Demult, demult de tot. trăia o fată care se numea O-Kiku. Odată, pe când trecea ea pe câmpul din spatele caâei, văzu în pământ o groapă mare, adâncă şi întunecoasă. Se miră nespus, fiindcă până atunci nu mai văzuse groapa aceea. De unde să se fi ivit oare ? O-Kiku se aplecă deasupra gropii şi privi în adâncuri. Dar acolo era beznă şi nu se zărea nimic. Minată de curiozitate, fata cobori în groapă şi nimeri în împărăţia subpământeană.
Merse O-Kiku, străbătu cale lungă, iar pe marginea drumului văzu crescând flori minunate, cum nu se.aflau pe pământ. Merse ea cât mai merse, şi deodată văzu ridi-cându-se înaintea ei nişte porţi negre. Bătu în poartă : cioc, cioc, cioc î îi ieşi în întâmpinare un flăcău frumos, dar cu chipul palid şi străveziu. Parcă n-avea nici o picătură de sânge în obraji. Flăcăul o pofti să intre.
- Mă numesc Taro cel de Foc, îi spuse el. iar aceasta este împărăţia Focului. Tatăl meu a fost stăpânul acestei împărăţii, dar el a murit şi din clipa aceea duhurile care sălăşluiesc pe aici nu-mi mai dau pace. Îndur chinuri cumplite, fără seamăn, şi nu ştiu dacă voi scăpa vreodată de ele...
Fetei i se făcu milă de Taro cel de Foc şi rămase cu el. A doua zi dimineaţa, tânărul se pregăti de plecare şi-i porunci :
- Nu cumva să-ţi treacă prin minte să te uiţi încotro mă duc. Aşteaptă-mă în odaia aceasta şi să nu ieşi nicăieri de-aici.
Dădu în lături fusuma1, apoi c trase după el şi se pierdu în odăile casei.
Din camerele cele mai depărtate începu deodată să străbată un zgomot năprasnic, asemănător cu un răcnet de fiare. O-Kiku nu se mai putu împotrivi ispitei şi privi pe furiş. Dar ce-i fu dat să vadă ? O ceată de duhuri înfricoşătoare îl dezbrăcaseră pe tânăr până la piele, îl legaseră de o vergea de fier şi-l atârnaseră deasupra unei vetre uriaşe. Tânărul se închircea întruna deasupra flăcărilor, iar când văzu că nu mai are într-însul aproape nici o picătură de viaţă, căpetenia duhurilor porunci : - Pentru astăzi, ajunge !
Fata mai-mai să-şi piardă minţile de groază, împinse fusuma la loc şi fugi în odaia ei. A doua zi dimineaţa, Taro îi spuse :
- Din nou voi fi nevoit să-mi petrec ziua în odăile depărtate ale casei. Mi-e teamă că te plictiseşti aici, în singurătate. Plimbă-te, aşadar, prin grădină, vei avea ce să vezi acolo. Iată, ţine aceste treisprezece chei de la treisprezece cămări. Douăsprezece poţi să le deschizi, dar în cea de-a treisprezecea nu cumva să intri. Răposatul meu tată ne-a oprit cu străşnicie s-o deschidem. Eu însumi n-am pătruns niciodată acolo. Ai grijă, să nu-mi încâlci porunca.
Spunând acestea, Taro cel de Foc îi dădu fetei legătura cu chei negre şi porni din nou spre odăile îndepărtate.
O-Kiku ieşi în grădină cu sufletul îndurerat. Acolo se rânduiau una lângă alta treisprezece cămări de piatră. Bata dori să vadă ce se ascunde în ele. Descuie cu cheia cea dintâi cămară. Şi, de cum văzu ce se afla acolo, uită toate grijile, în cămara aceea tocmai se sărbătorea Anul nou1. O mulţime de omuleţi cât degetul, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, împodobeau cu panglici brazii de Anul nou, iar puzderie de fetiţe mărunţele, în chimonouri strălucitoare, îşi aruncau una alteia mingi cu pene. Era o veselie şi o larmă nemaipomenită.
În ce-a de-a doua cămară era februarie. Prunii înfloreau răspândind o mireasmă ameţitoare. Băieţaşi de-o şchioapă înălţau în vânt zmeie de hârtie.
Dar ce credeţi că se. afla în cea de-a treia ?! Acolo tocmai întâmpinau sărbătoarea înfloririi piersicilor - Fetiţe, cât degetarul, frumos îmbrăcate şi pline de veselie, îşi legănau în braţe păpuşile cât un bob de mazăre.
În cea de-a patra cămară, lumina soarele de aprilie. Pitici cu bărbi cărunte, ţinându-şi nepoţeii de mână, îi duceau solemn către templu, unde se sărbătorea ziua naşterii lui Buda 3.
Da într-a cincea ? O-Kiku abia aştepta să vadă ce e acolo. Era un mai însorit şi călduros. Sub cerul albastru se legănau o mulţime de peşti pestriţi4, iar o puzderie de prichindei, cântând cu vâioşie, aşterneau pe case irişi
- Sărbătoarea înfloririi piersicilor are loc la 3 martie. Este în acelaşi timp sărbătoarea fetelor (Hina-Maţuri). În această zi fetele îşi fac vizite reciproce. Pe răftuleţe anume amenajate se expun păpuşile (hina), reprezentând dregători şi dame de curte, luptători şi orchestre de muzicanţi etc.
Înfloriţi, în odăile împodobite sărbătoreşte se vedeau soldaţi-jucărie, cât unghia de mari.
În cea de-a şasea cămară, soarele lumina şi mai aprins. La malul unui râu limpede, fete pitice spălau rufele cu mare hărnicie, iar dincolo de râu se întindeau câmpurile de qrez. Ţărani şi ţărănci atât de mici, încât i-ai fi putut lua în căuşul palmei, cântau cântece voioase, sădind rânduri, rânduri, tulpiniţele fragede de orez.
O-Kiku descuie uşa celei de-a şaptea cămări şi văzu un cer limpede, înstelat. Era seara „întâlnirii celor două stele" 1. Copii piticilor legau de frunzele bambusului fâşii subţiri de hârtie colorată, purtând inscripţia „Râul celest", şi multe alte podoabe.
Săturându-se de privit, O-Kiku, deschise şi cea de-a opta bămară. Acolo era noaptea lunii pline de toamnă. Prichindeii priveau cu îneîntare luna luminoasă, iar în faţa lor, pe măsuţe, se aflau tot felul de bunătăţi, grămezi de mere şi de pere, nu mai mari decât fragii de pădure. Luna, semănând cu o tavă rotundă, aurită, se uita ţintă din cer la pâiniţele de orez.
O-Kiku îşi aruncă ochii în cămara a noua. Acolo totul era roşu şi auriu. Sprijinindu-se în toiege, piticii se plimbau a'gale prin munţi. Ba se ridicau pe povârnişuri, ba coborau în văile adinei, bucurându-se de frumuseţea arţarilor poleiţi de toamnă.
La sărbătoarea Tanabata, copiii pictează pe fâsii de hârtie colorată inscripţii şi versuri pe tema sărbătorii. Tuşul cu care scriu îl dizolvă în rouă dimineţii. Fâşiile cu inscripţii le prind pe ramuri de bambus, iar în a patra zi aceste ramuri se aruncă în râu.
Veni rândul celei de-a zecea cămări. Acolo era octombrie. Căţăraţi în pomi, piticii scuturau din răsputeri crengile şi o grindină de castane coapte cădeau pe jos. Era o plăcere să priveşti cum le culeg în coşuri odraslele piticilor.
O-Kiku descuie cămara a unsprezecea. O întâmpină un vânt rece. Întreg pământul era acoperit cu dantela gingaşă a celei dinţii brume. Sub streşini atârnau legături de ridichi şi hurma * uscate. Ţărani mititei treierau orezul, bucuroşi de recolta bogată.
În cămara a douăsprezecea era împărăţia zăpezii: Oriunde te uitai nu vedeai decât nămeţi mari. Plini de veselie, copiii se jucau cu bulgări şi făceau oameni de zăpadă.
Şi iată cea din urmă cămară... Fata îşi aminti că Taro cel de Foc o oprise cu străşnicie să deschidă uşa a treisprezecea. Strângea în mâini, şovăind, cheia neagră... Ii era oprit să intre, dar tare ar mai fi râvnit să încalce porunca. Să deschid sau ba ? Se apropia pas cu pas de uşă, parcă ar fi atras-o o putere nevăzută.
În cele din urmă, fata vârî cheia în broască şi voi s-o răsucească. Broasca ruginise, dar după ce se strădui o vreme izbuti s-o descuie. Cămara aceasta nu semăna cu celelalte. Nu se aflau înăuntru nici pitici, nici privelişti minunate. Uitându-se eu luare-aminte, văzu aşezat într-o firidă un sipet lăcuit în negru. Curioasă, se apropie şi săltă capacul.
În sipet erau două globuri roşii, ca de sticlă, dar moi la pipăit. Ce să fi fost oare ? Nedumerită, O-Kiku luă sipetul sub braţ şi ieşi iute din căinară. Soarele se ridicase sus pe cer. Fetei i se făcu sete. Prin grădină curgea un pârâiaş. O-Kiku se aplecă deasupra lui şi bău o gură de apă. În apa limpede, ca într-o oglindă de cleştar, se-răs-frmgeau copacii de pe mal, iar îhtr-unul din ei văzu mişcâînd ceva lung şi pestriţ... Înălţă capul şi băgă de seamă că un şarpe mare se încolăcise în jurul pomului, uitându-se la ea cu ochi strălucitori.
Pierzându-şi cumpătul, O-Kiku sări, peste pârâu şi o luă la fugă. În clipa aceea sipetul se deschise şi unul dintre globuri se rostogoli în râu. Fugind înfricoşată, fata nici nu luă aminte la ce s-a întâmplat.
Intră în casă, unde o întâmpină Taro cel de Foc. Fata îi povesti câte minunăţii văzuse în cele douăsprezece cămări, dar despre cea de-a treisprezece nu-i pomeni nimic.
Tânărul o asculta şi zâmbea. Deodată se stârni un tropot şi o gălăgie înspăimântătoare. Din adâncurile casei se revărsă o ceată întreagă de duhuri. O-Kiku începu să tremure, însă demonii i se închinară spunându-i :
- Datorită ţie am regăsit unul dintre ochii căpeteniei noastre. Şarpele ne-a povestit totul. Căpetenia a poruncit să vă înfăţişaţi amândoi înaintea lui.
Demonii îi călăuziră pe Taro şi pe fată la marea lor căpetenie, în fruntea acestuia strălucea un singur ochi, luminând ca un foc roşu. În locul celui de-al doilea ochi nu era decât o scobitură neagră.
- Îţi datorez mulţumire şi recunoştinţă, grăi căpetenia, aplecându-şi coarnele în .faţa ei. Cu câteva zeci de ani în urmă, între muie şi răposatul părinte al lui Taro s-a iscat o gâlceavă amarnică. Părintele lui Taro mi-a răpit atunci amândoi ochii. Multă vreme am umblat orb, bâjbâind ca vai de lume. Drept răzbunare, îl chinuiam pe Taro fără milă. Dar astăzi am avut o bucurie negrăită : mi-am redobândit unul dintre ochi. Dă-mi-l înapoi şi pe celălalt, în schimbul lui, vă voi dărui tot ce vreţi.
Taro cel de Foc asculta şi nu pricepea nimic. O întrebă nedumerit pe fată :
- Oare nu mi-ai ascuns nimic ?
- Ba, drept să-ţi spun, am încălcat porunca ta şi am descuiat, cea de-a treisprezecea cămară. În ea am găsit un sipet negru cu două globuri roşii. Nu ştiam că sunt chiar ochii căpeteniei duhurilor. Am luat sipetul cu mine, dar văzând şarpele, acolo lingă pârâu, m-am înspăimântat şi un glob mi-a căzut în apă.
Căpetenia duhurilor nu mai putea de bucurie :
- Iată-l ! Acesta este celălalt ochi al meu ! Dă-mi-l înapoi, rogu-te !
Fata îi dădu căpeteniei cel de-al doilea glob roşu, iar mai-marele duhurilor şi-l potrivi îndată în scobitura neagră de sub frunte. Ochii lui scânteiau acum ca două focuri purpurii. Plin de mărinimie, el îi răsplăti pe O-Kiku şi pe Taro cel de Foc cu daruri bogate.
Tânărul se însura cu fata şi trăiră mulţumiţi, căci puteau să privească în fiecare zi toate anotimpurile.
Vă doresc fericire ! Vă doresc fericire !
....................
1 Fusuma - perete care desparte odăile în casele japonezilor. Este făcut din rame .de lemn cu nervuri, lipite cu hârtie pe ambele părţi.
2 „Noaptea lunii pline de toamnă" se serbează în luna august ; în Japonia este foarte popular obiceiul „privirii lunii".
3 Ziua de naştere a lui Buda se sărbătoreşte la 8 aprilie.
4 La 5 mai, în Japonia, este sărbătoarea băieţilor. Lângă casele în care sunt băieţi mici, se atârnă în vârful ,unor prăjini crapi de hârtie. Crapul, înotând contra curentului, este considerat simbol al dârzenie. Acoperişurile caselor, în scopuri magice, sunt presărate cu irişi înfloriţi şi pelin negru, casa mare este decorată cu steaguri, de care sunt prinse figurine reprezentând luptători.
1 în Japonia veche, Anul nou era o dată de tranziţie (sfârşitul lui ianuarie - începutul lui februarie), fiind considerat drept prima zi a primăverii. În aqeastă zi, în faţa caselor se pun ramuri de pin şi tulpini de bambus, - simboluri ale longevităţii şi duratei se organizează jocuri.
2 „Noaptea lunii pline de toamnă" se serbează în luna august ; în Japonia este foarte popular obiceiul „privirii lunii".
1 Seara „întâlnirii celor două stele" (Tanabata) - are loc la 7 iulie. Conform unei legende vechi, numai în această seară, (3 singură dată pe an, se întâlnesc„ pe cele două maluri ale „râului celest" (Calea Lactee), cele două stele îndrăgostite una de alta : Torcătoarea (Vega) şi Ciobanul (Altair). Coţofenele întind atunci un pod peste „Râul celest", pentru a veni în ajutorul îndrăgostiţilor.