Un exemplu grăitor de ascensiune socială a unui emigrant creştin-ortodox, om de condiţie oarecum modestă, care a venit de la sudul Dunării din Epir (Imperiul Otoman) pentru a se stabili în Ţara Românească a fost Apostol Arsache, personaj ignorat de istoriografia naţională. În această comunicare voi schiţa succint traseul social al acestui bărbat de origine epirot, care a trăit în epoca constituirii statelor naţionale în sudestul Europei, într-o societate care punea preţ pe vechimea familiei şi strălucirea rangului boieresc.
Arsache s-a născut în 1783 sau în 1792 într-un sat din Albania de astăzi (Hotahova, Epir), într-o zonă de interferenţă culturală, unde trăiau laolaltă creştini şi musulmanii.
Despre identitatea sa etnică istoricii au păreri împărţite: a fost grec, albanez sau chiar aromânii. El deseori îşi spunea „epirot” iii, după ţinutul său natal, sau „grec”, după adeziunea sa la valorile culturii greceşti.
Înscriindu-se în modelul cultural al epocii, asemenea oricărui alt creştin ortodox, supus al sultanului, Apostol Arsache a învăţat carte grecească. Soluţia agreată de familie a fost părăsirea ţinutului natal şi stabilirea la Bucureşti, unul din marile centre economice şi culturale ale emigraţiei epirote de la periferia Imperiului Otoman.
Biograful său, Anastasios Gudas, scriind pe la 1870, conferă momentului o notă dramatică, legând emigrarea familiei adolescentului Arsache de
abuzurile ayanului de Iannina Ali Paşaiv. Chiar dacă a avut la bază persecuţii politice sau de alt gen, călătoria lui Arsache în teritoriile de margine ale imperiului se înscrie de fapt pe un traseu experimentat vreme de decenii de către rudele şi compatrioţii săi. Ştim că familia se ocupa cu negoţul de tranzit în Imperiul Otoman
şi Imperiul Habsburgic.
Fratele mai mare al tatălui lui Apostol Arsache şi-a asumat rolul de protector al întregii familii. Unchiul s-a preocupat îndeaproape de educaţia nepotului, pe care l-a trimis la şcoli în spaţiul de limbă germană. La Viena, tânărul epirot l-a întâlnit pe renumitul cărturar Neofit Duca, corifeu al Iluminismului neoelen, cu care era înrudit prin familia Spahi, negustori greci intraţi în rândurile micii boierimi din Ţara Românească. Tinerii de condiţia sa erau îndrumaţi spre învăţătura limbii greceşti, dar şi a limbii ţării de „adopţie”, precum şi spre aprofundarea unor cunoştinţe practice. Cea mai mare căutare aveau
studiile de contabilitate şi de medicină.
De la Viena, tânărul Arsache a fost trimis la Halle în Saxonia, pentru a studia medicina. În acest centru universitar, unde se aflau numeroşi studenţi din Europa de Sud-Est, Arsache s-a remarcat prin scrieri filologice şi politice, înscriindu-se în curentul iluminist al epocii. După susţinerea disertaţiei, Arsache se întoarce din mediul protestant al Universităţii de la Halle în mediul fanariot, grecofon şi ortodox al Muntenie, pentru a fi primit în comunitatea medicală, în cercul epiroţilor.
Prin intermediul acestor relaţii a fost cooptat la Curtea domnească ca medic personal al domnitorului. Unul dintre cei mai influenţi medici la vremea aceea, Constantin Darvari, i-a oferit mâna fiicei salev
Familia
Darvari, stabilită de două generaţii în Valahia, a fost integrată în rândul boierilor pământeni. După moartea medicilor Constantin Darvari şi Constantin Caracaş, Arsache va deveni autoritatea medicală de necontestat în Ţara Românească.
Pe la 1821, anul ridicării la luptă a creştinilor împotriva stăpânirii otomane, Arsache, în vârstă de treizeci de ani, se putea considera un om realizat atât în plan personal cât şi profesional. Era însurat, se
bucura de reputaţie bună ca medic şi se număra printre marii proprietari funciari ai ţării.
În ceea ce priveşte participarea sa la viaţa publică, Arsache s-a remarcat încă din tinereţe prin profesionalismul şi cultura sa. A fost medicul şi secretarul personal al domnitorilor Caragea, Grigore Ghica şi Alexandru Ghica, dar şi al boierilor influenţi ai epocii (Alexandru Villara, Ştefan Hagi-Moscu). Timp de decenii, Arsache a funcţionat ca efor al spitalelor din Bucureşti (Pantelimon, Colţea) şi a fost cooptat în comitetele pentru asigurarea sănătăţii publice în capitală şi în principat.
Este evident că discutăm de un caz tipic de ascensiune socială a unui om care s-a impus prin educaţia şi profesionalismul său. Dar mecanismele care l-au propulsat în sferele înalte ale puterii au fost confesiunea ordodoxă - aceiaşi cu a clasei politice în rândurile căreia asprira să fie primit, căsătoria cu o fiică de boier pământean şi calitatea de proprietar funciar. Legea naturalizării din 1831 statua proceduri clare prin care un străin putea obţine drepturi politice depline, adică putea deveni egalul boierilor.
Arsache a fost cooptat în treburile publice încă din vremea primului domnitor pământean Grigore Ghica. În 1823, domnitorul îl numea pe medicul său secretar personal, însărcinat cu relaţiile dintre palat şi
consulii puterilor străine. Deşi nu avea vreun rang boieresc, care să-i confere dreptul de a aspira la o asemenea dregătorie, Arsache se impunea în peisajul politic al vremii, prin veşmintele sale à la franque, prin competenţele sale lingvistice şi prin cunoaşterea realităţilor şi obiceiurilor europenevi.
Arsache s-a bucurat de aceaşi consideraţie şi în vremea ocupaţiei ruseşti (1829-1834). În 1831, el a fost invitat de ocârmuirea judeţului Vlaşca, unde era proprietar funciar, să participe la alegerile pentru
Obişnuita Obştească adunarevii. Forul legislativ al ţării, format exclusiv din boieri, urma să adopte Regulamentul Organic, prima lege fundamentală a ţării. Calitatea sa de alegător, dar şi a altui medic, Estioti,de asemenea imigrant de la sudul Dunării, deşi a fost contestată de unii, a fost validată pe motiv că „ţin fete
de boieri pământeni”viii.
Câţiva ani mai târziu, în 1835, noul domnitor, Alexandru Ghica, fratele predecesorului său, l-a numit secretar al statului – adică mare postelnic – ministru (membru al sfatului administrativ). Deşi Arsache avea experienţă în administrarea „pricinilor străine”, numirea sa în fruntea ministerului nu era conformă cu procedurile vremii. Marele boier Gheorghe Bibescu, care se retrăgea strategic din executiv, invocând probleme de sănătate ale familiei şi necesitatea întreprinderii unei călătorii peste graniţă, era înlocuit de un
om de condiţie modestă, fără niciun titlu de boierie. Deşi era orânduit în această dregătorie „vremelniceşte”, faptul şoca societatea boierească şi nu numaiix. Omul de casă al lui Grigore Brâncoveanu, serdarul Grigore Andronescu comentează în memoriile sale că numirea „doftorului Arsache” într-o poziţie atât de importantă era „lucrare de bătaie de joc pentru domn”x
Catagrafia Ţării Româneşti de la 1838 ilustrează percepţia alterităţii în societatea românească. Arsache este înregistrat ca „şezător” în oraşul Bucureşti, pământean, de „neam” grec. Deşi ocupase dregătoria de secretar de stat între 1835-1837 ce îi confereau de facto rangul de postelnic, Catagrafia îl încadrează în „treapta meşterilor”, care exercită meşteşugul de „doftor”xi.
Din această poziţie cheie în guvern în calitate de secretar de stat, Arsache exercita mare influenţă în ţară, discutând de la egal la egal cu marii boieri, dar şi în cuprinsul migraţiei ortodoxe dinăuntrul şi din afara Imperiului otoman. Implicarea sa în afacerile statului i-au oferit nu doar o împlinire în plan personal, ci şi şansa de a-şi spori considerabil averea. Legăturile sale în lumea ortodoxă, la Patriarhia ecumenică din Constantinopol, l-au ajutat în arendarea moşiilor din Muntenia ale aşezămintelor ecleziastice din Epir.
Pe de altă parte, el era solicitat de către înalţii ierarhi ai Bisericii greceşti pentru a interveni în favoarea mănăstirilor în ceea ce priveşte litigiile acestora cu autorităţile ţării, aşa cum s-a întâmplat cu intervenţia mitropoliei din Vella şi Pogoniani (Epirul de Nord) la puţin timp după numirea sa în sfatul administrativ al ţării.
Exploatarea monopolurilor statului a constituit o altă sursă de îmbogăţire a medicului bucureştean. Arsache s-a asociat cu mai mai mulţi boieri şi negustori, precum Ioan Oteteleşteanu, logofătul Constantin Cantacuzino, fraţii Gherman, pentru a arenda timp de şapte ani ocnele de sare (1840)xiii. Această activitate la propulsat pe Arsache în negoţul din Balcani, exportând sare în Imperiul Otoman şi Serbia.
Arsache este un reprezentat de seamă al migraţiei ortodoxe în Europa de
Sud-Est. Format în spiritul iluminismului neoelen, nu a fost indiferent în faţa miracolului grec.
Grecia devenea în 1830, după aproape zece ani de război, primul stat naţional independent din Europa de sud-est. În viziunea unui om de afaceri, aşa cum era medicul Arsache, dezvoltarea comerţului şi bunăstarea generală depindeau de asigurarea păcii şi stabilităţii politice în regiune.
Îngrijorat de mersul lucrurilor în Valahia, în vâltoarea revoluţiei de la 1848, Arsache s-a hotărât să-şi pună economiile la adăpost. El a trimis o sumă consistentă de bani în Grecia pentru a fi depuşi la Banca Naţională, de la care nădăjduia dobânzi de până la 10 %. Vestea că un grec bogat din emigraţie trimitea bani în Grecia nu putea trece neobservată în societatea ateniană. Fiind sfătuit de oamenii săi de încredere de la Atena să ajute societatea greacă, Arsache va iniţia un proiect cultural măreţ menit să sprijine învăţământul
public pentru fete. Edificarea primei şcoli normale de fete de la Atena, numită Arsakeion, avea ca scop formarea de institutoare care urmau să propage ideea naţională în toate ţinuturile locuite de greci dinăuntrul şi din afara statului naţional. Inclusiv în România, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, multe învăţătoare ale şcolilor greceşti erau absolventele acestui institut prestigios.
În semn de recunoştinţă, în 1858, statul grec i-a conferit lui Arsache cetăţenia, pe care însă acesta a refuzat-o. Într-o discuţie purtată cu consulul Greciei la Bucureşti, Arsache precizează faptul că nu doreşte săşi pericliteze interesele sale în Valahia, unde este proprietar şi om politic şi pe care o consideră ca a doua sa patrie (ως άλλην αυτού πατρίδα) x.
Cu toate că prietenii săi de la Atena îl invitaseră la inaugurarea şcolii de fete, Arsache, fiind destul de înaintat în vârstă, nu a apucat sau nu şi-a dorit să viziteze Grecia. În încheiere, nu pot să nu remarc faptul că în timpul vieţii lui Arsache, care acoperă aproape un secol, Europa de Sud-Est s-a transformat în chip radical din punct de vedere geopolitic şi cultural. Schiţarea personalităţii lui Apostol Arsache este o invitaţie la reflecţie asupra fenomenului migraţiei ortodocşilor în spaţiul Europei de sud-est şi a contribuţiei acesteia în constituirea statelor naţionale la jumătatea secolului al XIX-lea. Cu voia sau fără voia sa, Arsache a fost implicat în acest proces de reconfigurare pe principii naţionale a identităţilor politice în această parte a Europei.
Ministru de Externe. Prim-ministru interimar
Apostol Arsache a fost un fervent susţinător al Unirii Principatelor Române, astfel că în şedinţa Adunării Elective a Ţării Româneşti din 24 ianuarie 1859 îi acordă votul lui Alexandru Ioan Cuza. În timpul cabinetului unic, condus de Barbu Catargiu, Arsache primeşte portofoliul Ministerului de Externe. Din această poziţie încearcă să ofere ţării o viziune de politică externă proprie, trimiţând misiuni diplomatice în marile capitale europene. După asasinarea primului ministru, domnitorul Cuza îi oferă lui Arsache interimatul la conducerea Consiliului de miniştri.
Dispariţia primului ministru a pus capăt guvernării conservatoare şi legii rurale. Chiar dacă a fost aprobată în Cameră la 11 iunie, cu 62 de voturi pentru şi 35 împotrivă, Cuza a refuzat să o promulge pretextând că va genera o răscoală generală a ţăranilor.
În şedinţa Camerei din 23 iunie, un grup de 26 deputaţi, printre care M. Kogălniceanu, A. Panu şi N. Golescu, au prezentat o moţiune în care se făcea bilanţul guvernării conservatoare a lui Barbu Catargiu. În această moţiune se arăta că în timpul fostului premier nu se dezbătuseră majoritatea proiectelor de legi anunţate în mesajul tronului, nici măcar bugetul, şi nici nu se aplicase unificarea deplină în diversele sectoare de activitate. Ca urmare, a doua zi, interimarul Arsache depune mandatul Consiliului.
În ultimii ani de viaţă nu a mai avut o activitate politică notabilă. Apostol Arsache se stinge din viaţă în decembrie 1869, la vârsta de 80 de ani.
articol realizat cu participarea :
https://cultura-postdoc.acad.ro
enciclopediaromaniei.ro