„Prietenia este preţioasă nu numai în partea umbrită, ci şi în cea însorită a vieţii. Şi, mulţumită sorţii binevoitoare, cea mai mare parte a vieţii este însorită”
Thomas Jefferson
Pentru început
Mă numesc Christopher Snow. Textul următor face parte din jurnalul meu. Dacă îl citeşti, probabil că sunt mort. Dacă nu sunt mort, atunci, din cauza acestei relatări, sunt – sau voi fi – în curând unul dintre cei mai celebri oameni de pe planetă. Dacă n-o va citi nimeni, asta va fi pentru că lumea, aşa cum o cunoaştem, a încetat să existe şi civilizaţia omenească a dispărut pentru totdeauna. Nu-s mai orgolios decât alţi oameni şi, în locul recunoştinţei universale, prefer tihna anonimatului. Dar, dacă aş avea de ales între Armagedon şi faimă, aş prefera să fiu faimos.
PARTEA ÎNTÂI.
BĂIEŢII DISPĂRUŢI.
Oriunde altundeva, noaptea cade. Dar în Moonlight Bay se furişează ca o şoaptă, ca un val blând, de culoarea safirului, ce mângâie o plajă. În zori, când noaptea se retrage peste Pacific, către Asia îndepărtată, nu-i vine să plece şi lasă în urmă bălţi negre, adânci, în alei, sub maşinile parcate, în tuburile de drenaj şi sub umbrarele de frunze ale copacilor străvechi.
Dacă ar fi să dăm crezare folclorului tibetan, un sanctuar secret din munţii sfinţi Himalaia este casa tuturor vânturilor, locul în care s-au născut fiecare briză şi furtună din lume. Dar dacă şi noaptea are o casă a ei, atunci locul acela se află în oraşul nostru.
În 11 aprilie, în timp ce noaptea trecea prin Moonlight Bay în drumul ei spre apus, a luat cu ea un băiat de cinci ani, pe nume Jimmy Wing.
Către miezul nopţii, mergeam cu bicicleta pe străzile cartierului rezidenţial din apropierea colegiului Ashdon, unde fuseseră profesori părinţii mei înainte de a fi ucişi. Mai devreme mă dusesem pe plajă. Dar, pentru că nu bătea vântul, valurile erau slabe şi nu merita să te dezbraci şi să lansezi o planşă de surf. Orson, o corcitură de labrador negru, alerga lângă mine.
Nici eu, nici faţă-păroasă nu căutam aventuri, ieşiserăm doar la aer curat, să ne dezmorţim un pic. De cele mai multe ori, noaptea ne bântuia pe amândoi o nelinişte a sufletului.
Oricum, doar un nebun sau un tâmpit ar fi căutat aventuri în pitorescul Moonlight Bay, care este, simultan, cea mai liniştită şi cea mai periculoasă comunitate de pe planetă. Aici, dacă stai suficient de mult într-un loc, dau peste tine aventuri cât să-ţi ajungă toată viaţa.
Lilly Wing locuia pe o stradă pe care o umbreau şi o aromau pini. Din cauză că nu existau becuri pe stâlpi, trunchiurile şi ramurile contorsionate erau negre precum cărbunele, cu excepţia locurilor în care razele lunii străbăteau prin frunziş şi argintau scoarţa aspră.
Mi-am dat seama de prezenţa ei când am văzut raze de lanternă agitându-se printre trunchiurile pinilor. O pendulare grăbită de lumină se arcuia pe caldarâm în faţa mea, iar umbra copacilor sărea. Femeia îşi striga fiul pe nume. Încerca să răcnească, dar gâfâia, iar frisonul produs de panică transforma „Jimmy” într-un cuvânt din şase silabe.
Pentru că nici în faţa, nici în urma noastră nu era strop de trafic, eu şi Orson mergeam pe mijlocul caldarâmului. Eram regii şoselelor. Am luat curba.
În timp ce Lilly se grăbi să treacă printre doi pini şi să ajungă în stradă, am întrebat-o:
— Care-i necazul, Bursucule?
De doisprezece ani, de pe când aveam şaisprezece ani, foloseam pentru ea această poreclă plină de afecţiune. Pe atunci ea se numea Lilly Travis, ne iubeam şi credeam că ne era destinat să fim împreună. Pe lista lungă a pasiunilor comune şi a lucrurilor care ne entuziasmau se afla Vântul prin sălcii, de Kenneth Grahame, în care înţeleptul şi curajosul bursuc era apărătorul tuturor animalelor bune din Pădurea Sălbatică. „Orice prieten al meu va merge pe unde vrea în ţara asta sau voi avea eu grijă!” îi făgăduise bursucul sobolului. La fel, cei care mă evitau din pricina bolii mele rare, cei care îmi ziceau vampir fiindcă, din cauza unei boli ereditare, nu puteam suporta decât lumina foarte slabă, adolescenţii psihopaţi care complotau să mă tortureze cu pumnii şi lanternele, cei care mă bârfeau cu răutate, de parcă eu aş fi ales să mă nasc cu xeroderma pigmentosum – toţi ăştia aveau de-a face cu Lilly, care se înroşea la faţă şi se înfuria la orice manifestare de intoleranţă. Eu învăţasem de mic să lupt, silit de împrejurări, iar pe vremea când o cunoscusem pe Lilly aveam încredere în abilitatea mea de a mă apăra.
Cu toate acestea, ea insista să-mi vină în ajutor, la fel de aprig precum luptase nobilul bursuc, cu ghearele şi cu bâta, pentru prietenul său, sobolul.
E zveltă şi puternică. Are doar un metru şi cincizeci şi cinci de centimetri, dar pare să privească de sus orice adversar. E formidabilă, neînfricată şi aprigă, tot aşa cum e şi graţioasă şi bună la suflet.
Dar în noaptea aceea, graţia ei obişnuită dispăruse, iar spaima îi chinuise trupul. Când am vorbit, s-a întors spre mine, iar ea, în blugi şi cu un tricou din flanelă, părea o sperietoare zbârlită, animata prin magie, zăpăcită şi speriată că a prins viaţă, şi care se zbătea pe crucea de care atârna.
Raza lanternei îmi scăldă faţa, dar Lilly o coborî imediat spre noi, de îndată ce-şi dădu seama că eram eu.
— Chris. Oh, Doamne!
— Care-i necazul? Am întrebat eu din nou şi am coborât de pe bicicletă.
— Jimmy a dispărut!
— A fugit de acasă?
— Nu, răspunse ea şi se întoarse, apoi fugi spre casă. Vino şi uită-te!
Proprietatea lui Lilly e înconjurată de un gard alb, din scânduri, pe care l-a ridicat singură. Intrarea e flancată nu de stâlpi, ci de bougainvillea, pe care le tunsese în formă de copaci şi le întinsese într-un baldachin. Bungalow-ul ei modest, tip Cape Code, se află la capătul unei alei, care are în pavaj un model complicat din cărămizi, pe care îl concepuse şi-l realizase singură, după ce învăţase zidăria din cărţi.
Uşa din faţă era deschisă. În spatele ei se zăreau camere pline de-o lumină ucigătoare.
În loc să ne invite înăuntru pe mine şi pe Orson, Lilly ne conduse de pe alee pe peluză. În noaptea liniştită, zăngănitul roţilor bicicletei, pe care o împingeam prin iarba tunsă scurt, era zgomotul cel mai puternic. Ne-am dus în partea de nord a casei.
O fereastră de la baie fusese deschisă. Înăuntru lucea o singură lampă, iar zidurile erau dungate de lumină de culoarea ambrei şi de umbre de culoarea mierii cafenii, lăsate de pânza pliată a perdelei, În stânga patului, pe un raft pentru cărţi, se aflau jucării ce reprezentau eroi din Star Wars. În timp ce aerul rece sugea căldura din casă, un capăt al perdelei atârna albă peste pervaz, zbătându-se ca un spirit tulburat care nu voia să părăsească lumea asta pentru cealaltă.
— Am crezut că fereastra era încuiată, dar nu era, spuse agitată Lilly. Cineva a deschis-o, un ticălos care l-a luat pe Jimmy.
— Poate că nu-i chiar atât de gravă situaţia…
— Un ticălos bolnav, insistă ea.
Raza lanternei tremura, iar Lilly se străduia să-şi stăpânească mâna, în timp ce îndrepta raza către răzorul de lângă casă.
— N-am bani, zise ea.
— Bani?
— Să plătesc răscumpărarea. Nu-s bogată. Deci nimeni nu l-ar fi răpit pe Jimmy pentru răscumpărare. E vorba de ceva mai grav de atât.
Nişte coada-cocoşului, încărcate cu stropi pufoşi de flori albe, care luceau ca gheaţa, fuseseră călcate de intrus. Amprente de tălpi rămăseseră imprimate în frunzele zdrobite şi în solul moale. Nu erau urmele unui copil care fugise, ci ale unui adult încălţat cu pantofi pentru sport, cu o călcătură apăsată. Judecând după adâncimea amprentei, răpitorul era o persoană solidă, probabil un bărbat.
Am observat că Lilly umbla desculţă.
— Nu puteam să dorm. Mă uitam la televizor, la o emisiune stupidă, zise ea, cu o nuanţă de autoflagelare, de parcă ar fi trebuit să anticipeze răpirea şi ar fi trebuit să stea de pază lângă patul lui Jimmy.
Orson se împinse între noi, să miroasă urmele de pe pământ.
— N-am auzit nimic, spuse Lilly. Jimmy n-a strigat, dar am simţit…
Frumuseţea ei obişnuită, limpede şi profundă ca o reflectare a eternităţii, era acum zduncinată de groază, sfâşiată de lamele ascuţite ale îngrijorării ce se apropia de durere. Se stăpânea doar datorită unei speranţe disperate. Abia mai suportam s-o văd copleşită de-o asemenea suferinţă.
