AnnaE
#0

HENRIK IBSEN

O CASĂ DE PĂPUŞI

PIESA IN TREI ACTE (1879)

 

Personajele

 

ACTUL I

 

AVOCATUL HELMER

NORA, soţia lui

DOCTORUL RANK

DOAMNA LINDE

AVOCATUL KROGSTAD

CEI TREI COPII AI LUI HELMER

ANNE-MARIE, bonă la soţii Helmer

SERVITOAREA

UN COMISIONAR

 

(Acţiunea se desfăşoară

în locuinţa familiei Helmer).

(Un interior confortabil, mobilat cu gust, fără însă a fi lu­xos.

In dreapta, în fund, o uşă dă în antreu ; o altă uşă în fund, la stînga, dă în biroul lui Helmer. Intre aceste două uşi, un pian.

In mijlocul peretelui din stînga, o uşă şi mult mai în faţă, spre scenă, o fereastră. Lîngă fereastră, o masă rotundă cu fo­tolii şi o, canapeluţă. Pe peretele din dreapta, ceva mai spre fund, o uşă şi, pe acelaşi perete, mai spre primul plan, un şemineu cu două fotolii şi un balansoar în faţă. între şemineu şi uşa la­terală, o măsuţă. Pe pereţi, gravuri de aramă. O etajeră cu obiecte de porţelan şi alte bibelouri ; o bibliotecă micuţă cu cărţi legate luxos. Covoare pe podea ; foc în sobă. Zi de iarnă.

Se aude soneria în antreu ; apoi cum se deschide uşa. Nora intră în cameră, fredonînd voioasă ; e îmbrăcată cu pălărie şi palton ; duce multe pachete, pe care le aşază pe masa din dreapta. Lasă după ea iişa de la antreu deschisă. Se vede prin uşa des­chisă un comisionar aducînd un pom de Crăciun şi dînd un coş servitoarei care a deschis.)

NORA : Helene, ascunde pomul de Crăciun. In nici un caz să nu-1 vadă copiii pînă deseară, cînd va fi împodo­bit. (Către comisionar, scoţîndu-şi portmoneul.) Cît face ?

COMISIONARUL : Cincizeci de ore.

NORA : Poftim o coroană. Nu, păstrează restul.

(Comisionarul mulţumeşte şi pleacă. Nora închide uşa. Continuă să zîmbească plină de mulţumire în timp ce-şi scoate paltonul şi pălăria. Scoate din bu-

ililM'l

zunar o pungă cu praline şi mănîncă vreo două ; pe urmă, se apropie cu precauţie şi ascultă la uşa birou­lui lui Helmer.)

A, e acasă.

(Fredonează   din  nou,   îndreptîndu-se  spre  masa din dreapta.)

HELMER (din camera lui) : Cine ciripeşte acolo ? Cio-cîrlia mea ?

NORA  (pe cale să deschidă un pachet) : Da, ea e.

HELMER : Şi cine zburdă pe-acolo ? Veveriţa mea ?

NORA : Da.

HELMER : Cînd s-a întors veveriţa mea ?

NORA : Chiar acuma. (Bagă punga de praline în bu­zunar şi se şterge la gură.) Torvald, vino să vezi ce cum­părături am făcut.

HELMER : Nu mă deranja. (îndată apoi deschide uşa şi priveşte avînd încă tocul în mină.) Cumpărături ? Asta numeşti tu cumpărături ? Atîtea ? Rîndunica mea, cum scapă în oraş, iarăşi aruncă banii pe fereastră.

NORA : Dar, Torvald, anul acesta putem şi noi să fa­cem un pic de lux. Este primul nostru Crăciun fără eco­nomii.

HELMER : Bine, bine, dar nici risipă nu putem face.

NORA : Sigur, Torvald, însă un pic tot putem risipi, nu-i aşa ? Numai un pic. Tu o să ai acum un salariu mare, o să ai mulţi, mulţi bani.

HELMER : Da, dar numai după Anul Nou. Şi-apoi, am de aşteptat trei luni pînă la primul salariu.

NORA : Ei ! Pînă atunci o să ne împrumutăm.

HELMER : Nora ! (Se apropie de ea şi o trage de ure­che în glwnă.) Veşnic nechibzuită ! Presupune că astăzi mă împrumut cu o mie de coroane, pe care tu o să le ri­sipeşti în săptămîna Crăciunului, iar eu ... de Anul Nou, mă pomenesc cu o cărămidă-n cap şi... gata.

NORA (astupîndu-i gura) : Ei ! Nu fi atît de  sinistru.

HELMER : Bine, dar să presupunem că aşa s-ar întîm-

pla ; atunci ?

NORA : Dacă s-ar întîmpla aşa, mi-ar fi perfect indife­rent dacă am sau nu datorii.

HELMER : Dar oamenii de la care m-am împrumutat ?

NORA : Aia ? Cine şi-ar mai bate capul cu ei ? Nişte

străini !

HELMER : Nora, Nora, gîndeşti ca o femeie ! Să fim serioşi, Nora, tu îmi cunoşti părerile în privinţa asta ! Nici un împrumut. înrobit, ba chiar şi mai rău, e căminul clădit pe datorii. Pînă astăzi ne-am ţinut bine ; tot aşa trebuie să ne ţinem şi în puţinul timp ce mai avem de rezistat.

NORA (se duce Ungă sobă, cu jaţa spre aceasta) : Da, da, cum vrei tu, Torvald.

HELMER (apropiindu-se de ea) : Dar ce văd ? Micuţa ciocîrlie nu trebuie să-şi lase aripioarele în jos. Veveriţa mea s-a îmbufnat ? (Scoate portofelul) Nora, ce crezi că am aici ?

NORA (întorcîndu-se repede) : Bani !

HELMER : Ia-i ! (ti dă cîteva bancnote). Doamne, doar înţeleg şi eu că de Crăciun sînt destule cheltuieli într-o casă.

NORA (numărînd) : Zece ... douăzeci... treizeci... patruzeci. O, mulţumesc, mulţumesc, Torvald ; o să-mi ajungă mult timp.

HELMER : Da, aşa şi trebuie să faci.

NORA : Da, da, aşa am să fac. Vino acum să-ţi arăt tot ce-am cumpărat. Şi cît de ieftin ! Uite, aici sînt haine noi pentru Ivan  şi o sabie. Aici, un cal şi o trompetă pentru Bob. Şi aici e păpuşa cu pătuţul ei, pentru Emmy ; le-am luat de la solduri ; ea, oricum, tot le face bucăţele. Şi aici am stofă de rochie şi lenjerie pentru bonă ; bătrîna Anne-Marie ar merita mult mai mult.

HELMER : Dar în pachetul acela ce e ?

NORA {precipitat) : Torvald, nu ! Nu trebuie să vezi pînă deseară !          v

IlilM'll

HELMER : Aha ! Dar spune-mi acuma, tu, risipitoare mică, pentru tine te-ai gîndit să cumperi ceva ? rezonabil şi care ar putea să-ţi facă plăcere ...

NORA : Nu ştiu ce mi-aş dori. Dar, stai, ştii ce ? ...

HELMER :Ei?

NORA (jucîndu-se cu nasturii hainei lui, fără să-l pri­vească) : Dacă ai vrea să-mi faci ceva, ai putea să ... ai putea . . .

HELMER : Ei, hai, spune o dată.

NORA (precipitat) : Ai putea să-mi dai bani, Torvald. Doar atît cît nu te-ar stînjeni de loc ; i-aş păstra şi voi vedea pe urmă ce-mi cumpăr.

HELMER : Dar bine, Nora, totuşi...

NORA : Ba da, fă cum te rog, dragă Torvald ; te rog mult de tot. Aş putea să pun banii într-un plic frumos de hîrtie poleită şi să-i atîrn în pomul de Crăciun. N-ar fi drăguţ ?

HELMER : Cum se cheamă păsărică aia nesocotită ?

NORA : Da. Ştiu, sticlete. Dar fă cum te rog eu, Tor­vald ; aşa o să am tot timpul să mă gîndesc cum i-aş putea folosi mai bine. Vezi ce cuminte sînt ? Nu ?

HELMER (zîmbind) : Da ! Sigur, dar asta numai dacă realmente ai fi în stare să-i păstrezi, şi-apoi dacă în adevăr ţi-ai cumpăra ceva pentru tine. Numai că banii se vor irosi în casă pe tot felul de fleacuri, şi pînă la urmă tot eu va trebui să-i scot din buzunar.

NORA : Nu-i aşa, Torvald.

HELMER : Măcar de-ar fi aşa, unica şi draga mea Nora. (Cuprinzînd-o de talie.) Sticleţelului meu scump îi trebuie mulţi, mulţi bani. E de necrezut cît de costisitor este pen­tru un bărbat un sticleţel ca tine.

NORA : Cum poţi să spui asta ? Eu economisesc cît pot.

HELMER (rîzînd) : Da, ai spus foarte bine : cît poţi. Numai că nu poţi de loc.

NORA (fredonînd şi zîmbind cu aer satisfăcut) : Hm, ar trebui să ştii cît de multe cheltuieli avem noi, ciocîrliile şi veveriţele, Torvald.

HELMER : Eşti o micuţă bizară. Exact ca tatăl tău. Te zbaţi în fel şi chip să pui mîna pe bani ; dar îndată ce-i ai, îţi şi alunecă printre degete ; niciodată nu ştii ce-ai -făcut cu'ei. Ce să-i faci ? Ce să-i faci ? Trebuie să te ia omul aşa cum eşti. Asta ai moştenit-o prin sînge, Nora. Da, da. Ereditatea.

NORA : Ah, aş dori să fi moştenit multe din calită­ţile tatii.

HELMER : Eu însă nu te-aş dori niciodată altfel» Fii cum eşti acuma, dulcea şi mica mea ciocîrlie. Dar ascultă, am impresia că e ceva suspect, bizar cu tine.

NORA : Aşa par ?

HELMER : Desigur. Uită-te drept în ochii mei.

NORA (privindu-l) : Ei ?

HELMER (ameninţînd cu degetul) : Nu cumva mica mea gurmandă a făcut azi ravagii pr-in magazine ?

NORA : Vai, cum poate să-ţi treacă asta prin minte ?

HELMER : Spune drept : gurmanda mea n-a dat o raită pe la cofetărie ?

NORA : Nu, crede-mă, Torvald.

HELMER : Nici măcar cîteva dulciuri ? -     .NORA : Nu, absolut de loc.

HELMER : Nici ceva praline ?

NORA : Nu, Torvald, zău, te asigur.

HELMER : Lasă, lasă, bineînţeles, am glumit.

NORA (ducîndu-se spre masa din dreapta) : Dar nici nu mi-ar -trece prin minte să fac ceva împotriva voinţei tale.

HELMER : O, asta o ştiu prea bine ; de altfel, mi-ai şi promis. (Apropiindu-se de ea.) Hai, păstrează-ţi micile tale secrete, scumpă Nora. Deseară, cînd se va aprinde pomul, ştiu că o să le scoţi tu la iveală.

NORA : N-ai uitat, sper, să-l inviţi pe doctorul Rank ?

HELMER : Ah, ce minunat să te ştii stăpîn pe o situa­ţie sigură, să ai venituri mai mult decît suficiente. Nu-i aşa că aceste gînduri îţi dau o mare satisfacţie ?

Attachments