Ellia

Primii ani si Domnie

Nicolae Alexandru este fiul voievodului Basarab I și al doamnei Margareta.Nu se cunoaşte anul în care a luat domnia, dar e cert că a condus ţara până în anul morţii sale, 1364. A fost căsătorit de trei ori. Din prima căsătorie cu Maria Lackfi au rezultat doi fii: Radu (c. 1377 - c. 1383), Voislav (d. ianuarie [1366?]) și o fată Elisabeta, măritată cu Ladislau de Oppeln. Din a doua căsătorie, cu Klára Dobokay, Nicolae Alexandru a avut două fete: Anca, măritată cu Ștefan Uroș al V-lea cneazul Serbiei și Ana, căsătorită cu Ivan Srațimir, țarul de Vidin și un fiu Vladislav (1364 - c. 1377). Din porunca ultimei, în 1360 a fost scris la Vidin un sinaxar ce cuprindea viețile femeilor sfinte. A treia soție a fost Margit Dabkai.

A gospodărit ţara cu pricepere şi a instituit mitropolia munteană, cu aprobarea patriarhiei de la Constantinopol. A fost în bune legături cu statele slave de la sud şi a păstrat o politică echilibrată faţă de statul maghiar.

A fost căsătorit de două ori. Prima soţie a fost Maria şi de la aceasta a avut fii pe Vladislav şi Radu ce vor deveni şi ei domni ai Munteniei şi pe Elisabeta, care se va căsători cu palatinul Ungariei, Ladislau de Oppeln. E posibil ca din această căsătorie să se mai fin născut un fiu, Voislav. A doua soţie a fost Clara şi vor avea ca şi urmaşi pe Ana, căsătorită ulterior cu ţarul bulgar Ioan Sracimir, şi pe Anca, căsătorită apoi cu ţarul sârbilor, Ştefan Uroş.

Nicolae Alexandru a murit în anul 1364 şi a fost înmormântat în biserica mănăstirii din Câmpulung.

Îi va urma la domnie în acelaşi an fiul său Vladislav I Vlaicu, cunoscut şi sub numele de Vlaicu Vodă.

Spre deosebire de regele Ungariei, care îi denunța pe Nicolae Alexandru și pe tatăl său Basarab I ca fiind „schismatici”, Cancelaria Papală, reputată pentru bunele sale informații, îi consideră pe amândoi credincioși bisericii catolice. Într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa Clement al VI-lea mai scria că unii dintre valahii (olachi romani, conform documentului)] din Transilvania, Țara Românească și Sirmium „au și ajuns să cunoască drumul adevărului, prin îmbrățișarea credinței catolice”. De altfel, după căsătoria cu Klara Dobokai Nicolae Alexandru a și recunoscut autoritatea episcopiei Transilvaniei asupra catolicilor străini sau localnici de pe teritoriul Țării Românești. Însă unii consideră că religia catolică exprimată de acesta este defapt doar rezultatul presiunilor din lumea occidentală de care acesta se apără prin îmbrătișarea superficială a religiei occidentale.

Se pare că abia după înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, în 1359, va adera oficial la credința ortodoxă, luându-și numele de Nicolae, după Sf. Nicolae atât de apreciat de biserica răsăriteană (nume care nu apare în nici un document anterior).Tot prin dobândirea credinței ortodoxe se vor îmbunătăți relațiile cu Imperiul Bizantin.

Date biografice

13?? - Nu se cunoaște anul în care s-a născut Nicolae Alexandru. A fost domn al Țării Românesti, fiul și succesorul lui Basarab I Întemeietorul.

1352 - După moartea tatălui sau, urcă pe tronul Țării Românesti. Alexandru a fost asociat la domnie înca din 1342, fapt ce trebuie să-l fi ajutat să continue politica de consolidare a puterii domnești inițiată de predecesorul său.

1355 - Relațiile cu regatul ungar din vremea lui Ludovic I de Anjou sunt restabilite pe fondul luptei comune împotriva dominației tătare la est de Carpați. La 10 februare, regele Ungariei confirmă întelegerea cu Nicolae Alexandru prin care domnului Țării Românesti (Ungro-Vlahiei) i se recunoștea stăpânirea Banatului de Severin în schimbul acceptării suzeranitații maghiare.

1358 - Coroana Ungariei revine la vechea politică de restaurare a dominației directe la sud de Carpați, acordand negustorilor brașoveni dreptul de liberă trecere pentru negoțul lor (privilegiul din 28 iunie 1358) prin Țara Românească (culoarul Siret-Ialomița), spre centrele comerciale danubio-pontice. Acesta este momentul ales de Nicolae Alexandru pentru a-și manifesta, un an mai târziu, intențiile suverane de conducator al unui stat de sine stătător (independent).

1359 - In acest an, Alexandru dispune nerecunoașterea privilegiului acordat negustorilor brașoveni, asumarea titlului de domn „autocrat”, întemeierea Mitropoliei Țării Românești, instituție ecleziastică direct legată de Constantinopolul ortodox, celalalt centru de legitimitate spirituală a lumii medievale, alături de Roma catolica.


Asadar, în acest an, Alexandru înființează, la Campulung, prima mitropolie a Țării Românesti recunoscută de catre Patriarhia din Constantinopol și sinodul patriarhal. Primul mitropolit al Țării Românesti a fost Iachint (Hyakinthos) de Vicina.

1360 - Confruntarile politice balcanice, întretinute atât de statul sârb, cât și de țaratul bulgar, amenințat acum și de realul pericol otoman, l-au împins pe Nicolae Alexandru la alianțe matrimoniale cu cei doi vecini sud-dunareni: pe Anca o căsătorește cu împaratul Ștefan Uros V, fiul puternicului Ștefan Uros IV (Dusan), cel care se autoproclamase în 1346, „împarat al sârbilor și grecilor (bizantini); cam tot pe atunci o „dă” pe Ana vărului ei Ivan Alecksadar, deci nepot al lui Basarab I (prin mama sa Teodora) -, însa devenit mai apoi prim și ultim („grație” turcilor) țar de Vidin.

Până la sfârșitul domniei lui Nicolae Alexandru se pare că nu s-au ameliorat raporturile dintre el și regele ungar, căci imediat după urcarea pe tron a fiului său, Vladislav I, Ludovic îl apostrofează afirmând că a urmat „obiceiurile rele” ale tatălui său.

1364 - La 16 noiembrie, domnitorul Nicolae Alexandru s-a stins din viață. În timpul domniei lui Alexandru s-au încheiat lucrările la biserica domnească cu hramul „Sfantul Nicolae” din Curtea de Arges, importantul edificiu de tip cruce greacă înscrisă, cu fațadele alcătuite din straturi alternate de piatră și de caramidă.

Nicolae Alexandru a fost primul domn român care a facut danii la Muntele Athos (mănăstirea Cutlumuz). Raposatul domn se odihnește, ca și tatăl său, în biserica, astăzi disparută, a cetății domnești de la Campulung („Mănăstirea Negru Vodă” de astăzi).