„Uitaţi-vă la aceste mâini! Oh, Doamne, aceste mâini au trudit din greu ca să mă crească.”
Elvis Presley, la sicriul mamei sale
UNU.
Când m-am trezit, am auzit vântul fierbinte care făcea să zăngăne plasa de la ferestrele deschise şi mi-am spus că era Stormyl, dar nici vorbă de aşa ceva.
Aerul deşertului mirosea vag a trandafiri – încă neînfloriţi – şi a praf – care în deşertul Mojave e în floare timp de douăsprezece luni pe an.
În oraşul Pico Mundo cad precipitaţii doar în perioada scurtei noastre ierni. Dar noaptea caldă de februarie nu fusese îndulcită de aroma ploii.
Speram să aud bubuitul slab al tunetului. Dacă fusesem trezit de un zgomot, atunci acesta fusese al unui tunet din vis.
Mi-am ţinut răsuflarea şi am ascultat tăcerea. Am simţit că tăcerea mă asculta.
Ceasul deşteptător vopsea numere lucitoare pe beznă – era ora două şi patruzeci şi unu de minute dimineaţa.
Pentru o clipă, m-am gândit să rămân în pat. Dar în zilele astea nu mai dorm la fel de bine ca atunci când eram tânăr. Am douăzeci şi unu de ani şi sunt mult mai bătrân decât atunci când aveam de douăzeci de ani.
Note:
1 Stormy – Furtunoasa – este prietena lui Odd, care a fost ucisă la sfârşitul primului volum (n.tr.)
Convins că am companie şi aşteptându-mă să găsesc doi Elvis care mă vegheau, unul cu un zâmbet încrezut şi unul trist şi îngrijorat, m-am ridicat şi am aprins veioza.
Într-un colţ se afla un singur Elvis: o siluetă de carton, de mărime naturală, care făcuse reclamă la Blue Hawaii în holul unui cinematograf. Îmbrăcat cu o cămaşă hawaiiană şi cu o ghirlandă de flori, Elvis părea sigur de sine şi fericit.
În 1961 avusese multe motive să fie fericit. Blue Hawaii fusese un film de succes, iar albumul ajunsese pe primul loc în clasament. Elvis primise şase discuri de aur în anul acela, printre care fusese şi Can 't Help Falâing în Love1şi se îndrăgostise de Priscilla Beaulieu.
Din nefericire, la insistenţa managerului său, Tom Parker, renunţase la rolul principal din West Side Story în favoarea unui film mediocru precum Follow That Dream2. Gladys Presley, mama sa iubita, era moartă de trei ani, iar el îi simţea încă foarte mult lipsa. Deşi avea doar douăzeci şi şase de ani, Elvis începuse să aibă probleme cu greutatea.
Elvisul de carton zâmbeşte etern, veşnic tânăr, incapabil de greşeli sau de regrete, neatins de mâhnire, neştiind ce-i disperarea.
Îl invidiez. Nu există o copie a mea din carton, aşa cum am fost cândva şi cum n-o să mai fiu niciodată.
Veioza scoase la iveală o altă prezenţă, o persoană la fel de răbdătoare pe cât era de disperată. Era clar că-mi veghease somnul, aşteptând să mă trezesc.
— Bună, domnule doctor Jessup, am zis eu.
Doctorul Wilbur Jessup nu putea să-mi răspundă. Chipul îi era răvăşit de suferinţă. Ochii săi – nişte lacuri ale dezolării; orice speranţă se cufundase în adâncurile acelea singuratice.
— Regret să vă văd, i-am spus eu.
Îşi strânse pumnii, fără intenţia de a lovi ceva, ci doar ca o exprimare a frustrării. Îşi apăsă pumnii pe piept.
Note:
1 Nu pot să nu mă îndrăgostesc
2Urmeazâ-ţi visul.
Doctorul Jessup nu mă mai vizitase niciodată în apartamentul meu; ştiam, în adâncul sufletului meu, că el nu mai era printre noi. Dar am sperat să mă înşel şi l-am întrebat, de îndată ce m-am dat jos din pat:
— Am lăsat uşa descuiată?
Doctorul clătină din cap. Ochii i se umplură de lacrimi, dar nu se văicări, nici măcar nu gemu.
Am luat o pereche de blugi din dulap, m-am vârât în ei şi am zis:
— Am fost cam uituc.
Doctorul îşi desfăcu pumnii şi îşi privi palmele. Mâinile îi tremurau, îşi îngropa faţa în palme.
— Există multe pe care aş vrea să le uit, am continuat eu, în timp ce-mi încălţam şosetele şi pantofii, dar din minte îmi dispar doar lucrurile lipsite de importanţă, cum ar fi unde am lăsat cheile, dacă am încuiat uşa, dacă am rămas fără lapte…
Doctorul Jessup, radiolog la spitalul general al districtului, era un om amabil şi tăcut, cu toate că nu mai fusese niciodată atât de tăcut.
Pentru că nu port tricou când dorm, am luat unul alb dintr-un sertar.
Am câteva tricouri negre, dar majoritatea sunt albe. Pe lângă o grămadă de blugi albaştri, am şi două perechi de pantaloni albi din doc.
Apartamentul e înzestrat doar cu un dulap mic. E gol pe jumătate. Aşa sunt şi sertarele de jos ale dulapului.
N-am nici un costum. Nici cravată. Nici pantofi ce trebuie lustruiţi.
Pentru vreme răcoroasă am două pulovere cu guler pe gât.
Odată am cumpărat o vestă tricotată. O nebunie de moment. Când mi-am dat seama că introduceam un nivel incredibil de complexitate în garderoba mea, am înapoiat vesta magazinului.
