eindva înlr-un sat o femeie care avea două fete : cea rnai mare, O-Cio, nu era copila ei bună, dar cea mai rnii.ă. O-liana, era carne din carnea ei.
Mama vitregă o îmbrăca pe O-Cio în zdrenţe, iar pe fiica ei bună numai în rochii scumpe. Pe propria-i copilă r, mingua şi o răsfăţa, dar pe cealaltă o bătea şi o punea la 'muncile cele mai grele. O-Tio căra apă, spăla rufe, gătea rnâiK-an?... Dar nimic nu era pe placul maşterei, care o ura oe moarte pe O-Cio, gândindu-se întruna cum ar j'ac-e bă Sviape de ea.
Intr-o zi friguroasă de iarnă, mama vitregă şi O-Hana -e încălzeau la vatră. O-Hana, care se moleşise de atâta căldura, spuse deodată :
- Vai ce cald mi s-a făcut ! Tare aş vrea să mănânc ce va rece şi bun.
-- Nu vrei puţină zăpadă l
- Zăpada n-are nici un gust, iar eu vreau ceva rece ,yi gustos.
O-Hana căzu pe gânduri şi deodată bătu din palme :
- Zmeură ! Vreau Zmeură ! Zmeură coaptă, dulce şi răcoroasă.
O-Hana era tare încăpăţânată. Dacă-şi punea ceva în minte, nu se lăsa nicicum până nu-i împlineau voia. Începu să se văicărească :
- Vreau zmeură ! Daţi-mi zmeură !
Văzând că nu-i chip s-o împace altfel, maică-sa strigă :
- O-Cio ! O-Cio, vino repede încoace !
O-Cio, care tocmai spăla rufe în curtea din dos, alergă la chemarea mamei, ştergându-şi mâinile din fugă :
- Pleacă îndată în munţi şi culege coşul ăsta plin cu zmeură ! îi porunci mama vitregă. Ai înţeles ? Dacă nu umpli bine coşul, nu cumva să mi te-arăţi acasă !
- Dar creşte oare zmeură acum, în miezul iernii ? întrebă sfioasă O-Cio,
-. Creşte, nu creşte, tu să ţii minte : dacă te întorci 'cu mâinile goale, nu-ţi mai dau drumul în casă.
Mama vitregă o îmbrânci pe O-Cio afară şi încuie uşa în urma ei.
Fata îşi puse sandalele de paie în picioarele goale, car încotro să apuce nici ea nu ştia. Iarna în munţi nu creşte zmeură. Dar nici cu mama vitregă nu te poţi pune...
Stătu ea ce stătu pe gânduri, dar pânî la urmă luă coşul şi o porni spre munţi. Era linişte deplină. Ningea cu fulgi mari. Copacii păreau şi mai înalţi, sub căciulile lor de zăpadă.
O-Cio căuta într-una zmeură pe sub zăpada rece şi se gândea : „Pare-se că mamei mele vitrege i s-a urât să mă vadă trăind pe lume, de aceea m-a trimis aici, ca să pier. Poate că e mai bine să îngheţ aici, sub zăpadă. Poate că atunci mă voi întâlni cu măicuţa mea adevărată şi voi pune capăt suferinţelor."
Pe fată o podidi plânsul. Rătăci astfel multă vreme, în neştire, fără să-şi mai aleagă drumul. Urca povârnişurile împleticindu-se şi cobora la vale cufundându-se în troiene. După o vreme, răpusă de oboseală şi de frig, se poticni şi căzu. În scurtă vreme zăpada o acoperi, înălţând deasupra ei o movilită albă.
Deodată, auzi ca prin vis cum o strigă cineva. O-Cio deschise ochii şi zări chipul unui moşneag cu barbă albă, aplecat asupra ei.
- Spune-mi, O-Cio, ce~ai căutat aici pe frigul ăsta ?
- Mama mi-a poruncit să adun zmeură coaptă, răspunse fata abia mişcându-şi buzele îngheţate. Dacă nu găsesc, nu mă mai pot întoarce acasă.
- Dar ea nu ştie oare că iarna nu creşte zmeură ? Bine, adaogă moşneagul, nu mai fi tristă. Ridică-te şi vino cu mine.
O-Cio se ridică anevoie de jos. Deodată simţi că i s-a făcut cald, iar oboseala îi pieri ca prin farmec. Unchiaşul păşea voiniceşte prin zăpadă, iar O-Cio alerga în urma lui. Deodată, minune ! înaintea ei se întindea o cărare ele nea, bine bătătorită, la capătul căreia văzu o mulţime de tufe de zmeură.
- Iată, acolo e zmeură coaptă câtă vrei, spuse moşul. Culege cât pofteşti, apoi du-te acasă.
Tufele acelea din luminiş erau încărcate cu boabe roşii de zmeură. Moşul se făcuse nevăzut. „Vai ! se'minimă O-Cio. Se vede treaba că a fost zeul ocrotitor al acestui munte, dacă mi-a venit în ajutor."
Apoi îşi împreună mâinile ca pentru rugăciune şi se înclină adânc. Umplu repede coşul cu zmeură şi alergă spre casă.
- Unde-ai găsit atâta zmeură ? se miră mama vitregă, care pesemne trăgea nădejde că n-o va mai vedea niciodată.
Bucuroasă, O-Hana se aşeză lângă vatră şi începu să mănânce repede, boabă cu boabă, alintându-se. ~~
- Vai ce gustoasă e ! Ce înmiresmată e ! Se topeşte în gură, nu alta !
- Ia dă-mi şi mie vreo câteva !
Mama vitregă gustă şi plescăi din limbă. Lui O-Cio nu-i dădură nici măcar o boabă. Dar fetei nu-i trecu prin minte să se supere. Nu prea era ea obişnuită cu bunătăţile. Curând o cuprinse osteneala. Se aşeză lângă vatră şi aţipi.
Deodată, mama vitregă se îndreptă spre ea şi, bătând tare din picior, îi strigă :
- O-Cio ! O-Cio ! Scoală-te ! Zgâlţâind-o de umeri, îi spuse apoi :
- O-Hana nu mai vrea zmeură roşie. Vrea zmeură liliachie ! Pleacă degrabă în munţi şi adună un coş de zmeură liliachie.
O-Cio se sperie :
-- Dar afară e noapte, iar zmeură liliachie nici nu se află pe lume. Rogu-te, nu mă alunga !
- Ce tot îndrugi acolo ? Eşti datoare să faci orice pentru sora ta niai mică. Cum ai găsit zmeură roşie, o să găseşti şi liliachie. Dar nu cumva să te întorci cu nrâinile goale, că-i vai de tine !
O îmbrânci fără milă pe fată şi încuie uşa în urma ei.
O-Cio porni către munţi. Făcea un pas, se oprea, mai făcea unul, apoi iar se oprea şi plângea cu amar. Totul era alb în jur, în munţi căzuse zăpadă multă. I se părea că visează. Oare nu cumva tot în vis culesese coşul acela cu zmeură ?
Se lăsă întunericul. Undeva se auzeau lupii urlând. Tremurând din tot trupul, O-Cio se lipi de un copac.
Deodată auzi o chemare înceată şi ca din pământ se ivi înaintea ei bătrânul cu barbă albă.
- Spune, O-Cio, mamei tale i-a plăcut zmeura ? întrebă el cu blândeţe.
O-Cio se uită la el şi izbucnind în plâns, şopti printre suspine :
- De astă dată mama vitregă mi-a poruncit să-i aduc zmeură liliachie...
Moşneagul se împurpura de furie. Ochii îi străluciră :
- Mi-a fost milă de tine, şi de aceea te-am ajutat
să culegi zmeură roşie. Dar femeia asta e mai rea şi mai
nesocotită decât credeam eu. Fie, am s-o învăţ minte !
Vino după mine...
Moşul porni înainte cu paşi repezi. Coborî iute da vântul povârnişul unei văi adânci, iar fata fugea, abia ţinându-se pe urmele lui.
- Priveşte, O-Cio ! Iată zmeura liliachie !
O-Cio se uită şi mai să nu-şi creadă ochilor. Zăpada din jur ardea cu flăcări violete. Pretutindeni se vedeau boabe mari şi strălucitoare de zmeură liliachie. O-Cio, culese cu teamă câteva boabe. Nici pe fundul coşului boabele nu-şi pierdeau lumina lor liliachie.
O-Cio umplu coşul şi fugi cât o ţineau picioarele spre casă. Munţii se dădură la o parte ca să-i facă loc. Într-o clipă rămaseră departe, îri urmă, şi O-Cio se pomeni în pragul casei. Ţînând în mâini coşul 'cu zmeură ca pe ceva înspăimântător, strigă cât putu de tare :
- Mamă, deschide ! Am găsit zmeură liliachie !
- Ia te uită ! Zmeură liliachie ! se miră mama vitregă nevenindu-i să creadă.
Pasămite .crezuse că pe O-Cio au mâncat-o lupii şi când colo nu numai că ea se întorsese vie şi nevătămată, dar adusese şi un coş cu zmeură : zmeură liliachie, cum nu se mai află pe lume. Deschise uşa, lăsând-o pe fată să intre.
O-Hana se apucă să înfulece la zmeură :
- Vai ce bună e, ee gustoasă e ! Gustă şi tu măicuţa... Cred că nici zeii nu mănâncă asemenea" fructe dulci şi înmiresmate.
Îşi umplură amândouă gura. Cuprinsă de teamă, O-Cio înce-rcă să le oprească pe soră şi pe mama vitregă :
- Măicuţă, surioară, prea sunt frumoase fructele astea, prea luminează ciudat... Mi-e teamă că nu e lucru curat, nu mai mâncaţi din ele !
Dar O-Hana strigă la ea :
- Tu, una, cred că te-ai săturat mâncând dintr-astea, acolo, în pădure. Dar pesemne că nu ţi-a ajuns, şi-ai vrea să le mănânci şi pe-ale noastre ! Ba mai puneţi pofta-n cui !
Luându-se după O-Hana, mama vitregă o alungă pe fată din odaie şi nu-i dădu să guste nici măcar o boabă.
Dar n-apucară mama vitregă şi O-Hana să sfârşească de mâncat zmeura, că începură deodată să se facă liliachii, tot mai liliachii, iar către ziuă muriră amândouă.
Când ii veni vremea, O-Cio se mărită şi avu doi copii. Multă zmeură roşie, coaptă, culegeau copiii de prin munţi, însă pe timp de iarnă nimeni n-a mai găsit zmeură coaptă sub zăpadă.