Vulturul de Radu Theodoru volumul 1,2,3,4 carti aventuri istorice autori romani

Vulturul de Radu Theodoru

Volumul IV

IL VALACHO

CARTEA ÎNTÂI

                  ISTORIE ŞI DESTIN

                              CAPITOLUL ÎNTÂI

                                 MIRĂSLĂU

                                           1

   - Ba! Rămânem aici, în tabără până mâine... Nu întindeţi corturile. Să se doarmă pe scut. Sfinţia ta, Dionisie. Căpitane Segneyey! Baba Novac!... Mantovano, ia două tunuri uşoare şi un steag de puşcaşi săcui... Theodosie. Nimeni nu trece podul dacă nu-l cunoşti tu însuţi. Nici Dumnezeu din ceruri. Rămâi mai marele oştirii.

   - Nu face ce-ai făcut la Otani, doamne.

   - Nu fac, Theodosie. Am îmbătrânit.

        Se vede Aiudul în pâclele viorii ale înserării. Se vede şleahul pustiu şi alb intrând în Aiud, trecând printre casele acoperite cu şindrilă, pe lângă biserica zveltă, cu turla ţuguiată, se văd nucii şi plopii, se vede şleahul ieşind din Aiud şi luând-o la stânga între Murăş şi dealurile împădurite, printr-o mirişte galbenă unde paşte o turmă de oi. Dincolo de turma de oi sunt câţiva bivoli, un pod şi pe zare, având în spate dealuri verzi şi-n dreapta Lunca Murăşului, şerpuitoare, străjuită de arini uriaşi, se vede Mirăslăul. Tot văzdu­hul este plin de tropotele călărimilor, de scârţâitul carelor de la chervane, de strigătele conducătorilor artileriei. Un hotnog de artilerie strigă ceva, arătând cu coada biciuştii malul râpos al pârâului, care taie Câmpia Tinodului şi şleahul mare al Turzii, vărsându-se în Murăş la câteva sute de paşi de aici.

   - Cum se numeşte pârâul, baci Pătrule?

          Baci Pătru este vătaful sătenilor iobagi din Gârboviţa, sat de tăietori din Codrii Gârboviţei, care se urcă din poală de codru în poală de codru spre Ponor şi Detunata, spre Ţara Moţilor, lui rămasă necunoscută.

   - Cioara se numeşte, doamne.

          Locurile cunoscute de Pangratie Segneyey, căpitanul Cetăţii de Baltă, preţ de o fugă de cal peste Murăş, sunt făcute pentru luptă şi într-un fel aidoma cu cele ale Călugărenilor. Stă înconjurat de căpitani pe o padină pieptişe sub Codrii Gârboviţei, privind lacom zarea împâclită de dincolo de Mirăslău. Lumina de aur a amurgului cade foşnind din cerul străveziu. Miroase a toamnă şi-a ghizdei, a viţelar şi a floarea fânului, uscată. Îşi pune mâna streaşină. Pe umă­rul zării, în spatele bisericii din Mirăslău se ridică spre cer nouri grei de praf...

   - Chiaky, craiule, spune Pangratie Segneyey...

   - Ba! Basta!

          Îl cuprinde o furie rece, otrăvită. Fără o vorbă coboară padina la galop, urmat de cei rânduiţi pentru cercetare. Trece pe lângă ar­tileria care se pune în baterie chiar în buza râpelor pârâului, cu ţevile îndreptate spre câmpia dinspre Aiud. Pedestrimea sare jos din căruţe, îi strigă «craiule» şi «neînfricatule». Regimentul lui Walenty Walawski se-ndreaptă la trap sleit spre Lunca Murăşului. Caii sunt însetaţi, trag în dârlogi şi simţind apa, nechează. O haraba cu vivandiere goneşte pe urma regimentului. Fetele sunt vesele. Cântă un cântec deocheat, de tavernă, amestecând cuvintele leşeşti, nemţeşti şi croate. Se gândeşte la Varvara Szuki, la odaia de lucru din palatul domnesc al Târgoviştei, la un carnaval văzut odinioară în faţa lui Palazzo Ducale la Veneţia, unde a cunoscut-o pe Raffaela, vede gloatele revărsându-se spre Murăş trăgând după ele măgarii şi vacile şi câinii încărcaţi cu calabalâcul de oaste, vede cavaleria neamişilor de ţară venind la pas viu, cu steagul verde desfăşurat şi suliţele la picior, apoi trece podul de buşteni, apucând şleahul Aiudului. Este lacom să vadă cu ochii lui oştile lui Basta. O lăcomie plină de neliniştea rea, rece şi crudă. Drumul de la Alba-Iulia până aici a fost o continuă revelaţie. A cucerit un principat din care n-a cunos­cut decât Ţara Făgăraşului, Braşovul şi săcuimea... I-au ieşit înainte la Sântimbru şi Galda, muieri şi copii, i-au ieşit înainte preoţi şi bătrâni înţelepţi, cete de moţogani sălbateci, călări pe cai mici de munte cu şei de lemn, îmbrăcaţi în ţundre, înarmaţi cu săcuri şi suliţe de carpen. Au venit peste Murăş cetele de la Blaj şi Mihalţ, de la Crăciunelu şi Jidvei, aducându-i ştirea că cetăţile Sighişorii şi Mediaşului şi-au închis porţile, au sunat întrarmarea obştească, că strajameşterii au bătut iobagii cetăţilor cu bicele, înhămându-i la căruţe să tragă la hambare poamele şi sacii de făină de pe la mori. Că au spânzurat nu se ştie câţi iobagi, români şi unguri, prinzându-i asupra lor cu arme de fier. A stat în palat la Alba-Iulia, a dănţuit şi-a iubit-o pe Velica. Şi-a ascultat sfatul princiar şi dietele. A făcut treabă politicească asudând în vorbiri deşarte cu Ungnad şi Pezzen. Şi ăştia erau dincolo de diete şi diplomaţie, dându-şi săcurile pe gresie pentru ce ştiau ei din veac. Simte când se opreşte straja întâia, a celor douăzeci de viteji sârbi, cu Baba Novac. Galopul unei lănci de călăreţi... Strigătele sârbilor. Simte garda de fagărăşeni strângându-l de-aproape între cai. Îi lipseşte cavalerul Gligor Taflan de Mândra. Îi lipseşte cavalerul Văsile Boer de Recea. Au pierit cu Velica. Au pierit cu Marcu Schonkabunk. Ce nebunie. Vede printre lăncile călăreţilor sârbi, gardul de ulucă nouă a celei dintâi gospodării din Aiud. Un dud şi-n dud un copil privind oştirea. Vine Baba Novac la trap bătut urmat de cei trei popi trimişi de Dionisie Rally în tabăra nemeşilor la Turda. Cei trei popi, poate şi sasul acesta credincios lui Schonkabunk, Luca Trausner este popă. Cine-o poate şti? Ianoş Ungvari şi Grigore din Vaşarhei, un fel de săcui român, ori de român săcui, mătăhălos şi cunoscut tuturor săcuilor de pe Murăş, pentru credinţa lui şi lăpădarea de cele lumeşti, predicând călare pe un asin alb şi acest diplomat venit din nou în tabăra de la Sebeş - dalmatinul Zlatarich, care se pare este mai curând iscoada lui Basta, decât binevoitor lui. Sunt asudaţi. Cu praful şiroindu-le negru pe obraze.

   - Vorbim diseară le spune, pentru că se vede pe ei ce-au izbândit în tabăra lui Chiaky...

          Focul de tabără îi dogoreşte obrajii. Stă culcat pe blana de urs. Deasupra stelele. De jur împrejur răsufletul profund al miilor de oameni care dorm, veghează, nădăjduiesc, visează şi cred. În ce? Theodosie a vrut să-i ridice cortul domnesc. Să desfăşoare întregul alai şi rânduirile de tabără. L-a oprit. A poruncit ca tabăra mare, adică chervanele încărcate şi înhămate să rămână aici, dincoace de pârâul Cioara, având călăuzi dintre credincioşii lui Pangratie Segneyey şi dintre iobagii vătafului Pătru al Gârboviţei. Dacă vor fi înfrânţi, să treacă Murăşul pe la Teiuş; să ocolească Mediaşul şi satele săseşti din preajmă şi să iasă la cetate la Făgăraş, de unde să purceadă peste munţi pe drumul Ţării, ocolind Branul pe poteci.