Din volumul I.
Pentru a afla mai multe despre programul nuclear al Iranului – dacă şi unde a început fabricarea bombei atomice – trebuie să se stabilească un contact direct cu un savant aflat în Iran. Este trimis contele Maiko Linge, în încercarea exfiltrării omului de ştiinţă; pentru a fi adus în Occident. Într-o „tară musulmană cu obiceiuri austere, unde nu cunoaşte pe nimeni, Maiko se descurcă foarte greu în fentarea Serviciilor Secrete iraniene. O primă încercare de scoatere a unui savant din iran după multe peripeţii aproape incredibile, este sortită eşecului… Reuşeşte să plece din Iran, scoţând un alt specialist nuclear, ajunge cu bine la castelul lui, dar peripeţiile legate de specialistul iranian, aflat la Viena, nu au luat sfârşit…
Capitolul XI.
Gardiana de la muzeu se ridicase şi, cu un aer răutăcios, arătă cu degetul sacul trimis de agentul M16. Malko zări spatele lui Azar în sala vecină, şi o strigă. Ea veni imediat lângă el.
— Această femeie vrea să-mi spună ceva, zise Malko.
Avu loc o scurtă conversaţie în farsi şi Azar preciză:
— Spune că e interzis să aduci saci în sălile muzeului. Trebuie lăsaţi la vestiar.
— Nu ştiam, răspunse Malko, ascunzându-şi uşurarea. Oricum, plecam…
Nu răsuflă uşurat decât atunci când se văzu afară. Azar îi aruncă o privire întrebătoare.
— Ce facem acum?
Era vizibil satisfăcută că terminase vizita la muzeu, dar nu din aceleaşi motive ca ale lui Malko… Acesta îi surâse.
— Magazinele din Bazar sunt deschise vinerea?
— Unele. De ce?
— Dacă magazinul de bijuterii este deschis, vom merge să-ţi cumpăr un cadou…
Şi să împuşte doi iepuri deodată. Întâlnirea cu Kaveh Husseini îi va lua puţin timp, deci nu o va lăsa singură pe Azar decât câteva minute.
Faţa lui Azar se lumină.
— E adevărat?
— Bineînţeles. Mi-e foame. Vom merge mai întâi să luăm masa împreună.
Pe Khayyam Street este un restaurant foarte bun, Khayyam. Este în apropiere de Bazar.
— Atunci vom merge la Khayyam, concluzionă Malko.
După cinci minute, ajunseră la restaurant. Era unul din cele mai vechi restaurante din Teheran, vechi de trei secole. Odinioară, făcea parte din Bazar, dar construirea străzii Khayyam le-a separat. Rămânea un decor somptuos de mozaic, arcade, o ambianţă orientală şi banchete late acoperite cu covoare, unde puteai să mănânci şi să fumezi în acelaşi timp narghilea. În momentul ieşirii din autoturismul Peugeot 405, Malko ezită. Să intre în restaurant cu sacul ar fi părut bizar. Dar era dinamită curată… în cele din urmă, îl abandonă pe podeaua maşinii, sperând ca Chehab să nu fie curios., Azar ajunse imediat la subsol, acolo unde se aflau banchetele, amplasate în jurul a ceea ce ar fi putut fi o pistă de dans într-o altă ţară. O muzică dulce orientală scălda cele două săli, aproape goale. Acelaşi meniu: toată gama de kebaburi, salate, vinete. Iranianca comandă kebaburi, deschise poşeta şi scoase un cocoloş negricios pe care îl strecură în vatra narghilelei.
— Ce este?
Ea răspunse în şoaptă.
— Opium… Dar nu trebuie să se afle. Risc cinci ani de închisoare.
— Opiumul degajă un miros particular, remarcă Malko.
Azar aspiră avidă primul fum şi lăsă să-i cadă:
— Nimeni nu ne denunţă, doar denunţătorii profesionişti. Restaurantul e frecventat mai ales de către bazari. Sunt oameni siguri. Nu doriţi?
* *
Azar petrecuse cel puţin tot atâta timp trăgând din narghilea cât îi luase să ciugulească din kebab. Cu ochii pe jumătate închişi, părea într-un stadiu secund, întinsă senzual pe o rână, ca o cadână. Avea descheiat mantoul islamic, descoperind o pereche de blugi şi un pulover, ambele foarte mulate. Malko lăsă, ca de obicei, un enorm teanc de bancnote verzi de 10.000 riali cu chipul lui Khomeyni. În ciuda celor 20 de procente ale inflaţiei, regimul nu făcuse niciodată de fapt reformă monetară. Îţi trebuiau pur şi simplu teancuri din ce în ce mai groase ca să plăteşti cel mai mic lucru…
Restaurantul puţea a opium, dar rarii clienţi se făceau că nu simt… În maşină, Malko respiră uşurat: sacul, înghesuit sub scaun, nu fusese mişcat din loc.
Azar îi dădu ordin lui Chehab în farsi.
— Mergem la bijuterii, preciză ea.
El îi lăsă la un kilometru distanţă. Majoritatea magazinelor din Bazar erau închise, dar magazinul de bijuterii strălucea cu toate neoanele aprinse. Azar se comporta ca un copil într-o cofetărie. La urma urmei, prezenţa ei era o binecuvântare. Ce era mai normal decât ca un bărbat să ofere o bijuterie unei femei? Malko o urmă în mai multe magazine, atrăgând-o cu perfidie spre cel al armeanului. Şi acolo, miracol. Azar scoase o exclamaţie entuziasmată în faţa unei brăţări expuse în vitrină.
— Priviţi! Este brăţara a lui Yasmine!
