ÎNVÂRTE-TE, BOB DE MAZĂRE !
Trăiau odată un moş cu baba lui. Într-o dimineaţă, cei doi bătrâni se apucară să deretice prin casă. Baba mătura odaia, iar moşul bucătăria. Tot mâturând el aşa, moşul găsi într-un ungher un bob de mazăre şi tare se mai bucură :
„Babo, uite ce-am găsit,
Bob de mazăre-aurit !
Pe câmp dacă-l vom sădi,
Boabe multe-om dobândi ;
În piuă le-om macină
Şi făină vom mânca."
Se sfătuiră ei cum să facă şi să dreagă, dar bobul de mazăre lunecă printre degetele unchiaşului, căzu pe podeaua de lut şi prinse să se rostogolească. Se rostogoli, se rostogoli şi nimeri într-o bortă de şoarece.
- Prinde-l, nu-l lăsa ! striga moşul supărat. Ia te uită ce nenorocire ! Numai ce-am găsit şi noi un bob de mazăre, rotunjor şi dulce, iar el, afurisitul, s-a dus învârtin-du-se... Babo, dă-mi toporul ! «
Scos din sărite, moşneagul făcea o gălăgie nemaipomenită, înşfacă toporul, lărgi cât putu gaura de şoarece, apoi coborî fără zăbavă în vizuina 'aceea. Merse el ce merse, până se pomeni în adâiicul pământului. Porni mai departe, cintând cât îl ţinea gura :
„Bob de mazăre-aurit, Unde te-ai rostogolit ? Prin ce loc oi fi ajuns, Unde mi te-oi fi ascuns ?"
Deodată, văzu la marginea drumului un Gigio-sama de piatră.
- Gigio-sama, nu cumva ai văzut bobul meu de mazăre ? întrebă unchiasul.
- De văzut, l-am văzut, eu, însă uite care-i păcatul... L-am ridicat de jos, l-am fiert şi l-am mâncat, răspunse Gigio-sama.
- Ha-ha-ha ! Va să zică, aşa s-a întâmplat ! Atunci ce să mai vorbim... L-ai mâncat, să-ţi fie de bine. Eu mă întorc acasă.
Moşul dădu să pornească spre casă, lăsându-se păgubaş, Lui Gigio i se făcu milă de el :
- Stai niţel, moşule. Nu te las să pleci cu mina goală.
- Şi ce-ai putea tu să-mi dai ?
- Un sfat bun : mergi înainte pe drumul ăsta, până dai de nişte sioogi2 roşii. Acolo a o gospodărie de şoareci. Şoarecii tocmai se pregătesc de nuntă, pisează orezul în piuliţe. Tu dă-le o mână de ajutor. Apoi pleacă mai departe, până dai de nişte sioogi negre. Acolo e bârlogul dracilor. 6 să-i găseşti jucând arşice. Cântă de trei ori ca un cocoş, iar dracii o vor lua la fugă, şi toţi banii lor îţi vor rămâne ţie.
Moşul îi mulţumi pentru sfat şi porni la drum. Merse înainte până ce văzu nişte sioogi roşii.
- Sioogi - uşi glisante combinate din hârtie, ca şi fusuma.
- Acasă-s gospodarii ? strigă unchiaşul. Şoricioaica-mireasă, îmbrăcată iri rochie de nuntă ieşi
şi întrebă :
- Ce vânt te-aduce pe la noi, moşule ?
- Am auzit că faceţi nuntă şi am venit să vă dau o mină de ajutor la pisatul orezului.
- Păi ai picat tocmai bine, avem mare nevoie de ajutor. Hai înăuntru, moşule !
În casă, totul era rânduit cum nu se poate mai frumos. Tn cea dinţii odaie se aflau sobiţe de bronz, iar pe nişte măsuţe roşii, o mulţime de castronaşe roşii, lăcuite. Odaia a doua era plină cu halate de mătase. Erau atât de multe halate, că nici nu le puteai număra, în cea de-a treia încăpere se aflau puzderie de şoareci care pisau orez în piuliţe de aur curat, cântând de zor :
„Pisălogul saltă, bate,
Măcinăm pe săturate !
Dar când miaună pisica.
Pe toţi ne alungă frica...
Macină de zor, mireasă; Fără preget şi voioasă, Că ai mire ca un soare » Şi-i stăpân peste hambare l"
Moşul luă o piuliţă şi începu să piseze, îşi făcea treaba cu spor şi cu îndemânare. Şoarecii se bucurară grozav şi-i dăruiră două halate de mătase roşie.
Unchiaşul luă darurile, le mulţumi şoarecilor şi porni mai departe, către adâncurile împărăţiei subpământene. Merse ce merse, până dădu de nişte şioogi negre. De după ele răsuna ciocnetul arşicelor şi se auzea zdrăngănit de strune. Pasămite, dracii jucau arşice şi se veseleau. Moşul se ascunse în podul grajdului, ca să nu-l zărească tartorii. Când se făcu noapte târzie, luă vânturătoarea şi
Începu să bocăne şi să troncăne, făcând o larmă zitoare. Apoi strigă din răsputeri, aidoma cocoşului l
- Cucuriguuu ! -Dracii înlemniră :
- Fraţilor, nu mai e mult până la ziuă ! Asta a fost primul cântat al cocoşilor.
Moşul mai aşteptă puţin, apoi începu din nou să hodorogească vânturătoarea şi să cânte cucurigu.
- Valeu, iacă-tă şi-^al doilea cântat ! se speriară dracii.' Moşul nu mai zăbovi mult şi porni iar tărăboiul, stri-
glnd din răsputeri cucurigu. Dracii o sfecliră de-a binelea :
- Auziţi, au cântat cocoşii a treia oară ! Ne-am luat cu jocul şi am întârziat prea mult. Să fugim !
Lăsară banii şi se puseră pe goană, care încotro. Iar moşul coborî tiptil din pod, luă banii şi porni îndărăt spre casă.
Tare bucuroşi erau moşul şi baba ! Lepădară de pe ei veşmintele cele vechi şi prăpădite şi îmbrăcară halatele
- Acasă sunteţi ? Am venit să vă cer niscai tăciuni, s;i aţii, focul.
Se uită din prag şi rămase înmărmurită :- Să vezi şi să nu crezi ! De unde atâta bogăţie în c;v>a voastră ?
Moşul îi povesti tot, cum a fost :
- Uite-aşa şi-aşa... Ne-am pricopsit cu o mulţime
- Simt cum mă cuprinde pizma, spuse vecina. Mare noroc pe voi ! Dau fuga acasă să-l trimit şi pe moşul meu în gaura de şoarece
Alergă acasă cât o ţineau picioarele şi se apucă să măture prin odaie. Bărbatului îi porunci să măture bucătăria. Dar cu toată străduinţa lui, acesta nu găsi nici un bob de mazăre.
- Babo, spuse omul în cele din urmă, adu un bob de mazăre din sac.
Bătrâna aduse bobul şi unchiaşul îl aruncă în borta de şoarece, îşi croi apoi drum cu toporul şi nimeri sub pământ. Merse el ce merse şi, întocmai cum i se povestise, îl întâlni la marginea drumului pe Gigio-sama de piatră. Moşul îl întrebă :
- N-ai văzut cumva bobul meu de mazăre ? S-a rostogolit pe-aici.
- De văzut l-am văzut eu, dar m-au înpins păcatele să-l iau de jos şi să-l mănânc.
- Nemernicule ! se oţărî la el moşul cel lacom. Cum ai îndrăznit să înfuleci un bob de mazăre străin ? ! Auzi colo, bunătate de bob ! Cum o să răscumperi acuma paguba care mi-ai f ăcut-o ? Să-mi dai repede în schimb un maldăr de halate de mătase şi un poloboc de bani !
Gigio-sama se posomori, dar îi dete şi lui povaţa cunoscută. Moşul cel lacom porni mai departe cântând : „Bob de mazăre-ndrăcit, Unde te-ai rostogolit ? Hoţule. să-mi dai în loc Aur mult, un poloboc !"
Curând ajunse la şioogile cele roşii. Din casă se auzea întru-una : „Poc-poc-poc !". Şoarecii pisau grăunţe în piuliţele de aur, cântând cât îi ţinea gura :
„Pisălogul saltă, bate,
măcinăm pe săturate !
Dar când miaună pisica,
Pe toţi ne alungă frica...*
Moşneagul cel lacom intră în casa şoarecilor şi văzu acolo comori nemaiântâlnite. Peste tot atârnau halate de mătase roşie, pe măsuţe roşii se aflau mulţime de castro-naşe roşii, lăcuite, grămezi de bani zăceau prin colţuri. jyâoşuiui i se aprinseră ochii de poftă. „Cum aş face să pun mina pe toate aceste avuţii ? se întrebă el. Ia stai, păi e foarte simplu ! N-am decât să miaun ca pisica!", Şi începu să miaune din răsputeri :
- Miaaauu ! Miorlaaau !
Deodată se stinseră toate luminile din casa şoarecilor. Se făct! un întuneric de-ţi vârai degetele în ochi. Pieriseră ca prin minune şi casa şi şoarecii. Moşneagul dibuia cu miinile în jur, ca orbii, îşi urmă drumul aşa, pe pipăite, şi după ce merse un timp, în calea lui luci o iuminiţă şi văzu şioogile cele negre. Dincolo de ele zor-nâiau arşicele. Moşul se uită printr-o crăpătură şi-i văzu pe draci jucând de mama focului, cu grămada de bani între ei. -..Înseamnă că arătarea aia de piatră nu m-a minţit", îşi zise lacomul unchias. Şi pe furiş, să nu-l simtă încornoraţii, se sui în pod. cocoţându-se pe-o grindă.
Se făcu miezul nopţii. „Cred că a sosit clipa !" gândi moşii!. Luă vânturătoarea şi începu să facă tărăboi. Apoi s t ri «ă tare de tot:
- Hei, împieliţaţilor, a cântat cocoşul întâia oară ! Dracii rămaseră încremeniţi :
- Ce-o mai fi şi asta ?
„Merge bine treaba !" îşi zise unchiaşul, mulţumit. Şi strigă iarăşi, cât putu de tare :
- Al doilea cântat al cocoşilor !
Dracii se holbară nedumeriţi, unii la alţii :
- Aţi auzit ? Iar strigă cineva !
Moşul o luase razna de tot. „Trebuie să-i sperii zdravăn, c:-i. s-o ia la sănătoasa" se gândi el. Şi răcni asurzitor :
- Hei, voi de-acolo ! A cântat cocoşul a treia oară ! r- Al cui o fi glasul ăsta ? se mirară dracii.
- Păi şi noaptea trecută ne-a păcălit cineva, făcând pe cocoşul, şi ne-a luat toţi bănişorii !
- Se vede că nu i-au ajuns dacă a venit iar...
- Puneţi mina pe el ! Ciomăgiţi-l !
Moşul cel lacom se sperie şi lunecă de pe grinda podului, gata să cadă îri mijlocul dracilor. Dar se agăţă cu nasul de un cui şi rămase spânzurat, dând din picioare. Cu toate că era mort de frică, îl apucă râsul : „Ha-ha-ha ! Ile-he-he !". Tartorii se înfuriară şi mai tare :
- Moşneag blestemat, stai că-ţi arătăm noi ţie !
- Tu ne-ai furat banii, hoţomanule !
Şi năpustindu-se asupra lui cu bâtele, îl chelfăniră tare de tot, până-l umplură de sânge. Moşneagul scăpă cu mare greutate din ghearele lor şi porni plângând şi văicărindu-se către borta de şoarece, să iasă la lumină.
Baba, care se uita în gaură, se bucură nespus :
- Bărbăţelul meu se întoarce în halat roşu şi cântă vesel nevoie-mare ! Nu mai vreau să umblu în zdrenţe !
Zicând acestea, lepădă hainele cele vechi şi le aruncă
În foc.
Aşa se încheie povestea.
Vă doresc fericire ! Vă doresc fericire !
..................
1 Gigio - zeu, budist, personaj îndrăgit al poveştilor japoneze. Se consideră protectorul copiilor şi călătorilor. Statuia iui de piatră e aşezată adesea lângă drum. Sama - termen de reverenţă care însoţeşte numele de oameni.