ABERAŢIE MENTALĂ (IXCOERENŢĂ
A GÎNDIR1I), deviaţie de la normal sau denaturare cognitivă, formă a instabilităţii gîndirii manifestată printr-o dezordine momentană a actelor şi proceselor de gîndire.
A.m. exprimă anumite raţionamente greşite, bazate pe iluzii, judecăţi şi interpretări greşite ale unor date şi situaţii ce pot avea loc în limite normale.
ABILITATE, însuşire sinonimă cu priceperea, îndemînarea, dexteritatea, dibăcia, iscusinţa, evidenţiind uşurinţa, rapiditatea, calitatea superioară şi precizia cu care omul desfăşoară anumite activităţi, implicînd autoorganizare adecvată sarcinii concrete, adaptare suplă, eficientă. Este semnalată frecvent în cazul acţiunilor musculare, manuale, avînd astfel sensul de metodă, model de lucru sau de comportament aplicabil sarcinilor concrete. Se remarcă şi la sarcini cognitive.
A. nu se confundă cu deprinderea, bazîndu-se pe plasticitate neuropsihică, şi nu se reduce la cunoştinţe întrucît reprezintă o condiţie pentru formarea şi utilizarea optimă, în
situaţii noi, a deprinderilor şi cunoştinţelor. în engleză termenul skill semnifică atît a. cit şi aptitudinea.
ABISAL, în sens ontologic, termen care desemnează dinamica straturilor inconştiente, instinctive, psihoorganice, de adîncime a psihicului, opuse fenomenelor psihice care apar la suprafaţă, fiind uşor accesibile conştiinţei.
Psihologia a., în sens epistemologic, termen care desemnează curentele psihanalitice:
a) psihanaliza lui S. Freud;
b) psihologia individuală a lui
A. Adler; c) psihologia analitică a lui C. G. Jung. Uneori acest Iermen se mai aplică şi curentului Dougall.
