Unde-i capatul lumii ?
Se zice că odată, demult, păsării karebinga i s-a năzărit să zboare până la capătul lumii. S-a ridicat în văzduh de pe insula ei de baştină, Tanegaşima, şi s-a avântat în zbor iute ca săgeata peste marea cea mare
A zburat karebinga şapte zile şi şapte nopţi în şir, iar în cea de-a opta zi a văzut un arbore înalt, cu o singură creangă. Arborele părea că crească chiar din adâncurile mării. A coborât karebinga pe creanga aceea, s-a odihnit, apoi a pornit iarăşi la drum.
A zburat ea alte şapte zile şi şapte nopţi peste întinsurile mării şi nu mică i-a fost mirarea văzând alt copac, aidoma cu cel dinţii. Tocmai poposise pe creangă, strân-gându-şi aripile ostenite, când din adâncurile mării se auzi un glas :
- Hei, cine s-a cocoţat acolo ? Aripile păsării fremătară de spaimă :
- Sunt eu, pasărea karebinga. Dar tu cine eşti ?
- He-he-he-he ! Eu sunt homarul cel mare. ...Crezuse, sărmana vietate, că s-a aşezat pe o creangă, şi când colo stătea pe mustaţa unui homar uriaş. O trecură fiorii.
- Ho-ho-ho-ho ! râse homarul, asta-i marea cea mare, aici e casa mea. Dar tu încotro ai pornit ?
- Vreau să ajung la capătul lumii.
La aceste cuvinte homarul îşi arcui spinarea şi izbucni într-un râs nestăvilit :
- He-he-he ! Hi-hi-hi ! Ho-ho-ho ! Mai bine lasă-te păgubaşă, nesăbuita ! Ţi-au trebuit şapte zile şi şapte nopţi ca să zbori de pe o mustaţă a mea pe cealaltă. Şi tocmai tu vrei să ajungi la capătul lumii ? Ha-ha-ha-ha !
Pasărea karebinga rămase cu ciocul căscat de uimire^ Apoi, umilită şi întristată", părăsi gândul de-a mai ajunge la capătul lumii şi porni înapoi spre insula Tanegaşima.
Homarul însă, după ce o speriase atât de straşnic, se bucură, zicându-şi în sine : „Eu şi numai eu sunt vrednic să ajung până la capătul lumii".
Şi porni fără zăbavă la drum. Sărea cu mare hărnicie şi fiecare săritură îl,apropia de ţintă cu o mie de ri *. Merse el astfel şapte zile şi şapte nopţi, în ziua a opta se simţea grozav de ostenit. Dar iată că, spre norocul lui, zări în mijlocul mării gura unei peşteri uriaşe. Intră homarul în peşteră, se odihni bine, apoi purcese iarăşi la drum, voiniceşte : la fiecare săritură lăsa în urmă o mie de ri. După alte şapte zile şi şapte nopţi, dădu peste altă peşteră, asemănătoare cu cea dintâi. Bucuros, se vârî înăuntru şi, trudit cum era, pe nesimţite îl fură somnul. Deodată se auzi de undeva un glas gros care-l făcu să tresară de spaimă :
- Cine-oi mai fi şi tu, netrebnicule ? Cum ai cutezat să intri în nara mea dreaptă ? Răspunde, dacă nu vrei să te ucid !
Homarul răspunse cu mustăţile dârdâind :
- Sunt homarul cel mare. Dar tu cine zici că eşti ?
- O-ho-ho-ho ! Eu Sunt calcanul. Dar încotro ai por-nit-o !
- Vreau să ajung la capătul lumii.
Peştera vie se zgudui ca de cutremur :
- Ha-ha-ha-ha ! Ce gând nesăbuit ! Vezi bine că ţi-au trebuit şapte zile şi şapte nopţi .ca să înoţi de la nara mţa stingă la cea dreaptă. Ascultă-mi sfatul, prichindelule, şi fă calea întoarsă.
Homarul bolborosi ceva neînţeles şi, suflând nori de spumă, porni cu mare grabă îndărăt.
După ce homarul se mistui în depărtări, calcanul se gândi : „Sunt cea mai mare şi mai puternică făptură. Pentru mine totul e cu putinţă. Cine-i mai vrednic ca mine să ajungă la capătul lumii ?"
Şi porni la drum fără să mai piardă vremea, înota fără răgaz şapte zile şi şapte nopţi. În ziua a opta îi apăru sub el fundul mării şi se ivi din ape un ţărm alb de nisip moale şi întins ca-n palmă. Se odihni calcanul acolo, apoi se avântă iarăşi la drum. După ce înotă alte şapte zile şi şapte nopţi, dădu de un alt ţărm, la fel cu celălalt. Istovit, calcanul se întinse pe ţărmul moale şi albicios şi aţipi numaidecât. Deodată răsună un glas atât de puternic, încât marea.se învolbură ca de furtună :
- Hei, tu, nepoftitule, cum ai îndrăznit să te sui pe spinarea mea ?
Calcanul începu să tremure şi strigă înspăimânţat:
- Eu sunt calcanul. Dar tu cine eşti ?
- Eu sunt caracatiţa. Ce vânt te-aduce pe-aici ? întrebă caracatiţa pe un ton batjocoritor, şi deodată îl învălui pş calcan într-un nor negru.
- Am pornit spre capătul lumii.
- Ha-ha-ha-ha, ce nerozie ? Cum a putut să-ţi treacă prin minte una ca asta ? Pluteşti de şapte zile şi şapte nopţi într-una şi tot n-ai trecut de spinarea mea. Mai bine părăseşte gândul ăsta prostesc, până nu e prea târziu.
Calcanul de mare nu răspunse nimic. Se întoarse cu coada spre caracatiţă şi porni înapoi, spre casă.
-----------------------------
1. Pasăre măiastră.
2. Ri - unitate de măsură japoneză ; este egală cu î."24 metri.