AnnaE
#0

Comedie într-un act

 

  PERSONAJELE:

  BARTOLOMEU CAPRĂ – pensionar, fost magistrat, 80 de ani.

  HOŢUL – 30 – 40 de ani.

  MARIOARA – femeia de serviciu a blocului, 35 – 40 de ani.

 

  Apartamentul lui Bartolomeu Capră, compus din două încăperi, nedespărţite prin nimic. Mobile vechi: un pat, o masă, nişte fotolii, un scrin. La ridicarea cortinei, încăperea e cufundată în penumbră. După un timp, dinspre balcon intră, pe fereastra deschisă, o umbră. E umbra unui bărbat care se strecoară pe vârful picioarelor, aplecat, cu vădite intenţii răufăcătoare. El adună repede diferite lucruri din încăpere, după care se îndreaptă spre fereastră, cu gândul să dispară. În clipa aceea, din spatele unui fotoliu apare statura mărunţică a pensionarului Bartolomeu.

 

 

 

  BARTOLOMEU (urlând fioros): Stai! (Hoţul încremeneşte.) Mâinile sus! (Hoţul lasă sacoşa jos şi ridică mâinile.) Nu mişca! Dacă mişti, trag!

  HOŢUL (tremurând de frică): Domnule, nu trageţi!

  BARTOLOMEU: De ce să nu trag?

  HOŢUL: Pentru că nu mă mişc. Observaţi, vă rog, cu atenţie, că nici măcar un firişor de păr nu mi se mişcă. Nu trageţi, că nu fug. Lăsaţi pistolul jos.

  BARTOLOMEU: Care pistol? (Aprinde lumina. Cei doi se privesc cu o lacomă curiozitate.) Vezi bine că nu am nici un pistol. Te-am somat din prudenţă. Ia loc.

  HOŢUL (se aşază, prudent): Mulţumesc.

  BARTOLOMEU (se învârte în jurul hoţului, studiindu-l): După cât îmi dau seama, dumneata ai intrat în casa mea cu intenţia evidentă de a făptui un rapt material.

  HOŢUL: Poftim?

  BARTOLOMEU: Adică de a fura.

  HOŢUL: Exact.

  BARTOLOMEU: Ce-ai furat?

 

  HOŢUL: Ce-am apucat. (Caută în sacoşă.) O cămaşă, o pereche de ciorapi şi una de cârnaţi. Cârnaţii erau pe balcon, i-am luat mai mult pentru poftă. Sunt de casă?

  BARTOLOMEU: Făcuţi de mâna mea.

  HOŢUL: Pot să gust?

  BARTOLOMEU: Te rog.

  HOŢUL (după ce muşcă din cârnaţi): Delicioşi.

  BARTOLOMEU: Nu sunt prea picanţi?

  HOŢUL: Nu. Tocmai potriviţi.

  BARTOLOMEU (se plimbă în jurul hoţului, îngândurat): Deci, asta ai considerat dumneata de cuviinţă să furi din casa mea: o cămaşă, nişte cârnaţi şi o pereche de ciorapi. Care, între noi fie vorba, sunt purtaţi şi uzaţi. Recunoşti?

  HOŢUL (speriat): Recunosc.

  BARTOLOMEU: Va să zică… (Îl întrerupe o ciocănitură. Către uşă.) Cine-i?

  MARIOARA (de afară): Eu sunt, Marioara.

  BARTOLOMEU (către hoţ): Ascunde-te. E femeia de serviciu. (Către Marioara.) Ce doreşti?

 

  MARIOARA (care a intrat fără să fie poftită): Domnule Bartolomeu, am să vă pun o întrebare.

  BARTOLOMEU: Poftim.

  MARIOARA: A intrat cumva cineva la dumneavoastră? Mă refer la o persoană.

  BARTOLOMEU: Pe unde?

  MARIOARA: Pe fereastră.

  BARTOLOMEU: Exclus!

  MARIOARA: Grozavă chestie. Vecina a văzut adineaori un hoţ urcând pe burlan către etajul unu. Dacă la dumneavoastră n-a intrat, dacă la doi n-a intrat, atunci unde s-a dus? Că doar nu s-a urcat la cer?!

  UARTOLOMEU: De ce nu?

  MARIOARA: Va să zică, dumneavoastră credeţi că putea să se urce la cer?

  BARTOLOMEU: De ce nu?

  MARIOARA: Bravo! Şi ne mai mirăm că se întâmplă atâtea calamităţi naturale. (Iese.)

  BARTOLOMEU (către hoţ): Ia loc, te rog. (Hoţul se aşează în fotoliu.) După cum ai observat, nu am demascat prezenţa dumitale în locuinţa mea.

  IIOŢUL: Mulţumesc.

  BARTOLOMEU: Dealtfel, tipa nu merita această confidenţă. E cam grosieră. Ar fi început să urle… Se aduna lumea… venea miliţia…

  HOŢUL (îşi face cruce): Doamne fereşte!

  BARTOLOMEU: Dacă voi chema miliţia, o voi face discret şi telefonic. Dar dă-mi voie să te întreb, monşer, dacă nu te superi: pentru asta te-ai urcat dumneata pe un burlan până la etajul unu, pentru asta ai escaladat un balcon şi ţi-ai riscat libertatea? Pentru o cămaşă şi nişte cârnaţi?

  HOŢUL: Şi o pereche de ciorapi…

pentru teatru audio Ion Baiesu da-ti click aici......https://latimp.eu/?s=ion+baiesu