Viitorul Atentie de Ion Hobana carti mistere si stiinta

Studii şi articole despre

LITERATURA ŞTIINŢIFICO-FANTASTICĂ alese, adnotate şi comentate de ION HOBANA

CUVÂNT ÎNAINTE

Unele semne îmbucurătoare (numerele speciale ale Gazetei literare şi Vieţii româneşti, rubrica permanentă a revistei Astra, articolele apărute în alte publicaţii) ne dau dreptul să nădăjduim că literatura ştiinţifico-fantastică a intrat, în sfârşit, în atenţia criticii literare. Un fenomen salutar şi cu explicaţii multiple, nu cea din urmă fiind, în ordinea importanţei, evoluţia pozitivă a anticipaţiei româneşti. Oricum, ajutorul criticii va contribui, fără îndoială, la grăbirea acestei evoluţii, analizându-i etapele şi precizându-i liniile directoare.

Întocmind volumul de faţă, gândul nostru a fost de a nr înscrie în orbita acestei preocupări, punând la îndemâna tuturor celor interesaţi de aspectele şi implicaţiile fantasticului- ştiinţific un mănunchi de studii şi articole aparţinând unor scriitori şi critici din diferite ţări. Având o tematică variată şi moduri variate de abordare a problemelor specifice, ele converg în tentativa de a surprinde secretul atracţiei pe care o exercită genul asupra acelor mai diverse categorii de cititori. Nădăjduim că, pe lângă marea cantitate de informaţii şi de judecăţi de valoare (uneori discutabile, dar totdeauna ingenioase), strădania noastră va oferi şi o lectură plăcută.

KINGSLEY AMIS

PUNCTE DE PLECARE

„Cei care nu au văzut niciodată un marţian viu, cu greu îşi pot imagina groaza neasemuită pe care o producea aspectul lui. Gura ciudată, în formă de V, cu buza de sus ascuţită, absenţa frunţii, absenţa unei bărbii sub buza inferioară în formă de colţ, tremurul neîncetat al acestei guri, grupul tentaculelor de meduză, respiraţia agitată a plămânilor într-o atmosferă străină, dificultatea evidentă şi chinuitoare a mişcărilor, din cauza forţei mai mari de gravitaţie a pământului şi, mai ales, extraordinara intensitate a ochilor imenşi – toate erau vii, intense, neomeneşti, diforme şi monstruoase. Pielea brună, ca unsă cu grăsime, părea spongioasă, şi în prudenţa stângace a mişcărilor încete era ceva extrem de scârbos. Încă de la această primă întâlnire, de la prima aruncătură de ochi, am fost copleşit de dezgust şi teamă.”

Dacă acest pasaj – citat dintr-un capitol de la începutul romanului Războiul lumilor – nu vă produce o impresie deosebită, poate că următorul va avea mai mult efect:

„— Nu trebuie să vă spun, oameni buni, că serviciul de livrare are problemele sale speciale, zise Harvey, umflându-şi faţa îngustă. Aş putea să jur că în întreg guvernul ăsta blestemat is-au infiltrat conservatorii! Ştiţi ce au făcut? Au interzis subsonii compulsivi din publicitatea noastră aurală, dar noi am ripostat cu o listă de cuvinte semantice cheie corespunzătoare fiecărei traume şi nevroze de bază a vieţii americane de astăzi. Ei au ascultat la dispozitivele de siguranţă şi ne-au împiedicat. Să ne proiectăm mesajele pe geamurile aero- carelor, dar noi am ripostat din nou. Făcu un semn eu capul către directorul nostru de cercetări, aflat de cealaltă parte a mesei: Laboratorul ne face cunoscut că în curând vom experimenta iun sistam care proiectează direct pe retina ochiului… Se întrerupse. Scuză-mă, domnule Schocken, continuă în şoaptă. - Securitatea a verificat încăperea aceasta?

Fowler Schocken dădu din cap:

— E absolut curată. Nimic altceva decât microfoanele-spion obişnuite ale Departamentului de Stat şi ale Camerei Reprezentanţilor. Şi, desigur, am introdus în ele înregistrări pregătite de mai înainte."

Citez acest extras din Spa. Ce Merchants (Neguţătorii Spaţiului, 1953) precum şi pasajul din H. G. Wells, pentru a vă prilejui o mică experienţă de autoanaliză: orice om care, întâilnind asemenea pasaje, nu încearcă un interes deosebit, înrudit şi totuşi distinct de interesul general pentru literatură, nu se va putea număra niciodată printre adepţii pasionaţi ai literaturii ştiinţifico-fantastice. Trebuie, să recunosc că oamenii pot duce o viaţă rodnică şi fericită chiar dacă sunt total indiferenţi faţă de acest gen literar, dar investigaţia noastră în domeniul respectiv porneşte de la nivelul de unde începe „pasiunea”. Cei care îşi spun că ar trebui să „descopere” ce-i cu literatura ştiinţifico-fantastică, bănuind că ea le poate furniza un punct de vedere nou şi folositor în aprecierea „stadiului culturii noastre”, vor găsi multe elemente care să le confirme această bănuială, şi, de asemenea, vor afla, sper, totodată şi un amuzament, dar nu vor fi în stare să împărtăşească, şi nici poate să înţeleagă, experienţa adevăraţilor pasionaţi, care formează majoritatea copleşitoare a cititorilor de literatură ştiinţifico-fantastică, şi pentru care, evident, amuzamentul nu este adiacent, ci esenţial.

Aşa cum se întâmplă în general cu pasiunile, şi pe cea de faţă o eontraotezi ori în adolescenţă, ori de loc, ca şi pasiunea pentru jaz. Cele două. Pasiuni au multe părţi comune, şi coexistenţa lor în aceeaşi persoană nu este neobişnuită.

Îotr-adevăr, aceste două modalităţi artistice au asemănări marcante. Amândouă s-au ivit, ca entităţi de sine stătătoare, cam în a doua sau în a treia decadă a secolului nostru, mai exact, amândouă au suferit rapide prefaceri interne în jurul anului 1940. Ambele au puternice legături cu ceea ce aş putea numi cultura de masă, fără a fi, prin ele însele, după cum sper să demonstrez în cazul literaturii ştiinţifico-fantastice, mijloace specifice de răspândire a culturii de masă. Amândouă sunt produse caracteristic americane şi se bucură de un public larg şi ide un grup tot mai mare de prozeliţi în Europa Occidentală, exduzând Peninsula Iberică şi, probabil. Irlanda. Ambele, în felul lor, au o nuanţă politică vădit radicală, care apare frecvent în conţinutul de idei al literaturii ştiinţifico-fantastice, în timp ce, în cazul jazului, ale cărui mijloace de expresie sunt prin însăşi natura lor apolitice, un anumit soi de radicalism se face adesea simţit în atitudinea celor legaţi de el; de pildă, un articol recent apărut în Spectator pretindea că trebuie să renunţi la speranţa de a întâlni vreun intelectual britanic amator de jaz, care în politică să nu dea dovadă de o netă influenţă de stingă. Ambele moduri, de asemeni, au revelat un mare număr de figuri interesante şi competente, fără să fi produs însă vreo personalitate de prim rang; şi ambele se resimt, actualmente, de un complex de anxietate şi de naivă neîncredere, pentru că ambele, după ce s-au despărţit categoric, în urmă cu o jumătate de veac, de ’curentul principal al muzicii serioase şi al literaturii serioase, dau acum semne că se îndreaptă din nou spre vechiul făgaş. Dar rnu putem continua la nesfârşit cu paralelismele; cele două fenomene nu au nicio asemănare practică, de exemplu, în ceea ce priveşte originea sau rolul lor, deşi mă simt îndemnat să completez lista presupuselor paralele observând că atât jazul cât şi literatura ştiinţifico-fantastică au început cam în ultimii doisprezece ani să atragă atenţia diagnosticianului cultural, sau a vânătorului de tendinţe şi curente, care nu se interesează «de ele pentru valoarea lor intrinsecă, ci, mai curând, pentru lumina pe care o pot arunca asupra altor domenii. Afirmând acestea, urmăresc să subliniez acest nou interes, şi nu să-l denigrez; îl consider destul de valoros, chiar demn de laudă.

A stabili o definiţie a literaturii ştiinţifico-fantastice, lucru încercat cu o semnificativă stăruinţă de către comentatorii proprii acestui gen, a dat rezultate mai curând greoaie decât demne de a fi memorate. Cu partea „fantastică” ne aflăm pe un teren destul de sigiur; partea de „ştiinţă” ridică însă felurite dificultăţi, printre care se numără aceea că literatura ştiinţifico-fantastică nu este în mod necesar ficţiune despre ştiinţă sau despre oamenii de ştiinţă, şi nici prezenţa ştiinţei’ nu este categoric indispensabilă. O reflectare mai îndelungată, totuşi, ne va duce la o definiţie cam de acest fel: „Literatura ştiinţifico-fantastică este acea categorie de proză narativă care înfăţişează o situaţie ce nu se poate ivi în lumea pe care o cunoaştem, fiind bazată pe ipoteza unei inovaţii în ştiinţă sau tehnică, ori într-o pseudoştiinţă şi pseudotehnică, fie ele de origine pământeană sau extraterestră”. Acesta este un gen de definiţie care cere note de subsol. Spunem „proză narativă”, deci, pentru că literatura ştiinţifico-fantastică în versuri a cunoscut până acum o extindere minoră. Ici, colo, câte un oribil poem ocazional despre măreţia stelelor şi aşa mai departe se străduieşte să umple paginile vreunei reviste; în Anglia există un poet de oarecare notorietate, Robert Conquest, a cărui operă cuprinde o odă dedicată primilor exploratori ai planetei Marte, precum şi o dare de seamă asupra culturii terestre, imaginată ca fiind întocmită de către o echipă de cercetare, constituită de cartierul general al Federaţiei Galactice. Aceluiaşi autor îi aparţine şi un roman ştiinţifico-fantas- tic, intitulat A World of Difference (O lume de diferenţe). Dar Conquest este în momentul de faţă o figură destul de singuratică, sau poate un pionier.[1] De asemeni, atrag atenţia asupra existenţei unui volum întitulat The Space Child’s Mother Goose {Mă.mă gâscă a copilului spaţiu), care conţine variaţii ingenioase, >dar nu întotdeauna reuşite, a unor poezioare pentru copii de felul: „Aceasta este teoria pe care a făurit-o Jack “[2], şi aşa mai departe – cu ilustraţii contemporane de Art nou- veau. Lucrarea intră în categoria aceea hibridă de cărţi pentru copii destinate adulţilor, care până în prezent a fost în mod inexplicabil ocolită de vânătorii de curente (dacă mu cumva mă înşel, ceea ce e foarte posibil), şi cu toate că volumul a avut o recenzie în Astounding Science Fiction, scrisă pe. Un ton cam nedumerit, mă îndoiesc că se bucură de mare circulaţie în rân- durile cititorilor obişnuiţi ai acestei reviste.