AnnaE
#0

     Trăiau odinioară într-un bordei ca vai de lume, vechi şi povârnit, un moş cu baba lui. Erau săraci lipiţi păniân-tului. Singura lor avuţie era un căluţ, dar şi acestuia îi pusese gând rău un hoţ nărăvit de prin împrejurimi.

     Într-o seară, hoţul tocmai se pitulase în ogradă şi aştepta să adoarmă stăpinii...

     Era o vreme de toamnă, păcătoasă. Ploua cu găleata, iar acoperişul bordeiului se găurise de tot. Într-un ungher picura apa molcom, plici-plici, într-altul curgea de-a bi-nelea. Bătrânii îşi tot mutau aşternuturile dintr-un colţ ,în celălalt, fără să-şi afle scăpare nicăieri : ploaia răzbea peste lot.

     - Of, cumplită dihanie mai e Plici-Pâici ăsta. se văicări baba. Mai rea decit tigrul, mai nesăţioasă decât lupul.

     - Aşa e, răspunse unchiaşul nu e pe lume fiară mai fioroasă că ea. Nicăieri nu-ţi găseşti tihna de răul ei.

     Sub fereastră se aciuise un lup flămând, care îşi făcuse socoteala să-i mănânce pe stăpânii colibei îndată ce vor stinge opaiţul şi vor aţipi. Auzind însă vorbele bătrânilor, blana i se zbârli de frică,

     - Credeam că pe meleagurile astea un hălăduieşte o fiară mai puternică decât mine, îşi zise. Dar uite că s-a pripăşit necruţătorul Plici-Plici... Cel mai bine ar fi s-o iau la sănătoasa cât mai am timp !

     Lupul făcu o săritură şi o rupse la fugă mâncând pământul. Hoţul de cai, care pândea prin apropiere, îşi zise mirat : ,.Ia te uită, căluţul a scăpat din ştreang ! Ho, plruu !" Şi luând-o la goană după lup, îi sări acestuia drept în spinare. Lupul, mai-mai să-şi iasă din minţi. „Sint pierdut ! gândi. Am scăpat eu din capcanele vânători-lor. dar uite că m-a înşfăcat Piici-Plici..."' Fugea în salturi mari, deznădăjduite, iar hoţul, care se înfipsese bine în spinarea lui, bombănea furios : ,.Nu mai pricep nimic ! Cal bătrân, şi uită-te la el cum fuge... Nici cel mai focos armăsar nu l-ar întrece !"

     Şi cum fugea lupul aşa, cu hoţul în spinare, iată că începu să se lumineze de ziuă. O maimuţă care moţăia într-un copac îi văzu şi strigă uimită :

     - Mare năzdrăvănie ! Un om călare pe-un lup ! Să mori de râs, nu alta !

     Chiar în clipa aceea hoţul de cai băgă şi el de seamă pe cine călăreşte..- înspăimântat, sări de pe bidiviu, rostogolindu-se într-o capcană de lupi. „Bine măcar că nu mi-am frânt grtul", cugetă el, dezmeticindu-se pe fundul gropii şi tot frământându-şi minţile cum să iasă de-acolo.

     Maimuţa strigă după lupul care fugea încă buimac :

     - Hei, lupule, tare mă mai mir de tine ! Cum i-ai îngăduit omului acela să te călărească ?

     - Care om ? Ce tot vorbeşti ? Pe mine m-a înşfăcat înfricoşătorul Plici-Plici ! Abia am izbutit să scap de eL

     - Iar eu îţi spun că te-a călărit un om, am văzut cu ochii mei. Te-a călărit ca pe cel din urmă dobitoc. Hi-hi-hi ! Ai puţină răbdare, o să-ţi dovedesc îndată. Călăreţul mi se pare că s-a prăvălit în groapa de colo.

     Pe vremea aceea, maimuţele aveau toate coada lunga. Cumătră noastră îşi vârî coada în groapă, fâţâindu-şi-o de colo-colo.

     „Aha, cineva mi-a aruncat o funie ! Da' ştii că se brodeşte bine ? Ia să încerc eu să mă caţăr afară" îşi zise hoţul de cai. agăţându-se vârtos de coada maimuţei.

     Maimuţa scoase un urlet de durere şi de spaimă :

     - Valeu, lupule, lupxile ! Acolo jos este într-adevăr fioroasa dihanie Plici-Plici ! M-a apucat de coadă !

     Auzind aceasta, lupul îşi luă tălpăşiţa cât putu mai repede.

     - Stai, nu fugi ! se tânguia nenorocita. Ajută-mă, nu mă lăsa în primejdie !

     Maimuţa se opintea din răsputeri să scape, de atâta înoondare faţa i se înroşise ca o 'pătlăgică. Deodată, trosc, coada i se rupse chiar de lingă rădăcină.

     Zice că de-atunci au maimuţele botul roşu şi coada scurtă;