PERSONAJELE:
CHIŢIMIA I – 40 de ani.
CHIŢIMIA II – 20 de ani.
VICĂ – soţia lui CHIŢIMIA I – 40, iar apoi 20 de ani.
PROFESORUL – 45-50 de ani.
JAPONEZUL – 35 de ani.
FILOSOFUL – 45-50 de ani.
PARTEA I.
O cameră oarecare, neîngrijită şi fără gust mobilată – camera salon a familiei CHIŢIMIA I. Un glasvand, deschis aproape tot timpul, desparte acest salon de dormitor, care va fi plasat în fundul scenei. În dormitor se află o oglindii, două noptiere şi un pat foarte larg în care doarme, acoperita până peste cap cu plapuma, VICĂ. CHIŢIMIA I, tip cu figura decavată, vizibil marcat de o înceată şi sigură degradare morala, îmbrăcat într-un halat de casa jerpelit, stă la masă, în salon, şi cercetează nişte hârtii, trăgând aprig din ţigară. În acest timp, bombăne, fluieră, geme, trânteşte scaunul. Vică se trezeşte şi scoate de sub plapumă un cap acoperit cu păr roşcat, pus pe moaţe. E slabă şi urâtă.
VICĂ (cu glas suferind): Eu nu am dreptul să dorm în casa asta? (Nu i se răspunde.) Întreb: eu nu am dreptul să dorm în rasa asta? Există, în general, dreptul de a dormi?
CHIŢIMIA I (cu silă): Probabil că există, dar nu e scris nicăieri. Adică nu suntem obligaţi să-l respectăm.
VICĂ: Ce vrei să spui cu asta?
CHIŢIMIA I: Nimic în plus.
VICĂ: De ce de nu ştiu câte ore te foieşti prin casă şi mă laşi să dorm? (Plânge.) Dacă tu ai avea servici şi ai munci, eu nu te-aş lăsa pe line să dormi? Nu te-aş lăsa?
CHIŢIMIA I: Probabil că nu.
VICĂ: Ba da! Te-aş lăsa. Eu nu sunt câine, ca tine! Nenorocitule!
CHIŢIMIA I (nu recepţionează insulta, îşi vede mai departe de ale lui. Apoi i se adresează pe un ton duios): Fetiţă scumpă şi dulce, nu vrei tu să-mi faci o cafeluţă bună şi aromată, aşa cum numai tu ştii să faci?
VICĂ (se ridică din pat; nu mai e supărată pe el): Ba da. Am să-ţi fac. (Îşi pune un capot, vine lângă el şi-l mângâie pe păr.) Scumpul meu, iar te-ai sculat cu noaptea-n cap şi iar te-ai îngropat în hârtii. Ţi-a venit vreo idee? (El nu răspunde.) Tu, când n-ai somn, înseamnă că eşti chinuit de idei. Nici un chin nu e mai groaznic decât chinul celui care gândeşte o idee. Care o gândeşte sau o pândeşte – tot aia. (E nedumerită că el nu-i răspunde.) Mă duc să-ţi fac cafeluţa. (Dar nu se duce, continuă să pălăvrăgească.) Azi iau salariul şi am să fac diferite cumpărături, deci voi întârzia circa o oră. Vreau să-ţi fac o surpriză: să-ţi cumpăr o haină pentru seară. Luna viitoare am să-ţi cumpăr un pantalon şi atunci poate că ieşim şi noi, în sfârşit, undeva, într-o seară. În viaţa ta n-ai ieşit şi tu seara cu mine în oraş. Ziua nu ieşi pentru că munceşti, noaptea nu ieşi pentru că gândeşti… Poate mergem şi noi la un teatru. Am auzii că se joacă o comedie foarte drăguţă. A văzut-o o colegă de birou şi mi-a zis c-a râs o dată acolo, în sală, şi-a mai râs şi a doua oară acasă, când şi-a adus aminte. Ştii ce mi-a spus tipa? Că râsul dezvoltă plămânii, e o descoperire ştiinţifică de ultimă oră. Apropo de colegă: ieri, o colegă de birou a venit şi ne-a anunţat… (Se abţine să spună mai departe. El o priveşte lung, cu ură şi dispreţ.) Gata, dragul meu, ştiu că am spus prostii şi banalităţi, dar am făcut-o anume ca să-ţi mai alung glodurile. în ultimul timp eşti foarte chinuit şi mi-e milă de line. Mă duc să fac cafeluţa. (Pleacă în bucătărie. Chiţimia I continuă să răscolească prin hârtii. La un moment dat găseşte una şi strigă.)
CHIŢIMIA I: Asta e!
VICĂ (din bucătărie): Ai găsit ceva important?
CHIŢIMIA I: Da, am găsit exact ceea ce mă interesa. Bravo! Profesorul se va bucura nemaipomenit. E o schemă teribil de importantă. Ultima chichiţă care ne ţinea pe loc.
VICĂ (vine cu ceaşca de cafea spre el, se împiedică şi varsă puţin pe covor; întâmplarea o face să încremenească de spaimă): Am vărsat puţină cafea pe covor…
CHIŢIMIA I (îşi iese din minţi): Întotdeauna trebuie să verşi tu cafeaua pe covor! Întotdeauna! Parcă eşti blestemată!
VICĂ (dezolată): M-am împiedicat…
CHIŢIMIA I: Şi de ce trebuie să te împiedici? Unde scrie că trebuie să le împiedici tocmai atunci când îmi aduci mie cafeaua?
VICĂ (plânge): Ah, Doamne, viaţa mea e un infern! Toată lumea are voie să se împiedice, numai eu nu am voie! Orice femeie de pe lume are voie să verse cafeaua, numai eu nu! (Indignată.) De ce?
CHIŢIMIA I (sufocat de mânie): Îţi interzic să-mi pui astfel de întrebări! Îţi interzic!
VICĂ: Foarte bine! Şi-aşa nu eşti niciodată în stare să-mi dai un răspuns ca lumea. Ca să te pedepsesc, am să beau restul cafelei.
CHIŢIMIA I: Foarte bine. Eu cafea vărsată nu beau.
VICĂ: Cu pretenţiile astea ale tale n-ai să ajungi departe. Să-ţi intre bine în cap! (Pauză. Ea bea cafeaua. El răsfoieşte hârtiile de pe masă.)
CHIŢIMIA I (înveselindu-se brusc): Anonima pe care i-am trimis-o ieri proprietăresei şi-a atins ţinta.
VICĂ: Dar ce-ai scris în ea?
CHIŢIMIA I: C-am văzut-o alaltăieri seara pe fiică-sa sărutându-se cu unul pe ploaie.
VICĂ: Alaltăieri seara n-a plouat.
CHIŢIMIA I: N-are importanţă. Important e că maică-sa a bătut-o de-a rupt-o. Demult aveam boală pe fâţâita aia.
teatru audio Ion Baiesu gasiti aici.......https://latimp.eu/?s=ion+baiesu