Gellu Naum Biografie - Viata si opera
Gellu Naum (n. 1 august 1915,[2] București, România – d. 29 septembrie 2001, București, România) a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.
Viata
Fiul poetului Andrei Naum, mort la Marașești si al Mariei (n. Ghica). Familie de origine aromana (bunicul e din Ohrida).
În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu.
Debutează cu două poezii publicate în revista Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind "parole cu caracter subversiv" pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bd. Cuza.
La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, Gellu pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.
Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit.
În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București".
Opera
De la debut (1934) Naum face parte din grupul suprarealiştilor români – alături de Virgil Teodorescu, Paul Păun, Gherasim Luca şi Dolfi Trost.
În 1935, redactează împreună cu Virgil Teodorescu, revista „Tânăra generaţie”, colaborând şi la alte publicaţii ale vremii (între care la revista „Meridian”, Craiova, apărută între 1934 şi 1945).
Primele volume de versuri:
Drumeţul incendiar (1936),
Libertatea de a dormi pe o frunte (1937),
Vasco de Gama (1940),
Culoarul somnului, (1944) se înscriu în direcţie suprarealistă, marcată şi de colaborarea cu Virgil Teodorescu (Spectrul longevităţii. 122 de cadavre, 1946),
În anii ’50 (când Naum publică mai multe cărţi pentru copii, între care Aşa-i Sanda, 1956; Cel mai mare Gulliver, 1958 şi, mai ales, Cartea cu Apolodor, 1959, al cărei succes determină continuarea din A doua carte cu Apolodor, 1964, ambele reeditate în 1979), şi în anii ’60 (Poem despre tinereţea noastră, 1960; Soarele calm, 1961), reluată însă prin seria de volume inaugurată de Athanor, 1968; (Copacul-animal, 1971; Tatăl meu obosit, 1972; Poeme alese, 1974; Descrierea turnului, 1975; Partea cealaltă, 1980).
Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ș.a.).
Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.
Unul din punctele de rezistenţă ale liricii lui Naum va fi dat, de acum înainte, de recursul la mitologii mai mult ori mai puţin subiective, aparţinând subconştientului ori tradiţiei oculte. „Fiinţa cu două aripi”, „vestitoare a comuniunilor extatice”, însoţitorii ei, „Mesagerul care tace”, „Marea Mamă”, „Marea iubită care plutea desperată pe deasupra lumii”, „Paznicul” sunt arhetipuri a căror apariţie e pusă în valoare de o întreagă recuzită simbolică şi care transcriu un substrat metafizic. Erotismul de care sunt impregnate toate poemele lui Naum este unul iniţiatic, fază şi simbol al unei comuniuni de natură superioară. Elementul fluid (multe metafore acvatice), alunecarea lumilor, gesturile liniştite, starea de hipnoză, predominantă aici, ţin de latura gravă a acestei poezii tot mai orientate către esenţe.