Dan I al Țării Românești
Dan I (1354 -23 septembrie 1386) a fost conducătorul Țării Românești din 1383 până în 1386. A fost fiul lui Radu I al Țării Românești și fratele vitreg al lui Mircea I al Țării Românești.
În general se acceptă teoria conform căreia Dan I nu a fost asociat la domnie, succesiunea acestuia având loc după decesul părintelui său. Ultima menționare conform căreia Radu I mai era încă în viață este din anul 1380, iar prima menționare ca voievod a lui Dan I provine din 31 august 1385, pe un clopot donat de un jupan Dragomir mănăstirii Cotmeana pe care apare o inscripție din care aflăm că acest eveniment s-a petrecut „[...]în zilele binecredinciosului domn Io Dan voievod [...]”.
Domnia sa, atât cât este cunoscută, se încadrează în jaloanele obișnuite ale primilor Basarabi, oscilând între dorința de întărire a puterii interne și eliminarea pretențiilor coroanei maghiare și încercarea de expansiune în spațiul sud-dunărean prin diversele intervenții în luptele interne din statele creștine atât bulgărești cât și sârbești.
Pe plan intern emite monedă proprie: ducatul, cu greutatea medie 0,50 gr., și banii anepigrafi, de 0,20 gr. Ducații aparțin tipului comun: pe avers — scut despicat fasciat (în primul câmp) și cu o siglă; pe revers — coif și acvilă. Banii au o acvilă (pe avers) și o cruce cu brațele ancorate și cu câte o treflă (pe revers). S-au păstrat și monede cu numele lui Dan și Mircea ca domni asociați.
Dan I este voievodul care termină lucrările la Mănăstirea Tismana căci „[...] la începutul domniei dăruite mie de Dumnezeu am aflat în țara domniei mele, la locul numit Tismana, o mânăstire nu întru toate terminată, pe care sfântrăposatul, binecinstitorul voievod Radul, părintele domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n-a sfârșit-o din pricina scurtimii vieții[...]“, așa cum sună actul de danie din 3 octombrie 1385.
Relațiile cu Ungaria sunt încordate și în timpul domniei lui Dan. Un document posterior, din 1390, de la regele Sigismund de Luxemburg, amintește de vremea „în care Dan voievod cu o puternică oaste a năvălit în ținuturile castelului nostru Mihald (Mehadia)”. Motivele care au determinat pe Dan să poarte acest război nu le cunoaștem; bănuim însă că voievodul muntean a vrut să reia posesiunile de odinioară ale lui Vladislav I, Amlașul, Făgărașul și partea ce rămăsese ungurilor din Banatul Severinului. De asemenea este necunoscut și rezultatul luptelor, căci trâmbițata victorie maghiară nu se confirmă în avantajele pe care, se pare că numai voievodul român le trage, reluând în stăpânire teritoriile revendicate.
Moartea voievodului este iarăși subiect de dispută. Istorici mai vechi preiau și susțin cronica lui Chalcocondil în care Dan I cade victimă comploturilor fratelui său mai mic Mircea, care se răscoală împreună cu mai mulți boieri, îl asasinează. Mai credibilă este însă „Cronica anonimă bulgară”, contemporană evenimentului, care afirmă că voievodul ar fi murit pe 23 septembrie 1386 asasinat când era într-o campanie militară îndreptată împotriva țarului Bulgariei de răsărit Șișman, ajutat de otomani, în timp ce îl sprijinea pe unchiul său, Sracimir, (1356 — 1365) țarul bulgar de la Vidin.
Circumstanțele din jurul morții sale sunt neclare. Laonikos Chalkokondyles susține că a fost asasinat de fratele său vitreg Mircea I în coluziune cu o petrecere boierească Totuși, Cronica anonimă bulgară afirmă că Dan I a fost asasinat în timpul unei campanii luptate între 1384-1386 împotriva lui Ivan Șișman din Tarnovo , care a fost susținut de otomani , presupus în favoarea semi-fratelui său Ivan Sratsimir de Vidin , dar în cele din urmă, o parte din încercările primilor conducători valahi de a-și extinde domnia la sud de Dunăre.
Descendenții lui Dan I au fost membri ai Casei Dănești , una dintre cele două facțiuni descendente din Basarab I, care au fost reclamante la voievodatul Principatului Țării Românești în secolele următoare. Cealaltă facțiune rivală a fost Casa Drăculești .
Date statistice:
Născut: 1354
Decedat: 23 septembrie 1386, Bulgaria
Părinți: Radu I, Doamna Calinichia
Frați/surori: Mircea cel Bătrân
Alte date biografice:
Preocupat şi de dezvoltarea economică a acesteia, Dan I bate pe mai departe monedă (mai ales dinari de argint şi piese mărunte sub forma banilor),emisiunile monetare, din vremea sa, completânu-le pe cele din timpul domniilor tatălui şi fratelui său.
De asemenea, el va continua activitatea ctitoricească a înaintaşilor săi, terminând zidirea bisericii episcopale din Râmnicu Vâlcea şi întărind daniile acestora de la Vodiţa, Tismana şi Cotmeana. Totodată, Dan I înzestrează, la rându-i, aceste aşezăminte religioase, cum ar fi cazul mănăstirii de la Tismana, căreia, printr-un hrisov, emis la 3 octombrie 1385 (primul document oficial ce ni s-a păstrat de la Dan I), îi dăruieşte şi întăreşte satele Vadul Cumanilor, Hrisomuinţi, Tismana, Balta, Bistreţ şi jumătate din Toporna, un obroc anual şi alte venituri. Printre acestea se numărau şi 400 de găleţi de grâu, din dijma domnească a judeţului Jaleş. Tot prin actul amintit mai sus, el întăreşte şi dania în robi ţigani („40 de sălaşe de aţigani”), făcută mănăstirii Tismana de către fratele său Vladislav-Vlaicu (ce a condus Ţara Românească între 16 noiembrie 1364 şi cca 1377)10. În hrisovul, din 3 octombrie 1395, se menţionează, pentru prima oară, existenţa judeţelor – ca unităţi administrativ-teritoriale – şi a ţiganilor robi în Ţara Românească.
Pe plan extern, însă, politica promovată de el va determina o gravă înrăutăţire a relaţiilor sale cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437)11. Dorind să recupereze Amlaşul şi Făgăraşul, pierdute de fratele său, dar şi partea ungurească a Banatului de Severin, Dan I atacă cu oastea sa ţinuturile castelului Mihald (Mehadia). Probabil că el a ieşit victorios, intrând în posesia acestor teritorii, de vreme ce succesorul său la domnia Ţării Româneşti le va moşteni la moartea sa.
Spre sfârşitul domniei şi-l asociază la tron pe fratele său vitreg, Mircea (viitorul domn Mircea cel Bătrân, ce a cârmuit Ţara Românească din 23 septembrie 1386 şi până în 31 ianuarie 1418). Această asociere este dovedită de către o serie de monede, emise la acea epocă (în special ducaţi), pe care apar numele amândoura. De asemenea, într-o versiune a cronicii interne a Ţării Româneşti, este precizat faptul că Dan I „au fost frate cu Mircea Vodă Bătrânul şi au domnit împreună amândoi câtăva vreme”.
Amestecându-se în mai vechile conflicte de la sudul Dunării, dintre cei doi fraţi rivali Ivan Şişman – conducătorul ţaratului bulgar de răsărit, cu capitala la Târnovo, între 1371-1393) şi Ivan Stratimir (Stracimir), ţarul Bulgariei Apusene (ce-şi avea reşedinţa la Vidin), între 1371-1396, Dan I intervine de partea celui din urmă (cucerind chiar câteva cetăţi din dreapta Dunării)
El va pieri, însă, într-una din luptele duse împotriva ţarului de la Târnovo, fiind asasinat, se pare, chiar din porunca acestuia. Dacă despre uciderea sa, de către Şişman, ca şi despre data la care a avut loc acest tragic eveniment aflăm din Cronica anonimă bulgară, în care este consemnat faptul că „Şişman, ţarul bulgar, l-a ucis pe Dan, fratele lui Mircea voievod, în anul 6902 (de fapt 6894, adică 1386-n.n.T.C.), luna septemvrie 23”, despre împrejurările în care Şişman a făptuit omorul, din păcate, nu avem cunoştinţă, acestea rămânând necunoscute până astăzi.
Referitor la locul în care vrednicul voievod român şi-a găsit odihna de veci nu există nici o informaţie precisă, totuşi este puţin probabil ca tovarăşii săi de arme să-i fi lăsat trupul la sud de Dunăre. Este posibil ca aceştia să-i fi adus rămăşiţele pământeşti în ţară şi să le fi înmormântat în biserica Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş.
În ceea ce priveşte familia sa, se cunoaşte faptul că Dan I a avut drept soţie pe doamna Maria şi ca urmaş, atestat documentar, un singur fiu, pe care l-a chemat tot Dan. Descendenţii săi direcţi se vor numi Dăneşti, el fiind, practic, considerat „părintele Dăneştilor”, una dintre principalele ramuri ale dinastiei domnitoare a Basarabilor.
Surse: ro.wikipedia.org,
en.wikipedia.org