Romanul începe cu fraza captivantă: ,,Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.”
„Anna Karenina”, roman scris de celebrul autor rus Lev Tolstoi, a avut prima publicare a operei a avut loc în foiletoane, între anii 1875 și 1877. Romanul abordează problemele sociale ale vremurilor respective, pe fondul cărora au loc transformări emoționale profunde și drame existențiale, la nivelul personajelor.
Romanul debutează în cadrul familiei Oblonski, în Moscova. Daria Alexandrovna Oblonskaia ( “Dolly”) a realizat că soțul său, Stepan Arkadievici Oblonski (“Stiva”) a înșelat-o și îl amenință că îl va părăsi. De aceea sora lui Stiva, Anna, soție a lui Alexei Karenin îl vizitează la Petersburg pentru a încerca să salveze mariajul dintre cei doi .
În călătoria sa cu trenul spre Saint Petersburg, Anna este acompaniată de Contesa Vronski, o femeie în varstă, al cărei fiu, Alexei Vronksi, pare interesat în mod deosebit de Anna. Înainte ca lumea să părăsească stația de tren, un eveniment tragic are loc, un gardian fiind ucis de un tren. Pentru a încerca să o impresioneze pe Anna, Alexei îi oferă vaduvei bani .
Cei doi se îndragostesc. Între ei există anumite probleme, deoarece Anna era soția unui om cunoscut,Alecsei Alxandrovici, cu care avea un copil pe nume Seryozha. Protagonista nu știa ce e dragostea adevarată. Ea se casatorise cu un barbat mai mare decât ea cu douazeci de ani, dar nu din dragoste.
Semnificația operei cred că se descoperă pe cărarea destinelor celor două cupluri, Levin și Kitty, respectiv Anna și Vronski. Pe măsura curgerii line a poveștii, începe să fie clar că cele două perechi devin reprezentări diferite ale vieții de familie și ale iubirii existente între ele. Între Levin și Kitty există un sentiment pur, spiritual, o dragoste curată, tinerească, înfloritoare, care se dezvoltă continuu. Izvorăște din suflet, iar sufletul fiind nemuritor, și dragostea lor e asemenea. Asta nu înseamnă că nu există o atracție fizică între cei doi, însă accentul nu cade pe desăvârșirea iubirii între ei prin consumarea dragostei trupești, ci pe trăirea vieții ca și cum cele două suflete și cele două voințe ar deveni una singură. Între Anna și Vronski iubirea este una fizică, pătimașă, adulterină, sortită pierii parcă încă din timpul consumării ei. Fiind trupească, este, prin urmare, efemeră, limitată, nestatornică, într-o perpetuă scădere a intensității. În sprijinul acestei idei vine și următoarea observație critică a lui Nicolae Steinhardt, în legătură cu scena dragostei trupești dintre Vronski și Anna:
În fond, el (Vronski) are acum, fulgerător, intuiția problemei care i se va pune de atunci încolo în cursul întregii lui vieți: cum să se descotorosească de acest corp? […] Deși e prima îmbrățișare a eroilor și deci momentul de mare fericire, tragedia s-a și închegat; îndrăgostiții n-o aud, dar șuierând lugubru, locomotiva ucigașă a și pornit încetișor la drum, conform unui tainic și inexorabil mers al trenurilor. În clipa aceea chiar, Vronski, pe plan atemporal, o ucide pe Anna. Poate că nicăieri, în literatura universală, dragostea și moartea nu au mai fost mai inextricabil simultaneizate, iar actul posesiunii nu a fost mai psihanalitic identificat cu cel al morții.
Putem observa un anumit motiv care mi-a plăcut, și anume cel al transfigurării persoanei prin iubire sau din lipsa iubirii. Tolstoi l-a prezentat prin Levin și Anna. Primul, în perioada dinaintea nunții, când dragostea față de Kitty iradiază, îl copleșește și îi inundă orice ungher al ființei, vede lumea ca pe un eden pământesc, toți oamenii par a fi înconjurați de un nimb al virtuților omenești, simte o stare de binedispozitie continuă, vede numai frumusețea din oameni și din lucruri. Mi-a adus aminte de sfatul unui profesor care ne spunea să vedem lumea, zi de zi, ca prin ochii aceluia proaspăt îndrăgostit. Anna, spre finalul cărții mai ales, din cauza involuției sentimentelor față de Vronski, privește lumea cu dezgust, percepe totul negativ, urât, hidos, nesemnificativ, plin de ură. Această perspectivă de a privi lumea arată încă odată diferența dintre iubirea care unește cele două cupluri.
Raportarea la iubire se poate face și dintr-o perspectivă teologică. Iubirea dintre Levin și Kitty simbolizează iubirea creștină, firească, încadrată în tiparele normalității, față de cea dintre Anna și Vronski, situată la polul opus. Tot prin Levin și Anna, Tolstoi cred că face o diferență dintre iubirea mântuitoare, izbăvitoare și cea distructivă. Chiar la finalul cărții, Levin începe să creadă. În sufletul lui necredincios încep să rodească simțăminte și idei creștine. Și este foarte interesant cum ajunge aici: de la viața creștină pe care o duce, dar în mod involuntar, nedeclarat! El își dă seama că viața care îi este dată, soția, copilul, gospodăria, legile naturii și tot ce-l înconjoară nu pot a-i fi date decât de către Dumnezeu. În Teologie, cugetările lui se numesc revelație naturală, adică constatarea omului că Dumnezeu există pornind de la legile naturii, de la cele morale, observând armonia și rațiunea care există în om, în lume și în univers. Aceasta e iubirea mântuitoare, adică iubirea care salvează un suflet sau mai multe. Iubirea Annei e cea distrugătoare, prin raportare la actul sinuciderii; iubirea față de Vronski a făcut-o să ajungă acolo, la adulter și la suicid, adică la pierderea sufletului ei, precum personajul flaubertian, Emma Bovary.
Dincolo de observațiile de factura criticii literare la adresa Annei, consider că se cuvine ca orice s-ar spune despre personajul Anna Karenina și reprezentările ei pe scena actuală a vieții noastre să se spună sine ira et studio, adică fără mânie și părtinire, precum este bine a se scrie istoria. Să nu judecăm de pe poziția autoînchipuită a exemplelor umane, ci să încercăm un sentiment de milă, compasiune în asemenea situații. Motto-ul cărții, A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti (Rom XII, 19), spune Domnul, nu lasă loc de îndoială că nu noi suntem în măsura de a condamna sau judeca pe nimeni (doar dacă nu avem onorabila funcție de magistrat), personaj sau persoană, ci această atribuție este una de drept divin.
Tolstoi pune accenul, de asemenea, pe conflictul interior al Annei, al lui Vronski şi al lui Alexei Karenin, care îşi arată tristeţea şi dezamăgirea cu privire la soţia sa. ,,N-am decât prezentul, şi prezentul nu e tocmai trandafiriu.’’
Romanul este numeros prin numărul personajelor, marea majoritate din spațiul citadin. Tolstoi redă în cea mai originală formă întreaga splendoare a societății rusești aristocrate. În roman sunt tratate, prin intermediul discuțiilor dintre cele mai simandicoase personaje, teme legate de viață, moarte, iubire, fericire, trădare, onoare, destin, familie, credință ș.a. Este prezentată detaliat întreaga gamă de plăceri și îndeletniciri a nobilimii (crema societăţii), cât și a mojicilor și a intelectualilor din spațiul rural.
Cartea este una clasică, una de referinţă. Descrie atât pasaje de iubire, de suspiciune, gelozie, dar şi despre filozofie.
"Dacă binele are un motiv, încetează a mai fi bine. Dacă are ca urmare răsplata, de asemeni nu mai este bine. Atunci binele nu există decât în afară de lanţul cauzelor şi al consecinţelor."
Concluzionând, romanul se înscrie cu uşurinţă în lista cărţilor ce trebuie citite într-o viaţă pentru caracterul uşor de citit şi pentru stilul calsic cu influenţe ruseşti.
teatru radiofonic dati click aici....................teatru audio
film serial 2017 dati click aici.....................Film serial Anna Karenina 2017
carte Anna Karenina si opere Lev Tolstoi dati click aici...................Cartea Anna Karenina