorba și a-i dezmierda care de care mai magulitor.

– Da ce face mamuca? întrebara cu toții deodata cand dejugau boii.

– Mamuca, le lua cea mai tanara vorba din gura, mamuca nu face bine ce face; are de gand sa ne lase sanatate, sarmana.

– Cum? zisera barbații înspaimantați, scapand resteiele din mana.

– Cum? Ia, sunt vreo cinci-șase zile de cand a fost sa duca vițeii la suhat, și un vant rau pesemne a dat peste dansa, sarmana! ielele i-au luat gura și picioarele.

                 Fiii se reped atunci cu toții în casa la patul mane-sa; dar biata baba era umflata cat o butie și nici nu putea blești macar din gura; simțirea însa nu și-o pierduse de tot. Și, vazandu-i, își mișca puțin mana și arata la nora cea mare și la peretele despre rasarit, apoi arata pe cea mijlocie și peretele despre apus; pe urma pe cea mai tanara și jos în mijlocul casei; dupa aceea de-abia putu aduce puțin mana spre gura și îndata cazu într-un leșin grozav.

                Toți plangeau și nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Atunci nora cea tanara zise, prefacandu-se ca plange și ea:

– Da nu înțelegeți ce vrea mamuca?

– Nu, zisera ei.

– Biata mamuca lasa cu limba de moarte: ca fratele cel mare sa ia locul și casa cea despre rasarit; cel mijlociu, cea despre apus; iara noi, ca mezini ce suntem, sa ramanem aici, în casa batraneasca.

– Ca bine mai zici tu, nevasta, raspunse barbatu-sau.

Atunci ceilalți, nemaiavand încotro șovai, diata ramase buna facuta.

                    Baba muri chiar în acea zi, și nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi, peste doua zile, o îngropara cu cinste mare, și toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori și ziceau: „Ferice de dansa c-a murit, ca știu ca are cine-o boci!”