Viewing Single Post
AnnaE
#0

Cu ferestrele deschise, aşa m cum obişnuia indiferent de anotimp, împărăteasa Maria Tereza lucra fără răgaz. Făcea însemnări pe rapoarte, dicta ordine când primele dureri îi smulseră pe neaşteptate câteva gemete. Suverana în vârstă de treizeci şi opt de ani, conducătoarea unui vast imperiu, urma să nască pentru a cincisprezecea oară în viaţă. Natura îşi cerea drepturile şi femeia din fruntea statului nu putea face nimic altceva decât să aştepte cu stoicism momentul naşterii. Dar cum Maria Tereza nu putea suferi să piardă timpul, profită de ocazie ca să pună să i se scoată un dinte cariat. După ce termină cu această operaţie, se instala după obiceiul german într-o fotoliu scund, unde urma să dea naştere copilului, în mare grabă i s-a dat de ştire soţului ei, Francis de Lorena, că naşterea era iminentă. Prinţul asista la slujba pentru Ziua Tuturor Sfinţilor împreună cu fiul său, losif, în biserica imperială. Dispuse ca tânărul să fie însoţit înapoi în apartamentul lui ca să nu „audă lucruri necuviincioase”, după care alergă la patul soţiei sale. Era un travaliu anevoios, dar cam pe la şapte şi jumătate seara veni pe lume o fetiţă perfect construită, în ziua următoare a fost botezată Maria Antonia Josephina Johanna. Întrucât toate arhiducesele primeau numele de Maria, lumea li se adresa de regulă cu al doilea nume. Maria Tereza îi

spunea fiicei sale celei mai mici Antonia. Francezii i-au spus Maria Antoaneta.

          Antonia a fost crescută în aripa palatului Hofburg care fusese rezervată pentru copiii perechii imperiale. Acolo i-a cunoscut pe fraţii şi surorile ei: Johanna, în vârstă de numai cinci ani, Josephina, de patru ani, Carolina, de doi ani, şi Ferdinand, care abia împlinise un an. Fraţii ei mai mari locuiau la alte etaje: debila Maria Ana, care avea deja şaptesprezece ani, şi losif, în vârstă de paisprezece ani. Maria Christina şi Elisabeta, născute în 1742 şi, respectiv, 1743, erau aproape nişte tinere domnişoare. Se vorbea deja despre căsătoria lor. Cât despre Carol losif, Amalia şi Leopold, aceştia ajunseseră la vârstă primei maturităţi şi se bucurau pe deplin de copilăria lor lipsită de griji. Maria Tereza era foarte mândră de progeniturile ei, de „coteţul” ei, cum îi plăcea să-1 numească, într-o epocă în care mortalitatea infantilă lua un tribut greu de la toate familiile, perechea imperială reprezenta o excepţie, căci nu pierduseră decât trei copii în copilăria cea mai fragedă. Şi împărăteasa avea să mai facă un copil în 1756, pe Maximilian Francis, viitorul arhiepiscop de Koln. Meytens, pictorul oficial al Curţii de la Viena, a înfăţişat mulţimea de arhiduci şi arhiducese între soţ şi soţie, care sunt aşezaţi pe fotolii ceremonioase şi îmbrăcaţi în haine de ceremonie. Tabloul a fost retuşat periodic, căci artistul a adăugat de fiecare dată câte un nouvenit şi a ţinut seama de schimbarea chipului copiilor mai mari.

          De când urcase la tron în 1740, după tatăl ei, împăratul Carol VI de Habsburg, Maria Tereza se străduise din răsputeri că concilieze exercitarea puterii de guvernare cu îndatoririle ei de soţie şi mamă. În 1736, la nouăsprezece ani, se căsătorise cu Francis de Lorena, un prinţ crescut la Curtea de la Viena şi considerat unul dintre cei mai chipeşi bărbaţi ai timpului.

Faţa lui plină şi trăsăturile regulate vorbeau despre o personalitate bine echilibrată şi un temperament ponderat, pe care nu 1-a trădat niciodată. Amabil, sincer, lipsit de ambiţie şi sete de autoritate, ştiuse cum să o atragă pe această prinţesă care îl iubea, dar îl şi domina. Nedorind ca el să se simtă inferior, Maria Tereza s-a purtat întotdeauna cu el ca o soţie ascultătoare. Nu a opus niciodată nici cea mai mică rezistenţă iubirii lui pătimaşe, chiar dacă aceasta a însemnat să rămână însărcinată mereu, timp de douăzeci de ani la rând. Maria Tereza a ştiut de la cea mai fragedă vârstă că este menită celei mai înalte funcţii. Sfidând orice tradiţie, tatăl ei, împăratul, hotărâse prin Sancţiunea Pragmatică că fiica lui îi va urma la tron (nu a avut nici un fiu). A reuşit, nu fără oarecare dificultate, să impună recunoaşterea acestui act de către statele lui şi de către puterile străine. Cu toate acestea, la moartea lui poporul nu a salutat-o pe Maria Tereza aşa cum ar fi aclamat un prinţ. Se simţea profund tulburat la gândul că va fi guvernat de o femeie. Cât despre suveranii europeni, aceştia şi-au uitat promisiunile. Fiecare râvnea la o bucăţică din imperiul care fusese transmis tinerei fete de douăzeci şi trei de ani, lipsită de experienţă şi despre care considerau că este incapabilă să conducă destinele popoarelor din Europa Centrală. Populate de naţionalităţi care vorbeau limbi diferite şi erau guvernate de legi diferite, statele ei se întindeau în lung şi în lat: includeau ceea ce constituie astăzi Austria, Boemia1 (Praga), Ungaria2, o parte din Italia de nord (Milano, Mantua, Florenţa) şi Belgia de astăzi, care era numită pe atunci Ţările de Jos Austriece. Departe de a se lăsa descurajată de aceste împrejurări atât de nefavorabile, Maria Tereza a preluat puterea cu titlul de regină a Boemiei Şi Ungariei. L-a făcut pe soţul ei coregent, dar, convinsă de legitimitatea ei ca suverană absolută, i-a acordat numai o aparenţă de putere monarhică.

La două luni după urcarea pe tron a fost nevoită să facă faţă invadării uneia dintre provinciile ei şi să înfrunte coaliţia europeană. „Nu sunt decât o sărmană regină, dar am o inimă de rege”, a exclamat ea.3 Cu o energie de neînfrânt, cu un puternic simţ al realităţii, fără a se lăsa intimidată sau impresionată şi niciodată descurajată, a reuşit să-şi ralieze supuşii la cauza ei. A ridicat armate, a negociat alianţe şi şi-a învrăjbit duşmanii între ei. După opt ani de război, legitimitatea ei nu mai era contestată. Sancţiunea Pragmatică era universal recunoscută. Şi atunci Maria Tereza s-a prefăcut că îi conferă putere soţului ei. A acceptat ca Francis să fie încoronat şi să primească titlul de împărat, dar a continuat să guverneze singură, cu consilieri pe care şi-i alegea singură. După aceea s-a consacrat întru totul independenţei şi securităţii imperiului său.